Arhiva categoriei «CAPITOLUL I DISPOZIŢII COMUNE»

Tratatele internaţionale privind drepturile omului

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 20

Am arătat, când am comentat articolul 11, că am comasat prevederile articolelor 11 şi 20, având în vedere că cele două articole au acelaşi obiect de reglementare, adică raportul dintre dreptul intern şi dreptul internaţional. Această comasare face ca articolul 20 să nu mai aibă obiect, el urmând să fie abrogat.

În actuala Constituţie, articolul 20, la alineatul (1), prevede că „dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte”, iar alineatul (2) precizează că „dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.

Juriştii Consiliului Legislativ se fac a nu observa propunerea noastră de comasare a articolelor 11 şi 20 şi ne acuză, din nou, fără temei, că încălcăm limitele revizuirii Constituţiei.

Iată ce scriu ei în Avizul nr. 47/2014, în legătură cu acest subiect:

„6.5. Normele din cuprinsul art. 20, referitoare la efectele tratatelor internaţionale privind drepturile omului, propuse spre abrogare la art. I pct. 22, reprezintă garanţii ale tuturor drepturilor şi libertăţile cetăţenilor consfinţite prin Constituţie, astfel încât eliminarea lor reprezintă o încălcare evidentă a limitelor revizuirii Legii fundamentale prevăzute de art. 152 alin. (2)”.

Noi nu am ELIMINAT nimic. Nu am făcut decât să ducem normele din cuprinsul articolului 20 în cuprinsul articolului 11, deoarece acolo le este locul.

Cetăţenii români în străinătate

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 17

Am păstrat textul din actuala Constituţie, care prevede că “cetăţenii români se bucură în străinătate de protecția statului român şi trebuie să-şi îndeplinească obligațiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară”.

Am adăugat un alineat nou, cu următorul cuprins:

„(2) În cazul în care o persoană, pe lângă cetăţenia română, mai are şi o altă cetăţenie care îi creează obligaţii faţă de un alt stat contrare intereselor României, ea trebuie să aleagă cetăţenia care îi convine.”

În legătură cu această propunere, juriştii Consiliului Legislativ ne spun următoarele:

15. La art. I pct. 20, semnalăm că norma propusă pentru art. 17 alin. (2), referitoare la dubla cetăţenie, nu se încadrează tematic în obiectul de reglementare al articolului, respectiv “Cetăţenii români în străinătate”.

Pe de altă parte, soluţia legislativă propusă este cel puţin discutabilă, având în vedere că impune cetăţeanului să decidă cu privire la sfera noţiunii de “interese ale României” şi “să aleagă cetăţenia care îi convine”.

Prima parte a observaţiei este corectă. Într-adevăr, locul acestei norme nu este aici, ci la articolul 5, „Cetăţenia”. Vom lua în considerare această observaţie la definitivarea textului Constituţiei Cetăţenilor.

În ce priveşte a doua parte a observaţiei, lucrurile vor fi clarificate şi precizate prin legea privind cetăţenia. Este evident, de exemplu, că dacă România este în stare de război cu un anumit stat, cetăţenii români care au şi cetăţenia acelui stat nu o mai pot avea şi pe cea a statului român. Mai departe, nu persoana în cauză trebuie să decidă cu privire la sfera noţiunii de interese ale României, ci statul român face asta, prin organele sale de specialitate. Persoanei în cauză i se aduce la cunoştinţă că obligaţiile sale faţă de celălalt stat contravin intereselor României şi i se cere să aleagă între cele două cetăţenii.

Cetăţenii străini şi apatrizii

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 18.

Am păstrat neschimbat textul articolului, prevederile acestuia fiind conforme cu cele acceptate de dreptul internaţional.

Extrădarea şi expulzarea

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 19

Am păstrat neschimbat alineatul (1), care prevede că „cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România”.

Am propus abrogarea alineatului (2), care, în actuala Constituţie are următorul cuprins:

„2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetăţenii romani pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.”

Practic, acest alineat anulează dreptul garantat în alineatul precedent. Trebuie să ne hotărâm. Ori garantăm cetăţenilor noştri că nu vor fi nici extrădaţi nici expulzaţi din ţara lor, ori îi lăsăm la cheremul… convenţiilor internaţionale, la care România devine parte prin semnătura unor guvernanţi trădători de ţară.

În ce ne priveşte, optăm pentru apărarea dreptului propriilor noştri cetăţeni de a nu fi niciodată extrădaţi sau expulzaţi din ţara lor, România.

Am păstrat neschimbate alineatul (3), care prevede că cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate, precum şi alineatul (4), care prevede că expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.

Am introdus un nou alineat, (5), cu următorul cuprins:

“(5) Statul român este obligat să întreprindă toate demersurile necesare pentru a obţine extrădarea cetăţenilor români găsiţi vinovaţi pentru orice delicte şi pentru repatrierea integrala a valorilor scoase ilegal în afara ţării.”

Am introdus acest alineat pornind de la constatarea că un număr mare de cetăţeni români s-au îmbogăţit în ultimii 24 de ani, prin săvârşirea de infracţiuni, şi au părăsit ţara, fără să fie urmăriţi de organele de justiţie, în multe cazuri complici la aceste infracţiuni. Această normă constituţională, coroborată cu cele care prevăd caracterul imprescriptibil al acestor infracţiuni şi obligaţia statului de a-i trimite în judecată pe autori, este menită să asigure pedepsirea autorilor şi recuperarea valorilor scoase ilegal din ţară.

Egalitatea în drepturi

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 16.

Am păstrat neschimbat alineatul 1, care prevede că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări, ca şi alineatul 2, care prevede că nimeni nu este mai presus de lege.

Am modificat alineatul (3), în sensul că am renunţat la teza a doua acestui alineat care prevedea că “statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi”. Am renunţat la această teză deoarece este superfluă, repetă prevederile alineatului (1) al acestui articol, are caracter demagogic. De ce să nu “garantăm”, aici, în acest alineat, şi egalitatea de şanse între tineri şi vârstnici pentru ocuparea de funcţii publice, sau egalitatea de şanse între săraci şi bogaţi, între români de etnie romă şi români de etnie maghiară, între ortodocşi şi catolici etc?

Juriştii Consiliului Legislativ ne găsesc şi aici nod în papură. În Avizul lor nr. 47/2014, domnii jurişti ne spun următoarele:

„6.4. La art. I pct. 19, referitor la textul propus pentru art. 16 alin. (3), relevăm că eliminarea, din cuprinsul textului actual, a tezei a doua, care prevede, în prezent, drept garanţie a egalităţii în drepturi, obligaţia statului român de a garanta egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice, reprezintă o suprimare a garanţiei principiului egalităţii în drepturi, depăşind astfel limitele revizuirii Constituţiei.

Păi, garanţia asta, a principiului egalităţii în drepturi nu priveşte şi raporturile dintre tineri şi vârstnici, dintre bogaţi şi săraci, dintre români şi maghiari, dintre ortodocşi şi catolici etc?

Am modificat alineatul (4), ţinând seama de faptul că România este, deja, membru al Uniunii Europene. Noul text prevede că „cetăţenii Uniunii Europene rezidenţi în România care îndeplinesc condiţiile legii au dreptul de a alege şi a fi aleşi în autorităţile locale”.

Am adăugat două noi alineate la acest articol.

Alineatul (5) prevede că funcţiile publice nu pot fi ocupate de “persoanele care, potrivit hotărârilor judecătoreşti, rămase definitive, au dobândit averi prin încălcarea legii sau nu au putut justifica averile dobândite, cele care au fost condamnate pentru infracţiuni contra siguranţei statului, pentru acte de corupţie, pentru conflict de interese sau pentru incompatibilitate”, iar alineatul (6) precizează că „persoanele care ocupă funcţii publice răspund material şi penal pentru prejudiciile create statului sau cetăţenilor în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, potrivit legii.”

În Avizul lor nr 47/2014, juriştii Consiliului Legislativ ne acuză, din nou, că „suprimăm” un drept fundamental şi, prin aceasta, încălcăm limitele revizuirii Constituţiei, prevăzute la articolul 152, alineatul (2). Iată ce spun domniile lor:

„Totodată, prin norma propusă pentru alin. (5) se instituie, în fapt, suprimarea definitivă a dreptului unor categorii de persoane de a ocupa funcţii publice. Observaţia este valabilă şi pentru art. 37 alin. (1), astfel cum este propus la pct. 37, în care trimiterea făcută la art. 16 alin. (5) are ca efect suprimarea unui drept fundamental, încălcându-se astfel limitele revizuirii, prevăzute de art. 152 alin. (2).”

Domnii jurişti ai Consiliului Legislativ uită că chiar în articolul precedent, 15, la alineatul (1), se prevede că „cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi”. Nu alte drepturi, nu orice drepturi, ci numai cele CONSACRATE, adică precizate, formulate, prin Constituţie şi prin alte legi. Constituţia, respectiv poporul, CONSACRĂ drepturile. Nu juriştii şi nici cei care propun revizuirea Constituţiei.

În ceea ce ne priveşte, ca autori ai propunerii de revizuire a Constituţiei României, constatând starea de degenerare la care a ajuns societatea românească datorită amploarei corupţiei, considerăm că norma constituţională pe care o propunem ar putea contribui la eradicarea acestui fenomen deosebit de primejdios pentru viitorul societăţii româneşti.

Stă în puterea poporului român să aprobe sau nu această propunere.

Precizez că, înainte de şedinţa Comitetului de Iniţiativă din data de 10 decembrie 2013, la acest articol 16, înainte de actualul alineat (5), la propunerea mai multor membri ai Comitetului, introdusesem următoarele două alineate:

“(5) Pentru o perioadă de 10 ani, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, nu pot ocupa funcţii şi demnităţi publice persoanele care, până la data de 22 decembrie 1989:

A) au ocupat funcţii politice de conducere retribuite de Partidul Comunist Român, denumit în continuare PCR, în aparatul central, regional, raional sau judeţean, după caz, al Partidului Muncitoresc Român, denumit în continuare PMR, al PCR, al Uniunii Tineretului Comunist, denumită în continuare UTC, al Uniunii Tineretului Muncitoresc, denumită în continuare UTM, membrii şi membrii supleanţi ai Comitetului Central al PCR/Comitetului Central al UTC;

B) au deţinut calitatea de membru al Marii Adunări Naţionale, al Consiliului de Stat sau al Consiliului de Miniştri, precum şi cei care au avut calitatea de ministru secretar de stat, prim – adjunct şi adjunct al miniştrilor şi al secretarilor de stat;

C) au deţinut funcţia de prim-secretar, secretar al Comitetului judeţean de partid, preşedinte, prim – vicepreşedinte şi vicepreşedinte al consiliilor populare judeţene, prim – secretar şi secretar al comitetelor judeţene ale UTC, precum şi persoanele care au deţinut calitatea de membru al Comisiei Centrale de Revizie sau al Colegiului Central de partid al Comitetului Central al PCR;

D) au exercitat funcţia de activist în cadrul aparatului de propagandă al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste la nivel central, regional, raional sau judeţean, după caz, precum şi directorii de editură, redactorii–şefi, redactorii–şefi adjuncţi şi secretarii generali de redacţie ai instituţiilor de presă ale PMR, PCR, UTM şi UTC din România la nivel naţional, regional, raional sau judeţean, după caz;

E) au ocupat o funcţie de conducere în învăţământul de partid, organizat şi finanţat de PCR, PMR, UTM şi UTC;

F) au făcut parte din structurile organelor de Securitate şi au colaborat cu Securitatea, ca poliţie politică, constatată ca atare de către organele în drept, potrivit legii; au aparţinut sau aparţin unor servicii secrete străine sau au fost colaboratori ai acestora;

G) au exercitat funcţia de preşedinte sau preşedinte al unei secţii a Tribunalului Suprem, de procuror general sau procuror general adjunct în cadrul unităţilor de procuratură, precum şi persoanele care au îndeplinit funcţia de secretar de partid în oricare dintre instanţele judecătoreşti;

H) au ocupat funcţia de comandant, inspector şef sau inspector şef adjunct, la nivel central sau judeţean, după caz, în cadrul inspectoratelor de miliţie, comandanţii, adjuncţii şi ofiţerii anchetatori din centrele de detenţie politică şi lagărele de muncă forţată, secretarii de partid, precum şi ofiţerii politici din cadrul acestor instituţii;

I) au deţinut calitatea de şef al unei misiuni diplomatice sau consulare româneşti din străinătate;

J) au activat în cadrul direcţiilor politice şi de învăţământ ideologic din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Departamentului Securităţii Statului;

(6) Pentru o perioadă de 10 ani, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, nu pot ocupa funcţii şi demnităţi publice persoanele care, după data de 22 decembrie 1989, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, au ocupat una sau mai multe din următoarele demnităţi şi funcţii publice:

A) preşedinte al României;

B) deputat, senator sau membru al Parlamentului European;

C) membru al Consiliului Superior al Magistraturii;

D) preşedinte ori judecător al Curţii Constituţionale;

E) preşedinte ori consilier al Curţii de Conturi;

F) consilier prezidenţial sau consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale;

G) secretar general, secretar general adjunct, şef de departament sau director general ori director în serviciile Senatului ori ale Camerei Deputaţilor;

H) membru al Guvernului, consilier de stat, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, secretar general, secretar general adjunct în cadrul ministerelor;

I) membru al Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune şi al Societăţii Române de Radiodifuziune;

J) membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii;

K) preşedinte sau preşedinte de secţie al Consiliului Legislativ;

L) Avocat al Poporului sau adjunct al acestuia;

M) membru în Consiliul de administraţie sau în conducerea executivă a Băncii Naţionale a României sau a altor bănci de stat;

N) preşedinte sau vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurori generali, prim – adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurori generali adjuncţi, procuror şef şi procuror şef adjunct ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prim – procurori;

O) persoanele asimilate personalului corpului diplomatic şi consular, cu funcţii de conducere în cadrul acestuia;

P) inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, al Inspectoratului general al Poliţiei, prim – adjuncţii acestora, comandanţi, şefi de stat major şi adjuncţii acestora, ai unităţilor Jandarmeriei Române şi Poliţiei, inspectori şefi şi inspectori şefi adjuncţi la nivel central şi judeţean;

Q) şef al Statului Major General al Armatei, adjunct şi şef de direcţie în cadrul Statului Major General;

R) directori şi directori adjuncţi ai Serviciului de Protecţie şi Pază, ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, ai Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Informaţii Externe;

S) membru în conducerea unei autorităţi administrative autonome, a unei agenţii sau a unei instituţii publice subordonată Parlamentului, Guvernului, sau Primului-ministru;

Ş) membru în conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate;

T) preşedinte ori vicepreşedinte al consiliului judeţean, consilier judeţean sau consilier în Consiliul General al Municipiului Bucureşti;

Ţ) prefect, subprefect, secretar general al prefecturii

U) inspector general, inspector sau director în cadrul serviciilor deconcentrate ale statului la nivel judeţean.”

Cei mai mulţi membri ai Comitetului de Iniţiativă au votat împotriva acestor două alineate, astfel că le-am scos din textul final al Constituţiei Cetăţenilor. Argumentul adus de cei care au votat împotriva acestor două alineate a fost acela că prin prevederile actualului alineat (6), plus cele referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care ocupă funcţii publice, viaţa politică românească se va curăţa de cei responsabili de instaurarea regimului comunist şi fesenist, ca şi de consecinţele acestora, fără să fie nevoie de includerea celor două alineate în Constituţie. În ce mă priveşte, cred că cele două alineate trebuie luate în discuţie la definitivarea textului Constituţiei Cetăţenilor, alături de alte propuneri care s-au făcut şi se vor face, în continuare, îmbunătăţirea textului constituţional.

Accesul liber la justiţie

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 21

Am completat alineatul (1), astfel încât accesul la justiţie să fie, cu adevărat, liber, pentru toţi, să nu mai fie îngrădit de tot felul de taxe.

În Constituţia Cetăţenilor, acest alineat are următorul cuprins:

„(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, fără plata vreunei taxe.”

Am păstrat neschimbat alineatul (2), care prevede că “nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”.

La alineatele (3) şi (4), am propus reformularea textelor, pentru creşterea gradului de precizie, fără modificarea conţinutului. Alineatul (3) prevede că “părţile la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil”, iar alineatul (4) prevede că “jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative şi gratuite.