Articolele etichetate cu «cetatenii romani»

Teritoriul

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 3.

În actuala Constituţie a României, Articolul 3, Teritoriul, are următorul cuprins:

„(1) Teritoriul României este inalienabil.

(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.

(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.

(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.”

Proiectul MCC propune ca acest articol să fie modificat, astfel:

Alineatul (2) va avea următorul cuprins:

“(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.”

Alineatul (3) va avea următorul cuprins:

“(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în localităţi – comune şi oraşe – şi judeţe. Comunele sunt compuse din unul sau mai multe sate. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.

După alineatul (3), se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins:

„(3.1) Reorganizarea teritoriului naţional, sub aspect administrativ, se aprobă prin referendum naţional.”

La alineatul (2), am propus să înlocuim „lege organică” cu „lege”, deoarece legile organice sunt numai legile adoptate cu votul a două treimi din numărul parlamentarilor, în timp ce legile ordinare sunt adoptate cu votul majorităţii parlamentarilor, deci cu un cvorum mai mic. Aşa cum se poate vedea studiind întregul text al proiectului propus de MCC, noi am recunoscut dreptul poporului de a adopta legi, prin referendum, în toate domeniile vieţii societăţii româneşti. De aceea, peste tot, unde, în actuala Constituţie, se face trimitere la “legea organică”, noi facem trimitere la „lege”, lăsând, astfel, posibilitatea ca legea respectivă să fie adoptată fie de Parlament, fie de popor, prin referendum.

La alineatul (3), deoarece judeţele sunt unităţi administrative compuse din comune şi oraşe şi nu unităţi administrative de acelaşi rang cu comunele şi oraşele, am reformulat această teză, precizând că, sub aspect administrativ, teritoriul naţional este organizat pe localităţi – comune şi oraşe – şi judeţe. Am introdus o teză nouă, prin care precizăm, de fapt, că satul nu este o localitate, ci o componentă a comunei.

Am introdus un nou alineat, (3.1), prin care propunem ca reorganizarea teritoriului naţional, sub aspect administrativ, să poată fi aprobată numai de popor, prin referendum naţional, nu şi prin lege, adoptată de Parlament. Aceasta, deoarece considerăm că, în contextul presiunilor exercitate de corporaţiile transnaţionale pentru destrămarea statelor naţionale, având în vedere şi vulnerabilitatea organelor reprezentative ale statului în faţa acestor presiuni, organizarea administrativă a ţării nu mai poate fi lăsată la latitudinea „reprezentanţilor”, oricare ar fi aceştia.

În acest sens, atrag atenţia asupra faptului că în proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei României propus de Comisia parlamentară condusă de Crin Antonescu, alineatul (3) ar urma să aibă următorul cuprins:

“(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe, judeţe şi regiuni. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.”. După judeţe, rămase pe aceiaşi linie cu comunele şi oraşele, s-a adăugat „şi regiuni”. În baza acestei prevederi constituţionale, „reprezentanţii” ar putea, oricând, să adopte legi prin care să facă ce vor ei cu organizarea administrativă a României. Să înfiinţeze şi să desfiinţeze judeţe. Să înfiinţeze şi să desfiinţeze regiuni, inclusiv pe criterii etnice, sau religioase. Să deposedeze statul român de atributele suveranităţii naţionale, pe care să le transfere regiunilor. În final, să distrugă statul naţional şi unitar al românilor. Totul va fi făcut… constituţional.

Să revenim asupra alineatului (1) al acestui articol, care stabileşte că „(1) Teritoriul României este inalienabil” În limba română, cuvântul „inalienabil” înseamnă „care nu poate fi înstrăinat”, „care nu poate fi vândut”. Mai departe, verbul „a înstrăina” înseamnă „a trece cuiva, prin vânzare, stăpânirea unui lucru, a aliena”, sau „a face să intre în posesia altcuiva prin cedarea oficială a dreptului de proprietate, a aliena”. Şi mai departe, în sens strict constituţional, „străin” înseamnă „o persoană care nu este cetăţean al României”. Punând cap la cap cele de mai sus, ajungem la concluzia că, în conformitate cu prevederile acestui alineat (1) al articolului 3 din actuala Constituţie a României, terenurile care fac parte din teritoriul României nu pot fi trecute în STĂPÂNIREA, în PROPRIETATEA străinilor, adică a persoanelor care nu sunt cetăţeni ai României.

Din nefericire, aşa cum am mai semnalat şi cum voi mai semnala, în aceste comentarii, actuala Constituţie a României se dovedeşte a fi plină de teze contradictorii, rezultatul final fiind deposedarea românilor de libertăţile şi drepturile înscrise, de formă, în Constituţia lor, dar încălcate chiar de Constituţie.

Prin revizuirea făcută în anul 2003, la alineatul (2) al articolului 44 (Dreptul de proprietate privată), a fost introdusă o nouă teză, cu următorul cuprins:

„Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeana şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moștenire legală.” Această teză anulează complet teza de la alineatul (1) al articolului 3. Teritoriul României nu mai este inalienabil. El este alienabil, el poate fi înstrăinat, trecut în stăpânirea, în proprietatea străinilor.

Evident, ne găsim în faţa unei grave infracţiuni constituţionale. Din păcate, o infracţiune acoperită cu votul poporului român, obţinut, însă, prin fraudă, de către cei care au organizat referendumul din 18-19 octombrie 2003 pentru aprobarea revizuirii Constituţiei. Votul a fost obţinut prin fraudă, deoarece, până la sfârşitul zilei de 18 octombrie, nu se realizase cvorumul de 50% plus 1, prevăzut de lege. Durata referendumului a fost prelungită, ilegal, cu încă o zi, tocmai pentru a se obţine, pe căi necinstite, aprobarea poporului pentru o Constituţie care încalcă libertăţile şi drepturile românilor, în primul rând, dreptul lor de proprietate asupra teritoriului naţional.

Obţinând introducerea în Constituţie a acestei teze, contrară intereselor poporului român, obţinând, prin acelaşi referendum ilegal, dreptul de a negocia şi ratifica tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, guvernanţii trădători au încheiat Protocolul de aderare, din care face parte şi alineatul (2) al paragrafului 1 din Anexa VII, care are următorul cuprins:

„Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute de Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, România poate menţine în vigoare, timp de şapte ani de la data aderării, restricţiile stabilite de legislaţia sa, existente la momentul semnării tratatului de aderare, privind dobândirea proprietăţii asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere de către resortisanţii statelor membre sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European, precum şi de către societăţi constituite în conformitate cu legislaţia altui stat membru sau a unui stat parte a ASEE şi care nu sunt nici stabilite, nici înregistrate în România. În nici un caz, un resortisant al unui stat membru nu poate fi tratat mai puţin favorabil în ceea ce priveşte dobândirea de teren agricol, păduri sau teren forestier decât un

resortisant al unei ţări terţe.

Fermierii care desfăşoară activităţi independente care sunt resortisanţi ai unui alt stat membru şi care doresc să se stabilească şi să aibă reşedinţa în România nu li se aplică dispoziţiile paragrafului precedent sau orice alte proceduri, în afara celor care se aplică resortisanţilor români.”

Tratatul de aderare a fost semnat în anul 2005. La data semnării acestui tratat, Constituţia adoptată prin referendumul ilegal din 2003 era, deja, în vigoare. România nu mai avea nici un fel de “restricţii” privind dobândirea proprietăţii asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere de către străini. Toate restricţiile fuseseră anulate prin noua teză introdusă în alineatul (2) al articolului 44. Trimiterea la cei „şapte ani de tranziţie” a avut ca scop „liniştirea”, de fapt, manipularea opiniei publice româneşti. Practic, chiar în anul 2005 a intrat în vigoare teza din tratatul de aderare care prevede că “Fermierii care desfăşoară activităţi independente care sunt resortisanţi ai unui alt stat membru şi care doresc să se stabilească şi să aibă reşedinţa în România nu li se aplică dispoziţiile paragrafului precedent sau orice alte proceduri, în afara celor care se aplică resortisanţilor români.” În baza acestei prevederi, imediat după semnarea tratatului de aderare, guvernanţii români au adoptat Legea nr. 312/2005, prin care orice persoană fizică cetăţean al oricărui stat membru al Uniunii Europene a căpătat dreptul de a cumpăra orice suprafaţă de teren agricol sau silvic în România, cu condiţia să prezinte a “adeverinţă” că este “fermier independent”. În baza acestei legi, străinii au cumpărat, deja, aproape un milion de hectare de teren agricol, adică o zecime din total.

La sfârşitul anului 2013, adică la terminarea celor “şapte ani de tranziţie”, guvernanţii au declanşat un mare tărăboi mediatic, prin care şi-au arătat marea lor “îngrijorare” faţă de iminenţa liberalizare a vânzării terenurilor agricole şi silvice către străini, “grija” lor pentru teritoriul naţional, încheiat cu adoptarea unei noi legi, care, de fapt, pune terenurile agricole şi silvice ale României la dispoziţia arendaşilor, adică a oligarhilor autohtoni şi transnaţionali. Vom reveni asupra acestei legi criminale, atunci când vom prezenta soluţia propusă de noi pentru apărarea drepturilor de proprietate ale românilor asupra teritoriului lor naţional, la articolul 44 al Constituţiei Cetăţenilor.

Menţionez, aici, că, în prima versiune a proiectului MCC, lansată pe 16.03.2013, noi propusesem introducerea în articolul 3 a unui nou alineat, cu următorul cuprins:

„(1.1). Pe teritoriul României, numai cetăţenii români, ca persoane fizice, sau constituiţi în persoane juridice române, pot deţine terenuri în proprietate privată.”

Din nefericire, a trebuit să constatăm că textul propus de noi intră în contradicţie cu prevederile Anexei VII ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, al cărui text l-am prezentat mai sus.

Am ajuns la concluzia că singura soluţie care ne stă la dispoziţie, acum, pentru a ne apăra dreptul de proprietate asupra teritoriului naţional, păstrându-ne şi calitatea de stat membru al Uniunii Europene, este aceea de a ordona drepturile de preemţiune la cumpărarea terenurilor astfel încât statul român să poată cumpăra toate terenurile oferite spre vânzare, care nu pot fi cumpărate de micii proprietari români. Am inclus această soluţie la articolul 44 al Constituţiei propuse de noi. Între timp, prin alţi guvernanţi decât cei pe care îi avem, va trebui să negociem cu Uniunea Europeană fie obţinerea unor derogări, aşa cum au obţinut şi alte state membre, în diverse domenii, fie revizuirea tratatelor constitutive, astfel încât fiecărui popor european să-i fie garantate drepturile de proprietate asupra teritoriului naţional şi asupra resurselor naturale ale acestui teritoriu.

ANEXA NR. 2 ÎMPROPRIETĂRIREA ROMÂNILOR Legea Cojocaru. Prima versiune. August 1990

luni, 14 iulie, 2014

NOTĂ INTRODUCTIVĂ.

Proiectul de lege privind împroprietărirea populaţiei României, publicat, pentru prima dată, în ziarul Adevărul din data de 14 August 1990. Cu mici modificări, acest proiect de lege a fost introdus in Parlamentul României, ca iniţiativă legislativă a 7 senatori FSN, înregistrată la Senatul României cu nr. CJ/654/10. XII.1990, dar nu a fost luat în dezbatere si n-a fost adoptat. Cu alte mici modificări, acelaşi proiect de lege, a fost însuşit, în luna iulie 1991, sub semnătura preşedinţilor, sau a reprezentanţilor acestora, de aproape toate partidele opoziţiei parlamentare: PNL, PNTCD, PSDR, etc.

Din nefericire, după ce au semnat proiectul de lege, conducerile acestor partide n-au avut curajul să-l promoveze în Parlament, mulţumindu-se să se “opună” proiectului de lege al “reformiştilor” care, având controlul asupra majorităţii parlamentare, şi-au votat propria lege – Legea 58/1991 – netezindu-şi drumul către realizarea obiectivelor finale ale “reformei” lor.

PROIECT DE LEGE PRIVIND ÎMPROPRIETĂRIREA

POPULAŢIEI ROMÂNIEI

Capitolul I.

Dispoziţii generale

Art. 1. Pentru eliminarea marilor inechităţi făcute poporului român prin naţionalizarea şi cooperativizarea economiei naţionale de către ciclocraţia comunistă, ca şi pentru formarea structurilor de proprietate cerute de economia de piaţă, întreaga avuţie naţională – care la data de 31 decembrie 1989 era constituită ca patrimoniu al unităţilor economice de stat şi cooperatiste este trecută integral în proprietate individuală a cetăţenilor României, corespunzător aportului fiecăruia la formarea acestei avuţii.

Art. 2. Bunurile care sunt necesare îndeplinirii funcţiilor statului trec în proprietatea statului român şi sunt administrate direct de instituţiile cărora le sunt date în folosinţă. Patrimoniul ce trece în proprietatea statului român este cel din Anexa 1 la prezenta lege.

Art. 3. În conformitate cu prevederile Legii privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, unităţile economice din Anexa 2 la prezenta lege se organizează ca regii autonome.

Toate celelalte unităţi economice de stat, ca si cele cooperatiste – meşteşugăreşti, de consum şi agricole – cu rang de întreprindere şi cooperativă se organizează ca societăţi pe acţiuni, capitalul lor fiind egal cu patrimoniul net înregistrat la data de 31 decembrie 1989.

Capitolul II.

Titlurile de proprietate

Art. 4. În termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei legi, Ministerul de Finanţe va comunica Agenţiei Naţionale de Privatizare valoarea totală a capitalului (patrimoniul net) pe care unităţile economice menţionate la art. 3 din prezenta lege îl aveau la data de 31 decembrie 1989.

Pentru sprijinirea unităţilor economice de stat şi cooperatiste în stabilirea valorii suprafeţelor de teren pe care-l au în folosinţă, Ministerul de Finanţe, în termen de 15 zile de la data adoptării prezentei legi, va comunica unităţilor în cauză preţurile orientative ce urmează a fi aplicate diferitelor categorii de terenuri.

Art. 5. În termen de 15 zile de la primirea comunicării Ministerului de Finanţe, Agenţia Naţională de Privatizare va solicita Băncii Naţionale a României emiterea de titluri de proprietate (T.D.P.- uri), fiecare cu o valoare nominală de 1000 lei.

Banca Naţională a României va pune TDP-urile emise la dispoziţia Agenţiei Naţionale de Privatizare în termen de 15 zile de la data primirii solicitării Agenţiei, conform aliniatului 1 de mai sus.

Capitolul III.

Atribuirea titlurilor de proprietate

Art. 6. Toţi cetăţenii români vor primi gratuit TDP-uri nominalizate, proporţional cu numărul anilor lucraţi, în perioada 1948 – 1989, în unităţi de stat şi cooperatiste, indiferent de domeniu, ramură, sector, funcţie, nivel de calificare.

Art. 7. În termen de 60 de zile de la data adoptării prezentei legi, Ministerul Muncii si Protecţiei Sociale va comunica la Agenţia Naţională de Privatizare lista tuturor angajaţilor la 22 decembrie 1989 şi a pensionarilor existenţi la data.de 22 decembrie 1989.

Lista menţionată la aliniatul 1 va conţine numele şi prenumele celor în cauză, seria şi numărul buletinului de identitate, numărul de ani lucraţi, numele şi adresa unităţii unde cei în cauză lucrau la data de 22 decembrie 1989, sau de la care au ieşit la pensie la această dată.

Art. 8. Pentru cei care au lucrat în unităţi de stat sau cooperatiste în perioada 1948 – 1989 şi care au decedat înainte de 22 decembrie 19.89, drepturile la TDP-uri vor fi stabilite de către Agenţia Naţională de Privatizare pe baza declaraţiilor personale ale primilor moştenitori ai celor decedaţi (soţ (ie), copilul cel mai în vârstă).

În termen de 15 zile de la data prezentei legi, Agenţia Naţională de Privatizare va pune la dispoziţia celor interesaţi Declaraţia-tip pentru obţinerea de TDP-uri.

Declaraţiile-tip, după completare şi semnare, vor fi depuse în termen de 45 de zile de la data adoptării prezentei legi.

Agenţia Naţională de Privatizare va rezolva cererile de TDP-uri pentru decedaţi în termen de 15 zile de la primirea lor. Eventualele litigii în această materie vor fi rezolvate de către tribunale.

Repartizarea TDP-urilor primite de către primii moştenitori între toţi moştenitorii îndreptăţiţi se va face ulterior, pe baza înţelegerii dintre cei în cauză, în ultimă instanţă de către tribunal, în conformitate cu legile în vigoare privind drepturile de moştenire.

Art. 9. Pentru cei care deşi au lucrat în unităţi de stat şi cooperatiste în perioada 1948-1989, dintr-un motiv sau altul, la data de 22 decembrie 1989 nu erau nici angajaţi, nici membrii cooperatori, nici pensionari, drepturile la TDP-uri vor fi stabilite de către Agenţia Naţională de Privatizare pe baza aceleiaşi declaraţiilor pentru obţinerea de TDP-uri şi în aceleaşi condiţii menţionate la art. 8, în cazul acesta declaraţia fiind completată şi semnată de către cel în cauză;

Art. 10. Pe baza rezultatelor aplicării prevederilor art. 6-9, din prezenta lege, Agenţia Naţională de Privatizare, prin filialele sale, va începe distribuirea către populaţie a TDP-urilor, această acţiune urmând a fi încheiată în 20 de zile de la data începerii ei.

Capitolul IV.

Utilizarea titlurilor de proprietate

Art. 11. În termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei legi, pe baza comunicării Ministerului de Finanţe privind valoarea totală a capitalului. Regiilor autonome, Banca Naţionala a României va emite obligaţiuni, fiecare cu o valoare nominală de 1000 lei, acoperind întreaga valoare a capitalului regiilor autonome. Obligaţiunile astfel emise de Banca Naţională a României vor avea o scadenţă de 20 de ani şi o dobândă fixă de 2 la sută, calculată anual.

Obligaţiunile vor fi date în gestiunea Agenţia Naţională de Privatizare, care le va pune în vânzare numai contra TDP-uri.

Agenţia Naţională de Privatizare va repartiza numărul total de obligaţiuni pe regii autonome, proporţional cu valoarea capitalului regiilor respective.

Obligaţiunile repartizate fiecărei regii vor fi oferite spre vânzare, contra TDP-uri, la valoare nominală, cu prioritate, celor angajaţi la data de 22 decembrie 1989 si celor ieşiţi la pensie din unitatea a cărei succesoare este, regia respectivă. În cazul în care cererea de obligaţiuni astfel determinată este mai mică decât valoarea obligaţiunilor repartizate regiei respective, restul obligaţiunilor vor fi oferite spre vânzare de către Agenţia Naţională de Privatizare, altor deţinători de TDP-uri. În cazul în care cererea de obligaţiuni determinată ca mai sus este mai mare decât valoarea obligaţiunilor repartizate regiei respective, repartizarea obligaţiunilor la care este îndreptăţit fiecare se va face proporţional cu valoarea TDP-urilor oferite de fiecare pentru a fi schimbate pe obligaţiuni.

TDP-urile schimbate pe obligaţiuni vor fi anulate şi retrase din circulaţie.

Art. 12. În termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei legi, toate societăţile comerciale constituite în conformitate cu art. 3 din prezenta lege, vor emite acţiuni, fiecare cu o valoare de 1000 lei, acoperind întreaga valoare a capitalului lor, aceeaşi valoare comunicată de către Ministerul de Finanţe, conform art. 4 din prezenta lege, şi le vor depune la filialele Agenţiei Naţionale de Privatizare.

Art 13. Membrii cooperativelor meşteşugăreşti şi de consum vor schimba în mod obligatoriu un număr de TDP-uri contra acţiuni ale noii societăţi provenite din fosta cooperativă la nivelul valorii părţilor lor sociale în fosta cooperativă.

Restul acţiunilor vor fi oferite, cu prioritate, tot membrilor cooperatori.

Art. 14. Acţiunile societăţilor provenite din cooperative agricole de producţie vor fi oferite spre vânzare, contra TDP-uri, la valoare nominală, într-o primă prioritate, celor care s-au înscris în C.A.P.

Restul acţiunilor societăţilor provenite din C.A.P.- uri vor fi oferite spre vânzare, contra TDP-uri, cu prioritate, la valoarea nominală, celor ce aveau calitatea de membrii cooperatori sau pensionari ai C.A.P.- ului respectiv la data de 22 decembrie 1989.

Art. 15. Prevederile aliniatelor 3,4,5 şi 6 ale art. 11 se aplică şi acţiunilor emise de către societăţile pe acţiuni provenite din fostele unităţi economice de stat şi cooperative – meşteşugăreşti, de consum şi agricole.

Art. 16. Posesorii de TDP-uri vor putea utiliza TDP-urile drept activ financiar pentru constituirea de noi întreprinderi – personale, asociaţii, societăţi pe acţiuni – în orice domeniu de activitate, conform prevederilor legale în vigoare.

Art. 17. TDP-urile vor putea fi utilizate ca mijloc de plată pentru cumpărarea de active (mijloace de producţie) din patrimoniul regiilor autonome şi societăţilor pe acţiuni din fostele unităţi economice de stat şi cooperatiste.

Vânzarea de active contra TDP-uri de către unităţile menţionate în aliniatul precedent, se va face numai prin licitaţie publică, cu respectarea prevederilor legale privind organizarea licitaţiilor publice.

Art. 18. TDP-urile încasate de către regiile autonome prin vânzarea de active către populaţie vor fi depuse la Banca Naţională a României, unde vor fi anulate, cu valoarea lor nominală mărindu-se contul statului în care vor fi acumulate fondurile băneşti pentru răscumpărarea obligaţiunilor emise de stat pentru patrimoniul regiilor autonome.

Art. 19. Societăţile pe acţiuni provenite din fostele unităţi economice de stat si cooperatiste vor putea vinde active din patrimoniul lor, contra TDP-uri, prin licitaţie, numai în limita valorii nominale a acţiunilor deţinute de către stat, respectiv, cele nevândute populaţiei contra TDP-uri.

TDP-urile încasate de către societăţile pe acţiuni din vânzarea de active, conform aliniatului precedent, vor fi anulate şi retrase din circulaţie.

Concomitent, vor fi anulate şi acţiuni ale statului, în valoare nominală egală cu aceea a TDP-urilor încasate din vânzarea activelor, cu aceeaşi valoare reducându-se şi contul de capital al statului la societatea respectivă.

Art. 20. TDP-urile vor putea fi utilizate şi pentru cumpărarea de produse de natura mijloacelor de producţie – materiale, clădiri, maşini, utilaje, echipamente. Etc.

Tranzacţiile prevăzute la aliniatul precedent vor fi efectuate numai pe bază de contracte scrise, în care se va stipula expres că produsele respective vor fi utilizate numai pentru producţie şi nu pentru comercializare, încălcarea acestor prevederi atrăgând confiscarea produselor în cauză sau a contravalorii acestora.

Contractele prevăzute în aliniatul precedent vor fi avizate, înaintea executării lor, de către reprezentanţii autorizaţi ai Băncii Naţionale a României şi, pe baza acestui aviz, aprobate de către reprezentantul autorizat al Agenţiei Naţionale de Privatizare.

TDP-urile încasate de către vânzători pentru tranzacţiile prevăzute la aliniatul 1, însoţite de o copie a contractului menţionat la aliniatul 2 şi una a facturii comerciale a vânzătorului vor fi depuse, pentru a fi schimbate în lei, la filiala Băncii Naţionale a României, care a avizat favorabil contractul în cauză şi care va transfera suma respectivă de bani în contul curent al vânzătorului la banca unde acest cont este ţinut de către vânzător.

TDP-urile schimbate pe lei de către Banca Naţională a României, în urma tranzacţiilor menţionate în aliniatul precedent, vor fi anulate şi retrase din circulaţie.

Capitolul V.

Dispoziţii finale şi tranzitorii

Art. 21. TDP-urile nu pot face obiectul unor tranzacţii, pe lei, pe piaţa liberă.

Art. 22. Operaţiunile privind atribuirea şi utilizarea TDP-urilor se vor încheia cel mai târziu la 31 decembrie 1992. TDP-urile neutilizate până la expirarea acestui termen îşi pierd valabilitatea.

Până la aceeaşi dată, acţiunile deţinute de către stat sau cooperatiste, nu vor putea fi schimbate decât contra TDP-uri.

De asemenea, în acelaşi interval de timp, obligaţiunile emise, în baza acestei legi, în contul patrimoniului regiilor autonome, nu vor putea fi schimbate decât contra TDP-uri.

Atât obligaţiunile, cât şi acţiunile statului emise pe baza prezentei legi şi neschimbate pe TDP-uri până la data 31 decembrie 1992, după această dată, vor putea fi oferite spre vânzare, contra lei.

După data de 31 decembrie 1992, Guvernul României va putea răscumpăra obligaţiuni emise pe baza prezentei legi din proprie iniţiativă, în orice moment, în serii complete, la valoarea lor nominală.

Toate obligaţiunile şi acţiunile emise în baza prezentei legi vor putea fi transferate liber, contra lei sau alte active financiare sau reale imediat după intrarea lor în proprietatea populaţiei.

Art. 23. Litigiile privind atribuirea şi utilizarea TDP-urilor sunt de competenţa Agenţiei Naţionale de Privatizare si/sau a tribunalelor, după caz.

Art. 24. Statul Român garantează fiecărui cetăţean dreptul de proprietate dobândit, prin intermediul TDP-urilor, în condiţiile prezentei legi.

Art. 25 Se abrogă art. 23 din Legea privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, precum şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei legi.

Art. 26. Prezenta lege intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.

Dr. Constantin Cojocaru

August 1990

Cetăţenii români în străinătate

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 17

Am păstrat textul din actuala Constituţie, care prevede că “cetăţenii români se bucură în străinătate de protecția statului român şi trebuie să-şi îndeplinească obligațiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară”.

Am adăugat un alineat nou, cu următorul cuprins:

„(2) În cazul în care o persoană, pe lângă cetăţenia română, mai are şi o altă cetăţenie care îi creează obligaţii faţă de un alt stat contrare intereselor României, ea trebuie să aleagă cetăţenia care îi convine.”

În legătură cu această propunere, juriştii Consiliului Legislativ ne spun următoarele:

15. La art. I pct. 20, semnalăm că norma propusă pentru art. 17 alin. (2), referitoare la dubla cetăţenie, nu se încadrează tematic în obiectul de reglementare al articolului, respectiv “Cetăţenii români în străinătate”.

Pe de altă parte, soluţia legislativă propusă este cel puţin discutabilă, având în vedere că impune cetăţeanului să decidă cu privire la sfera noţiunii de “interese ale României” şi “să aleagă cetăţenia care îi convine”.

Prima parte a observaţiei este corectă. Într-adevăr, locul acestei norme nu este aici, ci la articolul 5, „Cetăţenia”. Vom lua în considerare această observaţie la definitivarea textului Constituţiei Cetăţenilor.

În ce priveşte a doua parte a observaţiei, lucrurile vor fi clarificate şi precizate prin legea privind cetăţenia. Este evident, de exemplu, că dacă România este în stare de război cu un anumit stat, cetăţenii români care au şi cetăţenia acelui stat nu o mai pot avea şi pe cea a statului român. Mai departe, nu persoana în cauză trebuie să decidă cu privire la sfera noţiunii de interese ale României, ci statul român face asta, prin organele sale de specialitate. Persoanei în cauză i se aduce la cunoştinţă că obligaţiile sale faţă de celălalt stat contravin intereselor României şi i se cere să aleagă între cele două cetăţenii.