iunie, 2010

Apel catre Domnul Dan Diaconescu

joi, 17 iunie, 2010

Domnule Dan Diaconescu,

  1. Vă aduc la cunoştinţă că, la data de 14.06.2010,  proiectul legii privind despăgubirea cetăţenilor României pentru capitalul trecut, prin Legea 15/1990, din proprietatea lor comună în proprietatea statului roman, cunoscut opiniei publice şi sub denumirea de LEGEA COJOCARU, a fost înregistrat, din nou, la Senatul Romaniei, ca iniţiativă legislativă a senatorului Ioan Ghişe. Vă remit, anexat:  a) cererea de înregistrare a iniţiativei legislative;  b) textul proiectului de lege depus la Senat şi c) expunerea de motive la proiectul de lege.
  2. Desigur,  noi putem continua strângerea de semnături, pentru a da posibilitatea unui număr cât mai mare de români să-şi exprime sustinerea pentru acest proiect de lege. Putem avea în vedere chiar şi prezentarea semnăturilor la Administratia Prezidentială, pentru a solicita organizarea de către Preşedintele României a unui referendum, pentru consultarea poporului în legătură cu acest proiect de lege. Oricum, cu sau fără referendum, proiectul de lege tot la Parlamentul României trebuie să ajungă, unde va trebui să fie luat în dezbatere şi să fie adoptat.
  3. Având în vedere că proiectul a ajuns, déjà, la Parlament, cu ajutorul domnului senator Ioan Ghişe, consider că trebuie să prezentăm, cât mai repede,  la biroul permanent al Senatului, semnăturile strânse până acum, cu rugămintea ca biroul permanent al Senatului sa aducă la cunoştinţa  senatorilor şi deputaţilor sustinerea de care se bucură proiectul de lege propus spre aprobare.
  4. Îmi permit să vă atrag atenţia asupra unui aspect care îl consider de o importanţă deosebită. Listele cu semnăturile persoanelor care solicită adoptarea Legii Cojocaru reprezintă o componentă a patrimoniului naţional al Românilor. Este pentru prima dată în istorie când un milion de români îşi revendică drepturile de proprietate. Nimeni nu are voie să înstrăineze, să piardă sau să distrugă această componentă a patrimoniului naţional. Acesta este motivul pentru care vă solicit să păstraţi cu bună credinţă şi diligenţă listele cu semnături, până la predarea lor către o instituţie competentă a statului român. Până la această predare, listele pot fi prezentate instituţiilor statului român de care depinde adoptarea proiectului de lege. Nu, însă, şi înstrăinate, pierdute, sau distruse.

În aşteptarea răspunsului dumneavoastră,

Vă asigur de întreaga mea disponibilitate de colaborare pentru binele poporului român,

Dr. Constantin Cojocaru

Bucureşti, 16.06.2010

Scrisoare deschisa (III)

joi, 10 iunie, 2010

Scrisoare deschisă (III)
Adresată Domnului Traian Băsescu, Preşedintele României
Domnule Preşedinte,

Guvernanţii spun poporului că România se află în criză din cauza crizei financiare internaţionale, care a lovit toate ţările şi, deci, ne-a lovit şi pe noi. Nu este adevărat.
Guvernanţii spun poporului că România nu poate ieşi din criză decât reducând salariile, pensiile şi ajutoarele sociale. Nu este adevărat.
Guvernanţii spun poporului că România s-a împrumutat şi se împrumută pentru a plăti salarii şi pensii. Nu este adevărat.
Criza financiară nu a lovit toate ţările, ci numai pe unele, cele implicate în ingineria financiară pusă la cale de „băieţii deştepţi” de pe Wall Street, New York, pentru jefuirea planetei. Cu excepţia BNR, economia românească nu a fost implicată în această inginerie şi nu este afectată de ea.
România se confruntă cu o gravă criză economică, care nu este determinată de criza financiară internaţională, ci de cauze interne. Ea este determinată de aşa-zisa privatizare. Prin această „privatizare”, cea mai mare parte a capitalului românesc a trecut, pe nimic, în proprietatea străinilor. Din această cauză, banii reprezentând fondul de amortizare şi cea mai mare parte a profiturilor nu au mai fost investiţi pentru reînoirea şi sporirea capitalului – echipamente, maşini, fabrici, uzine etc – ci au fost transformaţi în bunuri de consum de lux, sau transferaţi în afara ţării. În prezent, capitalul românesc este uzat, învechit, neproductiv, necompetitiv. Din cauza asta se restrânge producţia, se reduc locurile de muncă, se reduc salariile în sectorul productiv. Toate vor continua să se reducă, dacă nu oprim hemoragia. Nu din cauza crizei financiare internaţionale, ci din cauză că, în 1990, în loc să se aplice LEGEA COJOCARU, s-a aplicat LEGEA BRUCAN (Legea 15/1990). Din această criză economică nu se poate ieşi decât prin LEGEA COJOCARU, adică prin despăgubirea românilor pentru capitalul de care au fost deposedaţi prin Legea 15/1990 şi utilizarea acestor despăgubiri pentru realizarea unui program de investiţii de peste 400 miliarde de euro, în următorii 10 ani.
România se confruntă cu o gravă criză bugetară, care nu este determinată nici de criza economică internă, nici de criza financiară internaţională, ci de incompetenţa, iresponsabilitatea şi lăcomia guvernanţilor. Iată, ce spun cifrele (A se vedea şi tabelul nr. 16, anexat).
La începutul anului 2009, România avea o datorie publică de 20 miliarde de euro (A nu se confunda cu datoria externă, care, în prezent, este de aproape 80 miliarde de euro). În cursul anului 2009, la bugetul naţional s-au colectat venituri în valoare de 37 miliarde euro, dar s-au făcut cheltuili în valoare de 47 miliarde de euro. Deficitul (diferenţa între cheltuieli şi venituri), de 10 miliarde de euro, s-a acoperit prin noi împrumuturi, în valoare totală de 10 miliarde de euro. Astfel că, la începutul anului 2010, datoria publică a ajuns la 30 miliarde de euro, iar serviciul acestei datorii, în anul 2010, este de 10 miliarde de euro. Din această sumă, 8,2 miliarde sunt rate, restul, de 1,8 miliarde, reprezintă dobânzi.
FMI-ul, care a acordat cea mai mare parte din cele 10 miliarde împrumutate anul trecut, pune condiţia ca, în acest an, 2010, deficitul să nu fie mai mare de 6,8% din PIB, adică să nu fie mai mare de 8,2 miliarde de euro (la un PIB estimat de 120 miliarde de euro). Asta înseamnă că, în acest an, Guvernul României nu se mai poate împrumuta decât cu suma de 8,2 miliarde de euro. Exact, ratele la împrumuturi. Ceea ce face ca, la sfârşiul acestui an, să avem, din nou, aceiaşi datorie publică, de 30 miliarde de euro, pentru care, la anul, în 2011, va trebui să plătim, din nou, un serviciu de 10 miliarde de euro.
În anul 2009, cheltuielile bugetului naţional, în valoare totală de 47 miliarde de euro, s-au compus din: 26 miliarde euro pentru salarii, pensii şi ajutoare sociale; 18 miliarde de euro pentru achiziţii de bunuri şi servicii şi 3 miliarde euro pentru serviciul datoriei publice (rate plus dobânzi). Se observă că, valoarea veniturilor, de 37 miliarde de euro, a fost mult mai mare decât valoarea salariilor, pensiilor şi ajutoarelor sociale, de 26 miliarde de euro. Deci. nu pentru salarii şi pensii a împrumutat Guvernul cele 10 miliarde de anul trecut, ci pentru a avea la dispoziţie 18 miliarde de euro pentru achiziţii de bunuri şi servicii, “puşculiţa” de unde se sifonează banii pentru firmele căpuşe ale guvernanţilor. Dacă ar fi fost competent şi responsabil, anul trecut, Guvernul Boc ar fi trebuit să se mulţumească cu o „puşculiţă” de 8 miliarde, adică să nu fi împrumutat nici un euro. În acest fel, în anul acesta, 2010, serviciul datoriei publice ar fi fost, ca şi anul trecut, de 3 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că ar fi fost bani suficienţi şi pentru salarii, pensii, ajutoare sociale şi pentru achiziţii de bunuri şi servicii. Nu am fi avut nici o criză bugetară.
În trimestrul I al acestui an, 2010, veniturile bugetului au fost de 9,1 miliarde de euro, iar cheltuilile de 11,4 miliarde de euro, fiind compuse din: a) 7,1 miliarde pentru salarii, pansii şi ajutoare sociale; b) 0,5 miliarde pentru serviciul datoriei publice ; c) 3,8 miliarde pentru achiziţii de bunuri şi servicii. Deficitul, de 2,3 miliarde de euro, s-a acoperit, evident, cu noi împrumuturi. Se observă că, şi în acest trimestru, veniturile au fost mai mari decât salariile, pensiile şi ajutoarele sociale. Noul împrumut, de 2,3 miliarde de euro, nu s-a făcut pentru salarii şi pensii, ci tot pentru „puşculiţă”.
Pentru intregul an 2010, se prognozează venituri bugetare de 36, 4 miliarede de euro. Condiţia cerută de FMI este ca deficitul să nu fie mai mare de 8,2 miliarde de euro. Asta înseamnă că cheltuielile să fie de maximum 44,6 miliarde de euro (36,4+8,2). Serviciul datoriei este de 10 miliarde de euro. Mai rămân 34,6 miliarde, care trebuie împărţite între salarii, pensii şi ajutoare sociale, pe de o parte, şi achiziţii, pe de altă parte. Dacă ţinem seama că, în trimestrul I al anului, salariile, pansiile şi ajutoarelor sociale au foast de 7,1 miliarde, rezultă că, pe tot anul 2010, aceste cheltuieli s-ar ridica la 28,4 miliarde de euro. Pentru achiziţii mai rămân 6,2 miliarde de euro. Din aceştia, numai în trimestrul I, s-au cheltuit 3,8 miliarde de euro. Mai rămân 2,4 miliarde de euro, pentru 3 trimestre. Cu siguranţă, cele 2,4 miliarde de euro au fost, deja, cheltuite, până în prezent, adică până la sfârşitul trimestrului II. În aceşti bani intră, printre altele, şi medicamentele. Iată că, Guvernul Boc, prin împrumutul de 10 miliarde de anul trecut, a pus în pericol siguranţa sănătăţii, deci viaţa a milioane de români.
Prin reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor şi cu 15% a pensiilor şi ajutoarelor sociale, în semestrul II al acestui an, 2010, se face o „economie” de 2,7 miliarde de euro. Acestea se duc, automat, la achiziţii, care cresc de la 6,2 la 8,9 miliarde de euro. Dar nu pentru medicamente, ci pentru „borduri”. Atentatul la siguranţa vieţii românilor rămâne, deoarece, reducerea, salariilor, pensiilor şi ajutoarelor sociale va avea acelaşi efect cu reducerea cheltuielilor bugetare pentru medicamente, adică moartea cu zile a milioane de români.
România dispune, în acest moment, de o rezervă internaţională de 35 miliarde de euro. Pentru a rezolva criza bugetară din acest an, putem lua cele 2,7 miliarde de euro de la rezervă, lăsăm neschimbate salariile, pensiile şi ajutoarele sociale şi cheltuim cele 2,7 miliarde exclusiv pentru bunuri şi servicii de care depinde siguranţa naţională, viaţa românilor. Între timp, până la sfârşitul anului, un guvern competent şi responsabil, trebuie să se angajeze să reducă numărul de salariaţi din sectorul bugetar, să reducă salariile bugetare nesimţite, ca şi pensiile nesimţite. Să reducă şi scurgerile pentru spagă din „puşculiţa” pentru achiziţii de bunuri şi servicii.
Pentru anul 2011 şi următorii, singura soluţie pentru ieşirea României din criza bugetară, ca şi din criza economică, o reprezintă LEGEA COJOCARU. Prin aplicarea acestei legi, în anul 2011, am putea colecta la Fondul Naţional de Despăgubiri şi Investiţii (FNDI), 24-25 miliarde de euro. Din acestă sumă, am putea sacrifica 10-12 miliarde pentru a finanţa serviciul datoriei publice, astfel încât, în cel mult 3 ani, să scăpăm de datoria publică şi să nu mai permitem guvernanţilor să mai facă împrumuturi. Statul român trebuie să funcţioneze cu veniturile colectate din taxe şi impozite. Nici un leu în plus. Acesta este, de fapt, statul popular, competent şi responsabil, propus prin PROIECTUL PENTRU ROMÂNIA.

Dr. Constantin Cojocaru 9.06.2010

Scrisoare deschisa (II)

joi, 10 iunie, 2010

Scrisoare deschisă (II)
Adresată Domnului Traian Basescu, Preşedintele Romaniei.
Domnule Preşedinte,
În scrisoarea anterioară, v-am prezentat două soluţii prin a căror aplicare s-ar evita reducerea salariilor bugetarilor, a pensiilor şi a ajutoarelor sociale. Am demonstrat, cu cifre, că reducerile preconizate de Guvern ar duce la “economisirea” a 2,68 miliarde de euro, in trimestrul II al acestui an. Prima soluţie propusă de mine constă in recuperarea celor 2,68 miliarde din sumele alocate achiziţiilor de bunuri şi servicii. A doua soluţie constă in preluarea celor 2,68 miliarde de la rezerva internaţională a Romaniei.
Am subliniat faptul ca atât soluţia propusă de Guvern, după opinia mea inacceptabilă pentru poporul roman, în acest moment, cât şi cele propuse de mine, nu rezolvă decât temporar şi parţial problemele cu care se confruntă bugetul statului, economia românească, în general. Chiar din cifrele prezentate de dumneavoastră, rezultă că deficitul total pe anul acesta ar fi de 11 miliarde de euro, dacă nu s-ar face reducerile de salarii, pensii şi ajutoare sociale. Deci, după ce facem aceste reduceri, mai rămâne un deficit de 8,36 miliarde. Ne-ati mai spus că serviciul datoriei publice pe acest an este de 10 miliarde de euro. Asta înseamnă că aproape întregul deficit din acest an (11 miliarde) provine din serviciul datoriei publice (10 miliarde). Adică statul român se împrumută nu pentru a plăti salarii şi pensii, aşa cum spun guvernanţii, ci pentru a plăti datoriile contractate în anii anteriori.
In declaraţia din 13.05.2010, ne-ati mai spus că, până în prezent, din imprumutul de 20 miliarde de euro, contractat cu FMI, UE si BM, am primit suma de 12 miliarde, din care, 7 miliarde s-au dus la rezerva internaţională, iar 5 miliarde la bugetul de stat, “pentru acoperirea deficitului pe anul trecut”, cum ziceţi dvs. Aici, nu aţi fost corect informat. Nu din aceste 5 miliarde s-a acoperit deficitul pe anul trecut. Acel deficit s-a acoperit din imprumutul de 9 miliarde contractat anul trecut de Guvernul Boc. Aceste 9 miliarde s-au adăugat la stocul provenit din anii anteriori, astfel ca la 31.12.2009, datoria totală a statului român a fost de 30 miliarde, cum ne informează BNR, pe site-ul său. Cele 5 miliarde sunt folosite pentru acoperirea deficitului din acest an.
Iată, deci, că, vom face şi reducerile de salarii şi pensii, şi va trebui să ne mai împrumutăm încă 8,36 miliarde, de la FMI şi din alte surse. Numai că, la sfârşitul anului, vom avea, din nou, o datorie de cel puţin 30 miliarde. Asta însemnă, pentru 2011, un serviciu al datoriei de cel puţin 10 miliarde. De unde luăm aceşti bani? Din noi reduceri de salarii şi pensii? Din noi împrumuturi? Din creşteri de taxe şi impozite?
În scrisoarea mea anterioră, pe care v-o retransmit, cu mici corectări in text, v-am spus că, pe termen mediu şi lung, singura soluţie care ne poate scoate din acest cerc vicios este adoptarea şi aplicarea de urgenţă a LEGII COJOCARU, pe care aş dori să v-o prezint, personal.

Dr. Constantin Cojocaru 19.05.2010