Deciziile Curţii Constituţionale

Articolul 147

La articolul 147, care se referă la Deciziile Curţii Constituţionale, am introdus două noi alineate, unul dintre acestea aducându-ne o critică dură din partea juriştilor Consiliului Legislativ. Textul celor două alineate este următorul:

„(5) Poporul poate, prin referendum naţional, să modifice, să completeze, sau să anuleze orice decizie a Curţii Constituţionale.

(6) Judecătorii Curţii Constituţionale răspund juridic, individual, pentru prejudiciile produse poporului român de deciziile Curţii Constituţionale pentru care au votat.”

Iată şi textul punctului 49 din Avizul nr. 47/2014 al Consiliului Legislativ.

„Norma din art. 147 alin. (5), astfel cum este propusă la art. I pct. 185, potrivit căreia poporul poate, prin referendum naţional, să modifice, să completeze sau să anuleze orice decizie a Curţii Constituţionale, este incompatibilă cu principiile statului de drept. O astfel de prevedere anulează, de fapt, orice semnificaţie a deciziilor Curţii, lipsindu-le de eficienţa necesară.

Precizăm că, aşa cum s-a pronunţat Curtea Constituţională în Decizia nr. 1/2011, niciun instrument juridic prevăzut de Constituţie nu poate fi lipsit de eficienţă, golirea lui de conţinut determinând caracterul lui iluzoriu şi, implicit, încălcarea principiului constituţional al statului de drept.”

Fiind aproape de finalul textului constituţional şi de finalul avizului lor, juriştii Consiliului Legislativ au uitat că, la începutul Constituţiei, la alineatul (1) al articolului 2, stă scris că poporul este SUVERAN, că el, poporul, face legea, că statul DE DREPT este statul creat de popor, prin lege, care funcţionează potrivit legii aprobate de popor. Nu există STAT DE DREPT în afara poporului, deasupra poporului. Nu există STAT DE DREPT în afara voinţei poporului.

Statul există în forma stabilită de popor, atâta timp cât vrea poporul. Poporul poate să schimbe oricând statul său şi să-i dea orice formă vrea el.

Deciziile Curţii Constituţionale, ca şi legile Parlamentului, există şi produc efecte numai atâta timp cât vrea poporul. Poporul suveran poate să modifice, să completeze, sau să anuleze, orice lege a Parlamentului şi orice decizie a Curţii Constituţionale.

Deciziile Curţii Constituţionale au semnificaţie, au conţinut, au eficienţă atâta timp cât nu încalcă voinţa poporului, suveranitatea acestuia.

  • Distribuie pe retele de socializare

Etichete: ,

Lăsaţi un Comentariu