Articolele etichetate cu «Administraţia publică centrală»

SECŢIUNEA a 4-a. Administraţia publică centrală.

luni, 14 iulie, 2014

În Constituţia actuală, Capitolul V din TITLUL III are denumirea „Administraţia publică” şi cuprinde două Secţiuni: Secţiunea 1, cu denumirea „Administraţia publică centrală de specialitate” şi Secţiunea a 2-a, cu denumirea „Administraţia publică locală”.

În Constituţia Cetăţenilor, noi propunem ca Secţiunea 1, din actualul Capitol V, să devină Secţiunea a 4-a, din Capitolul II (Autoritatea Executivă), cu denumirea „Administraţia publică centrală”, iar Secţiunea a 2-a, din actualul Capitol 5, să facă obiectul unui titlu nou, TITLUL III.1, cu denumirea „Autorităţile locale”.

Structura

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 116.

În actuala Constituţie, articolul 116 are următorul cuprins:

„(1) Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului.

(2) Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca AUTORITĂŢI ADMINISTRATIVE AUTONOME.”

Înfiinţarea

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 117.

Articolul 117 următorul cuprins:

„(1) Ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcționează potrivit legii.

(2) Guvernul şi ministerele, cu avizul Curții de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaște această competență.

(3) AUTORITĂŢI ADMINISTRATIVE AUTONOME se pot înfiinţa prin lege organică.”

În baza acestor două articole constituţionale, în România a fost creată o uriaşă caracatiţă administrativă, birocratică, cu zeci de ministere şi sute de de autorităţi administrative „autonome”, acestea din urmă fiind autonome doar cu numele, deoarece ele sunt înfiinţate de Parlament şi conducătorii lor sunt numiţi tot de Parlament. S-a creat, astfel, un stat deosebit de stufos şi deosebit de costisitor. Comparativ, statul elveţian funcţionează cu 3,2% din PIB, în timp ce statul român funcţionează cu 12,5% din PIB, de patru ori mai mult. Rezultatul funcţionării statului elveţian, care consumă 3,2% din PIB, este un nivel de trai al poporului elveţian printre cele mai ridicate din lume. Rezultatul funcţionării statului român, care consumă 12,5% din PIB, este un nivel de trai al poporului român printre cele mai scăzute din lume. Explicaţia acestei teribile discrepanţe se găseşte în Constituţiile celor două popoare. Conform Constituţiei sale, poporul elveţian îşi exercită liber şi plenar suveranitatea. Prin Constituţie, poporului român i-a fost furată suveranitatea, aceasta fiind exercitată de tagma politicienilor, în interesul ei, al tagmei.

Am propus modificarea alineatului (2) al articolului 116 şi abrogarea alineatului (3) al articolului 117, astfel încât Parlamentul să poată înfiinţa, prin lege, numai instituţii subordonate Guvernului şi ministerelor, deci, în componenţa Autorităţii executive, nu în afara acesteia, nu în subordinea sa, a Parlamentului. Parlamentul nu va mai putea înfiinţa alte autorităţi AUTONOME, în afara celor înfiinţate de popor, prin Constituţie. Se elimină, astfel unul din principalele focare de corupţie din corpul statului român.

Am propus introducerea a şapte noi alineate la articolul 117, cu următorul cuprins:

„(1.1) Ministerele se organizează pe următoarele domenii de activitate:

A) educaţie;

B) sănătate;

C) cultură;

D) muncă şi protecţie socială;

E) economie;

F) finanţe publice;

G) agricultură;

H) dezvoltare regională;

I) mediu;

J) transporturi şi comunicaţii;

K) apărare naţională;

L) afaceri interne;

M) afaceri externe.

(1.2) În exercitarea atribuţiilor lor, miniştrii emit ordine care se publică pe site-urile ministerelor şi în Monitorul Oficial al României.

(1.3) În cadrul fiecărui minister, funcţionează un Consiliu Tehnico-Ştiinţific, ca organ consultativ al ministrului de resort.

(1.4) Consiliul Tehnico-Ştiinţific este constituit din 7 experţi, în domeniul de activitate al ministerului, din care 3 sunt propuşi de organizaţiile profesionale din domeniul de activitate al ministerului, iar 4 sunt propuşi de către Uniunea Naţională a Asociaţiilor Comunitare, toţi fiind validaţi, în funcţie, de Preşedintele României.

(1.5) Candidaţii la funcţia de membru al Consiliului Tehnico-Ştiinţific sunt specialişti de înaltă calificare, personalităţi ale vieţii publice, care s-au remarcat ca autori şi promotori de proiecte menite să îmbunătățească activitatea din domeniul coordonat de minister.

(1.6) Mandatul membrilor Consiliului Tehnico-Ştiinţific este de 6 ani şi poate fi reînnoit o singură dată, prin decizia Preşedintelui României.

(1.7) Consiliul Tehnico-Ştiinţific avizează toate ordinele ministrului. Avizele Consiliului Tehnico-Ştiinţific se publică pe site-ul ministerului şi în Monitorul Oficial al României.”

Structura Guvernului României nu va mai putea fi schimbată după fiecare alegeri parlamentare, după cum vor vrea muşchi noilor aleşi în Parlament. Structura Guvernului este stabilită de popor, prin Constituţie. Guvernul României va fi format din 13 ministere, mari şi late, cele stabilite la alineatul (1.1) al articolului 117.

Parlamentul va putea înfiinţa, prin lege, numai instituţii publice, în subordinea Guvernului, sau a ministerelor, la propunerea Preşedintelui României.

Constituţia Cetăţenilor dispune norme obligatorii pentru profesionalizarea activităţii Guvernului şi a ministerelor componente, a politicilor publice elaborate de acestea. În cadrul fiecărui minister va funcţiona un Consiliu Tehnico-Ştiiţific, ca organ consultativ al ministrului, format din experţi de cea mai înaltă calificare profesională, în domeniul de specialitate al ministerului. Mandatul acestor experţi va fi de 6 ani, mai lung decât al miniştrilor, de 4 ani, astfel încât să se asigure continuitatea programelor de politici publice, indiferent de rezultatele alegerilor prezidenţiale şi de apartenenţa politică a Preşedintelui şi a miniştrilor săi.

Personalul. Articolul 117.1

În acelaşi scop, al depolitizării şi profesionalizării activităţii desfăşurate de componenta executivă a statului, am propus şi introducerea unui nou articol, 117.1, cu denumirea „Personalul” şi cu următorul cuprins:

„(1) Personalul din aparatul autorităţilor statului şi al instituţiilor publice din subordinea acestora este angajat prin concurs sau examen, pe criterii de merit şi de competentă profesională, potrivit legii.

(2) Este interzisă, sub sancţiune penală şi administrativă, numirea, promovarea, sau sancţionarea personalului angajat al autorităţilor statului şi al instituţiilor publice din subordinea acestora pe criterii politice sau cu sprijin politic.”

Forţele armate

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 118

În actuala Constituţie a României, teza a doua a alineatului (1) al articolului 118, care se referă la „Forţele armate” ale României, are următorul cuprins:

„În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară şi participă la acțiuni privind menținerea sau restabilirea păcii.”

În baza acestui text constituţional, guvernanţii României au încheiat tratate internaţionale prin care armata română este târâtă în operaţiuni militare la mii de kilometri de hotarele ţării, cum sunt războaiele din Irak şi Afganistan, care nu sunt, de loc, „acţiuni” de „menţinere” sau de „restabilire” a păcii.

Astfel de „acţiuni” contravin flagrant textului primei teze a acestui articol, care prevede că „Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale”. Acesta este motivul pentru care noi am propus înlocuirea tezei a doua a alineatului (1) din articolul 118 cu următoarea teză:

„Este interzisă participarea armatei române la operaţiuni militare desfăşurate în afara teritoriului naţional sau a graniţelor ţărilor cu care România a încheiat tratate militare de apărare comună, cu excepţia cazurilor în care aceste operaţiuni militare au ca scop eliberarea teritoriilor ocupate vremelnic de agresori externi şi neutralizarea capacităţilor militare ale agresorilor”.

Consiliul Legislativ consideră, însă, că norma propusă de noi <<contravine prevederilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, care, la art. 43, dispune următoarele: “Toţi Membrii Naţiunilor Unite, spre a contribui la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, se obligă să pună la dispoziţia Consiliului de Securitate, la cererea sa şi în conformitate cu un acord sau acorduri speciale, forţele armate, asistenţă şi înlesnirile, inclusiv dreptul de trecere, necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.”

Prin urmare, menţinerea, în cuprinsul proiectului, a normei, în actuala redactare, va atrage răspunderea internaţională a statului român, pentru neîndeplinirea obligaţilor asumate. >>

O nouă mostră de rea-voinţă din partea juriştilor Consiliului Legislativ. Aderând la Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, statul român s-a angajat să contribuie la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, inclusiv prin punerea forţelor sale armate la dispoziţia Consiliului de Securitate. Această contribuţie nu se face, însă, oricum şi pentru orice. Ea se face pentru a MENŢINE pacea şi securitatea internaţională. Nu pentru a schimba regimuri politice în diverse ţări ale lumii. Nu pentru intervenţii în treburile interne ale altor state. Ea se face în conformitate cu un ACORD sau ACORDURI SPECIALE, semnate de Consiliul de Securitate şi de statul român, în care, evident, vor fi prevăzute clauze care să nu contravină prevederilor Constituţiei României, care să nu permită folosirea armatei române în altfel de operaţiuni pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale în afara celor care au ca scop “eliberarea teritoriilor ocupate vremelnic de agresori externi şi neutralizarea capacităţilor militare ale agresorilor”.

Siguranţa Naţională. Articolul 118.1.

Actuala Constituţie nu face nici o referire la siguranţa naţională a României, la atribuţiile încredinţate de popor componentelor statului român în asigurarea securităţii sale. Nu stabileşte nici o normă constituţională referitoare la rolul şi locul serviciilor secrete în funcţionarea statului român, a societăţii româneşti. În acest gol constituţional, politicienii au făcut din serviciile secrete anexe ale lor, asupra cărora poporul nu are nici un control. A fost creată o puzderie de servicii secrete, aproape fiecare minister dispunând de propriul său serviciu secret. Numai poporul nu are unul pe care să-l poată controla direct, în care să aibă deplină încredere. Aşa s-a ajuns ca poporul român să fie deposedat de o parte importantă a avuţiei sale naţionale, să i se distrugă mii de fabrici şi uzine, să i se distrugă milioane de locuri de muncă, să fie izgoniţi din ţară milioane de români, în căutarea unui loc de muncă, fără ca el, poporul, să cunoască cine sunt autorii acestor crime abominabile.

Acestea sunt motivele pentru care am propus introducerea unui nou articol constituţional, 118.1, cu denumirea „Siguranţa naţională”, prin care sunt precizate următoarele:

1. Este definită siguranţa naţionala a României ca fiind starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării poporului român şi statului său naţional, suveran, unitar, independent şi indivizibil;

2. Se precizează că, în condiţiile realităţilor socio-economice şi politice contemporane, principalele ameninţări la siguranţa naţională sunt:

A) decăderea materială, intelectuală, morală şi biologică a populaţiei, generată de agresiunile structurilor mafiote care pot uzurpa instituţiile statului şi le pot folosi pentru jefuirea, manipularea şi umilirea cetăţenilor şi statului lor;

B) aservirea economică a ţării, transformarea ei în neocolonie, sursă de materii prime şi de mână de lucru ieftină, piaţă de desfacere pentru produse străine de mică utilitate;

C) combinarea celor două fenomene, precizate la literele a) şi b).

3. Măsurile luate pentru apărarea siguranţei naţionale nu pot justifica încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor care nu încalcă legile ţării. Este interzis să se execute foc sau alte acțiuni de molestare fizică sau de intimidare asupra manifestanţilor paşnici.

4. Se dispune ca Serviciul Român de Informaţii să fie singura instituţie publică, cu personalitate juridică, specializată în domeniul informaţiilor interne şi externe privitoare la siguranţa naţionala a României, parte componentă a sistemului naţional de apărare. Serviciul Român de Informații va organiza şi executa activităţi pentru culegerea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit Constituţiei şi legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României.

5. Se obligă Serviciul Român de Informaţii să pună la dispoziţia membrilor Consiliului Naţional de Securitate, toate informaţiile pe care le deţine, referitoare la acţiuni care, potrivit Constituţiei şi legii, constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României.

6. Deosebit de importantă este prevederea care obligă Serviciul Român de Informaţii să informeze, direct, poporul, în toate cazurile în care Consiliul Naţional de Securitate nu ia măsurile adecvate pentru contracararea ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale semnalate de Serviciul Român de Informaţii şi, ca urmare, statul român sau cetăţenii acestuia sunt prejudiciaţi. 7. La fel de importantă este şi prevederea care obligă Serviciul Român de Informaţii să pună la dispoziţia publicului toate informațiile pe care le deţine referitoare la fosta securitate comunistă şi la vânzarea de către statul român a activelor reale şi financiare dobândite abuziv prin Legea 15/1990.

8. Odată cu intrarea în vigoare a Constituţiei Cetăţenilor, Serviciul Român de Informaţii nu va mai putea să desfăşoare alte activităţi în afara de cele prevăzute de Constituţie, nu va mai avea în subordine regii şi societăţi comerciale, nu va mai putea interveni în treburile altor autorităţi şi instituţii ale statului şi nici în treburile altor persoane juridice, de drept public sau privat.

9. Serviciul Român de Informaţii va fi scos, complet, de sub controlul politicienilor şi va fi pus sub controlul poporului. El va fi condus de un director ales de popor, prin vot universal, ca şi Preşedintele României şi preşedinţii celorlalte autorităţi ale statului. El va di demis tot de popor, atunci când poporul ca constata că Serviciul Român de Informaţii nu îşi îndeplineşte obligaţiile constituţionale.

10. Activitatea Serviciului Român de Informaţii va fi controlată de Consiliul Naţional de Securitate şi de Sfatul Ţării, potrivit legii.

Consiliul Naţional de Securitate

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 119

Consiliul Naţional de Securitate (CNS) va înlocui actualul Consiliu Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), dar nu va mai fi format din miniştri, numiţi de politicienii din Parlament, ci din preşedinţii autorităţilor statului, toţi aleşi de popor: Preşedintele României, Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Preşedintele Autorităţii Judecătoreşti, Preşedintele Autorităţii Mediatice, Preşedintele Autorităţii Financiare, Preşedintele Autorităţii Electorale, Preşedintele Autorităţii Statistice, Preşedintele Autorităţii Morale, Preşedintele Autorităţii Ştiinţifice, Preşedintele Curţii de Conturi, Preşedintele Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului, Directorul Serviciului Român de Informaţii.

Prefectul. Articolul 119.1.

În actuala Constituţie, instituţia Prefectului face obiectul articolului 123 din Secţiunea a 2-a (Administraţia publică locală) a Capitolului V (Administraţia publică), din Titlul III (Autorităţile publice) şi are următorul cuprins:

„(1) Guvernul numește un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul București.

(2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

(3) Atribuțiile prefectului se stabilesc prin lege organică.

(4) Între prefecți, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile județene şi președinții acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.

(5) Prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.”

Instituţia Prefectului, deşi funcţionează, practic, la nivelul judeţului, este, de fapt, o componentă a Autorităţii Executive a statului, deci locul ei nu este în cadrul autorităţilor publice LOCALE, ci la Autoritatea Executivă a statului. Instituţia Prefectului este o extensie teritorială a Autorităţii Executive a statului.

Prefectul îndeplineşte două funcţii principale. Pe de o parte, el conduce serviciile deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale, care îşi desfăşoară activitatea la nivelul judeţelor. Pe de altă parte, Prefectul controlează LEGALITATEA actelor emise de autorităţile publice locale – consilii locale, primari, consilii judeţene, voievozi – şi atacă, în faţa instanţelor de contencios administrativ, orice act emis de aceste autorităţi, pe care îl consideră ilegal.

Pornind de la conţinutul real a atribuţiilor încredinţate Prefectului prin Constituţie, am propus ca această instituţie să facă obiectul articolului 119.1 şi să fie inclusă la Secţiunea a 4-a (Administraţia publică centrală) a Capitolului II (Autoritatea Executivă) din Titlul II (Autorităţile statului), cu următorul cuprins:

„(1) Preşedintele României numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, în condiţiile legii.

(2) Candidaţii la funcţia de prefect trebuie să aibă pregătire superioară, înaltă competenţă profesională, să se fi remarcat ca buni cunoscători ai realităţilor economice şi sociale ale judeţului pentru care candidează, ca promotori de proiecte pentru îmbunătăţirea acestor realităţi şi să aibă domiciliul în judeţele pentru care candidează de cel puţin 10 ani.

(3) Funcţia de prefect este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată.

(4) Mandatul prefectului este de 4 ani şi poate fi înnoit o singură dată.

(5) Prefectul este reprezentantul Preşedintelui României pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

(6) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege.

(7) Între prefect, pe de o parte, consiliile locale, primarii, consiliile judeţene şi voievozii judeţelor, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.

(8) Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean sau local, al voievodului sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat poate fi suspendat numai de instanţa competentă, potrivit legii.”

Având în vedere că Preşedintele României conduce Autoritatea Executivă a statului, din care face parte şi instituţia Prefectului, este firesc ca prefecţii să fie numiţi în funcţie de persoana care conduce Autoritatea Executivă şi care răspunde în faţa poporului de activitatea desfăşurată de această componentă a statului.

Am introdus două noi paragrafe. Unul care defineşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care candidează la funcţia de prefect, printre acestea fiind şi aceea de a fi buni cunoscători ai realităţilor economice şi sociale ale judeţului pentru care candidează şi de a fi domiciliat în judeţ de cel puţin 10 ani. Un alt paragraf stabileşte că funcţia de prefect este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, pentru a elimina, astfel, o importantă sursă de corupţie.

Am modificat teza referitoare la suspendarea actelor atacate de prefect, în sensul că aceste acte pot fi suspendate, adică îşi încetează efectele, nu prin faptul că sunt atacate de prefect, ci numai prin decizia instanţei judecătoreşti.

Ca urmare a faptului că normele constituţionale referitoare la administraţia publică locală vor face parte din TITLUL III al Constituţiei Cetăţenilor, articolele 120, Principii de bază, ale administraţiei publice locale, 121, Autorităţi comunale şi orăşeneşti, 122, Consiliul judeţean, au fost abrogate.

A fost abrogat şi articolul 123, Prefectul, acesta fiind înlocuit cu articolul 119.1.