Arhiva categoriei «AUTORITATEA FINANCIARĂ»

AUTORITATEA FINANCIARĂ

luni, 14 iulie, 2014

Articolele 134.3 şi 134.4

Sistemul financiar al unei ţări este format din instituţiile care participă la crearea şi administrarea mijloacelor de plată, a banilor, şi, apoi, la formarea şi administrarea resurselor băneşti utilizate în economia naţională.

Prima componentă a sistemului financiar este banca de emisie, denumită şi bancă centrală, instituţia căreia îi este încredinţată puterea de a crea bani, de a tipări bancnote şi monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul unui stat suveran. În ţara noastră, banca de emisie este Banca Naţională a României.

În componenţa sistemului financiar intră, apoi, băncile şi alte instituţii de credit, care colectează economiile băneşti de la cei dispuşi să economisească o parte din veniturile realizate prin activitatea economică şi oferă aceşti bani celor care au nevoie de ei şi sunt dispuşi să plătească un preţ, dobândă, pentru utilizarea banilor respectivi.

În componenţa sistemului financiar intră şi piaţa de capital, adică instituţiile care asigură vânzarea şi cumpărarea de valori mobiliare – acţiuni, obligaţiuni, certificate de depozit, bonuri de tezaur etc – emise de cei care împrumută sumele băneşti de care au nevoie, semnând, în schimb, un înscris, valoarea mobiliară, prin care recunoaşte împrumutul şi se obligă să-l ramburseze, împreună cu dobânda corespunzătoare, sau de cei care participă cu numerar la constituirea capitalurilor agenţilor economici, obţinând, în schimbul numerarului, un înscris, prin care i se recunoaşte calitatea de proprietar al capitalului şi dreptul de a primi un preţ pentru utilizarea acestui capital.

În componenţa sistemului financiar intră şi piaţa de asigurări, adică instituţiile care colectează, sume băneşti de la cei dispuşi să se asigure contra diferitelor categorii de riscuri şi le investesc, apoi, cu scopul păstrării şi creşterii valorii lor, astfel încât să poată plăti asiguraţilor daune, respectiv valorile asigurate, atunci când se produc riscurile asigurate.

Întră în componenţa sistemului financiar şi instituţiile care participă la constituirea şi utilizarea fondurilor de pensii, respectiv la colectarea economiilor băneşti ale celor care vor să-şi asigure un venit sigur şi îndestulător la bătrâneţe, în perioada de viaţă în care nu vor mai putea desfăşura o activitate producătoare de venituri.

În sfârşit, în sistemul financiar al unei ţări intră şi sistemul fiscal, adică instituţiile implicate în stabilirea şi funcţionarea sistemului de taxe şi impozite, prin care se asigură colectarea la bugetul statului şi la bugetele autorităţilor locale a sumelor băneşti necesare pentru finanţarea activităţii instituţiilor statului şi ale autorităţilor locale.

Sistemul financiar al unei ţări joacă un rol crucial în procesul de distribuire şi însuşire a veniturilor create în activitatea economică. Sistemul financiar poate fi astfel conceput şi folosit încât venitul creat în economie să fie distribuit echitabil între participanţii la activitatea economică, respectiv între forţa de muncă şi capital, între proprietarii forţei de muncă şi proprietarii capitalului, sau, dimpotrivă, să fie folosit pentru spolierea celor care crează veniturile, prin munca lor, şi îmbogăţirea, nemeritată, a celor care stăpânesc sistemul financiar, ca urmare a faptului că sunt proprietarii capitalului.

Sistemul financiar poate fi astfel conceput şi folosit încât să apere veniturile dobândite legal şi legitim, ca şi avuţia dobândită legal şi legitim, sau să fie folosit pentru însuşirea veniturilor şi avuţiei create de alţii.

În România postdecembristă a fost creat un sistem financiar cu ajutorul căruia autorii loviturii de stat din decembrie 1989 şi-au însuşit avuţia productivă – fabrici, uzine, bănci etc – creată de poporul român până în 1989, iar, de atunci, îşi însuşesc cea mai mare parte a veniturilor create în economia românească, în fiecare an, marea majoritate a cetăţenilor fiind obligată să muncească pe salarii de mizerie, ea însuşindu-şi numai o mică parte din avuţia pe care o crează.

Constituţia României adoptată în anul 1991 şi revizuită în anul 2003 nu cuprinde nici o normă referitoare la Banca Naţională a României. În lipsa acestor norme, prin legile de adoptare a Statului Băncii Naţionale a României, politicienii români au transformat această instituţie într-un stat în stat, o instituţie scoasă complet de sub controlul poporului român, deşi este componentă a statului acestui popor.

În baza Statului său, aprobat de Parlament, de politicieni, Banca Naţională a României, în perioada 1990-2000 a tipărit şi aruncat în circulaţie o cantitate uriaşă de bani de hârtie, care a generat şi întreţinut o inflaţie de 200-250% pe an. Implacabil, această hiperinflaţie a determinat reducerea dramatică a salariilor şi pensiilor, a căror putere de cumpărare, în anul 1998, ajunsese la mai puţin de jumătate faţă de aceea din 1989. Reducerea salariilor şi pensiilor a determinat reducerea cereri de produse, astfel că întreprinderile româneşti, tocmai trecute din proprietatea întregului popor în proprietatea PRIVATĂ a statului, nu au mai avut cui să-şi vândă produsele, au intrat în faliment, gata să fie vândute pe nimic. Falimentarea, cu ajutorul inflaţiei, a mii de întreprinderi a determinat, mai departe, distrugerea a aproape 4 milioane de locuri de muncă, alungarea acestor români afară din ţara lor, în căutarea unui loc de muncă, destrămarea a milioane de familii, rămânerea a milioane de copii fără unul sau fără amândoi părinţii, mulţi din aceşti copii devenind victime ale traficului de droguri şi de carne vie.

Aceiaşi Bancă Naţională a României, după ce, prin modul în care a supravegheat sistemul bancar, a distrus sau împins în faliment aproape toate băncile cu capital românesc, cumpărate, apoi, pe nimic, de străini, încălcând grosolan alineatul (2) al articolului 137 din Constituţie, care prevede că moneda naţională a României este leul, a permis băncilor cu capital străin să acorde credite nu numai în lei, ci şi în valută, în monedă străină. Datoria externă a României a ajuns, astfel, la suma de 100 miliarde de euro, fără precedent în istoria ţării. Cu permisiunea Băncii Naţionale a României, băncile străine, care au ajuns să deţină peste 90% din capitalul bancar utilizat în România, au acordat credite în valută cu dobânzi de 3-4 ori mai mari decât cele practicate în ţările lor de origine. O veritabilă cămătărie, prin care cetăţenii ţării sunt jefuiţi de o bună parte din veniturile, din salariile şi pensiile lor de mizerie. În schimb, băncile au fost obligate să constituie aşa-zise rezerve minime obligatorii, în valută şi în lei, de fapt să împrumute Banca Naţională a României cu sume de miliarde de euro, cu dobânzi minuscule, sume utilizate de aceiaşi Bancă Naţională a României pentru a acorda împrumuturi altora, respectiv pentru a cumpăra „securities”, valori mobiliare, hârtii emise de guverne sau instituţii financiare străine, cu o dobândă mai mare decât aceea plătită băncilor pentru rezervele minime obligatorii.

Prin această inginerie financiară, Banca Naţională a României a împuşcat mai mulţi iepuri. Din diferenţa de dobândă şi-a asigurat venituri care i-au permis să plătească salarii de zeci de mii de euro pe lună pentru conducătorii şi înalţii săi funcţionari. A prezentat hârtiile (securities) cumpărate ca fiind „rezervă valutară a României”, în realitate ele nu au nici o valoare, deoarece sumele de luat sunt egale cu cele datorate. Cu ajutorul presei aservite, s-a indus, însă, în opinia publică, ideea, falsă, că Banca Naţională este un adevărat stâlp al stabilităţii financiare a ţării, care, vezi, Doamne, strânge bani, în rezerva valutară, pentru zile negre, iar “guvernatorul” ei a ajuns să fie fie persoana care se bucură de cea mai mare încredere din partea electoratului român, o persoană mereu “pregătită” pentru a ocupa cea mai înaltă funcţie în statul român. O formidabilă manipulare mediatică.

În actuala Constituţie a României, articolul 137 are denumirea “Sistemul financiar” şi următorul cuprins:

„(1) Formarea, administrarea, întrebuințarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege.

(2) Moneda naţionala este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaște circulația şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene.”

Asta-i tot ce cuprinde Legea Fundamentală a românilor referitor la sistemul financiar al ţării.

Nimic despre Banca Naţională a României, care, aşa cum am arătat, cu ajutorul inflaţiei, a distrus cea mai mare parte a industriei ţării, a aruncat agricultura cu un secol în urmă, a distrus băncile cu capital românesc, a permis băncilor străine să practice dobânzi şi comisioane cămătăreşti, prin care spoliază cetăţenii ţării, a îndatorat ţara cu peste 100 de miliarde de euro, a creat rezerve internaţionale de hârtie, fictive, folosite ca sursă de îmbogăţire a conducătorilor şi funcţionarilor Băncii, punând în pericol stabilitatea financiară a ţării.

Nimic despre sistemul bancar, despre reglementarea şi supravegherea acestuia, care a ajuns să fie controlat aproape în întregime de străini, de transnaţionale, despre dobânzile şi comisioanele cu care aceste bănci le iau românilor şi pielea de pe ei.

Nimic despre piaţa de capital, care nu participă cu nimic la asigurarea agenţilor economici cu capitalul de care au nevoie, dar care permit aceloraşi transnaţionale să jupoaie pe micii investitori români.

Nimic despre reglementarea şi supravegherea pieţei de asigurări, transformată şi ea într-un instrument de jefuire a cetăţenilor, care plătesc sume uriaşe societăţilor de asigurări şi primesc despăgubiri de mizerie, sau de loc.

Nimic despre fondurile de pensii, astfel că, în România, cetăţenii au ajuns să fie obligaţi, prin lege, să contribuie la fonduri de pensii private, ceea ce este de neînchipuit în orice ţară civilizată.

Pornind de la această situaţie în care a ajuns sistemul financiar al ţării, Constituţia Cetăţenilor propune crearea unei noi componente a statului român, Autoritatea Financiară, care va exercita atributele suveranităţii naţionale în organizarea şi funcţionarea sistemului financiar, va deveni un adevărat garant al securităţii veniturilor şi capitalurilor cetăţenilor României.

Constituţia Cetăţenilor introduce mai multe norme menite să apere cetăţenii ţării de cei care încearcă să pună stăpânire pe sistemul financiar şi să-l folosească pentru propria îmbogăţire, prin înşelarea celor mulţi şi deposedarea acestora de venituri şi de capitaluri.

După intrarea în vigoare a Constituţiei Cetăţenilor nici o bancă, nici o instituţie de credit, nimeni, nu va mai putea acorda credite persoanelor fizice şi juridice române cu o dobândă mai mare de 7% pe an. Bancherii, creditorii, de orice fel, sunt liberi să se concureze, între ei, cu dobânzi mai mici, sau mai mari, dar sub 7% pe an. Mai mult, cei care dau bani cu împrumut nu vor putea pretinde de la împrumutaţi nici o altă plată în afară de suma împrumutată, de dobânda aferentă şi de majorări şi penalităţi de întârziere. Nici un fel de comision, nici de „studiere” a dosarelor, nici de „administrare” a conturilor etc. Şi mai mult. Valoarea totală a majorărilor şi penalităţilor de întârziere nu va putea fi mai mare decât valoarea datoriei indexată cu rata inflaţiei. Vom pune, astfel, capăt practicilor cămătăreşti, practicate de bănci, dar şi de furnizorii de alte mărfuri şi servicii, care au ajuns să pretindă debitorilor majorări şi penalităţi de întârziere de-a dreptul odioase, de zeci şi sute de ori mai mari decât valorile datorate.

Pentru ca cetăţenii României să nu mai aibă parte de “crize financiare” de genul celei din anul 2008, care, de fapt, a fost o ţeapă trasă milioanelor de mici investitori ai planetei de agenţiile guvernamentale americane de locuinţe şi de marile bănci newyorkeze, prin crearea de fonduri de investiţii bazate pe instrumente financiare „derivate”, adică hârtii emise pentru aport de hârtii, Constituţia Cetăţenilor prevede că în piaţa de capital financiar din România nu vor putea fi tranzacţionate decât valori mobiliare şi instrumente financiare emise contra aporturi în numerar sau în natură. Pe această piaţă va fi interzisă tranzacţionarea de instrumente financiare derivate.

Tot pentru a-i apăra pe cetăţenii României de „crize financiare”, adică de ţepe trase de manipulatorii pieţelor financiare, în Constituţia Cetăţenilor a fost inclusă o normă care prevede că „folosirea de informaţii confidenţiale, ca şi orice formă de speculă, de înşelare a cetăţenilor, prin clauze contractuale dolosive, prin manipularea preţurilor pe pieţele de mărfuri, de capital bănesc, sau financiar, de asigurări, sau de pensii, în vederea obţinerii de foloase necuvenite, de orice fel, se pedepseşte cu închisoarea pe viaţă şi cu confiscarea averii făptuitorilor”.

Atâta timp cât statul român va avea propria lui monedă, ni se pare firesc ca toate operaţiunile de încasări şi plăţi, inclusiv cele de creditare, între persoane fizice şi juridice române, să se facă în moneda naţională, leul. Folosirea monedelor străine, în paralel cu moneda naţională, pentru efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi are efecte negative asupra cursurilor de schimb şi asupra nivelului general al preţurilor din economia naţională. Moneda străină erodează puterea de cumpărare a monedei naţionale şi, prin aceasta, devine focar de inflaţie. Pentru eliminarea acestor efecte negative, Constituţia Cetăţenilor prevede interzicerea folosirii monedelor străine în efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi, sau de creditare, între persoanele fizice şi juridice române. Mai mult, băncile şi instituţiile de credit nu vor putea acorda credite decât în lei şi în limita valorii capitalurilor proprii şi a celor atrase de la clienţii lor, persoane fizice şi juridice române. Ele nu vor putea crea bani.

Capitalurile proprii ale băncilor reprezintă numai o mică parte a sumelor cu care ele creditează populaţia. Cea mai mare parte a acestor sume provin din economiile cetăţenilor ţării, depozitate la bănci. Aceşti bani trebuie folosiţi pentru binele general, al tuturor cetăţenilor. Nu este firesc ca banii cetăţenilor să fie folosiţi de bănci, sau alte instituţii de credit, pentru efectuarea de tranzacţii speculative, pe pieţele de capital, în fonduri de investiţii, la burse, pe pieţele monetare, sau valutare. Ele trebuie investite pentru crearea de capacităţi de producţie şi de locuri de muncă, pentru români. Ele nu trebuie folosite nici pentru consum, pentru acordarea de împrumuturi care să fie utilizate la cumpărarea de bunuri de consum. Cetăţenii pot obţine astfel de împrumuturi, pentru consum, cu dobânzi modice, de la casele de ajutor reciproc, al căror scop nu este obţinerea de profituri. Ţinând seama de cele de mai sus, dar şi de nevoia imperioasă de a folosi toate resursele disponibile pentru recapitalizarea ţării, pentru reindustrializare şi pentru modernizarea agriculturii şi a celorlalte ramuri ale economiei naţionale, am introdus în Constituţia Cetăţenilor prevederea ca băncile şi instituţiile de credit să nu poată acorda împrumuturi decât pentru investiţii productive, pentru crearea de capacităţi de producţie noi, sau pentru modernizarea capacităţilor de producţie existente.

Uriaşe sume de bani sunt scoase în afara ţării prin foarfecele datoriei externe. Transnaţionalele, care au acaparat capitalul românesc, prin aşa-zisa privatizare, adică prin cumpărarea întreprinderilor şi băncilor româneşti, la preţuri de nimic, exportă la preţuri mici, importă la preţuri mari, crează, astfel, deficite comerciale mari, pentru acoperirea cărora apelează la credite în valută străină. La rambursarea acestor credite, sunt folosite şi sumele colectate ca amortizare, care sunt scutite de impozit. Aceste sume, de ordinul miliardelor de euro pe an, sunt scoase din ţară, în loc să fie investite în ţară. Pe această cale, a fost scos din ţară aproape tot capitalul acumulat de poporul român până în anul 1989. Pentru a opri acest jaf, Constituţia Cetăţenilor obligă proprietarii mijloacelor fixe utilizate în economia României să calculeze şi să constituie fondul de amortizare prin utilizarea metodei lineare şi să folosească acest fond de amortizare exclusiv pentru crearea de capacităţi de producţie noi, sau pentru dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de producţie existente. Încălcarea acestei norme constituţionale se pedepseşte cu închisoarea pe viaţă şi confiscarea întregii averi.

Constituţia Cetăţenilor interzice folosirea veniturilor bugetului public naţional pentru acoperirea pierderilor băncilor şi instituţiilor de credit cu capital privat. Cetăţenii ţării nu trebuie să plătească pentru incompetenţa, sau lăcomia bancherilor, a administratorilor de bănci sau instituţii financiare. Responsabilitatea pentru aceste pierderi trebuie asumată numai de proprietarii care i-au ales administratori, nu de toţi cetăţenii României, plătitori de taxe şi impozite.

După intrarea în vigoare a Constituţiei Cetăţenilor, România nu va mai cunoaşte, niciodată, fenomenul inflaţiei, indiferent cine va fi Guvernatorul Băncii Naţionale, sau care va fi componenţa Consiliului de Administraţie al acestei componente a statului român. Constituţia Cetăţenilor stabileşte că masa monetară, deci cantitatea de bani în circulaţie, nu poate creşte mai repede decât producţia, decât Produsul Intern Brut. Încălcarea acestei norme constituţionale atrage demiterea, prin referendum, a Guvernatorului Băncii Naţionale, ca şi a membrilor Consiliului de Administraţie şi trimiterea lor în faţa instanţelor judecătoreşti.

Constituţia Cetăţenilor obligă Banca Naţională a României să folosească toate cantităţile de numerar rezultate din emisiunile monetare pentru cumpărarea de aur, cu prioritate din producţia internă, în vederea sporirii rezervelor de aur ale ţării. Vom pune, astfel, capăt utilizării banilor obţinuţi din emisiunile monetare pentru cumpărarea de hârtii (securities), adică pentru acordarea de împrumuturi guvernelor şi instituţiilor financiare străine. Vom folosi toţi aceşti bani pentru finanţarea industriei de extracţie a zăcămintelor auroargintifere ale ţării, pentru crearea de locuri de muncă în acest sector al economiei naţionale. Vom exploata aceste bogăţii cu banii noştri, în beneficiul nostru, al cetăţenilor României, cu tehnologii nepoluante. Şi vom avea şi rezerve internaţionale sănătoase, constituite din aur, nu din hârtii.

În lipsa unor norme constituţionale clare şi precise referitoare la sistemul financiar, politicienii români au construit un întreg eşafodaj legislativ prin care au subordonat sistemul financiar propriilor lor interese, transformându-l în instrument de îmbogăţire a lor, prin jefuirea cetăţenilor.

Au creat instituţia Băncii Naţionale a României, căreia, pe lângă dreptul de a crea bani, de a tipări bancnote şi monede, fără nici un fel de restricţii, fără nici un fel control din parte poporului, sau altor componente ale statului, i-au încredinţat şi puterea de a supraveghea băncile şi instituţiile de credit, de asemenea fără restricţii şi fără control, puterea de a se împrumuta şi de a împrumuta pe alţii, tot fără să dea socoteală la numeni, puterea de a crea şi administra rezervele internaţionale ale ţării, tot după bunul plac. Guvernatorul şi ceilalţi membrii ai Consiliului de administraţie ai Băncii sunt numiţi de Parlament. De fapt, Guvernatorul, se pare a fi numit pe viaţă, cu scurte perioade în care poate primi şi funcţia de prim-ministru, sau aceea de Preşedinte al României.

Au creat Comisia de Valori Mobiliare (CNVM), căreia i-au dat puterea de a supraveghea piaţa de capital, ai cărei conducători au fost numiţi de ei, de politicienii strecuraţi în Parlament, conducători deveniţi slugi credincioase ai celor care i-au numit în funcţie. Aceşti „comisari” sunt cei care au supravegheat marele jaf naţional cunoscut sub numele de FNI. Pentru că am îndrăznit să aduc această escrocherie financiară la cunoştinţa Preşedintelui României, a Primului-ministru al Guvernului României, a Preşedintelui Senatului şi a Preşedintelui Camerei Deputaţilor, în februarie 1997, cu trei ani înainte de izbucnirea scandalului FNI, când escrocheria era, deabea, în faşă, comisarii CNVM au trimis “controlorii” şi m-au sancţionat cu interdicţia de a mai lucra în piaţa de capital din România. I-am dat în judecată, am câştigat procesul, care a durat doi ani. Între timp, escrocheria FNI s-a umflat, până a crăpat, în anul 2000. Sutele de mii de cetăţeni, traşi pe sfoară de administratorii FNI, cu sprijinul „comisarilor”, au rămas cu banii luaţi. Întâmplarea a făcut să fiu implicat în acest caz, prin sesizarea făcută la cele patru instituţii ale statului român. Tot întâmplarea a făcut ca FNI să crape. Tot sistemul financiar al ţării este, însă, plin de FNI-uri, din care numai unele crapă. Majoritatea funcţionează, pe termen nelimitat, fiind generate şi întreţinute de „sistem”.

Parlamentul a creat şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), ai cărei conducători au fost numiţi tot de ei, de politicieni, cu acelaşi scop, să îi poată folosi pentru realizarea propriilor interese. La fel au stat lucrurile şi cu conducătorii Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Nici nu a apucat să se aşeze bine pe scaunul de prim-ministru că Victor Ponta a şi semnat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului cu nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea si funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, prin care a pus toate cele trei „comisii”, mai sus menţionate, sub o singură pălărie, o singură comandă. Bineînţeles că şi „comisarii” acestei noi autorităţi sunt numiţi tot de Parlament, de politicieni. În rest, nu s-a schimbat nimic. Normele de funcţionare ale sistemului financiar au rămas aceleaşi. Sistemul funcţionează tot în interesul celor care au pus stăpânire pe el, conform legilor adoptate tot de ei. Nu a trecut decât un an de la înfiinţarea acestei Autorităţi de Supraveghere Financiară şi preşedintele ei a fost arestat, fiind acuzat de acte de corupţie.

Sistemul financiar al României este putred, este corupt până în măduva oaselor. El este putred şi corupt pentru că este controlat de politicieni şi folosit de aceştia pentru propria îmbogăţire, prin jefuirea cetăţenilor.

Constituţia Cetăţenilor scoate sistemul financiar din ghearele politicienilor şi în pune sub controlul poporului şi în slujba acestuia.

Conform Constituţiei Cetăţenilor, toate componentele sistemului financiar, inclusiv băncile şi instituţiile de credit, vor intra în coordonarea Autorităţii Financiare.

Preşedintele Autorităţii Financiare va fi ales de popor, prin vot universal, ca şi Preşedintele României. El va putea fi demis, tot de popor, prin referendum, în cazul în care va încălca prevederile Constituţiei, ale legii, sau ale contractului electoral, pe care şi la asumat în campania electorală.

Preşedintele Autorităţii Financiare nu va mai fi „dator” faţă de nici un alt „reprezentant” al poporului. El va fi va răspunde numai în faţa poporului român.

Preşedintele Autorităţii Financiare va primi de la popor puterea de a supraveghea întregul sistem financiar al ţării, dar va fi el însuşi supravegheat de Consiliul Financiar Naţional, format din 7 experţi în domeniul finanţelor, 3 dintre aceştia fiind aleşi de organizaţiile profesionale ale economiştilor din România şi 4 aleşi de Uniunea Naţională a Asociaţiilor Comunitare, adevărată reprezentantă a societăţii civile româneşti.

Banca Naţională a României, parte componentă a Autorităţii Financiare, va rămâne numai cu atribuţiile legate de emisiunea şi administrarea mijloacelor de plată, a banilor, şi cu supravegherea pieţii valutare.

Guvernatorul Băncii Naţionale va fi ales de popor, ca şi Preşedintele Autorităţii Financiare, putând, ca şi acesta, să fie demis de popor, prin referendum, în cazul în care încalcă prevederile Constituţiei, ele legii, sau ale contractului electoral.