Teritoriul

Articolul 3.

În actuala Constituţie a României, Articolul 3, Teritoriul, are următorul cuprins:

„(1) Teritoriul României este inalienabil.

(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.

(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.

(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.”

Proiectul MCC propune ca acest articol să fie modificat, astfel:

Alineatul (2) va avea următorul cuprins:

“(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.”

Alineatul (3) va avea următorul cuprins:

“(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în localităţi – comune şi oraşe – şi judeţe. Comunele sunt compuse din unul sau mai multe sate. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.

După alineatul (3), se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins:

„(3.1) Reorganizarea teritoriului naţional, sub aspect administrativ, se aprobă prin referendum naţional.”

La alineatul (2), am propus să înlocuim „lege organică” cu „lege”, deoarece legile organice sunt numai legile adoptate cu votul a două treimi din numărul parlamentarilor, în timp ce legile ordinare sunt adoptate cu votul majorităţii parlamentarilor, deci cu un cvorum mai mic. Aşa cum se poate vedea studiind întregul text al proiectului propus de MCC, noi am recunoscut dreptul poporului de a adopta legi, prin referendum, în toate domeniile vieţii societăţii româneşti. De aceea, peste tot, unde, în actuala Constituţie, se face trimitere la “legea organică”, noi facem trimitere la „lege”, lăsând, astfel, posibilitatea ca legea respectivă să fie adoptată fie de Parlament, fie de popor, prin referendum.

La alineatul (3), deoarece judeţele sunt unităţi administrative compuse din comune şi oraşe şi nu unităţi administrative de acelaşi rang cu comunele şi oraşele, am reformulat această teză, precizând că, sub aspect administrativ, teritoriul naţional este organizat pe localităţi – comune şi oraşe – şi judeţe. Am introdus o teză nouă, prin care precizăm, de fapt, că satul nu este o localitate, ci o componentă a comunei.

Am introdus un nou alineat, (3.1), prin care propunem ca reorganizarea teritoriului naţional, sub aspect administrativ, să poată fi aprobată numai de popor, prin referendum naţional, nu şi prin lege, adoptată de Parlament. Aceasta, deoarece considerăm că, în contextul presiunilor exercitate de corporaţiile transnaţionale pentru destrămarea statelor naţionale, având în vedere şi vulnerabilitatea organelor reprezentative ale statului în faţa acestor presiuni, organizarea administrativă a ţării nu mai poate fi lăsată la latitudinea „reprezentanţilor”, oricare ar fi aceştia.

În acest sens, atrag atenţia asupra faptului că în proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei României propus de Comisia parlamentară condusă de Crin Antonescu, alineatul (3) ar urma să aibă următorul cuprins:

“(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe, judeţe şi regiuni. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.”. După judeţe, rămase pe aceiaşi linie cu comunele şi oraşele, s-a adăugat „şi regiuni”. În baza acestei prevederi constituţionale, „reprezentanţii” ar putea, oricând, să adopte legi prin care să facă ce vor ei cu organizarea administrativă a României. Să înfiinţeze şi să desfiinţeze judeţe. Să înfiinţeze şi să desfiinţeze regiuni, inclusiv pe criterii etnice, sau religioase. Să deposedeze statul român de atributele suveranităţii naţionale, pe care să le transfere regiunilor. În final, să distrugă statul naţional şi unitar al românilor. Totul va fi făcut… constituţional.

Să revenim asupra alineatului (1) al acestui articol, care stabileşte că „(1) Teritoriul României este inalienabil” În limba română, cuvântul „inalienabil” înseamnă „care nu poate fi înstrăinat”, „care nu poate fi vândut”. Mai departe, verbul „a înstrăina” înseamnă „a trece cuiva, prin vânzare, stăpânirea unui lucru, a aliena”, sau „a face să intre în posesia altcuiva prin cedarea oficială a dreptului de proprietate, a aliena”. Şi mai departe, în sens strict constituţional, „străin” înseamnă „o persoană care nu este cetăţean al României”. Punând cap la cap cele de mai sus, ajungem la concluzia că, în conformitate cu prevederile acestui alineat (1) al articolului 3 din actuala Constituţie a României, terenurile care fac parte din teritoriul României nu pot fi trecute în STĂPÂNIREA, în PROPRIETATEA străinilor, adică a persoanelor care nu sunt cetăţeni ai României.

Din nefericire, aşa cum am mai semnalat şi cum voi mai semnala, în aceste comentarii, actuala Constituţie a României se dovedeşte a fi plină de teze contradictorii, rezultatul final fiind deposedarea românilor de libertăţile şi drepturile înscrise, de formă, în Constituţia lor, dar încălcate chiar de Constituţie.

Prin revizuirea făcută în anul 2003, la alineatul (2) al articolului 44 (Dreptul de proprietate privată), a fost introdusă o nouă teză, cu următorul cuprins:

„Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeana şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moștenire legală.” Această teză anulează complet teza de la alineatul (1) al articolului 3. Teritoriul României nu mai este inalienabil. El este alienabil, el poate fi înstrăinat, trecut în stăpânirea, în proprietatea străinilor.

Evident, ne găsim în faţa unei grave infracţiuni constituţionale. Din păcate, o infracţiune acoperită cu votul poporului român, obţinut, însă, prin fraudă, de către cei care au organizat referendumul din 18-19 octombrie 2003 pentru aprobarea revizuirii Constituţiei. Votul a fost obţinut prin fraudă, deoarece, până la sfârşitul zilei de 18 octombrie, nu se realizase cvorumul de 50% plus 1, prevăzut de lege. Durata referendumului a fost prelungită, ilegal, cu încă o zi, tocmai pentru a se obţine, pe căi necinstite, aprobarea poporului pentru o Constituţie care încalcă libertăţile şi drepturile românilor, în primul rând, dreptul lor de proprietate asupra teritoriului naţional.

Obţinând introducerea în Constituţie a acestei teze, contrară intereselor poporului român, obţinând, prin acelaşi referendum ilegal, dreptul de a negocia şi ratifica tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, guvernanţii trădători au încheiat Protocolul de aderare, din care face parte şi alineatul (2) al paragrafului 1 din Anexa VII, care are următorul cuprins:

„Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute de Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, România poate menţine în vigoare, timp de şapte ani de la data aderării, restricţiile stabilite de legislaţia sa, existente la momentul semnării tratatului de aderare, privind dobândirea proprietăţii asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere de către resortisanţii statelor membre sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European, precum şi de către societăţi constituite în conformitate cu legislaţia altui stat membru sau a unui stat parte a ASEE şi care nu sunt nici stabilite, nici înregistrate în România. În nici un caz, un resortisant al unui stat membru nu poate fi tratat mai puţin favorabil în ceea ce priveşte dobândirea de teren agricol, păduri sau teren forestier decât un

resortisant al unei ţări terţe.

Fermierii care desfăşoară activităţi independente care sunt resortisanţi ai unui alt stat membru şi care doresc să se stabilească şi să aibă reşedinţa în România nu li se aplică dispoziţiile paragrafului precedent sau orice alte proceduri, în afara celor care se aplică resortisanţilor români.”

Tratatul de aderare a fost semnat în anul 2005. La data semnării acestui tratat, Constituţia adoptată prin referendumul ilegal din 2003 era, deja, în vigoare. România nu mai avea nici un fel de “restricţii” privind dobândirea proprietăţii asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere de către străini. Toate restricţiile fuseseră anulate prin noua teză introdusă în alineatul (2) al articolului 44. Trimiterea la cei „şapte ani de tranziţie” a avut ca scop „liniştirea”, de fapt, manipularea opiniei publice româneşti. Practic, chiar în anul 2005 a intrat în vigoare teza din tratatul de aderare care prevede că “Fermierii care desfăşoară activităţi independente care sunt resortisanţi ai unui alt stat membru şi care doresc să se stabilească şi să aibă reşedinţa în România nu li se aplică dispoziţiile paragrafului precedent sau orice alte proceduri, în afara celor care se aplică resortisanţilor români.” În baza acestei prevederi, imediat după semnarea tratatului de aderare, guvernanţii români au adoptat Legea nr. 312/2005, prin care orice persoană fizică cetăţean al oricărui stat membru al Uniunii Europene a căpătat dreptul de a cumpăra orice suprafaţă de teren agricol sau silvic în România, cu condiţia să prezinte a “adeverinţă” că este “fermier independent”. În baza acestei legi, străinii au cumpărat, deja, aproape un milion de hectare de teren agricol, adică o zecime din total.

La sfârşitul anului 2013, adică la terminarea celor “şapte ani de tranziţie”, guvernanţii au declanşat un mare tărăboi mediatic, prin care şi-au arătat marea lor “îngrijorare” faţă de iminenţa liberalizare a vânzării terenurilor agricole şi silvice către străini, “grija” lor pentru teritoriul naţional, încheiat cu adoptarea unei noi legi, care, de fapt, pune terenurile agricole şi silvice ale României la dispoziţia arendaşilor, adică a oligarhilor autohtoni şi transnaţionali. Vom reveni asupra acestei legi criminale, atunci când vom prezenta soluţia propusă de noi pentru apărarea drepturilor de proprietate ale românilor asupra teritoriului lor naţional, la articolul 44 al Constituţiei Cetăţenilor.

Menţionez, aici, că, în prima versiune a proiectului MCC, lansată pe 16.03.2013, noi propusesem introducerea în articolul 3 a unui nou alineat, cu următorul cuprins:

„(1.1). Pe teritoriul României, numai cetăţenii români, ca persoane fizice, sau constituiţi în persoane juridice române, pot deţine terenuri în proprietate privată.”

Din nefericire, a trebuit să constatăm că textul propus de noi intră în contradicţie cu prevederile Anexei VII ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, al cărui text l-am prezentat mai sus.

Am ajuns la concluzia că singura soluţie care ne stă la dispoziţie, acum, pentru a ne apăra dreptul de proprietate asupra teritoriului naţional, păstrându-ne şi calitatea de stat membru al Uniunii Europene, este aceea de a ordona drepturile de preemţiune la cumpărarea terenurilor astfel încât statul român să poată cumpăra toate terenurile oferite spre vânzare, care nu pot fi cumpărate de micii proprietari români. Am inclus această soluţie la articolul 44 al Constituţiei propuse de noi. Între timp, prin alţi guvernanţi decât cei pe care îi avem, va trebui să negociem cu Uniunea Europeană fie obţinerea unor derogări, aşa cum au obţinut şi alte state membre, în diverse domenii, fie revizuirea tratatelor constitutive, astfel încât fiecărui popor european să-i fie garantate drepturile de proprietate asupra teritoriului naţional şi asupra resurselor naturale ale acestui teritoriu.

  • Distribuie pe retele de socializare

Etichete: , , , ,

Lăsaţi un Comentariu