Escrocheria OTV-istă

Iată, punct cu punct, uriaşa escrocherie mediatică pusă în operă de către Dan Diaconescu şi postul de televiziune OTV, pentru a fura capitalul politic generat de proiectul denumit Legea Cojocaru, pentru a fura Partidul Poporului, partid înfinţat de susţinătorii Legii Cojocaru şi a-l transforma într-o anexă politică a actualilor guvernanţi ai României.  Escrocul a fost şi este spijinit şi de alte posturi de televiziune, care, pe de o parte, îi permit să mintă, iar, pe de altă parte, ascund adevărul şi nu ne acordă dreptul la replică pentru a-l demasca pe impostor. Scopul urmărit prin această escrocherie mediatică este acela de a împiedica intrarea pe scena politică românească a Partidului Poporului, partid antisistem, popular, creştin, naţionalist, patriotic, românesc, care propune electoratului român singura soluţie realistă pentru scoaterea ţării din ghearele mafiei politico-financiare instalată la conducerea statului român prin lovitura de stat din decembrie 1989.
1. În februarie 2009, am convenit cu Tudor Barbu, realizatorul emisiunii SE ÎNTÂMPLĂ ACUM, de la televiziunea OTV, să facem 10-12 emisiuni, în care să explic proiectul legii privind despăgubirea cetăţenilor României pentru capitalul trecut, prin Legea 15/1990, din proprietatea lor comună în proprietatea statului, proiect care a devenit cunoscut opiniei publice cu denumirea prescurtată de LEGEA COJOCARU. Am stabilit ca, în primele 4-5 emisiuni, să arătăm cum au fost înşelaţi şi jefuiţi românii şi în următoarele 6-7 emisiuni să prezentăm LEGEA COJOCARU şi consecinţele ei asupra economiei şi societăţii româneşti. In emisiunea a 4-a, Tudor Barbu a anunţat că, a doua zi, domnul Cojocaru va începe prezentarea LEGII. A doua zi dimineaţa, am fost sunat şi mi s-a spus că se întrerupe colaborarea mea cu OTV. Fără alte explicaţii.

2. În perioada octombrie-decembrie 2009, pe parcursul a 12 episoade săptămânale, am prezentat LEGEA COJOCARU la emisiunea domnului Doru Braia, la postul de televiziune N24.

3. Pe la jumătatea lunii ianuarie 2010, am fost sunat de Tudor Barbu, care m-a rugat să-i trimit graficele pe care le prezentasem în emisiunea lui cu un an în urmă, ca să le folosească. I le-am trimis. Dupa 3-4 zile, m-a invitat la emisiune să prezint LEGEA COJOCARU.
4. Au urmat mai multe emisiuni la care am fost invitat. Am convenit să începem să strângem semnături pentru susţinerea legii, pentru a le depune fie  la Preşedinţia României, în vederea organizării unui referendum, fie la Parlamentul României, pentru susţinerea proiectului de lege. Formularul de semnături era postat pe site-ul www.variantacojocaru.ro cu mai bine de un an în urmă.

5. În numai o lună, numărul de semnături a crescut de la câteva sute pe zi la zeci de MII DE SEMNĂTURI PE ZI. În ultima săptămână a lunii februarie, luni, au fost 20 şi ceva de mii, iar vineri, 46 de mii de semnături, într-o singură zi.

În lunea următoare, numărul a scăzut, brusc, la câteva mii şi a continuat să scadă, ajungând la câteva sute pe zi.

A devenit clar că, in weekendul de la sfârşitul lunii februarie, “echipa” de la OTV a hotărât să folosească valul de simpatie populară stârnit de LEGEA COJOCARU în cu totul alte scopuri decât cele urmărite de autorul proiectului.

Am cerut, de mai multe ori, lui Tudor Barbu, ca plicurile cu listele de semnături să fie desfăcute de o echipă de pensionari care să tină evidenţa listelor de semnături, sa le ordoneze pe localităţi, pe judeţe, să le pună pe calculator. Am fost refuzat, sistematic.

Nu am mai fost invitat la emisiunile lui Tudor Barbu.

6. În luna aprilie, pentru 2-3 saptamani, LEGEA COJOCARU s-a metamorfozat în LEGEA COJOCARU-OTV. Au urmat alte 2-3 saptămâni în care Tudor Barbu a vorbit numai de LEGEA OTV-COJOCARU, şi, în final a rămas numai LEGEA OTV. Intenţia de furt devine tot mai evidentă.

7. În mai multe emisiuni, Tudor Barbu a îndreptat atenţia telespectatorilor către infiinţarea unui nou partid, care să fie format din susţinătorii LEGII COJOCARU şi care să aibă ca platformă politică chiar LEGEA COJOCARU. I-a întrebat şi ce nume să aibă partidul. Pe site-ul http://www.variantacojocaru.ro, doctrina PARTIDUL POPORULUI figura de aproape 2 ani. Telespectatorii lui Tudor Barbu au propus, printre altele, şi numele de PARTIDUL POPORULUI ROMAN.

Aşa cum se poate vedea din Anexa nr. 1, titlul emisiunii din data de 25 martie 2010 a fost;

“CEI CARE SUSŢIN LEGEA COJOCARU VOR SĂ-ŞI FACĂ PARTIDUL LOR”.

Este cât se poate de clar. La construţia viitorului partid vor participa susţinătorii LEGII COJOCARU, nu ai lui Dan Diaconescu. Cu atât mai puţin ai lui Mario Diaconescu.

8. La întrebarile lui Tudor Barbu privind cine să conducă partidul, oamenii au zis unii Dan Diaconescu, alţii Constantin Cojocaru. Reacţia lui Tudor Barbu a fost categorică. “Cum sa conducă acest Cojocaru? Nu stiţi că acest Cojocaru nu a condus niciodată pe nimeni? El este un bun specialist, poate fi un bun consilier, dar nu si conducător.” Asta, după ce tot el îndemnase telespectatorii să intre pe site şi să citească CV-ul lui Cojocaru, de unde aflaseră ca “acest Cojocaru” ocupase funcţii de conducere mai bine de 20 de ani. Şi nu orice funcţii. Intenţiile celor de la OTV devin tot mai clare.

Iată, deci, că noul  partid,  plănuit de OTV, va fi făcut de susţinătorii LEGII COJOCARU, dar va fi condus de  oameni care nu au nici o legătură cu LEGEA COJOCARU.
9. Exasperat de întrebarile oamenilor care vroiau să ştie de ce nu îl mai invită pe Cojocaru, Tudor Barbu anunţă că OTV a întrerupt relaţiile cu Cojocaru deoarece Cojocaru “vrea sa faca partid politic” şi OTV nu vrea să se implice în politică.

10. Peste numai câteva zile, pe data de 26 iunie 2010, Dan Diaconescu, proprietar şi realizator al postului de televiziune OTV, iese de la arest si declară că, în timpul arestului, a hotărât, împreună cu colegii de celuluă, să înfinţeze un nou partid politic, care se va numi Partidul Poporului Român. (Anexa nr. 2 – extras din transcriptul înregistrării electronice a acestei declaraţii).

În următoarele zile, postul de televiziune OTV alocă, zilnic, ore întregi, Partidului Poporului Român, CARE URMEAZĂ SĂ FIE CONSTITUIT. Tudor Barbu este “desemnat”, de către Dan Diaconescu, pentru funcţia de preşedinte al partidului ce urmează a lua naştere.

ACTUL CONSTITUTIV al Partidului Poporului al cărui preşedinte este Mario Diaconescu, fratele lui Dan Diaconescu, (partid care a făcut obiectul dosarului nr. 41073/3/2010, la Tribunalul Bucureşti) a fost “semnat” la data de 12 mai 2010, cu 45 zile înainte ca Dan Diaconescu să hotărască, împreună cu colegii săi de celulă, înfinţarea noului partid politic (Anexa nr. 3).

A fost semnat acest act constitutiv pe data de 12 mai 2010, fără ştiinţa lui Dan Diaconescu, sau a fost semnat, în fals, mult mai târziu, după ce Dan Diaconescu a hotărât, împreună cu colegii lui de arest, să înfinţeze Partidul Poporului Român?

11. Pe data de 14.06.2010, LEGEA COJOCARU a fost înregistrată la Senatul Romaniei ca iniţiativă legislativă a senatorului Ioan Ghişe. De precizat că senatorul, pe cererea de înregistrare, a menţionat că iniţiativa se face cu acordul domnului Constantin Cojocaru, autorul proiectului.

12. I-am cerut, de mai multe ori, lui Tudor Barbu, să-mi restituie cele un milion de semnături pentru susţinerea Legii Cojocaru, să le duc acolo unde le este locul: la Senatul Romaniei, unde se află şi LEGEA. Mi-a promis, de mai multe ori, că-mi va restitui semnaturile, dar nu şi-a respectat promisiunea.

Cele peste un million de semnături pentru susţinerea LEGII COJOCARU sunt sechestrate la sediul OTV, din Bucureşti, sectorul 6, bulevardul Preciziei, nr. 3.
13. În aceste condiţii, am convocat, la Bucureşti, pe 3 iulie 2010, adunarea generală a reprezentanţilor celor un milion de români susţinători ai LEGII COJOCARU. Adunarea generală a aprobat ACTUL CONSTITUTIV al Partidului Poporului şi m-a împuternicit să îndeplinesc actele şi formalităţile cerute de lege pentru înscrierea Partidului Poporului la Tribunalul Bucureşti (Anexa nr. 4 ).

14. Luni, 5 iulie, am fost invitat de Tudor Barbu la emisiunea lui, în care a prezentat ACTUL CONSTITUTIV al Partidului Poporului, cel înfinţat pe 3 iulie 2010. În seara următoare, am fost invitatul emisiunii lui Dan Diaconescu, în care am putut prezenta, din nou, pe larg, LEGEA COJOCARU şi ACTUL CONSTITUTIV al Partidului Poporului, cel înfinţat pe 3 iulie 2010, inclusiv formularul pentru strângerea de semnături. A doua zi, am publicat, pe site-ul www.variantacojocaru.ro, STATUTUL şi PROGRAMUL POLITIC al Partidului Poporului, împreuna cu instructiunile si formularul listei de semnături pentru susţinerea Partidului Poporului. În ziua următoare, pe site-ul OTV, a apărut un alt formular al listei de semnături, formular elaborat de  OTV  şi postat pe site-ul OTV, fără aprobarea mea.

Anexez extrase din transcriptul înregistrării electronice  a emisiunii din 5 iulie 2010,  (Anexa nr. 5), precum şi fotografia uneia dintre secvenţele acestei emisiuni (Anexa nr. 6).

În fotografie, se vede că titlul emisiunii a fost:

PARTIDUL  POPORULUI  S-A CONSTITUIT

În această emisiune, moderatorul Tudor Barbu informează telespectatorii că, „la sfârşitul săptămânii trecute, pe 3 iulie 2010, la Bucureşti, reprezentanţi din toate judeţele ţării, împreună cu doctorul Cojocaru, au pus în operă actul de constituire al Partidului Poporului.” Deci, nu Mario Diaconescu, împreună cu angajaţi şi asociaţi ai fratelui său, Dan Diaconescu, ci Constantin Cojocaru, împreună cu reprezentanţi din toate judeţele ţării, au adoptat ACTUL CONSTITUTIV al Partidului Poporului. Nu pe data de 12 mai 2010, ci pe data de 3 iulie 2010.

Postul de televiziune OTV nu a adus, niciodată, la cunoştinţa telespectatorilor săi actul constitutiv al Partidului Poporului, semnat la 12 mai 2010, de Diaconescu Iulius-Mario şi ceilalţi 6 cosemnatari ai acelui înscris. Acel act constitutiv nu a fost adus la cunoştinţa nimănui, pe nici o cale, niciodată, înainte de data de 27 august 2010, când a fost depus la Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. 41073/3/2010.

Singurul act constitutiv pe care l-a prezentat postul de televiziune OTV este actul constitutiv al Partidului Poporului, semnat la 3 iulie 2010, de mine şi cei 45 de reprezentanţi ai celor un milion de susţinători ai LEGII COJOCARU.

15. Luni, 12 iulie, am fost, din nou invitatul lui Tudor Barbu, care a prezentat cele doua formulare de listă de semnături şi cele doua adrese la care pot fi trimise formularele completate (adresa OTV şi adresa căsuţei mele poştale), precizând, de mai multe ori, pe parcursul emisiunii, că toate semnăturile vor fi predate domnului Cojocaru, urmând să fie folosite pentru înregistrarea la Tribunalul Bucureşti a Partidului Poporului înfinţat pe data de 3 iulie 2010.

Titlul emisiunii din data de 12.07.2010, aşa cum se vede din fotografie (Anexa 7) a fost următorul:

PARTIDUL POPORULUI ARE NEVOIE DE SEMNĂTURILE CELOR CARE SUSŢIN „LEGEA COJOCARU”.  IATĂ FORMULARELE.

Din nou, deci, Tudor Barbu, moderatorul postului de televiziune OTV leagă Partidul Poporului de LEGEA COJOCARU şi invită pe cei un milion de susţinători ai LEGII COJOCARU să semneze pentru susţinerea PARTIDULUI POPORULUI, cel înfinţat pe data de 3 iulie 2010. Din  transcriptul înregistrării electronice a acestei emisiuni (Anexa nr. 8) se vede cum se chinuie Tudor Barbu să explice de ce sunt 2 formulare ale listei de semnături (unul elaborat de mine, altul elaborat de “echipa OTV”), postate pe 2 site-uri (unul al meu, altul al OTV), listele cu semnături umând să fie trimise la două adrese diferite (una a mea, cealaltă a OTV).

În final, le spune telespectatorilor că….”aşa s-a întâmplat să fie”.

Nu, nu s-aîntâmplat să fie aşa, ci semnatarii actului constitutiv din data de 12 mai 2010, în complicitate cu realizatorii şi admninistratorii postului de televiziune OTV, au pus la cale acest furt şi acestă  înşelăciune, care priveşte drepturile a milioane de oameni. Ei au invitat susţinătorii LEGII COJOCARU să semneze pentru susţinerea Partidului Poporului al cărui act constitutiv a fost semnat pe 3 iulie 2010, să trimită aceste semnături pe adresa OTV, pentru a-mi fi predate, în vederea depunerii lor la Tribunalul Bucureşti, pentru înregistrarea Partidului Poporului înfinţat pe 3 iulie 2010. Aceste semnături, în loc sa-mi fie predate mie, au fost predate lui Diaconescu Iulius-Mario, care le-a depus la Tribunalul Bucureşti, pentru susţinerea Partidului Poporului al cărui act constitutiv are data de 12.05.2010.

16. După data de 12 iulie 2010, postul de televiziune OTV a alocat, zilnic, ore întregi, în care a invitat cetăţenii ţării să strângă semnături pentru susţinerea Partidului Poporului şi să le trimită pe adresa OTV. Nimic despre Cojocaru, sau despre căsuţa lui poştală. Precizând, însă, deseori, că Partidul Poporului va aplica LEGEA COJOCARU. Aceasta până în data de 27 august, data când Diaconescu Iulius-Mario a depus cererea de înregistrare a Partidului Poporului la Tribunalul Bucureşti. După acestă dată, LEGEA COJOCARU a dispărut din discursul realizatorilor postului de televiziune OTV. Scopul fusese atins. Fuseseră strânse semnăturile, prin înşelarea a mii de cetăţeni, pentru crearea unui Partid al Poporului, care, aşa cum se vede din Programul Politic, depus în dosarul nr. 41037/3/2010, nu are nicio legătură cu LEGEA COJOCARU.

17. Pe data de 16.08.2010, la sediul OTV, la cererea mea, a avut loc o întâlnire între mine şi Dan Diaconescu, la care au participat, ca martori, Victor Velcea, din partea lui Dan Diaconescu şi Ştefan Bădără, din partea mea. A fost singura întâlnire dintre mine şi Dan Diaconescu, în afara celor din studioul OTV, când am avut calitatea de invitat.. În cadrul acestei întâlniri, i-am cerut lui Dan Diaconescu să-mi predea cele un million de semnături pentru Legea Cojocaru, precum şi semnăturile pentru susţinerea partidului Poporului, primite, până la acea dataă, la sediul OTV, aşa cum promisese Tudor Barbu, în emisiunea din 12.07.2010. I-am cerut, de asemenea, să-şi retragă cererea depusă la OSIM, prin Simona Man, prin care vroia să-şi însuşească denumirea de Partidul Poporului. Atât şi nimic altceva. Mai târziu, va minţi că i-am cerut să treacă pe numele meu mai multe apartamente  şi mai multe milioane de euro. A cerut 3 zile de gândire, până pe data de 19.08.2010, când mă va suna el. Nu a sunat şi nu a mai răspuns la telefon.

18. La data de 27.08.2010, la Tribunalul Bucureşti, a fost depusă cererea de înregistrare a Partidului Poporului, al cărui act constitutiv are data de 12.05.2010, care îl are ca preşedinte pe Diaconescu Iulius Mario, fratele lui Dan Diaconescu. La cerere, sunt anexate 33.148 de semnături, toate destinate susţinerii Partidului Poporului al cărui act constitutiv a fost adoptat pe data de 3.07.2010. La aceiaşi cerere, este anexat un Program Politic care nu are nici o lagătură cu LEGEA COJOCARU.

La sediul OTV, din Bucureşti, sectorul 6, bulevardul Preciziei, nr. 3, conform informaţiilor postate pe postul de televiziune OTV, mai sunt sechestrate alte peste 750 de mii de semnături pentru susţinerea Partidului Poporului constituit pe data de 3.07.2010.

19. Rămaşi fără cele 33.148 semnături, furate de Dan Diaconescu şi postul de televiziune OTV, eu, împreună cu cei care am semnat Actul Constitutiv al Partidului Poporului, am continuat să strângem semnături, astfel încât, la data de 24.11.2010, am depus, la Tribunalul Bucureşti, cererea de înregistrare a Partidului Poporului, cel înfiinţat pe data de 3.07.2010, de către reprezentanţii celor un million de susţinători ai Legii Cojocaru, având anexate alte 28.262 semnături.

20. La data de 29.11.2010, Tribunalul Bucureşti a judecat cererea de înregistrare a Partidului Poporului lui Mario Diaconescu, care a făcut obiectul dosarului nr. 41073/3/2010. Instanţa a refuzat să ia în discuţie cererea de intervenţie în interes propriu depusă de mine, pe motiv că nu am INTERES în acestă cauză. Precizez că, deşi îninte de începerea şedinţei de judecată, pe uşa instanţei a fost anunţată ca procuror de şedinţă doamna Alina Ştefănescu, acesta a fost SCHIMBATĂ de un alt procuror, care, evident, a cerut respingerea cererii mele de intervenţie şi aprobarea cererii de înregistrare depusă de Mario Diaconescu.

21. Am depus, imediat, contestaţie (recurs) împotriva sentinţei prin care Tribunalul Bucureşti a aprobat înregistrarea Partidului Poporului fraţilor Diaconescu. Au fost mai multe termene. În toată această periodă, Dan Diaconescu şi postul de televiziune OTV şi-au minţit telespectatorii, cărora le-au spus că Dan Diaconescu şi ai lui se judecă cu PSD, PNL, PDL, PC, UNPR, UDMR, cu toate partidele politice din România, care, vezi Doamne, nu vor să-l lase pe el să înscrie cel mai curat partid din lume şi din istorie. În realitate, el se judeca cu noi, cei care am infiinţat Partidul Poporului, cărora el ne-a furat semnăturile, cu care a încercat să înşele justiţia şi să înregistreze un partid care să împiedice aplicarea Legii Cojocaru.

22. Urmare plângerii penale formulate de mine, la data de  7.12.2010, împotriva lui Dan Diaconescu, a lui Tudor Barbu şi a altor acoliţi ai lor, implicaţi în furtul celor 33.148 de semnături, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, s-a constituit dosarul penal nr. 17007/2010, aflat în curs de cercetare de peste un an.

23. La data de 1.04.2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţiile formulate de noi şi a respins, definitiv şi irevocabil, cererea de înregistrare a Partidului Poporului fraţilor Mario şi Dan Diaconescu. În seara acealeiaşi zile, Dan Diaconescu a lansat un atac murdar împotriva mea, m-a insultat şi calomniat, în fel şi chip. A afirmat că i-am cerut să trecă pe numele meu mai multe apartamente, că i-am cerut două, apoi 3, apoi 50 de milioane de euro. Am solicitat, comform legii, drept la replică. Nu mi l-a acordat. Am făcut sesizare la Consiliul Naţional al Audiovizualului.CNA l-a somat să-mi acorde dreptul la replică. A promis la CNA că imi va acorda dreptul la replică. Nu mi l-a acordat. A preferat să fie amendat cu suma de un miliard de lei.. Am depus plângere penală pentru insultă şi calomnie, în completare la dosarul penal nr. 17007/2010, aflat în cercetare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

24. În numai 2 zile, Dan Diaconescu a înfinţat un nou partid, Partidul Poporului Dan Diaconescu. În alte 5 zile, el a „strâs” 50.000 de semnături, pentru susţinerea noului său partid, pe care le-a depus la Tribunal, ca să înregistreze acest nou partid. Între timp, el anunţase că, la OTV, s-au strâns 765.000 de semnături pentru susţinerea Partidului Poporului. Câte din cele 50.000 de semnături au fost „date” pentru Partidul Poporului Dan Diaconescu şi câte provin din cele 765.000 date pentru Partidul Poporului şi „contrasemnate”, adică falsificate,  pentru celălalt partid? Aşteptăm ca răspunsul exact la acestă întrebare să fie dat de către procurorul în sertarul căruia se află, de peste un an, dosarul penal nr. 17007/2010.

25. Pe data de 6 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti a aprobat cererea de înregistrare a Partidului Poporului în Registrul Partidelor Polidice al Tribunalului Bucureşti. La aceiaşi dată, Tribunalul Bucureşti, evident, prin alt judecător, a respins cererea de înregistrare a Partidului Poporului Dan Diaconescu. Principalul motiv invocat de judecătorul care a respins cererea de înregistrare a partidului lui Dan Diaconescu, susţinut de semnături falsificate, a fost acela că judecătorul în cauză nu a fost de acord cu denumirea partidului a cărui înregistrare se cerea,  a refuzat să legalizeze apariţia pe harta Europei şi a lumii a unui nou popor, poporul dandiaconescu.

26. Avocaţii lui Dan Diaconescu au făcut recurs, la Curtea de Apel Bucureşti, şi împotriva sentinţei prin care s-a respins cererea de înregistrare a partidului lor, dar  şi împotriva sentinţei prin care s-a aprobat cererea de înscriere a partidului nostru. Dosarul partidului lui Dan Diaconescu a ajuns la Curtea de Apel pe data de 20 iunie 2011, la 14 zile de la pronunţarea sentinţei de către Tribunalul Bucureşti. Dosarul partidului nostru a ajuns la Curtea de Apel la data de 26 septembrie, la 112 zile de la data pronunţării sentinţei Tribunalului Bucureşti. Prim-grefiera Tribunalului Bucureşti şi-a pus în operă toată priceperea ei în fabricarea de tertipuri, prin care dosarul nostru să ajungă la Curtea de Apel DUPĂ judecarea dosarului lor, astfel încât să nu mai poată fi înregistrat Partidul Poporului.

27. Cu câteva zile înainte de a se judeca dosarul lor, subit, preşedintele completului de judecată, desemnat prin tragere la sorţi, a fost înlocuit de şeful său, adică de preşedintele secţiei a III-a civilă a Tribunalului Bucureşti, cunoscut pentru slăbiciunea pe care el o are faţă de…adevăr şi dreptate. Noul complet şi-a făcut datoria, a respins toate cererile noastre, a anulat sentinţa Tribunalului Bucureşti, a aprobat cererea de înregistrare a Partidului Poporului Dan Diaconescu, a legalizat, astfel, apariţia pe harta Europei şi a lumii a unui nou popor, poporul dandiaconescu

28. Pe data de 24.10.2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul făcut de avocaţii lui Dan Diaconescu împotriva sentinţei prin care Tribunalul Bucureşti aprobase înregistrarea Partidului Poporului, sentinţa Tribunalului rămânând definitivă şi irevocabilă. Prim-grefiera Tribunalului Bucureşti a refuzat să înscrie Partidul Poporului în Registrul Partidelor Politice, timp de aproape o lună, pe motiv că nu a primit dosarul de la Curtea de Apel. Ne-a spus că regulamentele Tribunalului nu permit înregistrarea unui partid decât după ce dosarul se întoarce la Tribunal, de la instanţele superioare. A primit dosarul pe data de 21.11.2011 şi a înscris Partidul Poporului pe data de 22.11.2011. După înregistrarea Partidului Poporului, a fost înregistrat şi Partidul Poporului Dan Diaconescu, deşi dosarul acestuia nu a ajuns la Tribunalulul Bucureşti nici până în ziua de astăzi (10.02.2012). Curtea de Apel a trimis dosarul lor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a se judeca recursul formulat de noi împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Bucureşi a legalizat naşterea poporului dandiaconescu.

Dr. Constantin Cojocaru

A se vedea Lista anexelor la rubrica Plângere Penală.

Lista anexelor la plângerea penală

Anexa 1. Fotografie. Emisiunea din 25.03.2010.

Anexa 2. Transcript. Emisiunea din 26.06.2010.

Anexa 3. Act Constitutiv. 12.05.2010.

Anexa 4. Act Constitutiv. 3.07.2010.

Anexa 5. Transcript. Emisiunea din 5.07.2010.

Anexa 6. Fotografie. Emisiunea din 5.07.2010.

Anexa 7. Fotografie. Emisiunea din din 12.07.2010.

Anexa 8. Transcript. Emisiunea din 12.07.2010.

Anexa 9. Video. Înşelătoria OTV în imagini.

  • Distribuie pe retele de socializare
Comentarii