Articolele etichetate cu «referendum»

PREAMBUL

luni, 14 iulie, 2014

Constituţiile celor mai multe state ale lumii încep cu un PREAMBUL, o scurtă introducere, în care sunt prezentate, sintetic, scopurile şi obiectivele fundamentale pe care şi le propun popoarele în cauză, valorile pe care le aşează ele la baza construcţiei statelor lor şi mijloacele prin care îşi propun să le folosească pentru a-şi păstra valorile şi a-şi atinge scopurile şi obiectivele.

Actuala Constituţie a României nu are un preambul. Noi considerăm că trebuie să aibă.

Propunem ca acest preambul să înceapă cu exprimarea responsabilităţii pe care actuala şi viitoarele generaţii de români o au în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Poporul român este un popor creştin şi el va rămâne astfel. În expresia “om cu frica lui Dumnezeu”, românul spune, de fapt, că omul răspunde pentru faptele sale nu numai în faţa semenilor săi, dar şi în faţa lui Dumnezeu. Este bine să aşezăm această mărturisire la temelia Legii Fundamentale a statului nostru.

Ni se pare firesc să continuăm această primă frază a Preambulului cu exprimarea recunoştinţei noastre pentru strămoşii care au creat pentru noi România, limba română şi civilizaţia românească.

Fiecare român este liber să-şi stabilească, de-a-lungul vieţii sale pământene, propriile scopuri şi obiective personale. La fel şi diferitele grupuri de români, constituite pe afinităţi etnice, religioase, profesionale etc. Noi credem că obiectivele comune fundamentale ale poporului român, în ansamblul său, sunt maximizarea libertăţii, bunăstării şi fericirii fiecăruia, inclusiv ale urmaşilor. Mai departe, credem că nu ne putem asigura libertatea, bunăstarea şi fericirea decât construindu-ne un stat al nostru, naţional, suveran şi independent, unitar, indivizibil şi democratic, clădit pe temelia valorilor civilizaţiei româneşti, care să ne apere drepturile şi libertăţile, să fie capabil să se integreze cu demnitate în familia statelor suverane ale Uniunii Europene.

Trăim într-o lume în care valorile civilizaţiei omeneşti, din care face parte şi cea românească, sunt tot mai mult călcate în picioare de goana după resurse, de lăcomia unui număr redus de oameni care, pe căi şi prin mijloace necinstite, acaparează resursele naturale şi cele create de oameni pentru a se îmbogăţi, pentru a-şi asigura o viaţă de huzur. Un număr din ce în ce mai mic de oameni deţin o parte tot mai mare a capitalului utilizat în economie şi, pe această bază, îşi însuşesc o parte din ce în ce mai mare din avuţia creată în societate, în timp ce un număr din ce în ce mai mare de oameni trăiesc în sărăcie şi umilinţă. Prin acapararea capitalurilor şi a resurselor naturale, câteva mari corporaţii transnaţionale îşi însuşesc cea mai mare parte a avuţiei create de popoarele lumii, lăsând aceste popoare fără resursele de care au nevoie pentru acumularea de capitaluri, pentru crearea de capacităţi de producţie, de locuri de muncă, de venituri, personale şi publice.

Oligarhizarea proprietăţii asupra capitalurilor, a puterii economice, determină şi oligarhizarea puterii politice, controlul instituţiilor statelor de către deţinătorii puterii economice, folosirea statelor ca instrumente de jefuire a popoarelor de resursele lor, naturale sau create de ele.

Din nefericire, în urma loviturii de stat din decembrie 1989, în România a fost construită o economie oligarhică, prin deposedarea poporului român de capitalul său naţional, care a fost trecut, prin aşa-zisa „privatizare”, în proprietatea privată a mafiei politice interne şi a câtorva corporaţii transnaţionale, o economie bolnavă, parazitară, în care cea mai mare parte a avuţiei create de români este însuşită de oligarhie şi consumată de aceasta sau transferată în afara ţării, majoritatea românilor fiind condamnaţi la sărăcie şi umilinţă. Statul român este controlat de oligarhia financiară şi este folosit pentru apărarea intereselor acestei oligarhii.

Acestea sunt, pe scurt, motivele pentru care noi credem că democratizarea proprietăţii asupra capitalului, construcţia economiei democratice, este singura cale prin care noi, poporul român, putem să ne apărăm libertatea, bunăstarea şi fericirea. Numai deţinând puterea economică, poporul român va deţine şi puterea politică, va controla şi statul său şi îşi va impune şi propriile sale valori morale: credinţa; demnitatea; libertatea; dreptatea; adevărul; cinstea; onoarea; curajul; munca; spiritul de iniţiativă şi de întreprindere; omenia; ospitalitatea; toleranţa; dragostea pentru semeni, pentru familie, pentru popor şi pentru ţară; neagresiunea şi neamestecul în treburile altor popoare,

Iată, textul complet al preambulului propus de noi, pentru Constituţia României:

„PREAMBUL

Noi, poporul român,

Conştienţi de răspunderea noastră în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, mulţumind strămoşilor pentru că au creat pentru noi România şi civilizaţia românească, dorind să asigurăm libertatea, bunăstarea şi fericirea noastră şi a urmaşilor noştri, să construim un stat al nostru, naţional, suveran şi independent, unitar, indivizibil şi democratic, clădit pe temelia valorilor civilizaţiei româneşti, slujitor competent şi responsabil al drepturilor şi intereselor noastre, capabil să se integreze cu demnitate în familia statelor suverane ale Uniunii Europene,

Ştiind că singura cale prin care putem stăpâni şi apăra libertatea, bunăstarea şi fericirea, drepturile câştigate prin sângele strămoşilor asupra teritoriului naţional, asupra resurselor naturale ale acestui pământ şi asupra avuţiei pe care am creat-o şi pe care o creăm, prin munca noastră, este construcţia economiei democratice, prin împroprietărirea cu capital a tuturor cetăţenilor, astfel încât majoritatea capitalului să rămână, pentru totdeauna, în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor,

Înţelegând că numai deţinând puterea economică, poporul român va deţine şi puterea politică, va controla şi statul său şi îşi va impune şi propriile sale valori morale: credinţa; demnitatea; libertatea; dreptatea; adevărul; cinstea; onoarea; curajul; munca; spiritul de iniţiativă şi de întreprindere; omenia; ospitalitatea; toleranţa; dragostea pentru semeni, pentru familie, pentru popor şi pentru ţară; neagresiunea şi neamestecul în treburile altor popoare,

Am hotărât, prin referendum, să adoptăm prezenta Constituţie a României.”

Statul român

luni, 14 iulie, 2014

TITLUL I.

PRINCIPII GENERALE

Statul român. Articolul 1.

Titlul I al actualei Constituţii a României, având denumirea de PRINCIPII GENERALE, rămasă neschimbată, în propunerea noastră, are 14 articole: 1. Statul român 2. Suveranitatea. 3. Teritoriul. 4. Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni. 5. Cetăţenia. 6. Dreptul la identitate. 7. Românii din străinătate. 8. Pluralismul şi partidele politice. 9. Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale. 10. Relaţii internaţionale. 11. Dreptul internaţional şi dreptul intern. 12. Simboluri naţionale. 13. Limba oficială. 14. Capitala.

În proiectul MCC, am păstrat, nemodificate, articolele 4 şi 9, le-am modificat şi completat pe celelalte şi am adăugat 4 noi articole: 1.1. Uniunea Europeană. 2.1. Referendumul. 3.1. Reîntregirea Patriei. 3.2. Regiunile de dezvoltare.

Iată, textul articolului 1, Statul român.

În Constituţia actuală:

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.

(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluției din decembrie 1989, şi sunt garantate.

(4) Statul se organizează potrivit principiului separației şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democrației constituţionale.

(5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale şi a legilor este obligatorie.

În Constituţia propusă de MCC:

„(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar, indivizibil şi democratic.

(2) Forma de guvernământ a statului român este republica. Forma de guvernământ poate fi modificată prin referendum naţional.

(3) Statul român este clădit pe temelia valorilor morale fundamentale ale civilizaţiei româneşti: credinţa; demnitatea; libertatea; dreptatea; adevărul; cinstea; onoarea; curajul; munca; spiritul de iniţiativă şi de întreprindere; omenia; ospitalitatea; toleranţa; dragostea pentru semeni, pentru familie, pentru popor şi pentru ţară; neagresiunea şi neamestecul în treburile altor popoare.

(4) Statul român se organizează pe baza principiilor controlului poporului asupra statului, separaţiei, independenţei şi echilibrului autorităţilor statului – legislativă, executivă, judecătorească, mediatică, financiară, electorală, statistică, morală, ştiinţifică - în cadrul democraţiei constituţionale. Autorităţile statului sunt cele stabilite prin Constituţie. Între ele nu există raporturi de subordonare ierarhică, ci numai relaţii de colaborare şi de control reciproc.

(5) România este stat de drept, în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale, a legilor şi a hotărârilor judecătoreşti este obligatorie, cu excepţia cazurilor în care legile şi hotărârile judecătoreşti sunt adoptate abuziv, prin uzurparea autorităţilor şi instituțiilor statului.”

1. La alineatul (1), la cele 5 calificative ale statului (naţional, suveran, independent, unitar, indivizibil), precizate în Constituţia actuală, am adăugat şi calificativul „democratic”, pe care l-am preluat din alineatul (3), unde nu îi era locul.

2. La alineatul (2), am adăugat o a doua teză, care stabileşte că forma de guvernământ poate fi modificată prin referendum naţional. Introducerea acestei teze, în acest alineat, a determinat şi modificarea articolului 152, care includea forma de guvernământ printre elementele care nu pot fi revizuite, modificate.

3. Am reformulat, complet, alineatul (3). Am considerat că este potrivit să renunţăm la expresia „valori supreme”, în general, şi să aşezăm la temelia statului român valorile morale fundamentale ale civilizaţiei româneşti, acelea care credem noi că exprimă cel mai bine specificul nostru naţional. Am renunţat la trimiterea la idealurile revoluţiei din decembrie 1989. Idealurile poporului român au fost exprimate în multe alte momente ale istoriei noastre, nu numai în revoluţia din decembrie 1989. Am renunţat la calificativul de „stat social”, deoarece este redundant. Statul este creat de societate, deci nu poate fi decât social.

4. Am reformulat şi alineatul (4). Am înlocuit expresia „puteri”, imprecisă, cu „autorităţi ale statului”. Am adăugat, la principiile separaţiei şi echilibrului componentelor statului, încă două noi principii ale organizării statului: principiul independenţei componentelor statului şi principiul controlului poporului asupra statului, principii care stau la baza multora dintre amendamentele incluse în proiectul nostru. Am introdus două teze noi, una prin care am precizat că autorităţile statului sunt cele stabilite prin Constituţie, astfel încât “reprezentanţii”, adică politicienii, să nu mai poată crea şi desfiinţa instituţii ale statului după cum dictează interesele lor, şi a doua, prin care se stabileşte că între componentele statului nu există raporturi de subordonare ierarhică, ci numai raporturi de colaborare şi de control reciproc, astfel încât să nu mai existe nici o putere „supremă” în statul român, prin care să se impună interesele aceloraşi politicieni.

În Avizul nr. 47/2014, în legătură cu aceste propuneri formulate de noi, Consiliul Legislativ al României spune următoarele:

„Cu privire la textul propus la art. I pct. 2 pentru art. 1 alin. (4), precizăm că principiul consacrat de dreptul constituţional este acela al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, şi nu al separaţiei şi echilibrului “autorităţilor statului”, aşa cum se prevede în proiect. În acest context, precizăm că autorităţile statului sunt acele persoane juridice de drept public prin care puterea se exercită în stat. Aşa cum s-a subliniat în doctrină*8), cele trei funcţii principale ale puterii sunt funcţia legislativă, cea executivă şi funcţia judecătorească. În acest context, precizăm că textul face referire la autorităţi care exercită funcţii ce nu pot fi asociate cu “puterea de stat” (autoritatea mediatică, financiară, electorală, statistică morală sau ştiinţifică).”

Juriştii Consiliului Legislativ nu au argumente JURIDICE cu care să respingă propunerea noastră şi recurg la „precizări” formale care ocolesc fondul problemei puse în discuţie. Noi ştim foarte bine că puterea poporului are trei funcţii PRINCIPALE, indiferent de ce a subliniat „doctrina”. Ştim foarte bine că că aceste funcţii PRINCIPALE se exercită prin autorităţi ale statului, care sunt persoane juridice de drept public. Noi spunem, însă, că, pe lângă cele trei autorităţi clasice împuternicite să îndeplinească cele trei funcţii principale ale puterii politice, recunoscute de Constituţie, există multe alte autorităţi ale statului, create prin legi, de către Parlament, de către politicieni, cărora le-au fost încredinţate puteri foarte mari, care influenţează dramatic viaţa oamenilor. Aceste autorităţi sunt folosite de politicieni pentru deposedarea poporului de drepturi şi libertăţi, dar şi de avuţia deţinută sau creată de aceştia. Există, de exemplu, Consiliul Naţional al Audiovizualului, persoană juridică de drept public, autoritate AUTONOMĂ a statului român, care supraveghează activitatea mijloacelor de comunicare în masă, mijloace cu ajutorul cărora politicienii controlează voinţa politică şi electorală a cetăţenilor. Există, de asemenea, Autoritatea de Supraveghere Financiară, tot persoană de drept public, tot autoritate AUTONOMĂ a statului român, care supraveghează sistemul financiar al ţării, cu ajutorul căruia politicienii au jefuit poporul român de capitalul acumulat până în 1989 şi de cea mai mare parte a avuţiei create cu acest capital după 1989. Există multe alte astfel de componente, autorităţi ale statului român.

Ceea ce propunem noi este ca aceste componente ale statului român să îşi găsească locul în Constituţie, să fie recunoscute ca autorităţi ale statului român, separate şi independente de celelalte componente ale statului, să fie scoase de sub controlul politicienilor şi trecute sub controlul poporului. Asta este problema care produce, de fapt, durere juriştilor Consiliului Legislativ.

5. Am reformulat alineatul (5), pe care l-am transformat într-o definiţie a statului de drept, pentru a nu mai lăsa la latitudinea politicienilor să folosească paravanul statului de drept pentru a-şi apăra ei interesele şi privilegiile. Statul de drept este statul care este creat prin lege şi care funcţionează respectând legea. Statul de drept nu este statul în care politicienii adoptă legi care nu respectă Constituţia şi nici statul în care funcţionarii publici încalcă legea. Ordinea de drept este ordinea stabilită de lege, nu ordinea stabilită de cei aleşi sau numiţi să asigure respectarea legii.

Experienţa noastră din ultimii 70 de ani ne-a arătat că nu întotdeauna legalitatea are legitimitate, că este posibil ca, prin uzurparea autorităţilor şi instituţiilor statului, să fie adoptate legi care încalcă drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Întreaga legislaţie a regimului comunist a fost una nelegitimă. La fel ca şi multe legi adoptate, în România, după 1989. Exemplul cel mai elocvent este Legea 15/1990, despre care am mai vorbit şi vom mai vorbi până când vom elimina, complet, efectele ei criminale. Acesta este motivul pentru care am completat alineatul (5) cu precizarea că respectarea Constituţiei, a supremaţiei ei, a legilor şi a hotărârilor judecătoreşti este obligatorie, CU EXCEPŢIA cazurilor în care legile şi hotărârile judecătoreşti sunt adoptate abuziv, prin uzurparea autorităţilor şi instituţiilor statului.

Iată ce spun juriştii Consiliului Legislativ al României, în Avizul lor nr. 47/2014, referitor la această propunere făcută de noi:

Norma propusă la art. I pct. 2 pentru art. 1 alin. (5), spun juriştii Consiliului, potrivit căreia respectarea hotărârilor judecătoreşti nu este obligatorie în cazul în care acestea “sunt adoptate abuziv, prin uzurparea autorităţilor şi instituţiilor statului” aduce atingere independenţei justiţiei, valoare fundamentală avută în vedere de art. 152 alin. (2), întrucât lasă la aprecierea unei entităţi nedefinite valabilitatea respectivelor decizii, care ar urma să fie supuse “judecăţii populare”. În plus, adoptarea unui astfel de criteriu şi în ceea ce priveşte supremaţia Constituţiei şi obligativitatea legilor relativizează până la eliminare principiile de bază ale statului de drept, anulând, practic, principiile stabilite în cuprinsul întregii Constituţiei, care devine astfel o simplă declaraţie de intenţii.

Să ne înţelegem, independenţa justiţiei înseamnă independenţa acestei componente a statului – justiţia – faţă de celelalte componente ale statului – componenta legislativă, componenta executivă etc. Independenţa justiţiei nu însemnă şi independenţa acestei componente a statului faţă de popor. Independenţa justiţiei nu înseamnă şi puterea judecătorilor de a încălca prevederile Constituţiei, ori ale legii. Independenţa justiţiei nu înseamnă şi puterea procurorilor şi a judecătorilor de a încălca drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Independenţa justiţiei nu înseamnă şi puterea procurorilor şi judecătorilor de a adopta decizii contrare adevărului. Independenţa justiţiei nu înseamnă puterea procurorilor şi judecătorilor de a aproba jefuirea cetăţenilor şi a poporului român, în ansamblul său, prin legi neconstituţionale, abuzive, aşa cum a fost Legea 15/1990, legile privatizărilor, legile retrocedărilor etc.

Juriştii Consiliului Legislativ pun între ghilimele judecata poporului, popor, care, pentru ei este o „entitate nedefinită”. Este evident că pentru aceşti jurişti democraţia, puterea poporului, suveranitatea acestuia, rămân nişte vorbe frumoase, puse în Constituţie pentru păcălirea poporului.

Care principiu „de bază” al statului de drept este „relativizat” de propunerea noastră, ca legile să nu fie adoptate abuziv, prin uzurparea autorităţilor şi instituţiilor statului? Principiul democraţiei, al puterii poporului, al suveranităţii poporului, al controlului poporului asupra statului, al subordonării statului intereselor cetăţenilor şi al poporului?

Suveranitatea

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 2.

Articolul 2 al actualei Constituţii a României are următorul cuprins:

„(1) Suveranitatea naţională aparține poporului român, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

(2) Nici un grup şi nici o persoana nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”

Noţiunea de suveranitate naţională defineşte calitatea de a fi suveran, de a avea puterea supremă, de a avea ultimul cuvânt în ce priveşte stabilirea normelor de convieţuire dintre membrii unei naţiuni, ai unui popor, sau altul. Actuala Constituţie a României afirmă, aici, în alineatul (1) al articolului 2, dreptul poporului român de a fi propriul său stăpân, de a fi suveran la el acasă, de a avea ultimul cuvânt în aprobarea şi aplicarea legilor ţării.

Vom vedea, însă, imediat, că, prin alte articole ale sale, actuala Constituţie a României deposedează complet poporul român de suveranitatea sa naţională, transformă această prevedere constituţională într-o vorbă goală, într-o formă lipsită de conţinut. Suveranitatea naţională este acaparată de stat, de autorităţile şi instituţiile statului, la rândul lor acaparate de mafia politică şi este folosită pentru satisfacerea intereselor acestei mafii.

Observăm, pentru început, că, potrivit actualei Constituţii, suveranitatea naţională este exercitată, mai întâi, de către organele „reprezentative” ale poporului şi numai apoi direct, de popor, prin referendum. Deja, prin această ordonare a exercitării suveranităţii, „reprezentanţii” au fost plasaţi deasupra poporului, în faţa acestuia.

Iată şi textul alineatului (1) al articolului 61 din actuala Constituţie a României:

„(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman şi unica autoritate legiuitoare a ţării.”

Reţinem, deci, că Parlamentul este UNICA autoritate legiuitoare a ŢĂRII. Parlamentul nu este unica autoritate legiuitoare a STATULUI, aşa cum este normal şi firesc să fie, ci a ŢĂRII. Nimeni nu mai poate legifera, nu mai poate adopta legi în România în afara Parlamentului. Nici chiar poporul român. Poporul român este, astfel, deposedat de dreptul său suveran de a legifera, de a adopta legi care să reglementeze relaţiile dintre români, sau dintre români şi statul lor. Poporul român este deposedat de dreptul său suveran de a modifica, a completa sau de a anula legile strâmbe adoptate de Parlament.

Aşa a fost posibil ca, în România, să fie adoptate legile prin care poporul român a fost deposedat de capitalul acumulat de el de-a-lungul istoriei, ca şi legile prin care acest capital a fost trecut în proprietatea mafiei politice autohtone şi a celei transnaţionale, prin aşa-numita „privatizare”, ca şi toate legile care au adus societatea românească în actualul marasm economic, politic, social şi moral.

Lucrurile nu se opresc aici.

Demagogic, prin articolul 74, cetăţenilor, adică poporului, li se recunoaşte dreptul de iniţiativă legislativă, adică dreptul de a propune legi. Acestea trebuie, însă, aprobate de Parlament. Propunerea legislativă făcută de 100.000 de cetăţeni nu poate fi supusă aprobării poporului. Dacă Parlamentul o respinge, rămâne respinsă.

Tot demagogic, la alineatul (1) al articolului 2, actuala Constituţie a României stabileşte că poporul român îşi exercită suveranitatea naţională şi „prin referendum”. Numai că aceiaşi Constituţie, la articolul 90, îl investeşte numai pe Preşedintele României cu dreptul de a iniţia referendumul prin care poporul poate să-şi exprime voinţa cu privire la probleme de interes naţional. Conform actualei Constituţii, poporul român nu poate iniţia un astfel de referendum.

Deşi la alineatul (4) al articolului 1 actuala Constituţie stabileşte că „statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”, iată că la alineatul (1) al articolului 61, aceeaşi Constituţie uită şi de separaţie şi de echilibru şi stabileşte că Parlamentul este ORGANUL REPREZENTATIV SUPREM. În baza acestei prevederi, Parlamentul României nu mai este nici putere SEPARATĂ, de celelalte PUTERI ale statului şi nu mai este nici NUMAI putere LEGISLATIVĂ. Parlamentul devie, astfel putere SUPREMĂ, nu numai în STATUL ROMÂN, ci în întreaga societate românească. Parlamentul este cel care numeşte Guvernul adică puterea executivă, Preşedintele, ales de popor, având numai rolul de întreţinere a circului politic. Parlamentul este cel care validează membrii Consiliului Superior al Magistraturii, puterea judecătorească. Tot Parlamentul numeşte membrii Curţii Constituţionale, ai Curţii de Conturi, ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, ai Consiliului de Integritate, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară, ai Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale. Lista poate fi continuată. Parlamentul controlează, practic, toate autorităţile şi instituţiile statului român. Nici vorbă de separaţie şi echilibru al puterilor în stat, nici vorbă de democraţie constituţională.

În România, prin aceste prevederi constituţionale, a fost creat un stat totalitar, în care poporul a fost deposedat de suveranitatea naţională, această suveranitate fiind exercitată de o minoritate organizată în aşa-numite partide politice, care a acaparat Parlamentul României prin lovitura de stat din decembrie 1989 şi îl menţine sub control prin fraudarea alegerilor, prin manipularea, şantajarea şi mituirea electoratului.

Noua Constituţie a României, propusă de Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor, redă poporului român suveranitatea naţională, scoate statul român de sub controlul mafiei politice şi-l pune sub controlul direct al poporului.

În noua Constituţie a României, articolul 2, referitor la suveranitate, va fi modificat şi completat astfel:

Alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului, care o exercită prin referendum, ca instrument al democraţiei directe, şi prin autorităţile statului şi autorităţile locale, constituite potrivit Constituţiei, prin alegeri libere, periodice şi corecte.”

După alineatul (1), se introduc două noi alineate, cu următorul cuprins:

„(1.1) Poporul încredinţează o parte din atributele suveranităţii sale autorităţilor statului şi autorităţilor locale, care le exercită în numele şi în interesul poporului, potrivit Constituţiei.

(1.2) Orice încălcare a mandatului încredinţat autorităţilor statului şi autorităţilor locale va fi sancționat de popor, prin referendum, potrivit Constituţiei”

Iată şi noul text al articolului 61, referitor la atribuţiile Parlamentului:

“(1) Parlamentul exercită puterea legislativă în statul român, în limitele stabilite prin Constituţie.

(2) Parlamentul nu poate adopta legi, hotărâri sau moţiuni care sunt contrare rezultatului unui referendum naţional valabil.

(3) Poporul poate aproba legi, prin referendum naţional, în orice domeniu, inclusiv legi prin care să modifice, să completeze, sau să anuleze legi adoptate de Parlament.

(4) Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Cameră denumită Camera Reprezentanţilor.”

Suveranitatea naţională va fi exercitată, în primul rând, de popor, prin referendum, ca instrument al democraţiei directe. Numai apoi prin autorităţile statului, dar şi prin cele locale. Nu orice autorităţi, ci numai cele constituite potrivit Constituţiei, prin alegeri libere, periodice şi corecte.

Autorităţile statului şi autorităţile locale primesc, de la popor, prin Constituţie, numai o parte din atributele suveranităţii naţionale, pe care le exercită nu de capul lor, ci în numele şi în interesul poporului, potrivit Constituţiei. Restul atributelor suveranităţii naţionale sunt reţinute şi exercitate, direct, de popor, prin referendum.

Mai mult, poporul îşi rezervă dreptul de a sancţiona, prin referendum, orice încălcare a mandatului încredinţat autorităţilor statului sau autorităţilor locale.

Parlamentul nu va mai fi nici ORGAN SUPREM, nici UNICA autoritate legiuitoare a ŢĂRII. Va fi una din autorităţile statului român. Va fi acea componentă a statului investită cu puterea de a adopta legi. Nu orice legi, ci numai cele conforme cu prevederile Constituţiei. Parlamentul nu poate adopta legi care sunt contrare rezultatului unui referendum naţional. Poporul poate, însă, să adopte legi, prin referendum, în orice domeniu, inclusiv legi prin care să modifice, să completeze, sau să anuleze legi strâmbe adoptate de Parlament. Parlamentul va avea numai dreptul de a adopta legi. Nici un alt drept. Parlamentul nu va mai numi pe nimeni, în nici o altă componentă a statului român. Poporul este cel care va alege pe toţi cei care vor conduce diferitele componente ale statului român. Poporul este cel care îi va demite pe toţi cei aleşi în funcţii publice, inclusiv pe membrii Parlamentului.

Poporul este autoritatea SUPREMĂ a societăţii româneşti, nu Parlamentul şi nici o altă componentă a statului.

Referendumul

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 2.1.

În actuala Constituţie a României, referendumul, ca modalitate prin care poporul participă direct la luarea deciziilor referitoare la organizarea statului, la adoptarea normelor care reglementează relaţiile dintre cetăţeni şi relaţiile dintre stat şi cetăţeni, este menţionat de numai două ori: prima dată la articolul 90 şi a doua oară la articolul 151.

Articolul 90 are următorul cuprins:

„Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la problemele de interes naţional.”

La articolul 151, care se referă la procedura de revizuire a Constituţie, alineatul 3 are următorul cuprins:

„Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.”

Notăm, deci, că poporul român nu poate să-şi exprime voinţa cu privire la problemele de interes naţional decât dacă i se cere acest lucru de către Preşedintele României. Numai Preşedintele României are dreptul să hotărască dacă există probleme de interes naţional cu privire la care poporul poate să-şi exprime voinţa şi dacă cere sau nu poporului să-şi exprime voinţa cu privire la aceste probleme. Poporul român nu mai are dreptul să hotărască nici dacă există probleme care îi afectează interesele, nici să se pronunţe în legătură cu rezolvarea acestor probleme.

Pe lângă faptul că nu recunoaşte dreptul poporului de a hotărî el, poporul, care sunt problemele cu privire la care poate să-şi exprime voinţa, actuala Constituţie nu precizează nici condiţiile de validitate ale referendumului, nici obligativitatea punerii în practică a votului popular. Aşa se face că prevederile actualei Constituţii referitoare la referendum au fost folosite de Preşedintele României şi de Curtea Constituţională a României nu pentru rezolvarea adevăratelor probleme cu care s-a confruntat şi se confruntă societatea românească, ci pentru lupta politică, pentru manipularea şi deturnarea voinţei electoratului.

Speculând nemulţumirea electoratului faţă de politica antipopulară şi antinaţională a clasei politice, în anul 2009, Preşedintele României a organizat referendumul prin care a cerut poporului să-şi exprime voinţa cu privire la numărul de parlamentari şi de camere parlamentare. Prin această acţiune pur speculativă, a păcălit nu număr mare de români, a câştigat alegerile prezidenţiale, dar nu a mai făcut nimic pentru punerea în aplicare a votului popular referitor la parlamentul unicameral, cu un număr de cel mult 300 parlamentari. Speculând şi ea impreciziile Constituţiei referitoare la referendum, Curtea Constituţională a României a “interpretat” prevederile referitoare la cvorumul participării cetăţenilor la referendumul din anul 2012 astfel încât propunerea de demitere a Preşedintelui României a fost respinsă, în ciuda faptului că 87% din cei care au participat la referendum, aproape 7,5 milioane de români, votaseră pentru demitere.

În ceea ce priveşte referendumul pentru aprobarea revizuirii Constituţiei, observăm că această prevedere este pur demagogică. Poporul este chemat la referendum pentru a vota cu DA sau NU un proiect de revizuire care a fost, în prealabil, adoptat de Parlament. Poporul poate, printr-o iniţiativă susţinută de 500.000 de cetăţeni să propună revizuirea Constituţiei, dar această propunere nu poate fi supusă direct aprobării poporului, prin referendum. Ea trebuie aprobată, întâi, de Parlament şi numai după aprobarea Parlamentului propunerea ajunge la popor.

Actuala Constituţie a României a deposedat, practic, poporul român de suveranitatea sa naţională, de toată puterea politică, aceasta fiind acaparată de Parlamentul ţării, care o exercită totalitar, în interesul castei politice şi în detrimentul poporului.

Noua Constituţie a României, propusă de Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor, are ca scop principal restabilirea suveranităţii naţionale a poporului român, scop care se realizează prin restructurarea statului, prin redefinirea componentelor statului şi a atribuţiilor acestora, prin stabilirea de noi raporturi între popor şi stat, prin redefinirea libertăţilor, drepturilor şi îndatoririlor cetăţenilor, astfel încât poporul să devină stăpân pe propria lui ţară, pe propriul său destin, pe prezentul şi viitorul său, pe teritoriul său naţional, pe resursele naturale ale acestui teritoriu, pe avuţia creată prin munca sa. Elementul central al acestui proces reformator îl reprezintă schimbarea raportului dintre componenta reprezentativă şi cea directă a exercitării suveranităţii poporului, prin diminuarea drastică a atribuţiilor încredinţate organelor reprezentative şi creşterea puternică a participării directe, prin referendum, a poporului la luarea deciziilor politice care îi afectează interesele, prin instituirea dreptului poporului de a demite orice persoană aleasă în orice funcţie publică dacă nu îşi respectă angajamentele asumate prin contractul electoral.

Iată, cuprinsul articolului 2, propus de MCC, referitor la referendum:

“(1) Poporul îşi exprimă voinţa cu privire la orice problemă de interes naţional, sau local, prin referendum, organizat potrivit Constituţiei şi legii.

(2) Referendumul local se organizează la nivelul comunei, oraşului, municipiului, sau judeţului, la cererea primarului, a voievodului, a unui sfert din numărul consilierilor locali, respectiv, judeţeni, sau la cererea a cel puţin 5% din numărul cetăţenilor cu drept de vot ai comunei, oraşului, municipiului, sau judeţului respectiv.

(3) Referendumul naţional se organizează la iniţiativa Preşedintelui României, la iniţiativa a cel puţin 250.000 cetăţeni cu drept de vot, sau din oficiu, de către Autoritatea Electorală, în situaţiile prevăzute în Constituţie.

(4) Autoritatea Electorală este obligată să organizeze referendumul iniţiat potrivit Constituţiei, în termen de 45 zile de la data înregistrării iniţiativelor la această Autoritate, sau la termenele prevăzute în Constituţie.

(5) Referendumul, organizat potrivit Constituţiei, este valabil şi îşi produce efectele în sensul hotărât de majoritatea celor înscrişi pe listele electorale permanente care au participat la referendum şi şi-au exprimat în mod valabil votul. La referendum, participă şi cetăţenii care au domiciliul sau reşedinţa ori călătoresc în străinătate şi sunt înscrişi pe listele electorale suplimentare. La referendum, opţiunile de vot vor fi prezentate pe buletinele de vot în aşa fel încât votanţii înscrişi pe listele electorale să poată alege exprimându-şi opţiunea prin “DA” sau “NU”.

(6) Voinţa exprimată de alegători prin referendum, validat ca fiind legal, este obligatorie pentru toate autorităţile statului şi autorităţile locale.

(7) O lege, sau hotărâre, aprobată prin referendum poate fi modificată, completată sau abrogată doar printr-un alt referendum.”

Odată cu adoptarea Constituţiei propusă de MCC, poporul român va putea el însuşi, la iniţiativa a 250.000 de cetăţeni, să organizeze referendum naţional, pentru a hotărî în orice problemă pe care el o consideră de interes naţional. La fel şi pentru problemele de interes local.

Referendumul nu va mai depinde de bunul plac al Preşedintelui României, sau al autorităţilor locale. El va fi organizat de Autoritatea Electorală, la cererea cetăţenilor, potrivit prevederilor legii.

Referendumul este valabil dacă la el participă cel puţin 50% plus unu din numărul cetăţenilor înscrişi în listele electorale şi hotărârea majorităţii participanţilor la referendum devine obligatorie pentru toate autorităţile statului şi autorităţile locale, inclusiv pentru Parlament, care va trebui să adopte, de îndată, toate legile cerute de punerea în practică a hotărârile adoptate de popor, prin referendum, inclusiv şi pentru Curtea Constituţională, care nu va mai putea să “interpreteze” rezultatele referendumului.

Poporul va hotărî, prin referendum, în orice problemă, de interes naţional, sau local, fără nici o excepţie, inclusiv în ceea ce priveşte aprobarea tratelor internaţionale la care România urmează să devină parte, inclusiv în stabilirea de noi taxe ţi impozite. Poporul va putea, prin referendum, să demită orice persoană aleasă în orice funcţie publică, dacă aceasta nu îşi respectă angajamentele asumate prin contractul electoral.

Referendumul devine, astfel, instrumentul prin care poporul îşi exercită direct suveranitatea, prin care îşi exercită controlul asupra statului, care face ca statul să-şi piardă caracterul totalitar şi să devină ceea ce trebuie să fie, adică slujitor al intereselor poporului, apărător al libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor.

Cetăţenia

luni, 14 iulie, 2014

Cetăţenia. Articolul 5.

În actuala Constituţie, acest articol are următorul text:

„(1) Cetățenia română se dobândește, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică.

(2) Cetățenia română nu poate fi retrasa aceluia care a dobândit-o prin naștere.”

În Constituţia Cetăţenilor, am modificat alineatul (1), am păstrat, nemodificat, alineatul (2) şi am introdus trei noi alineate, după alineatul (1).

În Constituţia Cetăţenilor, alineatul (1) are următorul cuprins:

“(1) Cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de lege, adoptată prin referendum naţional.”

Am introdus precizarea că legea care va detalia normele referitoare la modul în care se dobândeşte, se păstrează şi se pierde cetăţenia română trebuie să fie adoptată de popor, prin referendum, şi nu de politicieni, indiferent care vor fi aceştia. Am făcut această propunere, pornind de la presiunile la care poporul român, ca şi alte popoare, este supus din partea globalismului, a corporaţiilor transnaţionale, care urmăresc nu numai acapararea resurselor naturale şi create de popoare, dar şi deznaţionalizarea acestora, prin împingerea unor mase mari de oameni să-şi părăsească statele lor naţionale şi să stabilescă în altele, în căutarea unui loc de muncă, sau a unei şanse de îmbogăţire.

În ultimul sfert de veac, poporul român este supus la un intens proces de disoluţie, de dezintegrare, nemaiîntâlnit în istoria sa. Pe de o parte, milioane de români au fost lăsaţi fără locuri de muncă, fiind, astfel, forţaţi să-şi părăsească ţara, în căutarea unei surse de existenţă, pe de altă parte, un număr tot mai mare de străini obţin, cu mare uşurinţă, cetăţenia română, intră în ţară, cumpără, pe nimic, capitaluri, inclusiv terenuri. Efectul conjugat al acestor mişcări demografice este reducerea accelerată a ponderii etnicilor români în totalul populaţiei ţării, deromânizarea României. Pericolul este evident şi numai cine este interesat să-l ascundă nu îl vede.

Constituţia Cetăţenilor propune să punem piciorul în prag şi să oprim ambele procese. Ea propune atât norme care să crească, rapid, numărul de locuri de muncă şi să aducem acasă pe toţi cei care au părăsit ţara, dar şi norme care să pună stavilă valului de imigranţi, de care ţara nu are nevoie.

În acest sens, vor acţiona şi normele propuse prin cele trei noi alineate introduse la acest articol, cu următorul cuprins:

„(1.1) Statul român ţine evidenţa persoanelor cărora li s-a acordat cetăţenia română, la cerere, sau prin adopţie, şi publică lista completă a acestor persoane, în Monitorul Oficial al României, Partea I, în ultima zi lucrătoare a fiecărui an. Lista precizează cetăţeniile străine pe care persoanele în cauză le deţin, sau le-au deţinut, înainte de primirea cetăţeniei române, precum şi prenumele celor doi părinţi ai persoanelor în cauză. În prima listă, publicată la sfârşitul anului în care intră în vigoare prezenta lege, sunt cuprinse toate persoanele care au primit cetăţenia română începând cu data de 24 ianuarie 1859 până la sfârşitul anului în care se publică lista.

(1.2) Etnicii români care au locuit sau locuiesc în teritorii care au făcut parte din teritoriul României nu au pierdut cetăţenia română. Tuturor cetăţenilor care arată că se află în această situaţie şi descendenţilor acestora li se recunoaşte cetăţenia română, la cerere, de îndată, fără taxe.

(1.3) Persoanele care au participat, în orice fel, la genocidul antiromânesc de după 1944, nu pot primi cetăţenia română, dacă participarea la genocid este stabilită printr-o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă.”

Este dreptul nostru, al poporului român, să ştim cine sunt cei care primesc cetăţenia română, câţi sunt aceştia, când au venit, de unde au venit, din ce etnii fac parte.

Pe de altă parte, ni se pare total nedrept să acceptăm că etnicii români care au locuit sau locuiesc în teritorii care au făcut parte din teritoriul României şi-au pierdut cetăţenia română, urmare a faptului că respectivele teritorii au fost rupte, samavolnic, din trupul ţării. Cu atât mai nedrept ca statul român să pretindă taxe fraţilor noştri care solicită să li se recunoască calitatea de cetăţean al României.

Nimeni nu neagă faptul că regimul comunist a fost instaurat în România împotriva voinţei poporului român. Acest regim nu a fost instaurat de români, ci de străini. Nimeni nu neagă faptul că acest regim a fost unul criminal, că el a curmat viaţa a milioane de români.. Caracterul criminal al romania, regimului comunist a fost recunoscut şi de Preşedintele României şi de Parlamentul României, organul reprezentativ SUPREM al poporului român. Nimeni nu neagă faptul că muţi dintre cei care au adus comunismul pe capul românilor şi care au organizat şi pus în aplicare genocidul antiromânesc de după 1944, după ce şi-au umplut mâinile cu sângele românesc, au părăsit ţara şi au devenit cetăţeni ai altor state, fără să fie pedepsiţi pentru crimele lor.

Nimeni nu ne poate nega dreptul nostru de a introduce în legislaţia statului nostru, inclusiv în Legea Fundamentală, norme prin care să impunem pedepsirea celor care au participat la genocidul antiromânesc săvârşit de regimul comunist, ca şi norme prin care să interzicem acordarea cetăţeniei române unor persoane care se fac vinovate de acest genocid.

Nimeni, în afară de juriştii Consiliului Legislativ al României, care, în Avizul lor nr 47/2014 ne spun că:

“10. Norma propusă la art. I pct. 9 pentru art. 5 alin. (1.3) se referă la <<genocidul antiromânesc de după 1944>>, fără ca această noţiune să fie circumscrisă vreunei definiţii care să facă posibilă stabilirea criteriilor pe baza cărora s-ar putea realiza constatarea <<participării la genocid>>”.

Juriştii Consiliului Legislativ nu se pot lăuda cu prea multă consecvenţă. În multe din criticile lor ne reproşează că aducem în Constituţie “norme care nu au caracter de principiu sau de generalitate şi care nu trebuie să se regăsească la nivelul Legii Fundamentale”, ci în „legislaţia subsecventă”. Acum şi aici, ei ne reproşează că alineatul propus de noi mai sus nu conţine „definiţii” şi „criterii” pe baza cărora să se constate participarea la genocidul antiromânesc. Aici nu mai este valabilă teza că, în Constituţie, se stabilesc NORME principiale, pe baza cărora se emit LEGI subsecvente, care DEFINESC infracţiunea de genocid antiromânesc şi CRITERIILE care constată existenţa ei?

Capitala

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 14.

Am păstrat textul din actuala Constituţie, dar am adăugat un nou alineat, cu următorul cuprins:

„(2) Capitala poate fi schimbată prin referendum naţional.”

Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 52

Am păstrat neschimbat alineatul 1, care prevede că „persoana vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei”.

A rămas neschimbat şi conţinutul alineatului (2), la care am înlocuit sintagma „lege organică” cu aceea de „lege”, având în vedere principiul instituit în Constituţia Cetăţenilor, conform căruia legile por fi adoptate fie de Parlament, fie direct de popor, prin referendum naţional, astfel că acest alineat va avea următorul text:

„(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege.”

Am reformulat alineatul (3), astfel încât să extindem răspunderea patrimonială a statului şi pentru prejudiciile cauzate de erorile administrative, pe lângă cele judiciare, pe de o parte, şi, pe de altă parte, pentru a elimina orice posibilitate de restrângere a răspunderii statului pentru astfel de erori. Noul text al alineatului este următorul:

„(3) Statul răspunde patrimonial, integral şi nediscriminatoriu, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sau administrative. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor sau funcţionarilor care au săvârşit erorile judiciare şi administrative.”

Pentru ca răspunderea patrimonială a statului pentru erorile magistraţilor şi funcţionarilor să nu se facă din taxele şi impozitele plătite de cetăţenii care nu au nici o vină pentru săvârşirea erorilor respective, a introdus un nou articol, (3.1), cu următorul cuprins:

„3.1 Statul este obligat să se îndrepte, de îndată, în regres către autorii erorilor judiciare sau administrative cauzatoare de prejudicii.”

Avocatul poporului

luni, 14 iulie, 2014

Despre Articolele 58-60

Înfiinţată pentru prima dată în Suedia, în anul 1809, instituţia Avocatului Poporului este, astăzi, prezentă în aproape toate ţările lumii, având ca scop apărarea drepturilor şi libertăţile cetăţenilor în relaţiile acestora cu autorităţile şi cu funcţionarii publici. De fapt, toate instituţiile, toate componentele statului au ca scop general apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Practica funcţionării statelor a pus, însă, în evidenţă faptul că nu întotdeauna şi nu toate instituţiile statelor îşi fac datoria de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor, că, deseori, instituţiile publice şi, respectiv, funcţionarii publici, abuzează de puterea pe care le-o încredinţează cetăţenii şi încalcă drepturile acestora. Astfel s-a ajuns la această instituţie a Avocatului Poporului, căreia i se încredinţează sarcina de a supraveghea relaţia dintre instituţiile publice şi cetăţeni şi a lua măsuri pentru înlăturarea efectelor eventualelor abuzuri ale funcţionarilor publici faţă de cetăţeni.

În România, instituţia Avocatului Poporului a fost creată prin Constituţia adoptată în anul 1991. Prin conţinutul normelor constituţionale, instituţia Avocatului Poporului a fost transformată într-o anexă a Parlamentului, total aservită politicienilor. Avocatul Poporului este numit de Parlament, ca şi adjuncţii săi. Atribuţiile şi responsabilităţile care îi sunt încredinţate sunt definite în termeni imprecişi, astfel că influenţa acestei instituţii asupra relaţiei dintre cetăţeni şi celelalte instituţii publice este aproape nulă, rezultatul fiind acela că funcţionarii publici îşi fac de cap, comit tot mai multe abuzuri în relaţiile lor cu cetăţenii, fără să fie aduşi în faţa justiţiei, fără să fie sancţionaţi.

Constituţia Cetăţenilor propune scoaterea Avocatului Poporului de sub controlul politicienilor şi punerea lui sub controlul poporului. Avocatul Poporului va fi ales de popor, prin vot universal, ca şi Preşedintele României. El va putea fi demis, oricând, de popor, în cazul în care încalcă prevederile Constituţiei, ale legii, sau ale contractului electoral.

Constituţia Cetăţenilor obligă Avocatul Poporului să transmită organelor Procuraturii sesizările primite de la cetăţeni şi propriile constatări referitoare la încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, să solicite trimiterea în judecată şi pedepsirea funcţionarilor publici care se fac vinovaţi de încălcare drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Avocatul Poporului va fi obligat să prezinte Parlamentului, Preşedintelui României şi Preşedintelui Autorităţii Judecătoreşti un raport anual care va conţine constatările sale referitoare la încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, la modul în care organele Procuraturii au rezolvat sesizările formulate de el referitoare la abuzurile funcţionarilor publici împotriva cetăţenilor, precum şi recomandările sale privind legislaţia, sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Raportul anual va include şi analiza modului în care cei aleşi în funcţii publice şi-au respectat contractul electoral. Raportul anual va publicat, până cel mai târziu pe data de 31 martie a anului următor celui la care se referă, pe site-ul Avocatului Poporului şi în Monitorul Oficial al României.

Prin aceste prevederi, Constituţia Cetăţenilor face din Avocatul Poporului un adevărat apărător al cetăţeanului în relaţia acestuia cu funcţionarii publici.

Rolul şi structura

luni, 14 iulie, 2014

SECŢIUNEA 1. Organizare şi funcţionare.

Articolul 61.

Am schimbat denumirea titlului III al Constituţiei, din “Autorităţile publice” în “Autorităţile statului”, pentru ca acest titlu să fie destinat definirii componentelor (autorităţilor) statului naţional, urmând ca “Autorităţile locale”, şi ele publice, să formeze obiectul unui titlu separat (Titlul III.1).

Am împărţit acest titlu III în nouă capitole, astfel: Capitolul I – Autoritatea Legislativă; Capitolul II – Autoritatea Executivă; Capitolul III – Autoritatea Judecătorească; Capitolul IV – Autoritatea Mediatică; Capitolul V – Autoritatea Financiară; Capitolul VI – Autoritatea Electorală; Capitolul VII – Autoritatea Statistică; Capitolul VIII – Autoritatea Morală şi Capitolul IX – Autoritatea Ştiinţifică.

Acum, după depunerea textului proiectului nostru la Consiliul Legislativ şi la Monitorul Oficial al României, în vederea publicării, am realizat că, de fapt, tot aici, în titlul III al Constituţiei, este locul şi al altor componente ale statului, plasate în alte titluri constituţionale. Am în vedere Curtea Constituţională, care face obiectul titlului V, Curtea de Conturi, plastă în titlul IV, Economia şi finanţele publice, Avocatul Poporului, plasat la titlul II, Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale. Vom putea face aceste modificări pe parcursul procesului de definitivare a textului Noii Constituţii. Ele pot fi făcute şi de Consiliul Legislativ, acesta fiind împuternicit, prin lege, să rearanjeze şi să renumeroteze titlurile, capitolele, secţiunile şi articolele Constituţiei.

În actuala Constituţie a României, Autorităţii Legislative, respectiv Parlamentului, îi sunt destinate 19 articole, de la articolul 61 până la articolul 79. Noi am introdus două noi articole: articolul 62.1, cu denumirea de “Candidaturile pentru alegerea membrilor Parlamentului” şi articolul 72.1, cu denumirea “Demiterea Parlamentarilor”. Am abrogat două articole: articolul 65, cu denumirea “Şedinţele Camerelor” şi articolul 75, cu denumirea “Sesizarea Camerelor”, ambele articole devenind fără obiect ca urmare a faptului că în proiectul nostru constituţional am optat pentru un Parlament unicameral, aşa cum a hotărât poporul român prin referendumul din 22 noiembrie 2009. Am propus modificări şi completări în toate celelalte 17 articole ale acestui capitol.

1. Cea mai importantă modificare propusă de noi priveşte articolul 61, care are denumirea “Rolul şi structura” Parlamentului.

Iată textul acestui articol în actuala Constituţie a României:

„(1) Parlamentul este organul reprezentativ SUPREM al poporului român şi UNICA autoritate legiuitoare A ŢĂRII.

(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.”

Iată şi modificarea propusă de Comisia Parlamentară, condusă de Crin Antonescu, Preşedintele Senatului României, la alineatul (1) al acestui articol:

„(1) Parlamentul este organul reprezentativ al poporului român, forul SUPREM de dezbatere și de DECIZIE al NAŢIUNII și unica autoritate legiuitoare a ŢĂRII.”

Iată şi textul propus de noi:

“(1) Parlamentul exercită puterea legislativă în statul român, în limitele stabilite prin Constituţie.

(2) Parlamentul nu poate adopta legi, hotărâri sau moţiuni care sunt contrare rezultatului unui referendum naţional valabil.

(3) Poporul poate aproba legi, prin referendum naţional, în orice domeniu, inclusiv legi prin care să modifice, să completeze, sau să anuleze legi adoptate de Parlament.

(4) Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Cameră denumită Camera Reprezentanţilor.”

Actuala Constituţie ridică Parlamentul nu numai deasupra celorlalte „organe” reprezentative ale poporului, adică deasupra celorlalte componente ale statului, încălcând principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, principiu înscris la alineatul (4) al articolului 1 din Constituţie, dar şi deasupra poporului, încălcând principiul suveranităţii naţionale, principiu înscris la articolul 2 al Constituţiei.

Comisia Parlamentară, condusă de Crin Antonescu, întăreşte şi mai mult SUPREMAŢIA Parlamentului. Politicienii doresc şi mai multă putere. De fapt, nu politicienii, ci cei care se află în spatele lor: OLIGARHII. Ei doresc ca Parlamentul, pe care ei ajung să-l stăpânească prin fraudarea alegerilor, prin manipularea voinţei electoratului, cu ajutorul banilor şi al informaţiei, să devină for SUPREM DE DECIZIE AL NAŢIUNII. Nu se mulţumesc să fie UNICA autoritate legiuitoare a ŢĂRII, vor să aibă şi puterea de a lua DECIZII în toate componentele statului, nu numai în adoptarea legilor. Vor să aibă putere de a lua decizii şi în domeniul executiv şi în domeniul judecătoresc. Nu se mulţumesc cu puterea de a numi Guvernul, de a valida membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de a numii judecătorii Curţii Constituţionale, consilierii Curţii de Conturi etc. Vor să aibă acces DIRECT la decizii în toate structurile statului.

Mai mult, Comisia Parlamentară propune şi introducerea unui nou alineat la articolul 64, cu următorul text:

„Orice persoană de drept public, orice persoană juridică privată şi orice persoană fizică are obligaţia de a se prezenta, direct sau prin reprezentant legal, după caz, în faţa unei comisii parlamentare, în urma invitaţiei scrise primite din partea acesteia, cu respectarea principiului separaţiei puterilor în stat. Activitatea comisiei parlamentare nu se poate substitui organelor judiciare.”

Adăugirea referitoare la „respectarea principiului separaţiei puterilor în stat” şi precizarea că „activitatea comisiei parlamentare nu se poate substitui organelor judiciare” sunt praf în ochii opiniei publice. Odată intrată în vigoare o astfel de normă constituţională, parlamentarii vor putea chema la ordin pe toţi cetăţenii ţării şi pe toţi conducătorii autorităţilor şi instituţiilor statului. Traficul de influenţă se va exercita direct, fără limită şi fără nici o piedică.

Aici, în acest articol 61, este călcâiul lui Ahile al întregului eşafodaj constituţional şi legislativ prin care poporul român a fost deposedat de suveranitate, de puterea politică, acaparată de politicieni şi folosită, apoi, pentru deposedarea poporului de avuţia naţională, de celelalte drepturi şi libertăţi, pentru a fi adus în starea de sărăcie şi de sclavie, pe care o cunoaştem.

Normele constituţionale propuse de noi la acest articol vor repune poporul român în situaţia de stăpân, de deţinător al puterii politice, al suveranităţii. Parlamentul nu va mai fi organul reprezentativ SUPREM, nu va fi nici forul SUPREM DE DECIZIE AL NAŢIUNII, ci numai una din autorităţile statului român, aceea care este împuternicită de popor să adopte legi, nu oricum, ci în limitele stabilite prin Constituţie. Parlamentul nu poate să mai adopte legi care sunt contrare voinţei poporului, exprimată prin referendum. Parlamentul nu mai este UNICA autoritate legiuitoare a ŢĂRII, deoarece şi poporul poate să adopte legi, inclusiv legi prin care să modifice, să completeze, sau să anuleze legi adoptate de Parlament.

Vom vedea că modificările propuse de noi la acest articol 61 al Constituţiei vor determina modificarea întregii construcţii constituţionale.

În Avizul său nr. 47/2014, Consiliul Legislativ al României nu comentează şi nu găseşte nimic în neregulă la propunerile formulate de noi în alineatele (1)-(3) ale articolului 61, ceea ce înseamnă că este de acord cu aceste propuneri. Consiliul Legislativ nu respinge nici alineatul (4), cel prin care noi propunem ca Parlamentul României să fie constituit dintr-o singura Cameră, aşa cum a hotărât poporul român, prin referendumul naţional din 22 noiembrie 2009. Nu îl respinge, dar îl comentează, într-o formă care susţine, de fapt, poziţia Comisiei Parlamentare, condusă de Crin Antonescu, care se preface că nu a auzit nimic de decizia luată de poporul român şi lasă neschimbat alineatul (2) al articolului 61 din actuala Constituţie, care stipulează că „Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat”. De fapt, Consiliul Legislativ, reia, în Avizul său, un citat dintr-o Decizie a Curţii Constituţionale a României, lucru care arată cât de bine se susţin autorităţile statului român, una pe alta, atunci când vor să calce în picioare voinţa poporului.

Prin Decizia sa nr.799/2011 Curtea Constituţională stabilea faptul că trecerea la un sistem unicameral “nu pune în discuţie niciuna dintre limitele revizuirii prevăzute de art. 152 din Constituţie, ci reprezintă exclusiv o opţiune politică asupra căreia se vor pronunţa participanţii la procedura de revizuire a Constituţiei.

Nu trebuie ignorate totuşi, în exprimarea acestei opţiuni, tradiţia statului român şi avantajele pe care le oferă o structură bicamerală a Parlamentului în raport cu cea unicamerală.

Curtea a reţinut în acest sens că, în mod tradiţional, Parlamentul României a avut o structură bicamerală. Această structură a forului legiuitor, consacrată în anul 1864, prin „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris ” al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a continuat să existe sub imperiul Constituţiilor din 1866, 1923 şi 1938, fiind întreruptă doar în perioada regimului comunist, când reprezentanţa naţională era unicamerală – Marea Adunare Naţională. După revoluţia din decembrie 1989, prin Decretul – lege nr.92/1990 pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.35 din 18 martie 1990, act în baza căruia s-au organizat alegerile din mai 1990, a fost reintrodusă formula bicameralismului. Constituţia din 1991 a preluat, cu unele modificări, această structură a Parlamentului, menţinută cu prilejul revizuirii Legii fundamentale din anul 2003. Modificarea textelor incidente în materie, realizată cu prilejul revizuirii, a vizat doar trecerea la un sistem de bicameralism funcţional.”

De acord că nu trebuie ignorate nici tradiţia statului român, nici avantajele pe care le oferă structura bicamerală a Parlamentului, însă îi invit pe domnii judecători ai Curţii Constituţionale şi pe juriştii Consiliului legislativ să nu ignorăm nici voinţa poporului român, nici starea actuală a societăţii româneşti.

Decizia luată de poporul român în referendumul din 22 noiembrie 2009 este una corectă, care corespunde realităţilor societăţii româneşti din acest moment al istoriei sale.

Fără îndoială că, la dimensiunile României şi ale poporului român, cea mai potrivită formă de organizare a puterii legiuitoare ar fi un Parlament format din două camere, o Cameră a Reprezentanţilor, constituită prin alegeri, şi un Senat, constituit din elita societăţii româneşti, asemănător celui care a funcţionat în baza prevederilor Constituţiei României adoptată în anul 1923. Dintr-un astfel de Senat ar trebui să facă parte, de exemplu: foştii Preşedinţi ai României, foştii prim-miniştri, foştii preşedinţi ai celor două Camere ale Parlamentului, preşedinţii confederaţiilor sindicale, preşedinţii confederaţiilor patronale, mitropoliţii ţării şi conducătorii celorlalte culte recunoscute de statul român, rectorii universităţilor, preşedinţii uniunilor (corporaţiilor) profesionale, foştii preşedinţi ai Academiei Române, foştii guvernatori ai Băncii Naţionale a României etc. Un astfel de Senat ar fi de dorit şi ar fi posibil într-o Românie NORMALĂ.

România de astăzi nu este una NORMALĂ. Este o Românie BOLNAVĂ. „Elita” societăţii româneşti este constituită, cu puţine excepţii, din criminali ai poporului român. Cine să fie membri ai unui astfel de Senat al elitelor României? Ion Iliescu, care a promulgat Legea 15/1990, prin care poporul român a fost deposedat de tot capitalul productiv pe care îl acumulase în 50 de ani de comunism, care a promulgat, apoi, legile „privatizării”, prin care acest capital productiv a fost transformat în vile, iahturi, jeepuri, pentru mafia politică, sau trecut în proprietatea străinilor? Mugur Isărescu, care a generat inflaţia galopantă din anii 90, prin care salariile şi pensiile românilor au fost înjumătăţite, prin care întreprinderile şi băncile româneşti au fost împinse în faliment, pentru a putea fi cumpărate, pe nimic, de guvernanţi şi de străini? Prim-miniştrii Petre Roman, Teodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Victor Ponta, care, toţi, şi-au adus, din plin, „contribuţia” la dezastrul economic, social, politic şi moral al ţării? Preşedinţii de confederaţii sindicale, care au trădat, complet, interesele membrilor de sindicat şi au participat şi ei, alături de preşedinţii de confederaţii patronale, la marele ospăţ al „privatizării”? Preşedinţii de uniuni profesionale, care nu au scos o vorbă împotriva marelui jaf naţional, din care s-au înfruptat şi ei?

Este nevoie de cel puţin un deceniu, în care societatea românească să se VINDECE, să se însănătoşească, să-şi crească o nouă generaţie de oameni politici, de adevăraţi oameni de stat, de o adevărată elită naţională, care să poată constitui Senatul de care va avea nevoie şi pe care îl va merita poporul român. Putem să facem această VINDECARE, cu un Parlament redus la 300 de membri, constituit dintr-o singură Cameră, cu puteri limitate, poporul urmând să-şi reţină puterea de a interveni în procesul de legiferare, pentru a împiedica Parlamentul să legifereze autoritar, în interesul mafiei politice şi financiare, contrar intereselor naţionale. În aceiaşi direcţie, a apărării intereselor naţionale şi împiedicării Parlamentului să devină o anexă legislativă a mafiei politice şi financiare, trebuie să acţioneze şi Preşedintele României, în exercitarea puterii executive a statului, ca şi conducătorii celorlalte componente ale statului român.

Organizarea internă

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 64.

Articolul 64, care se referă la „Organizarea internă” a Parlamentului, în actuala Constituţie, are următorul text:

„(1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc PRIN REGULAMENT PROPRIU. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în BUGETELE APROBATE DE ACESTEA.

(2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.

(3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere.

(4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.

(5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.”

Iată şi textul propus de noi”

„(1) Organizarea şi funcţionarea Camerei Reprezentanţilor se stabileşte PRIN LEGE. Resursele financiare ale Camerei SUNT PREVĂZUTE ÎN BUGETUL DE STAT.

(2) Camera Reprezentanţilor îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor se alege pe durata mandatului Camerei. Ceilalţi membri ai biroului permanent sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii biroului permanent pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.

(3) Parlamentarii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare al Camerei Reprezentanţilor.

(4) Camera Reprezentanţilor îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. În componenţa fiecărei comisii a Camerei Reprezentanţilor intră şi un reprezentant al Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Comunitare.

(5) Biroul permanent şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a Camerei Reprezentanţilor.”

Deşi par simple, modificările propuse de noi în cele două teze ale alineatului (1) sunt foarte importante. În timp ce actuala Constituţie dă parlamentarilor puterea de a-şi stabili ei propriul Regulament de organizare şi funcţionare şi propriul buget, propunerea noastră reţine această putere la dispoziţia poporului, care poate, PRIN LEGE, adoptată prin referendum, să aprobe şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Parlamentului şi resursele financiare puse la dispoziţia Parlamentului, prin bugetul de stat. Parlamentul nu mai este organul SUPREM în societatea românească, ci POPORUL ROMÂN.

Deosebit de importantă este şi a doua teză introdusă de noi în alineatul (4), aceea care dispune ca, în componenţa fiecărei comisii a Camerei Reprezentanţilor, să intre şi un reprezentant al Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Comunitare. Prin acest reprezentant, expert în domeniul de specialitate al comisiei în cauză, societatea civilă va participa direct la pregătirea şi fundamentarea deciziilor Parlamentului şi va fi şi informată direct despre modul în care cererile sale au fost luate în considerare în procesul de legiferare.