Articolele etichetate cu «viaţa intimă»

Viaţa intimă, familială şi privată

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 26

Am modificat alineatul (1), care, în actuala Constituţie are urm [torul cuprins:

„(1) Autoritățile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.”

Am propus modificarea acestui alineat, ţinând seama că dreptul la viaţă intimă, familială şi privată trebuie nu numai respectat şi ocrotit, ci şi garantat, şi nu de către autorităţile publice, ci de către statul român. Am introdus o nouă teză, care interzice supravegherea vieţii cetăţenilor, nu numai de către autorităţile publice, ci şi de către orice persoane fizice sau juridice, române sau străine, precum şi o teză care conferă cetăţenilor dreptul să monitorizeze activitatea organelor statului, în totală transparenţă.

Am păstrat neschimbat alineatul 2, care prevede că „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, daca nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”.

Am introdus un nou alineat, (3), cu următorul cuprins:

“(3) Statul garantează dreptul cetăţenilor la protecţia datelor cu caracter personal. Cetăţenii nu pot invoca protecţia datelor cu caracter personal în situaţia necesităţii apărării unui interes public al comunităţii.”