Arhiva categoriei «CAPITOLUL II. DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE FUNDAMENTALE»

Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 22

Am păstrat neschimbat alineatul (1), care prevede că „dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate”.

Am propus introducerea unui nou alineat, (1.1), cu următorul cuprins:

„(1.1) Dreptul la integritate fizică şi psihică nu poate fi restrâns în nici un mod, nici chiar în condiţiile articolului 53.”

Aşa cum vom vedea, articolul 53 se referă la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, în condiţii excepţionale.

Am păstrat neschimbat textul alineatului (2), care prevede că „nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant”, ca şi al alineatului (3), care prevede că „pedeapsa cu moartea este interzisă”.

Referitor la pedeapsa cu moartea, precizez că, atât în cadrul dezbaterilor organizate de Comitetul de Iniţiativă al Mişcării pentru Constituţia Cetăţenilor, cât şi în cadrul dezbaterilor organizate de Forumul Constituţional, au fost foarte mulţi participanţi care, aducând ca argument corupţia şi decăderea morală la care a fost adusă societatea românească, au propus, fie ca acest alineat să fie eliminat din Constituţie şi înlocuit cu un text care să prevadă că pedeapsa cu moartea poate fi aprobată de popor, prin referendum, fie să adăugăm o a doua teză la cea existentă, care să prevadă că poporul poate, prin referendum, să hotărască introducerea pedepsei cu moartea. Comitetul de Iniţiativă al Mişcării pentru Constituţia Cetăţenilor a respins, prin vot, ambele propuneri. Motivul respingerii a fost acela că însănătoşirea morală a societăţii româneşti va putea fi realizată prin celelalte prevederi ale Constituţiei Cetăţenilor, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că, în baza celorlalte prevederi introduse de noi în Constituţie, poporul poate oricând să hotărască, prin referendum, revizuirea acestui alineat.

Libertatea individuală

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 23

Am păstrat neschimbate 12 din cele 13 alineate ale acestui articol.

Am propus modificarea numai a alineatului (4), care, în actuala Constituţie are următorul cuprins:

„(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal.”

Textul propus de noi este următorul:

„(4) În mod excepţional şi motivat, cercetarea şi judecarea în procesul penal se fac cu privarea de libertate a persoanei. Arestarea preventivă se dispune de instanţa de judecată competentă în condiţiile legii în cursul procesului penal.”

Dreptul la apărare

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 24

Am păstrat neschimbat alineatul (1), care prevede că „dreptul la apărare este garantat”.

În actuala Constituţie, alineatul 2 al acestui articol are următorul cuprins:

„(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Noi am propus ca acest alineat să fie formulat astfel:

„(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat şi de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare pentru pregătirea apărării.”

Nici această modificare propusă de noi nu este acceptată de juriştii Consiliului Legislativ. Iată ce spun ei, în Avizul lor nr 47/2014:

6.6. La art. I pct. 26, norma propusă pentru art. 24 alin. (2), coroborată cu includerea avocaturii în cap. III “Autoritatea judecătorească”, propusă în cuprinsul art. I pct. 148, are ca efect suprimarea unei garanţii a dreptului la apărare, respectiv aceea ca persoana să poată fi asistată de un avocat ales. Avem în vedere faptul că, spre deosebire de formularea actuală, din redactarea art. 24 alin. (2) lipseşte referirea la “avocatul ales”, iar potrivit art. 132.1 alin. (4), “cererile de asistenţă adresate de părţile în proces barourilor sunt repartizate avocaţilor prin tragere la sorţi, organizată conform legii”. Întrucât are ca efect suprimarea unei garanţii a dreptului la apărare, soluţia legislativă propusă prin proiect depăşeşte limitele revizuirii şi nu poate fi acceptată.”

Reţinem, mai întâi, că, potrivit actualei Constituţii, avocatul poate fi ALES, sau NUMIT din oficiu. Există, deci, şi posibilitatea ca avocatul să nu fie ALES. Dreptul despre care este vorba aici este de a fi ASISTAT de un avocat, nu de a ALEGE avocat, pentru că avocatul poate fi şi numit.

Mai departe, juriştii Consiliului Legislativ dau dovadă de o inadmisibilă incorectitudine profesională şi rea-voinţă. Ca să-şi susţină poziţia, ei apelează la alineatul (4) din articolul 131.1, din care iau numai o parte. Iată textul integral al acestui alineat:

„(4) Cererile de asistenţă adresate de părţile în proces barourilor sunt repartizate avocaţilor prin tragere la sorţi, organizată conform legii. Părţile în proces au dreptul să refuze avocaţii traşi la sorţi de maxim 5 ori. Un avocat refuzat în peste jumătate din cazurile unui an este eliminat din barou.”

Dreptul persoanelor de a fi ASISTATE de un avocat, în timpul procesului, este mult mai bine apărat de Constituţia Cetăţenilor decât de actuala Constituţie a României. În primul rând, ASISTENŢA este gratuită. La această ASISTENŢĂ au acces, în mod egal, toţi cetăţenii ţării, nu numai cei bogaţi. Apoi, cetăţeanul are posibilitatea să refuze de cinci ori avocaţii care îi sunt repartizaţi, cinstit, prin tragere la sorţi. Mai departe, prin acest sistem, avocaţii incompetenţi şi corupţi vor fi eliminaţi din sistem, ca urmare a faptului că vor fi refuzaţi de persoanele ASISTATE.

Pentru juriştii Consiliului Legislativ nu contează aceste argumente, ci faptul că au primit sarcina să facă orice, inclusiv să folosească citate trunchiate, pentru a respinge proiectul nostru de revizuire a Constituţiei.

Am mai adăugat două noi alineate, cu următorul cuprins:

„(3) În tot cursul procesului, trebuie respectat principiul egalităţii armelor între părţi.

(4) Tehnicile speciale de investigaţie, precum interceptarea convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice, ambientale sau de orice altă natură sau utilizarea investigatorilor cu identitate protejată, pot fi folosite în tot cursul cercetării penale şi al procesului penal, pe o durată determinată, numai cu autorizarea instanţei de judecată şi sub stricta supraveghere a acesteia.”

Libera circulaţie

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 25

Am păstrat neschimbate cele două alineate ale acestui articol.

Primul alineat precizează că „dreptul la libera circulație, în tara şi în străinătate, este garantat” şi că „legea stabilește condiţiile exercitării acestui drept”, iar cel de al doilea că „fiecărui cetăţean ii este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară”.

Viaţa intimă, familială şi privată

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 26

Am modificat alineatul (1), care, în actuala Constituţie are urm [torul cuprins:

„(1) Autoritățile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.”

Am propus modificarea acestui alineat, ţinând seama că dreptul la viaţă intimă, familială şi privată trebuie nu numai respectat şi ocrotit, ci şi garantat, şi nu de către autorităţile publice, ci de către statul român. Am introdus o nouă teză, care interzice supravegherea vieţii cetăţenilor, nu numai de către autorităţile publice, ci şi de către orice persoane fizice sau juridice, române sau străine, precum şi o teză care conferă cetăţenilor dreptul să monitorizeze activitatea organelor statului, în totală transparenţă.

Am păstrat neschimbat alineatul 2, care prevede că „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, daca nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”.

Am introdus un nou alineat, (3), cu următorul cuprins:

“(3) Statul garantează dreptul cetăţenilor la protecţia datelor cu caracter personal. Cetăţenii nu pot invoca protecţia datelor cu caracter personal în situaţia necesităţii apărării unui interes public al comunităţii.”

Inviolabilitatea domiciliului

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 27

La alineatul 2, am precizat că eventuale derogări de la principiul inviolabilităţii domiciliului, stabilite prin lege, să poată fi impuse prin mandat explicit şi cu penalităţi severe în caz de abuz, iar la alineatul 3, am reformulat, în sensul că percheziţia să fie dispusă de instanţele judecătoreşti, nu de judecător, cum este acum.

Secretul corespondenţei

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 28

Am păstrat neschimbat textul articolului, care prevede că „secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”.

Libertatea conştiinţei

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 29

În actuala Constituţie, alineatul (1) al acestui articol are următorul text:

„(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.”

Am păstrat integral acest text, dar am adăugat două noi teze, cu următorul cuprins:

„Nici o lege nu poate introduce limitări ale acestui drept. Delictele de opinie, neînsoţite de acţiuni antisociale, nu pot fi penalizate, în nici o împrejurare.”

Juriştii Consiliului Legislativ nu sunt de acord cu amendamentul propus de noi, pe motiv că ultima teză, referitoare la delictul de opinie, ar împiedica angajarea răspunderii civile pentru afirmaţiile calomnioase. Iată textul intervenţiei lor, pe acest subiect:

16. La art. I pct. 29, referitor la art. 29 alin. (1), precizăm că teza finală a normei, prin care se exclude posibilitatea “penalizării” “delictelor de opinie” face imposibilă angajarea răspunderii civile în cazul exprimării unor afirmaţii calomnioase, fapt care nu poate fi acceptat.

De data aceasta, domnii jurişti chiar sunt în confuzie. Opinia nu este calomnie. Opinia este un punct de vedere, o apreciere personală a oricui despre orice lucru şi orice persoană. Calomnia nu este o părere despre lucruri şi persoane. Calomnia constă în a afirma, în public, că o anumită persoană a săvârşit o anumită faptă, care, dacă ar fi adevărată ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public. Una este să apreciezi că regimul fesenist a fost şi rămâne unul criminal şi alta este să afirmi că Ion Iliescu a furat o găină. Al doilea caz reprezintă o calomnie, dacă cel care a făcut afirmaţia nu dovedeşte, în faţa instanţei judecătoreşti, că Ion Iliescu a furat găina în cauză.

Am păstrat neschimbat alineatul (2), care prevede că „libertatea conştiinţei este garantată” şi că „ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc”, precum şi alineatul 3, cu următorul text: “Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii”.

În actuala Constituţie, alineatul (4) are următorul text:

„(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.” Am eliminat „forme, mijloace, acte sau”, reţinând numai „acţiuni”, pentru a lăsa şi aici deplină libertate opiniilor, inclusiv a celor exprimate de un cult despre altul. Important este să fie interzise acţiunile de învrăjbire dintre culte.

În actuala Constituţie, alineatul (5) are următorul text:

„(5) Cultele religioase sunt autonome fata de stat şi se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistentei religioase în armata, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.”

Observăm că, în baza acestei norme constituţionale, statul poate să acorde ORICĂRUI cult religios ORICE fel de SPRIJIN, inclusiv financiar, sau de altă natură, ceea ce contrazice şi prima parte a normei, care impune autonomia cultelor religioase, dar şi norma de la alineatul (3), care afirmă că toate cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii. Din aceste motive, am reformulat acest alineat, astfel:

„(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat. Ele se bucură de sprijinul statului, prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.”

Am păstrat neschimbat alineatul 6, care conferă părinţilor sa tutorilor dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.

Libertatea de exprimare

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 30

Am modificat două din cele opt alineate ale acestui articol şi am adăugat un nou alineat, (9).

În actuala Constituţie, alineatul (8) are următorul cuprins:

„(2) Cenzura de orice fel este interzisă.”.

Textul propus de noi:

„(2) Cenzura de orice fel este interzisă. Acţiunile prin care mijloacele de comunicare în masă împiedică publicarea informaţiilor, ideilor şi opiniilor care prezintă interes pentru opinia publică sunt interzise şi se sancţionează, potrivit legii.”

Am propus acest amendament pornind de la constatarea că nu este suficient să afirmăm, în Constituţie, că cenzura de orice fel este interzisă. Realitatea arată că, în ciuda acestei interdicţii constituţionale, în societăţile oligarhice, presa, mijloacele de comunicare în masă sunt controlate de oligarhi, de mafia financiară şi politică, care hotărăşte ce se publică şi ce nu, care cenzurează toate informaţiile nefavorabile ei, care foloseşte aceste mijloace de comunicare în masă pentru manipularea opiniei publice şi a electoratului, în vederea acaparării puterii politice, a statului.

Am modificat şi alineatul (4), care, în actuala Constituţie, are următorul text:

„(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.”

Textul propus de noi:

” (4) Niciun mijloc de comunicare în masă nu poate fi suspendat sau suprimat, cu excepţia cazurilor de încălcare a legii, a cazurilor în care a fost împiedicată publicarea unei informaţii de interes public şi a cazurilor în care a fost încălcat dreptul la replică.”

Am avut în vedere, pe de o parte, că această normă trebuie să se refere nu numai la publicaţii, ci la toate mijloacele de comunicare în masă, iar, pe de altă parte, că nu pot fi lăsate să funcţioneze mijloacele de comunicare în masă care încalcă legea, care ascund adevărul, care refuză aducerea la cunoştinţa publicului a informaţiilor de interes pentru acesta, care refuză să acorde dreptul la replică.

Am propus introducerea alineatului (9), care garantează dreptul la replică şi dispune sancţionarea cu suspendarea şi pierderea licenţelor de funcţionare a mijloacelor de comunicare în masă care nu au acordat dreptul la replică, conform legii, având în vedere consecinţele deosebit de grave pe care le are practica neacordării dreptului la replică asupra opiniei publice şi asupra formării şi exprimării voinţei politice a cetăţenilor.

Dreptul la informaţie

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 31

Am modificat două din cele cinci alineate ale articolului şi am introdus trei noi alineate.

A rămas neschimbat alineatul (1), care prevede că „dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit”, ca şi alineatul (2), cu textul următor:

“(2) Autoritățile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.”

După alineatul (2), am introdus două noi alineate, cu următorul cuprins:

„(2.1) Orice persoană este obligată să facă public, din oficiu, toate bunurile, lucrările sau serviciile achiziţionate din fonduri sau resurse publice, inclusiv procedura urmată şi costurile pentru fiecare achiziţie.

(2.2) Proiectele de acte normative ce urmează să fie adoptate de autorităţile şi instituţiile publice, cu excepţia celor care au caracter de urgenţă, sunt supuse, cu cel puţin 30 de zile înainte de adoptare, dezbaterii publice. Mijloacele de comunicare în masă sunt obligate să ofere spaţii şi timpi de antenă pentru aceste dezbateri, potrivit legii.”

Juriştii Consiliului Legislativ nu au nimic împotriva alineatului (2.2), dar sunt deranjaţi de alineatul (2.1). Iată ce scriu ei referitor la această normă propusă de noi:

„17. Norma propusă la art. I pct. 31 pentru art. 31 alin. (2.1) este redactată ambiguu, formularea putând fi interpretată în sensul instituirii obligaţiei personalului salarizat din fonduri publice de a face publice toate achiziţiile realizate, soluţie legislativă excesivă, în mod evident.”

Formularea nu poate fi interpretată în sensul întrevăzut de domnii jurişti pentru simplul motiv că banii încasaţi ca salariu, chiar din momentul încasării, nu mai sunt fond public, ci fond privat. Ei se află în proprietatea privată a salariatului, indiferent unde este angajat acesta. Ori, norma propusă de noi se referă, precis, la achiziţii făcute din fonduri sau resurse publice, adică bani care, în momentul cheltuirii lor, se află în proprietate publică, cum sunt banii împrumutaţi de la CEC, sau cei primiţi din fonduri europene, sau fonduri constituite din bani de la bugetul de stat, sau de la bugetele locale.

Rămâne neschimbat şi alineatul (3), cu următorul text:

„(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.”

Pentru ca protecţia tinerilor sau securitatea naţională să nu poată fi folosite ca motive pentru împiedicarea exercitării dreptului de acces la o informaţie de interes public, am introdus alineatul (3.1), cu următorul cuprins:

„(3.1) Nici o excepţie nu va putea fi opusă dreptului de acces la o informaţie de interes public.”

Am reformulat norma existentă la alineatul (4), înlocuind mijloace de informare în masă, cu mijloace de comunicare în masă, şi am adăugat o a doua teză, cu textul: „Dezinformarea şi manipularea publicului se pedepsesc, conform legii”.

Am reformulat textul alineatului 5, ţinând seama că, în Constituţia Cetăţenilor, serviciul public de presă, radio şi televiziune este scos de sub controlul parlamentarilor, al politicienilor, fiind pus sub controlul poporului, prin alegerea de către popor a directorului acestui serviciu, astfel că alineatul are următorul text:

(5) Serviciile publice de presă, de radio şi de televiziune trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice exercitarea dreptului la antenă. Organizarea şi funcţionarea acestor servicii se stabilesc prin lege.”

Dreptul la învăţătură

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 32

Am reformulat patru din cele 7 alineate ale acestui articol şi am adăugat alte nouă alineate.

La alineatul (1), am înlocuit “perfecţionarea”, ca modalitate de asigurare a dreptului la învăţătură, cu “formarea profesională şi formarea continuă”, pentru mai multă precizie, astfel că acest alineat capătă următorul text:

“(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie, de formare profesională şi de formare continuă.”

Având în vedere starea de degradare generală a sistemului de învăţământ al ţării, care a ajuns, cum recunoaşte însuşi Preşedintele României, “să producă tâmpiţi”, stare generată, în primul rând, de lipsa unor obiective constituţionale clare ale sistemului, ceea ce a permis intervenţii legislative voluntariste, arbitrare, degenerative, din partea unor guvernanţi incompetenţi şi iresponsabili, am introdus în acest articol un nou alineat, (1.1), care stabileşte obiectivele pe termen lung ale sistemului naţional de învăţământ, astfel:

” (1.1) Învăţământul de toate gradele trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane, maximizarea potenţialului individual, formarea de profesionişti de înaltă calificare, dezvoltarea creativităţii, a gândirii analitice, a capacităţilor inovative, întărirea respectului faţă de munca bine făcută, a respectului faţă de semeni, faţă de natură, faţă de istoria, tradiţiile şi valorile civilizaţiei poporului român.”

În actuala Constituţie, alineatul (2) al acestui articol are următorul cuprins:

(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfășura şi într-o limba de circulație internaţională.

Practic, a doua teză a normei o anulează pe prima. Deci, prin lege, adoptată de nişte politicieni incompetenţi, iresponsabili şi trădători, de care avem parte, din belşug, în ultimul sfert de veac, se poate stabili că, începând cu data stabilită de ÎNALTA POARTĂ, întregul învăţământ românesc se desfăşoară într-o limbă de circulaţie internaţională. Constituţional. Sesizând această aberaţie, constituţională, am eliminat teza în cauză, astfel că, în Constituţia Cetăţenilor, alineatul 2 al articolului 32 are următorul cuprins:

„(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română.”

Ceea ce este logic pentru noi, nu este şi pentru juriştii Consiliului Legislativ. Iată reacţia lor la propunerea noastră:

„18. La art. 32 alin. (2), astfel cum este propus la art. 1 pct. 32, semnalăm că eliminarea posibilităţii desfăşurării învăţământului într-o limbă de circulaţie internaţională şi în cadrul unităţilor de învăţământ de stat constituie o restrângere a dreptului la învăţătură, generatoare de discriminare pentru persoanele care nu dispun de posibilităţile materiale de a urma cursurile unor “şcoli private”.

Unde dai şi unde crapă. Domnilor jurişti, noi spunem, verde, pe româneşte, că, în România, ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE TOATE GRADELE SE DESFĂŞOARĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ. Întregul învăţământ. Şi cel din “şcolile de stat” şi cel din “şcolile private”. În toate şcolile din România. În România, se învaţă ÎN limba română. În România, se pot învăţa ŞI limbi străine. Şi în “şcolile de stat” şi în “şcolile private”, conform standardelor stabilite de statul român, aceleaşi pentru “şcolile de stat” şi pentru “şcolile private”.

Propunerea noastră nu restrânge dreptul la învăţătură pentru nimeni. Dimpotrivă, asigură exercitarea dreptului la învăţătură pentru toţi copii cetăţenilor români, fără nici o discriminare.

Nu propunerea noastră generează discriminare, ci legile care permit funcţionarea de şcoli private cu predare în alte limbi decât limba română şi cu alte standarde decât cele stabilite pentru şcolile de stat.

La alineatul (3), am eliminat referirea la… minorităţile naţionale, aşa cum am făcut peste tot în Constituţia Cetăţenilor, astfel încât noul text al acestui alineat este:

„(3) Dreptul persoanelor de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.”

A rămas nemodificat şi textul alineatului (4), cu următorul cuprins:

„(4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniți din familii defavorizate şi celor instituționalizați, în condiţiile legii.”

Pentru a împiedica orice încercări ale instituţiilor statului de subordonare a procesului de învăţământ unor ideologii sau altele, fie ele politice, filozofice, sau religioase, am propus introducerea unui alineat nou, cu următorul text:

„(4.1) Învăţământul de stat este ideologic neutru, potrivit legii.”

La alineatul (5), care prevede că „învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii”, am adăugat o a doua teză, cu următorul text: „Statul stabileşte standarde de calitate în educaţie pentru fiecare nivel şi formă de învăţământ şi monitorizează respectarea acestora.” Am pus, astfel, de acord acest alineat cu alineatul 1.1, care stabileşte obiectivele generale ale sistemului naţional de învăţământ, valabile şi pentru unităţile şcolare de stat, şi pentru cele particulare şi pentru cele confesionale, obiective care urmează a fi operaţionalizate prin standardele de calitate stabilite de statul român.

Am păstrat neschimbat alineatul 6, care prevede că autonomia universitară este garantată, şi am propus introducerea a două noi alineate, după alineatul 6, cu următorul cuprins:

„(6.1) Libertatea învăţământului şi a cercetării ştiinţifice sunt garantate.

(6.2) Statul asigură educaţia juridică, economică, tehnică, ecologică, muzicală, morală şi sportivă, pe tot parcursul procesului de învăţământ, începând cu învăţământul general obligatoriu, continuând cu învăţământul liceal şi cel profesional, până la terminarea învăţământului superior.”

Prin alineatul (6), actuala Constituţie a României garantează numai autonomia învăţământului universitar. Noi propunem ca noua Constituţie să garanteze, prin alineatul (6.1), şi libertatea întregului sistem de învăţământ, ca şi a sistemului de cercetare ştiinţifică, aşa cum prevede, de exemplu, şi articolul 20 din Constituţia Confederaţiei Elveţiene.

Am propus introducerea alineatului (6.2) având în vedere realităţile actuale şi viitoare ale societăţii româneşti, care solicită sistemului de învăţământ să înarmeze tânăra generaţie cu cunoştinţe practice, utile pentru toată viaţa, să nu încarce procesul de învăţare cu lucruri lipsite de utilitate în viitoarele profesiuni, să pregătească profesionişti, capabili să se integreze rapid în activitatea productivă, să se adapteze, apoi, cu uşurinţă, la schimbările generate de progresul tehnic.

A rămas neschimbat alineatul (7), cu următorul text:

„(7) Statul asigura libertatea învăţământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.”

După alineatul 7, am introdus cinci noi alineate, cu următorul cuprins:

„(8) Statul acordă ajutor social şi alte subvenţii de la bugetul public naţional numai persoanelor care au absolvit cel puţin gimnaziul şi au obţinut o calificare profesională încheiată cu diplomă de absolvire.

(9) Statul asigură şcolarizarea şi calificarea profesională în locurile de detenţie pentru persoanele condamnate în urma unor infracţiuni. Pentru aceste persoane, finalizarea calificării profesionale începută în timpul detenţiei este obligatorie.

(10) Pentru învăţământul general obligatoriu, statul asigură existenţa şcolii în fiecare localitate, unde exista un număr minim de elevi, stabilit prin lege.”

(11) Statul este obligat să recupereze cheltuielile pe care le-a făcut cu şcolarizarea persoanelor care părăsesc ţara înainte de a profesa cel puţin cinci ani în domeniile pentru care au fost educate.

(12) Statul ia măsuri ca şi în învățământ performanţa să fie stimulată, prin retribuirea personalului didactic în funcţie de rezultate muncii prestate.

Accesul la cultură

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 33

Am păstrat neschimbat alineatul 1, care prevede că „accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii”.

Am introdus două noi alineate, cu următorul cuprins:

„(1.1) Îmbogăţirea şi rafinarea culturală a românilor este un scop de societate.

(1.2) Este interzisă, sub sancţiune penală, degradarea conştiinţelor prin intoxicare informaţională şi supunere la condiţii de viaţă degenerative.”

Domnii jurişti ai Consiliului Legislativ ne atrag atenţia că „norma propusă la art. I pct. 33 pentru art. 33 alin. (1.2), prin referirea la “degradarea conştiinţelor”, la “intoxicarea informaţională” şi la “supunerea la condiţii de viaţă degenerative” este lipsită de precizia şi claritatea cerute de stilul normativ”.

Este justă invitaţia la precizie şi claritate. Ne-am străduit şi ne vom strădui, în continuare, să răspundem acestei invitaţii. Totuşi, fenomenele rămân. Este cert că societatea românească se confruntă cu procesele de degradare a conştiinţelor, de intoxicare informaţională şi de supunere a multora dintre concetăţenii noştri la condiţii de viaţă degenerative. Prin norma propusă, încercăm să oprim desfăşurarea acestor procese, care pot duce la distrugerea neamului nostru. Vom căuta termeni mai potriviţi, fără a renunţa la scopul urmărit, prin introducerea acestei norme.

Dreptul la ocrotirea sănătăţii

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 34

În actuala Constituţie, alineatul (1) al acestui articol are următorul cuprins:

„(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.”

Urmărind să dăm acestui alineat mai multă precizie şi claritate, l-am reformulat, astfel:

(1) Dreptul la sănătate fizică şi mentală, precum şi la hrană sănătoasă, este garantat.”

Cu ochii pe noi, juriştii Consiliului Legislativ, ne spun opinia lor, astfel:

20. Referitor la art. 34 alin. (1), astfel cum este propus la art. I pct. 34, precizămstatul nu poate garanta “dreptul la sănătate fizică şi mentală”, ci poate avea obligaţia de a lua măsurile necesare pentru ocrotirea sănătăţii populaţiei, aşa cum se prevede în textul actual al art. 34 alin. (1).

În ceea ce priveşte referirea expresă la calitatea hranei, precizăm că aceasta nu este necesară, întrucât rezultă din prevederea, în alin. (2), a obligaţiei statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice.”

Reţinem, deci că domnii jurişti nu ne reproşează încălcarea vreunei norme constituţionale, sau legale. Ne precizează, numai, că statul nu poate garanta dreptul la sănătate fizică şi mentală, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că măsurile de igienă şi sănătate publică asigură, automat, sănătatea hranei noastre cea de toate zilele.

Reţinem, apoi, că, nici în norma actuală, nici în norma propusă de noi, nu se spune că statul… garantează vreun drept. În ambele norme se spune că dreptul… este garantat, fără a se preciza de către cine este garantat.

Pentru că nu ne este contestat dreptul la opinie, ne-o păstrăm pe a noastră. Credem, deci, că formularea propusă de noi este mai precisă şi mai clară decât aceea din Constituţia actuală.

Cu titlu de exemplu, le amintesc domnilor jurişti că articolul XX din Constituţia Ungariei are următorul text: “Orice persoană are dreptul la sănătate fizică şi mentală “.

Nu sunt specialist în nutriţie, dar bunul simţ îmi spune că sănătatea hranei unui popor nu se reduce la măsurile de igienă şi sănătate publică luate de instituţiile statului. Are mult mai mulţi determinanţi. Tare aş vrea să-i văd pe juriştii Consiliului Legislativ hrănindu-se numai cu ştevie, sare şi apă, toate… supuse măsurilor luate de SANEPID!

Pentru a întări garanţia prevăzută la alineatul (1), am introdus un alineat nou, (1.1), cu următorul cuprins:

„(1.1) Pentru exercitarea dreptului prevăzut la alineatul precedent, statul este obligat să ia măsuri pentru a asigura accesul cetăţenilor la alimentaţie naturală, la apă curată şi la aer curat.”

Juriştii Consiliului Legislativ găsesc şi aici un nod în papură. Iată ce zic ei

„Totodată, menţionăm că obligaţia statului de a lua măsuri pentru a asigura “accesul cetăţenilor la alimentaţie naturală, apă curată şi aer curat” prevăzută în norma propusă pentru art. 34 alin. (1.1) rezultă din dispoziţiile art. 35, potrivit cărora statul trebuie să asigure cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. De altfel, precizăm că formularea propusă prin proiect este discriminatorie, întrucât textul se referă exclusiv la “cetăţeni”, în vreme ce prin art. 35 alin. (1) dreptul la un mediu sănătos este recunoscut, aşa cum este şi firesc, “oricărei persoane” aflate pe teritoriul României, nu doar cetăţenilor români.”

Păi, nu prea se leagă. Suntem la subiectul ocrotirea sănătăţii, nu la ocrotirea mediului înconjurător. Neîndoielnic, sănătatea noastră, a oamenilor, depinde şi de sănătatea mediului înconjurător, în care trăim. Totuşi, sunt două articole constituţionale distincte. Aici, noi ne referim, concret, la obligaţia statului de a lua măsuri pentru ca noi să avem acces la alimente NATURALE, nu artificiale, la pâine şi carne, nu la cocacola, la APĂ CURATĂ, nu intoxicată, cu cianuri, sau chimicale rezultate de la exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică, la AER CURAT, nu infestat cu aceleaşi chimicale, emise din diverse alte surse.

În ce priveşte distincţia între „cetăţeni” şi „persoane”, rămâne să mai analizăm, dar aici este vorba de o obligaţie a statului român faţă de cetăţenii săi, aceea de a le asigura ACCESUL la alimente naturale, la apă curată şi la aer curat, nu faţă de toţi cetăţenii lumii, care, dintr-un motiv sau altul se află, la un moment dat, pe teritoriul ţării. Extrapolând ideea domnilor jurişti, am putea ajunge la concluzia că ar trebui să obligăm statul român să ia măsuri pentru a asigura accesul la alimente naturale, la apă curată şi la aer curat şi pentru soldaţii unor eventuale armate de ocupaţie.

Am păstrat neschimbat alineatul (2), care prevede că „statul este obligat sa ia masuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice”, precum şi alineatul (3), care prevede că “organizarea asistentei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităților paramedicale, precum şi alte măsuri de protecție a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii”.

După alineatul (3), am introdus încă patru noi alineate, cu următorul cuprins:

“(4) Pacienții au dreptul de a-și alege medicul curant din lista celor disponibili la unitatea sanitară căreia i se adresează.

(5) Este interzisă aderarea României la acorduri internaţionale care permit comercializarea de seminţe şi produse alimentare modificate genetic, dacă se creează, astfel, dependenţă economică faţă de producătorii acestora.

(6) Statul român este obligat să asigure dezvoltarea unei industrii naţionale farmaceutice competitive, capabilă să furnizeze cetăţenilor medicamente ieftine şi de calitate.

7) Statul încurajează şi acordă drept de liberă practică alternativelor medicale validate pe plan internaţional.”

Juriştii Consiliului Legislativ nu au nimic împotriva normelor propuse de noi la alineatele (4), (6) şi (7), dar ne spun că norma prevăzută la alineatul (5) este contrară dreptului Uniunii Europene. Iată ce spun domnii jurişti:

21. Cu privire la art. 34 alin. (5), astfel cum este propus la art. I pct. 34, precizăm că, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, politica în domeniul comerţului intră în competenţa exclusivă a Uniunii Europene. În acest sens, potrivit art. 207 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, “Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile care definesc cadrul în care este pusă în aplicare politica comercială comună”. În cazul în care trebuie negociate şi încheiate acorduri cu una sau mai multe ţări terţe ori organizaţii internaţionale, se aplică prevederile art. 207 şi 218 din acelaşi tratat. În consecinţă, interdicţia prevăzută în cuprinsul normei de la alin. (5) al art. 34 este contrară dreptului Uniunii Europene.”

Domnii jurişti au şi nu au dreptate. Este adevărat că, prin aderarea la Uniunea Europeană, România a renunţat la dreptul de a încheia acorduri cu state din afara Uniunii Europene, în domeniul politicii comerciale. Atenţie! Nu în domeniul comerţului, ci al POLITICII comerciale. Acest drept a fost transferat instituţiilor Uniunii Europene, mai exact, Consiliului şi Parlamentului European. Statul român este, însă, stat membru al Uniunii Europene. El este reprezentat şi în Consiliu şi în Parlamentul European.

Atrag atenţia asupra faptului că articolul 207 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, la care fac referire juriştii Consiliului Legislativ, nu se reduce la alineatul (2) şi (3), din care ei citează. Este mult mai lung. Iată, textul alineatului (1) al acestui articol:

“(1) Politica comercială comună se întemeiază pe principii uniforme, în special în ceea ce priveşte modificările tarifare, încheierea de acorduri tarifare şi comerciale privind schimburile de mărfuri şi servicii şi aspectele comerciale ale proprietăţii intelectuale, investiţiile străine directe, uniformizarea măsurilor de liberalizare, politica exporturilor, precum şi măsurile de protecţie comercială, printre care şi cele care se adoptă în caz de dumping şi de subvenţii. Politica comercială comună se desfăşoară în cadrul principiilor şi al obiectivelor acţiunii externe a Uniunii.”

Notăm, în treacăt, cât de stufos şi ambiguu este textul acestei “norme” constituţionale comunitare, caracter pe care îl au cele mai multe prevederi ale celor două tratate constitutive ale Uniunii, scopul urmărit de “părinţii” acestor tratate fiind acela de a băga în ceaţă pe cât mai mulţi dintre participanţii la ele.

Important, pentru noi, aici, este să atragem atenţia domnilor jurişti asupra faptului că articolul din care ei citează acordă instituţiilor europene competenţe în domeniul politicii comerciale externe. Nu interzice statelor membre ale Uniunii să încheie contracte de import şi export, să se supună propriilor reguli comerciale externe, cu condiţia să nu încalce normele politicii comerciale comune.

Norma propusă de noi nu neagă dreptul instituţiilor Uniunii Europene de a încheia acorduri internaţionale în domeniul politicii comercial externe, acorduri care devin obligatorii şi pentru noi.

Norma propusă de noi nu obligă statul român să încheie tratate internaţionale care să contravină politicii comerciale comune a Uniunii Europene.

Norma propusă de noi interzice statului român să adere la anumite acorduri internaţionale, fie ele cu state din Uniunea Europeană, sau din afara acesteia, anume, tratate care să permită comercializarea de seminţe şi produse alimentare modificate genetic, dacă se crează, astfel, dependenţă economică faţă de producătorii acestora.

În fond, ceea ce urmărim, prin norma propusă, este să nu ne trezim cu acorduri internaţionale, încheiate de statul român, sau de Uniunea Europeană, care să permită corporaţiilor transnaţionale să ne vândă seminţe şi produse alimentare modificate genetic, în condiţii care să ne facă dependenţi faţă de ele.

Această normă obligă statul român, mai întâi să se opună, în instituţiile europene, din care face parte, la încheierea de acorduri internaţionale care să permită ceea ce poporul român nu doreşte. Apoi, îi interzice să încheie el astfel de acorduri. În ultimă instanţă, obligă statul român să facă uz de clauza din tratat care îi permite să se retragă din Uniune, atunci când deciziile şi acţiunile acesteia contravin intereselor sale.

Dreptul la mediu sănătos

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 35

Am refăcut, complet, acest articol.

În Constituţia actuală, articolul are textul următor:

„(1) Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.

(2) Statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.

(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.”

Iată şi textul propus de Constituţia Cetăţenilor:

„(1) Statul recunoaşte şi garantează dreptul oricărei persoane la un mediu natural sănătos şi ecologic funcţional, prin:

A) asigurarea cadrului legislativ, instituţional şi educaţional, care să garanteze exercitarea acestui drept;

B) protecţia, utilizarea durabilă şi refacerea mediului natural, conservarea naturii vii şi celorlalte resurse naturale;

C) păstrarea peisajului natural şi cultural, cu valoare de conservare;

D) tragerea la răspundere a persoanelor fizice şi juridice pentru daunele pricinuite mediului natural.

(2) Statul este obligat să acţioneze la nivel internaţional pentru conservarea, protejarea şi ameliorarea mediului înconjurător şi a biodiversităţii prin crearea şi întreţinerea de arii protejate.

(3) Statul este obligat să asigure educaţia şi instruirea populaţiei în spiritul respectării şi protejării mediului înconjurător.

(4) Persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a proteja mediul înconjurător.

(5) Cetăţenii au drept de acces la natură. Statul este obligat să asigure conservarea în regim de proprietate publică a unui spațiu natural suficient de mare, de care să se poată bucura, gratuit, cetăţenii ţării.

(6) Sunt interzise relele tratamente aplicate animalelor.

(7) Măsurile pentru protejarea și ameliorarea mediului înconjurător fac parte din Programul Naţional de Dezvoltare a României, asumat de către candidatul la funcţia de Preşedinte al României.”

Specialiştii Consiliului Legislativ nu au nimic de zis în legătură cu textul propus de noi.

Dreptul de vot

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 36

Am păstrat neschimbat alineatul (1), care are următorul cuprins:

„(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniți pana în ziua alegerilor inclusiv.”

Am reformulat textul alineatului (2). Textul actual:

„(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puși sub interdicție, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătoreasca definitivă, la pierderea drepturilor electorale.”

Textul propus de Constituţia Cetăţenilor:

„(2) Nu au drept de vot persoanele puse sub interdicţie din raţiuni medicale şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.”

Am introdus trei noi alineate, astfel:

(3) Votul se exercită la urne, prin sisteme informatice protejate, sau prin corespondenţă, potrivit legii.

(4) În componenţa birourilor electorale constituite, potrivit legii, pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor şi a referendumului, la nivel naţional, la nivel de circumscripţie electorală şi la nivel de secţie de votare intră şi câte un reprezentant al asociaţiilor comunitare, desemnat de organele de conducere ale acestora.

(5) Statul este obligat să asigure educaţia juridică permanentă a cetăţenilor, prin cunoaşterea prevederilor Constituţiei, a organizării şi funcţionării statului şi autorităţilor locale, a drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor legislaţiei electorale. Această educaţie se face atât pe parcursul învăţământului de toate gradele cât şi printr-o emisiune permanentă, zilnică, la postul public naţional de televiziune, ca şi prin celelalte componente ale Serviciului Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune, potrivit legii”

Nici la acest articol nu avem critici din partea juriştilor Consiliului Legislativ.

Dreptul de a fi ales

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 37

În Constituţia actuală, alineatul (1) al acestui articol are următorul cuprins:

„(1) Au dreptul de a fi aleși cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).”

Alineatul (3) al articolului 16 prevede că “funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoane care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară”, iar alineatul (3) al articolului 40 prevede că “nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică”.

Am reformulat acest alineat, astfel:

„(1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatele (3) şi (5)”.

În Constituţia Cetăţenilor, alineatul (3) al articolului 16 prevede că „funcţiile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară”, iar alineatul (5) al aceluiaşi articol, 16, prevede că „nu pot ocupa funcţii publice persoanele care, potrivit hotărârilor judecătoreşti, rămase definitive, au dobândit averi prin încălcarea legii sau nu au putut justifica averile dobândite, cele care au fost condamnate pentru infracţiuni contra siguranţei statului, pentru acte de corupţie, pentru conflict de interese sau pentru incompatibilitate”.

Reamintesc faptul că juriştii Consiliului Legislativ, în observaţiile făcute de ei la articolul 16, au respins norma propusă de noi pentru alineatul (5), pe motiv că “depăşeşte” limitele revizuirii Constituţiei prevăzute la articolul 152, adică pe motiv că norma noastră “suprimă” dreptul acestor categorii de mari infractori de a mai fi aleşi în funcţii publice. Ne-am exprimat părerea că nu vom putea curăţa societatea românească de hoţie şi de corupţie fără norme constituţionale adecvate.

Conform prevederilor alineatul (2) al acestui articol din Constituţia actuală, „candidații trebuie sa fi împlinit, pana în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 23 de ani pentru a fi aleși în Camera Deputaților sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puțin 33 de ani pentru a fi aleși în Senat şi vârsta de cel puțin 35 de ani pentru a fi aleși în funcția de Președinte al României”. Am modificat acest alineat, astfel:

„(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Parlamentul României sau în organele administraţiei publice locale şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României, Preşedinte al Autorităţii Judecătoreşti, Preşedinte al Autorităţii Mediatice, Preşedinte al Autorităţii Financiare, Preşedinte al Autorităţii Electorale, Preşedinte al Autorităţii Statistice, Preşedinte al Autorităţii Morale, Preşedinte al Autorităţii Ştiinţifice, Avocatul Poporului, Preşedinte al Curţii de Conturi, Preşedinte al Curţii Constituţionale, Preşedinte al Consiliului Legislativ, directorul Serviciului Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune, directorul Serviciului Român de Informaţii.”

Am introdus cinci noi alineate, cu următorul cuprins:

(3) Nici o persoană nu poate îndeplini aceiaşi funcţie electivă decât pentru cel mult două mandate, care pot fi şi succesive, potrivit legii.

(4) Persoana aleasă într-o funcţie publică pe lista unui partid politic care părăseşte din proprie iniţiativă partidul pe lista căruia a fost aleasă pierde mandatul, de îndată, potrivit legii.

(5) Este interzisă condiţionarea participării la alegeri de plata de către candidaţi a unor sume de bani, sau constituirea de depozite bancare.

(6) Este interzisă introducerea de praguri electorale pentru validarea alegerilor în funcţii elective.

(7) Este interzisă condiţionarea candidaturilor pentru funcţii publice elective de prezentarea unor liste de susţinători”.

Dreptul de a fi ales în Parlamentul European

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 38

Am reformulat textul articolului, ţinând seama că România este, deja, stat membru al Uniunii Europene, astfel că, în Constituţia Cetăţenilor articolul are următorul cuprins:

“Cetăţenii români au dreptul de a alege şi a fi aleşi în Parlamentul European, în condiţiile legii şi cu respectarea dispoziţiilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.”

Alegerea membrilor din România în Parlamentul European. Articolul 38.1

Am introdus acest nou articol în Constituţia Cetăţenilor, cu următorul text:

„Membrii din România în Parlamentul European sunt aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pe bază de scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale, şi pe bază de candidaturi independente, conform legii.”

Candidaturile pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European. Articolul 38.2

Încă un articol nou legat de Parlamentul European, cu următorul text:

„(1) Candidaţii la funcţia de membru din România în Parlamentul European trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

A) să aibă pregătire superioară;

B) să îndeplinească condiţiile prevăzute la articolul 37 alineatul (1);

C) să aibă vârsta de cel puţin 35 de ani;

D) să se fi remarcat ca buni profesionişti şi ca cetăţeni de moralitate desăvârşită;

E) să se fi remarcat ca luptători activi pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor României;

F) să fie propuşi de partide politice legal înregistrate în România sau să candideze ca independenţi.

G) să prezinte electoratului Programul Legislativ pentru realizarea căruia se obligă să acţioneze, în calitate de membru din România în Parlamentul European, dacă va fi ales.

(2) Programul Legislativ constituie contractul electoral al candidatului. Programul trebuie să precizeze proiectele de legi pe care candidatul se angajează să le susţină în Parlamentul European în interesul cetăţenilor României. El va fi semnat de candidatul la funcţia de membru din România în Parlamentul European, va fi tipărit şi pus la dispoziţia electorilor din colegiul în care candidează, pe toată durata campaniei electorale. Un exemplar al acestui document va fi depus la Autoritatea Electorală, la Autoritatea Morală şi la Avocatul Poporului, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea campaniei electorale.”

Libertatea întrunirilor

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 39.

În actuala Constituţie, acest articol are următorul cuprins:

„Mitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de arme”.

Iată şi textul pe care acest articol îl are în Constituţia Cetăţenilor:

„(1) Dreptul cetăţenilor de a se întruni, paşnic, pe domeniul public al localităţilor, în adunări publice, mitinguri, demonstraţii, procesiuni, proteste, sau orice alte întruniri, este garantat.

(2) Primarii localităţilor sunt obligaţi să asigure condiţiile necesare pentru desfăşurarea normală a adunărilor publice ale cetăţenilor.

(3) Locurile aparţinând domeniului public pe care nu se pot desfăşura adunări publice sunt stabilite prin lege. În baza prevederilor legii, primăriile sunt obligate să afişeze, la sediile lor, lista cu locurile aparţinând domeniului public pe care nu se pot desfăşura adunări publice.

(4) Organizatorii adunărilor publice au obligaţia să anunţe primăriile, cu cel puţin 3 zile înainte, locul şi intervalul de timp în care se vor desfăşura aceste adunări.

(5) Nici o lege şi nici o persoană nu poate interzice desfăşurarea unei adunări publice dacă aceasta urmează să se desfăşoare pe un loc neinterzis de lege, fără să se suprapună cu o altă adunare, anunţată anterior.

(6) Este interzisă, sub sancţiune penală, instigarea unei părţi a populaţiei împotriva altei părţi care protestează paşnic pe domeniul public.

(7) Este interzisă utilizarea forţei împotriva manifestaţiilor paşnice ale cetăţenilor pe domeniul public.

(8) Statul este obligat să stimuleze și să sprijine spiritul civic al cetățenilor, exprimarea publică a opiniilor legate de problemele societății și participarea activă a acestora la deciziile publice.”

Libertatea de asociere

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 40.

Am modificat denumirea articolului, din „Dreptul de asociere”, în „Libertatea de asociere”, deoarece ultima formulare exprimă mai bine realitatea. Libertăţile aparţin în mod natural persoanelor, statul fiind obligat să le respecte şi să le garanteze, în timp ce drepturile trebuie, mai întâi, să fie definite şi formulate, prin Constituţie, putând, tot prin Constituţie, să fie redefinite, retrase, sau interzise.

Pe această bază, am modificat şi textul alineatului (1), din „cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere”, în „libertatea de asociere în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere este garantată”.

În actuala Constituţie, alineatul (2) al acestui articol are următorul cuprins:

„(2) Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenţei României sunt neconstituţionale.”

Practica ne-a arătat că sintagma militează poate fi folosită de politicieni, de statul uzurpat, de justiţia coruptă, pentru a declara neconstituţionale partide ale căror programe politice conţin idei şi obiective contrare intereselor uzurpatorilor şi corupţilor. Din această cauză, am reformulat acest alineat, astfel:

„(2) Partidele sau organizaţiile ale căror scopuri ori activităţi concrete sunt îndreptate împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, definite prin Constituţie, ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.”

Am reformulat alineatul (3), prin includerea în categoria persoanelor care nu pot face parte din partide politice şi a conducătorilor noilor autorităţi ale statului create prin Constituţia Cetăţenilor, astfel încât alineatul capătă următorul cuprins:

„3) Nu pot face parte din partide politice, în perioada mandatului, Preşedintele României, Preşedintele Autorităţii Judecătoreşti, Preşedintele Autorităţii Mediatice, Preşedintele Autorităţii Financiare, Preşedintele Autorităţii Electorale, Preşedintele Autorităţii Statistice, Preşedintele Autorităţii Morale, Preşedintele Autorităţii Ştiinţifice, Preşedintele şi membrii Curţii de Conturi, Preşedintele şi membrii Consiliului Superior al Magistraturii, Preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului, Preşedintele Consiliului Legislativ, directorul Serviciului Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune, directorul Serviciului Român de Informaţii, magistraţii, cadrele militare în activitate, poliţiştii şi celelalte categorii de funcţionari publici. În timpul mandatului, aceste persoane nu pot susţine nici un partid politic.”

De reţinut că am adăugat o a doua teză, la acest alineat, care dispune ca persoanele care nu pot face parte din partide politice să nu poată nici SUSŢINE un partid politic sau altul, evident, pe durata mandatului. Aceasta pentru a scuti scena politică de ipochimene care acced în funcţii publice prin votul cetăţenilor, dar folosesc aceste funcţii pentru susţinerea partidelor politice care i-au propulsat în funcţiile respective.

Pentru a elimina orice posibilitate de încălare a libertăţii de asociere, în primul rând, din partea autorităţilor statului, am introdus un nou alineat, (4), cu următorul cuprins:

„(4) Nici o lege, sau alt act normativ nu poate îngrădi sau condiţiona dreptul la liberă asociere, în afara restricţiilor prevăzute la alineatele (2) şi (3).”

Am completat fostul alineat (4), devenit (5), cu o nouă teză, astfel încât, în Constituţia Cetăţenilor, acest alineat are următorul cuprins:

„(5) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise. Caracterul este secret atunci când obiectivele reale ale asociaţiei nu sunt declarate în statut şi când proiectele asociaţiei cu impact social negativ sunt ascunse.”

Am introdus un nou alineat, 6, cu următorul cuprins:

„(6) Sunt interzise asociaţiile de tip clan, care au ca scop avantajarea membrilor lor asupra restului populaţiei.”

Munca şi protecţia socială a muncii

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 41

În actuala Constituţie, alineatul (1) al acestui articol are următorul cuprins:

„(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum şi a locului de muncă este liberă.”

Observăm că, spre deosebire de celelalte drepturi consacrate prin Constituţie, dreptul la muncă nu este garantat. Constituţia afirmă numai că dreptul la muncă „nu poate fi îngrădit”, dar nu obligă statul să şi garanteze exercitarea dreptului. O astfel de normă constituţională a făcut posibil ca statul român să distrugă milioane de locuri de muncă, să arunce în şomaj aceste milioane de români, să-i condamne la sărăcie şi umilinţă, prin legi şi alte acte normative emise de instituţiile statului, fără ca cineva să poată fi făcut responsabil pentru această crimă abominabilă.

Deoarece considerăm că munca este nu numai sursă creatoare de avuţie şi bunăstare, dar şi principalul mijloc prin care se realizează plenar personalitatea umană, am introdus un nou alineat la acest articol în Constituţia Cetăţenilor, cu următorul cuprins:

„1.1 Statul este obligat să construiască o economie naţională care să ofere locuri de muncă pentru toţi cetăţenii apţi de muncă şi care doresc să muncească.”

Experienţa lumii arată că avem de ales între economia oligarhică, o economie care produce puţin, consumă mult şi nu crează locuri de muncă, şi economia democratică, pentru care optăm noi, o economie care produce mult, consumă moderat şi investeşte suficient cât să creeze locuri de muncă pentru toţi cetăţenii ţării. Modelul de economie democratică propus de noi este cel ce va fi construit pe normele constituţionale prevăzute în Titlul IV al Constituţiei Cetăţenilor.

A rămas neschimbat alineatul (2), care are următorul text:

„(2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de munca al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.

Am introdus un nou alineat, 2.1, cu următorul cuprins:

„(2.1) Statul este obligat să adopte legi care să împiedice încheierea de raporturi de muncă abuzive faţă de angajaţi.”

Referindu-se la acest alineat, în Avizul lor nr.47/2014, juriştii Consiliului Legislativ ne spun că:

„22. La textul propus la art. I pct. 43 pentru art. 41 alin. (2.1), sintagma “raporturi de muncă abuzive” este restrictivă, având în vedere că există persoane care îşi desfăşoară activitatea şi în temeiul altor modalităţi legale decât în temeiul unui raport de muncă, cum ar fi raporturile de serviciu, reglementate prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.”

Înţelegem că domnii jurişti sunt de acord, de fapt, cu propunerea noastră, numai că o consideră “restrictivă”, în sensul că se referă numai la “raporturile de muncă”, nu şi la “raporturile de serviciu”. Ceea ce vor dumnealor să ne spună este că raporturile de serviciu nu sunt raporturi de muncă, ci altceva. Este adevărat că Legea nr. 188/1999 inventează conceptul de “raporturi de serviciu”, pe care la defineşte ca fiind “raporturile juridice dintre funcţionarii publici si stat sau administraţia publica locala”, dar asta nu înseamnă că raportul dintre Primărie şi persoana angajată în funcţia de secretar al Primăriei nu este un raport de muncă, în care angajatul, secretarul, prestează o anumită muncă, pentru care angajatorul, Primăria, îi plăteşte un salariu.

Deci, raporturile de serviciu sunt raporturi de muncă, chiar dacă au o anumită specificitate.

În ultimă instanţă, putem corecta norma propusă, adăugând, după „raporturi de muncă” şi sintagma „inclusiv cele de serviciu”, deşi, personal, ca economist, nu consider necesară această adăugire.

A rămas neschimbat alineatul (3), care prevede că “durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore”, precum şi alineatul (4), care prevede că “la muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii”.

Am păstrat şi textul alineatului (5) din actuala Constituţie, care prevede că „dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate”, dar am introdus o a doua teză, care prevede că „nerespectarea normelor de calitate sau de bună conlucrare cu echipele de lucru determină anularea drepturilor acordate de contractul colectiv de muncă”. Am propus această normă constituţională pentru a impune respectarea normelor de calitate şi de bună conlucrare în cadrul precesului de muncă, norme convenite, evident, prin contractele de muncă, individuale, sau colective.

Am introdus un nou alineat, 6, cu următorul cuprins:

„(6) Salariaţii au dreptul la egalitate de tratament şi la respectarea demnităţii lor în muncă.”