Arhiva categoriei «INTEGRAREA EUROATLANTICĂ»

Integrarea în Uniunea Europeană

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 148

Obţinerea aprobării poporului pentru aderarea României la Uniunea Europeană şi la Organizaţia Tratatul Atlanticului de Nord (NATO) a constituit principalul motiv pentru care guvernanţii au făcut revizuirea Constituţiei în anul 2003.

În alineatul (1) al acestui articol, guvernanţii au introdus norma potrivit căreia aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene se face prin lege adoptată de Parlament. În baza acestei prevederi constituţionale, guvernanţii au negociat şi încheiat Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, fără să mai consulte poporul român.

Alineatul (2) al articolului 148 stabileşte că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Guvernanţii au mers până la capăt şi au precizat, în alineatul (3) al articolului 148 că prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, aderarea României la viitoarele acte de revizuire ale tratelor constitutive ale Uniunii Europene se va face tot prin lege, adoptată de Parlament, fără consultarea poporului, chiar dacă printr-un astfel de act s-ar aproba dezmembrarea sau desfiinţarea statului român.

Constituţia Cetăţenilor, prin noul articol 1.1, recunoaşte calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, care aplică prevederile tratatelor constitutive, precum şi celelalte reglementări ale Uniunii, dar dă înapoi poporului român puterea de a aproba el, prin referendum, viitoarele acte de revizuire a tratatelor constitutive. Mai mult, Constituţia Cetăţenilor recunoaşte dreptul poporului român de a hotărî, prin referendum, retragerea României din Uniunea Europeană, în cazul în care va considera că reglementările sau acţiunile Uniunii Europene contravin intereselor sale.

Prin introducerea articolului 1.1, articolul 148 nu mai are obiect, astfel că propunem abrogarea lui.

Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 149

Aici lucrurile au fost mai simple. Guvernanţii au precizat la acest articol, 149, că aderarea României la NATO se face prin lege, adoptată de Parlament, deci, tot fără consultarea poporului. Lucru pe care l-au şi făcut. Ei au negociat şi încheiat tratatul de aderare a României la NATO, în baza căruia armata română este trimisă în acţiuni militare la mii de kilometri de ţară iar în ţară sunt amplasate baze militare străine, a căror prezenţă înrăutăţeşte relaţiile cu vecinii şi pune în pericol securitatea ţării.

Prin modificările introduse la articolul 11, Constituţia Cetăţenilor redă poporului român puterea de a aproba el, prin referendum, toate tratatele internaţionale la care România este parte, militare, sau de altă natură. Mai mult, Constituţia Cetăţenilor prevede că tratatele internaţionale la care România este parte care conţin prevederi contrare intereselor naţionale vor fi supuse aprobării poporului, prin referendum, iniţiat de cetăţeni, potrivit legii.

Întrucât articolul 11, în noua sa formulare, rezolvă toate problemele referitoare la tratatele internaţionale la care România este parte, inclusiv cele privind participarea la Tratatul Atlanticului de Nord, articolul 149 nu mai are obiect şi se propune abrogarea lui. Odată cu aceasta, se abrogă tot TITLUL VI.