Articolele etichetate cu «partide politice»

Libertatea de asociere

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 40.

Am modificat denumirea articolului, din „Dreptul de asociere”, în „Libertatea de asociere”, deoarece ultima formulare exprimă mai bine realitatea. Libertăţile aparţin în mod natural persoanelor, statul fiind obligat să le respecte şi să le garanteze, în timp ce drepturile trebuie, mai întâi, să fie definite şi formulate, prin Constituţie, putând, tot prin Constituţie, să fie redefinite, retrase, sau interzise.

Pe această bază, am modificat şi textul alineatului (1), din „cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere”, în „libertatea de asociere în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere este garantată”.

În actuala Constituţie, alineatul (2) al acestui articol are următorul cuprins:

„(2) Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenţei României sunt neconstituţionale.”

Practica ne-a arătat că sintagma militează poate fi folosită de politicieni, de statul uzurpat, de justiţia coruptă, pentru a declara neconstituţionale partide ale căror programe politice conţin idei şi obiective contrare intereselor uzurpatorilor şi corupţilor. Din această cauză, am reformulat acest alineat, astfel:

„(2) Partidele sau organizaţiile ale căror scopuri ori activităţi concrete sunt îndreptate împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, definite prin Constituţie, ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.”

Am reformulat alineatul (3), prin includerea în categoria persoanelor care nu pot face parte din partide politice şi a conducătorilor noilor autorităţi ale statului create prin Constituţia Cetăţenilor, astfel încât alineatul capătă următorul cuprins:

„3) Nu pot face parte din partide politice, în perioada mandatului, Preşedintele României, Preşedintele Autorităţii Judecătoreşti, Preşedintele Autorităţii Mediatice, Preşedintele Autorităţii Financiare, Preşedintele Autorităţii Electorale, Preşedintele Autorităţii Statistice, Preşedintele Autorităţii Morale, Preşedintele Autorităţii Ştiinţifice, Preşedintele şi membrii Curţii de Conturi, Preşedintele şi membrii Consiliului Superior al Magistraturii, Preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului, Preşedintele Consiliului Legislativ, directorul Serviciului Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune, directorul Serviciului Român de Informaţii, magistraţii, cadrele militare în activitate, poliţiştii şi celelalte categorii de funcţionari publici. În timpul mandatului, aceste persoane nu pot susţine nici un partid politic.”

De reţinut că am adăugat o a doua teză, la acest alineat, care dispune ca persoanele care nu pot face parte din partide politice să nu poată nici SUSŢINE un partid politic sau altul, evident, pe durata mandatului. Aceasta pentru a scuti scena politică de ipochimene care acced în funcţii publice prin votul cetăţenilor, dar folosesc aceste funcţii pentru susţinerea partidelor politice care i-au propulsat în funcţiile respective.

Pentru a elimina orice posibilitate de încălare a libertăţii de asociere, în primul rând, din partea autorităţilor statului, am introdus un nou alineat, (4), cu următorul cuprins:

„(4) Nici o lege, sau alt act normativ nu poate îngrădi sau condiţiona dreptul la liberă asociere, în afara restricţiilor prevăzute la alineatele (2) şi (3).”

Am completat fostul alineat (4), devenit (5), cu o nouă teză, astfel încât, în Constituţia Cetăţenilor, acest alineat are următorul cuprins:

„(5) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise. Caracterul este secret atunci când obiectivele reale ale asociaţiei nu sunt declarate în statut şi când proiectele asociaţiei cu impact social negativ sunt ascunse.”

Am introdus un nou alineat, 6, cu următorul cuprins:

„(6) Sunt interzise asociaţiile de tip clan, care au ca scop avantajarea membrilor lor asupra restului populaţiei.”