Varianta Cojocaru

Impozitul progresiv pe avere

Asa cum se poate observa in textul “Legii Cojocaru”, una din sursele de alimentare ale Fondului National pentru Despagubiri si Investitii (FNDI)  este impozitul progresiv pe avere. De fapt, este principala sursa de alimentare a acestui Fond, celelalte surse avand contributii reduse la alimentarea Fondului.

Impozitul progresiv pe avere urmeaza sa faca obiectl unei legi speciale, care trebuie adoptata in termen de 6 luni de la adoptarea “Legii Cojocaru”.  Vom da publicitatii un prim proiect al acestei legi, pe care il vom supune dezbaterii publice.

In ultimii ani, am facut mai multe propuneri  privind modul in care sa fie calculat si  colectat acest impozit progresiv pe avere.

Scopul impozitului progresiv pe avere este acela de a prelua o parte din profiturile realizate cu capitalurile dobandite in ultimii 20 de ani, in Romania, si a folosi aceste sume de bani pentru despagubirea cetatenilor pentru capitalurile de care acestia au fost deposedati prin Legea 15/1990 si  prin legile “privatizarii”.

Nu este recomandat ca acest impozit sa fie calculat la valoarea averilor. Indiferent care ar fi modalitatea de stabilire a  acestei  “valori”, pe baza datelor bilantiere, pe baza valorilor din facturi, pe baza evaluarilor facute de experti autorizati, sau de functionari ai statului,  toate lasa loc arbitrariului, subiectivismului, posibilitatilor de evaziune, mitei si coruptiei.

Singura solutie care ne scapa de evaziune si coruptie, in acest caz, bineinteles, o reprezinta impozitarea componentelor fizice ale averii, cum sunt: ha de teren extravilan, diferentiat pe diferite categorii de folosire a terenurilor (arabil, pasune, paduri etc): mp. teren intravilan, si aici, diferentiat pe zone (ultracentral , central, periferic etc, asa cum se practica si in present); mp. construiti, diferentiat pe categorii (locuinte, constructii industriale, de transporturi, agricole, comerciale, birouri etc): mc. capacitate cilindrica; kw putere instalata etc.

Caracterul progresiv al impozitarii consta in principiul cresteri cotei de impozitare odata cu cresterea bazi de impozitare. Cu cat averea este mai mare, cu atat cota de impozitare este mai mare. De exemplu,  persoanele fizice si juridice care au in proprietate suprafete construite cu destinatia de locuinta de pana la 200 mp nu platesc impozit progresiv pe avere. Vor continua sa plateasca impozitul pe cladiri pe care il platesc si acum. Cei care au in proprietate astfel de suprafetele care depasesc  200 mp., pana la 400 mp., pentru cele 200 mp, vor plati suplimentar, fata de ce platesc acum, inca, sa zicem, 10 euro pe mp. Pentru suprafetele cuprinse intre 400 mp. si 1000 mp. platesc, suplimentar, 20 de euro pe mp, pentru cele cuprinse intre 1000 si 2000 mp., platesc, suplimentar, 30 de euro pe mp.  Samd.

Desigur, vor trebui facute calcule riguroase privind dimensionarea corecta a tuturor componentelor fizice ale averilor. Pe baza acestor calcule, vor fi stabilite cotele de impozitare, in asa fel, incat, prin colectarea impozitului, sa se asigure preluarea la FNDI a circa 20% din PIB, pentru plata celor 20.000 de euro catre beneficiarii “Legii Cojocaru”.

Pe langa alimentarea FNDI, aplicarea legii impozitului progresiv pe avere va avea si alte multe efecte positive pentru economia si societatea romaneasca: vor scade, spectaculos, preturile la terenuri si constructii, ceea ce va ajuta multe familii de tineri romani sa devina proprietarii unei locuinte decente; va creste gradul de utilizare a terenurilor si constructiilor, adica si PIB-ul tarii – in prezent, milioane de terenuri arabile au devenit parloage, la fel, si numeroase constructii zac nefolosite;  vor scade profiturile realizate din specula cu terenuri si  constructii, cu diferenta de valoare urmand sa creasca salariile si pensile.

Impozitul progresiv pe avere va contribui nu numai la imbogatirea societatii romanesti, ci si la curatirea ei.

Dr. Constantin  Cojocaru

28.02.2010

“Legea Cojocaru” si inflatia

Expertii in diversiuni, angajati de cei care se opun adoptarii si aplicarii “Legii Cojocaru”, tipa, cat ii tine gura, pe unde pot, incercand sa sperie romanii de buna credinta cu afirmatia potrivit careia aplicarea “Legii Cojocaru”  va genera o inflatie nimicitoare, care va spulbera amaratele de salarii si pensii pe care pe primesc, astazi, romanii. Diversionistii stiu bine ca, in deceniul trecut, prin inflatie, in numai cativa ani, romanilor li s-a injumatatit puterea de cumparare a  salariilor si pensiilor. De asemanea, diversionistii stiu bine ca sunt multi romani care nu stiu ce este inflatia, cine o produce si cu ce scopuri. Nu pentru ca romanii sunt prosti, ci pentru ca statul lor, al romanilor, nu i-a ajutat, prin televiziunea publica, sa capete notiunile economice elementare de care au nevoie pentru a se integra cu success in economia de piata moderna.

Iata, pe scurt, cum stau lucrurile, cu inflatia si cu “Legea Cojocaru”.

Inflatie inseamna cresterea rapida, pentru mai multi ani consecutivi, a tuturor preturilor din economie. Cresterea pretului la unul sau cateva produse nu inseamna inflatie. Cresterea intr-un an a multor preturi, ca urmare a unei secete, sau a unui cutremur devastator, de exemplu, nu insemna inflatie.

“Inflatia – spune economistul american, Milton Fiedman, laureat al premiului Nobel pentru economie – este pretutindeni si intotdeauna un fenomen monetar…. si poate fi cauzata numai de o crestere mai rapida a cantitatii de bani decat a productiei”. Deci,  de cand e lumea si peste tot in lume, inflatia a fost si este cauzata de cresterea mai rapida a cantitatii de bani in circulatie decat a productiei, a avutiei create in societate (PIB). Cine si cum poate creste cantitatea de bani in circulatie, mai rapid decat cresterea productiei, astfel incat sa genereze inflatia, adica cresterea rapida, pentru mai multi ani, a tuturor preturilor din economie? Singura entitate pamanteana care poate face asta este institutia statului imputernicita sa “bata” moneda, sa tipareasca bani, adica banca nationala (centrala) a statului in cauza. In cazul nostru, Banca Nationala a Romaniei.

Unde scrie, in “Legea Cojocaru”, ca Banca Nationala a Romaniei trebuie sa tipareasca banii cu care sa fie platite cele 20.000 de euro celor 20 de milioane de romani indreptatiti sa primeasca aceasta despagubire pentru capitalul de care au fost deposedati prin Legea 15/1990?

Nicaieri.

“Legea Cojocaru” spune ca statul roman va face o emisiune de obligatiuni prin care se va angaja sa-I despagubeasca pe cetatenii majori ai tarii cu suma de 20.000 de euro. Aceste obligatiuni sunt nominale, adica pe fata lor este inscris numele, prenumele si celelelte date de identificare ale celui care va primi cele 20.000 de euro, cand ii va veni randul, dar nu mai tarziu de 10 ani de la data intrarii in vigoare a “Legii”. Aceste obligatiuni nu pot fi vandute, gajate, ipotecate. Cu ele nu se poate cumpara nimic. Nu au nici o valoare “de piata”. Ele nu sunt bani. Ele au o singura utilitate: sa fie schimbate pe bani, in cont, numai pe numele celui inscris in obligatiune, banii din cont putand fi utilizati numai pentru achizitionarea de capital – teren, cladiri, masini, utilaje etc. Obligatiunile emise in baza “Legii Cojocaru” nu au nici o legatura cu cantitatea de bani in circulatie, cu piata de capital.

Cele 20.000 de euro, respectiv cele 400 miliarde de euro, suma totala a despagubirilor, pe parcursul celor 10 ani, nu “vin” de la “tiparnita” Bancii Nationale a Romaniei.  Ei “vin” din piata. Acesti bani sunt bani reali, care au primit “botezul” pietei, au fost recunoscuti de piata. Ei provin din incasarile facute de agentii economici prin vanzarea, la piata, de bunuri si servicii, produse de ei si acceptate de piata. Acesti bani au fost incasati de la cumparatorii care au acceptat sa plateasca, pentru bunul sau serviciul in cauza, un pret suficient de mare, care sa-i permita agentului economic sa-si recupereze capitalul, sa plateasca salariile, taxele si impozitele, inclusiv impozitul progresiv pe avere – din care se platesc cele 20.000 de euro – si sa-i mai ramana si lui un profit acceptabil.

Sporind productia, prin investirea celor 400 miliarde de euro, “Legea Cojocaru”  va  creste oferta de bunuri si servicii pe piata, care va determina, automat, reducerea preturilor, nu cresterea acestora.  Ramane datoria Bancii Nationale a Romaniei, pana la intrarea in zona euro – care, sigur, va veni mult mai devreme, prin aplicarea “Legii Cojocaru” -  sa regleze cantitatea de bani in circulatie, astfel incat sa se asigure efectuarea operatiunilor de incasari si plati cu maximum de operativitate si flexibilitate, inclusiv a celor generate de cresterea ofertei de bunuri si servicii.

Dr. Constantin Cojocaru

27.02.2010

De unde luam banii?

Inca se  mai ridica aceasta intrebare. Intrebarea este pusa  atat de catre romani de buna credinta, care stiu ca tara este saracita, dar nu stiu adevarul, nu stiu ce profituri uriase produce tara, asa saracita cum este,  pentru cei imbogatiti prin “privatizari”, cat si de postacii de diversiuni, care stiu ca romanii de buna credinta nu stiu adevarul si incearca sa-i sperie, sa-i faca sa nu aiba incredere in “Legea Cojocaru”.

Deci, in anul 2007, ultimul an pentru care avem date statistice detaliate si definitive, romanii au produs o avutie (PIB)  egala cu suma de 120 miliarde de euro (rotunjit). In 2008,  PIB-ul  a crescut cu 8%,  in 2009, an de criza, PIB-ul  a scazut cu 8%, iar pentru 2010 estimarile duc la crestere zero, deci  ramanem la cifra de 120 miliarde de euro.  Atata produce economia romaneasca, acum, in anul 2010.

In graficele nr. 4 si   nr. 5,  postate pe acest site (vezi rubrica “Grafice”, in dreapta portalului) sunt prezentate mai multe cifre care ne ajuta sa raspundem la intrebarea de unde luam banii, de unde luam cele 400 de miliarde de euro, pentru a plati cele 20.000 de euro fiecarui cetatean major al Romaniei, in perioada de zece ani de aplicare a “Legii Cojocaru”.

In anul 2007, deci si in anul 2010, din cele 120 miliarde de euro, cat producem noi intr-un an, mai putin de o treime, deci, mai putin de 40 de miliarde de euro, sunt salarii si pensii, iar restul, de 80 de miliarde de euro, sunt profituri.  Deci, in Romania, doua treimi din PIB se transforma in profituri, in timp ce, in Elvetia, de exemplu, numai o treime din PIB se transforma in profituri, restul, de doua treimi fiind salarii. La fel si in Slovenia, fosta tara comunista, ca si Romania. Acum, in Romania, cele 80 de miliarde de euro profituri se duc in buzunarele si conturile celor care au devenit “proprietarii” capitalului romanesc, prin asa-zisa “privatizare”. Acest capital – fabrici,  uzine, spatii comerciale, hoteluri, banci etc -  a fost acumulat din veniturile create de romani in timpul regimului communist. El s-a aflat in proprietatea comuna, a intregului popor, pana la data de 7 august 1990, cand, prin Legea 15/1990, a fost trecut, abuziv, prin incalcarea prevederilor Constitutiei, din proprietatea comuna, a tuturor cetatenilor Romaniei, in proprietatea privata a statului,  si , de acolo, prin legile “privatizarii”, in proprietatea privata a actualilor “proprietari”,  prin “vanzare”, la preturi de zeci si sute de ori mai mici decat sumele investite de romani in acest capital. Actualii proprietari au fost, de fapt, improprietariti cu capitalul creat de cele 20 de milioane de romani. Ei nu au creat capitalul pe calea naturala a economisirii, asa cum se intampla in economiile capitaliste civilizate ale lumii moderne. Ei si-au insusit capitalul creat de altii, de cetatenii Romaniei.

In ultimii 20 de ani, cu capitalul acumulat de romani pana in 1989, in Romania, s-a produs un PIB egal cu suma de 1600 miliarde de euro ( cu puterea de cumparare din anul 2007). Din aceste 1600 de miliarde, 100 de miliarde s-au dus la cele 5-6 milioane de pensionari, 300 de miliarde la cele 4-5 miliarde de salariati si restul, de 1200 de miliarde, la cele cateva sute de mii de “baieti destepti”, care au acaparat capitalul creat de cetatenii Romaniei.

“Legea Cojocaru” prupune ca, din cele 80 miliarde de euro de profituri, o parte, nu toate, ci numai o parte, reprezentand 20% din PIB, adica 24 miliarde (o treime din profituri), sa fie colectate la Fondul National pentru Despagubiri si Investitii, de unde sa se plateasca cele 20.000 de euro, fiecarui cetatean major al tarii, treptat, astfel incat, in 10 ani, sa primeasca cele 20.000 toti cetatenii majori ai Romaniei. Cele 24 miliarde de euro vor fi investite,  vor duce la cresterea capitalului utilizat in economia romaneasca si, implicit, la cresterea PIB-lui.  In primul an de aplicare a “Legii”, pe langa cele 24 de miliarde, provenite din despagubiri, vor mai fi investite si  alte 12-13 miliarde, provenite  din economii ale populatiei. In anul al doilea de aplicare a “Legii”, cele 36 miliarde de euro, investite in anul precedent, vor crea un PIB suplimentar, in valoare de 12 miliarde de euro (in economia actuala, sunt necesare, in medie, trei unitati de capital pentru a produce o unitate de PIB). In anul al doilea,  suma colectata la Fondul National pentru Despagubiri si Investitii va fi de 26,4 miliarde de euro (132X0,2), urmand, apoi, sa creasca, treptat, odata cu cresterea valorii capitalului, prin investitii, si cu cresterea PIB-lui, ca urmare a investitiilor, ajungand la peste 60 miliarde de euro, in al zecelea an de aplicare a “Legii”. Aceasta inseamna o medie de 40 miliarde de euro pe an, adica 400 de miliarde de euro, in 10 ani.

Iata, deci, de unde vom lua cele 400 de miliarde de euro. Nu din cer,  ci de aici, de pe pamant, din banii produsi de poporul roman in urmatorii 10 ani. Nu sunt bani de pomana.  Nu sunt bani de furat. Sunt bani care se cuvin cetatenilor Romaniei, pentru ca sunt produsi cu capitalul lor.

Dr. Constantin Cojocaru

26.02.2010