Articolele etichetate cu «drepturile cetatenilor»

Referendumul

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 2.1.

În actuala Constituţie a României, referendumul, ca modalitate prin care poporul participă direct la luarea deciziilor referitoare la organizarea statului, la adoptarea normelor care reglementează relaţiile dintre cetăţeni şi relaţiile dintre stat şi cetăţeni, este menţionat de numai două ori: prima dată la articolul 90 şi a doua oară la articolul 151.

Articolul 90 are următorul cuprins:

„Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la problemele de interes naţional.”

La articolul 151, care se referă la procedura de revizuire a Constituţie, alineatul 3 are următorul cuprins:

„Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.”

Notăm, deci, că poporul român nu poate să-şi exprime voinţa cu privire la problemele de interes naţional decât dacă i se cere acest lucru de către Preşedintele României. Numai Preşedintele României are dreptul să hotărască dacă există probleme de interes naţional cu privire la care poporul poate să-şi exprime voinţa şi dacă cere sau nu poporului să-şi exprime voinţa cu privire la aceste probleme. Poporul român nu mai are dreptul să hotărască nici dacă există probleme care îi afectează interesele, nici să se pronunţe în legătură cu rezolvarea acestor probleme.

Pe lângă faptul că nu recunoaşte dreptul poporului de a hotărî el, poporul, care sunt problemele cu privire la care poate să-şi exprime voinţa, actuala Constituţie nu precizează nici condiţiile de validitate ale referendumului, nici obligativitatea punerii în practică a votului popular. Aşa se face că prevederile actualei Constituţii referitoare la referendum au fost folosite de Preşedintele României şi de Curtea Constituţională a României nu pentru rezolvarea adevăratelor probleme cu care s-a confruntat şi se confruntă societatea românească, ci pentru lupta politică, pentru manipularea şi deturnarea voinţei electoratului.

Speculând nemulţumirea electoratului faţă de politica antipopulară şi antinaţională a clasei politice, în anul 2009, Preşedintele României a organizat referendumul prin care a cerut poporului să-şi exprime voinţa cu privire la numărul de parlamentari şi de camere parlamentare. Prin această acţiune pur speculativă, a păcălit nu număr mare de români, a câştigat alegerile prezidenţiale, dar nu a mai făcut nimic pentru punerea în aplicare a votului popular referitor la parlamentul unicameral, cu un număr de cel mult 300 parlamentari. Speculând şi ea impreciziile Constituţiei referitoare la referendum, Curtea Constituţională a României a “interpretat” prevederile referitoare la cvorumul participării cetăţenilor la referendumul din anul 2012 astfel încât propunerea de demitere a Preşedintelui României a fost respinsă, în ciuda faptului că 87% din cei care au participat la referendum, aproape 7,5 milioane de români, votaseră pentru demitere.

În ceea ce priveşte referendumul pentru aprobarea revizuirii Constituţiei, observăm că această prevedere este pur demagogică. Poporul este chemat la referendum pentru a vota cu DA sau NU un proiect de revizuire care a fost, în prealabil, adoptat de Parlament. Poporul poate, printr-o iniţiativă susţinută de 500.000 de cetăţeni să propună revizuirea Constituţiei, dar această propunere nu poate fi supusă direct aprobării poporului, prin referendum. Ea trebuie aprobată, întâi, de Parlament şi numai după aprobarea Parlamentului propunerea ajunge la popor.

Actuala Constituţie a României a deposedat, practic, poporul român de suveranitatea sa naţională, de toată puterea politică, aceasta fiind acaparată de Parlamentul ţării, care o exercită totalitar, în interesul castei politice şi în detrimentul poporului.

Noua Constituţie a României, propusă de Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor, are ca scop principal restabilirea suveranităţii naţionale a poporului român, scop care se realizează prin restructurarea statului, prin redefinirea componentelor statului şi a atribuţiilor acestora, prin stabilirea de noi raporturi între popor şi stat, prin redefinirea libertăţilor, drepturilor şi îndatoririlor cetăţenilor, astfel încât poporul să devină stăpân pe propria lui ţară, pe propriul său destin, pe prezentul şi viitorul său, pe teritoriul său naţional, pe resursele naturale ale acestui teritoriu, pe avuţia creată prin munca sa. Elementul central al acestui proces reformator îl reprezintă schimbarea raportului dintre componenta reprezentativă şi cea directă a exercitării suveranităţii poporului, prin diminuarea drastică a atribuţiilor încredinţate organelor reprezentative şi creşterea puternică a participării directe, prin referendum, a poporului la luarea deciziilor politice care îi afectează interesele, prin instituirea dreptului poporului de a demite orice persoană aleasă în orice funcţie publică dacă nu îşi respectă angajamentele asumate prin contractul electoral.

Iată, cuprinsul articolului 2, propus de MCC, referitor la referendum:

“(1) Poporul îşi exprimă voinţa cu privire la orice problemă de interes naţional, sau local, prin referendum, organizat potrivit Constituţiei şi legii.

(2) Referendumul local se organizează la nivelul comunei, oraşului, municipiului, sau judeţului, la cererea primarului, a voievodului, a unui sfert din numărul consilierilor locali, respectiv, judeţeni, sau la cererea a cel puţin 5% din numărul cetăţenilor cu drept de vot ai comunei, oraşului, municipiului, sau judeţului respectiv.

(3) Referendumul naţional se organizează la iniţiativa Preşedintelui României, la iniţiativa a cel puţin 250.000 cetăţeni cu drept de vot, sau din oficiu, de către Autoritatea Electorală, în situaţiile prevăzute în Constituţie.

(4) Autoritatea Electorală este obligată să organizeze referendumul iniţiat potrivit Constituţiei, în termen de 45 zile de la data înregistrării iniţiativelor la această Autoritate, sau la termenele prevăzute în Constituţie.

(5) Referendumul, organizat potrivit Constituţiei, este valabil şi îşi produce efectele în sensul hotărât de majoritatea celor înscrişi pe listele electorale permanente care au participat la referendum şi şi-au exprimat în mod valabil votul. La referendum, participă şi cetăţenii care au domiciliul sau reşedinţa ori călătoresc în străinătate şi sunt înscrişi pe listele electorale suplimentare. La referendum, opţiunile de vot vor fi prezentate pe buletinele de vot în aşa fel încât votanţii înscrişi pe listele electorale să poată alege exprimându-şi opţiunea prin “DA” sau “NU”.

(6) Voinţa exprimată de alegători prin referendum, validat ca fiind legal, este obligatorie pentru toate autorităţile statului şi autorităţile locale.

(7) O lege, sau hotărâre, aprobată prin referendum poate fi modificată, completată sau abrogată doar printr-un alt referendum.”

Odată cu adoptarea Constituţiei propusă de MCC, poporul român va putea el însuşi, la iniţiativa a 250.000 de cetăţeni, să organizeze referendum naţional, pentru a hotărî în orice problemă pe care el o consideră de interes naţional. La fel şi pentru problemele de interes local.

Referendumul nu va mai depinde de bunul plac al Preşedintelui României, sau al autorităţilor locale. El va fi organizat de Autoritatea Electorală, la cererea cetăţenilor, potrivit prevederilor legii.

Referendumul este valabil dacă la el participă cel puţin 50% plus unu din numărul cetăţenilor înscrişi în listele electorale şi hotărârea majorităţii participanţilor la referendum devine obligatorie pentru toate autorităţile statului şi autorităţile locale, inclusiv pentru Parlament, care va trebui să adopte, de îndată, toate legile cerute de punerea în practică a hotărârile adoptate de popor, prin referendum, inclusiv şi pentru Curtea Constituţională, care nu va mai putea să “interpreteze” rezultatele referendumului.

Poporul va hotărî, prin referendum, în orice problemă, de interes naţional, sau local, fără nici o excepţie, inclusiv în ceea ce priveşte aprobarea tratelor internaţionale la care România urmează să devină parte, inclusiv în stabilirea de noi taxe ţi impozite. Poporul va putea, prin referendum, să demită orice persoană aleasă în orice funcţie publică, dacă aceasta nu îşi respectă angajamentele asumate prin contractul electoral.

Referendumul devine, astfel, instrumentul prin care poporul îşi exercită direct suveranitatea, prin care îşi exercită controlul asupra statului, care face ca statul să-şi piardă caracterul totalitar şi să devină ceea ce trebuie să fie, adică slujitor al intereselor poporului, apărător al libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor.

Dreptul la identitate

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 6.

În actuala Constituţie, articolul 6, cu denumirea „Dreptul la identitate”, are următorul cuprins:

„(1) Statul recunoaște şi garantează persoanelor aparținând minorităţilor naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

(2) Masurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparținând minorităţilor naţionale trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni român.”

Noi considerăm că este cât se poate de potrivit ca statul român să recunoască şi să garanteze dreptul tuturor cetăţenilor săi la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. Nu înţelegem de ce numai unii cetăţeni ai României, cei care aparţin unor „minorităţi naţionale”, adică unor etnii minoritare, trebuie să se bucure de acest drept. De ce statul român să nu recunoască şi românilor, adică etniei majoritare, dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. Acesta este motivul pentru care Constituţia Cetăţenilor propune ca articolului 6 să aibă următorul cuprins:

„(1) Statul recunoaşte şi garantează tuturor cetăţenilor săi dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

(2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţilor etnice, culturale, lingvistice şi religioase ale tuturor cetăţenilor săi trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români.

(3) Etnia reprezintă comunitatea persoanelor care vorbesc aceiaşi limbă maternă.

(4) Fiecare cetăţean al României are dreptul să-şi afirme etnia şi religia, prin declararea acestora la primul recensământ organizat după data la care a împlinit vârsta de 18 ani.

(5) Beneficiază de măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase numai cetăţenii care şi-au declarat etnia şi religia, conform alineatului (4).

(6). Până la împlinirea vârstei de 18 ani, copiii îşi exercită drepturile prin intermediul părinţilor, în condiţiile legii.”

Am adăugat 4 noi alineate, pentru a pune ordine în această problemă a minorităţilor etnice. Observă, mai întâi, că noţiunea de minoritate naţională este imprecisă, generatoare de confuzii. Desemnează acest concept o minoritate a naţiunii române, sau o naţiune minoritară, care îşi duce viaţa printre naţiunile majoritare ale lumii. Sintagma aceasta nici nu se regăseşte în alte Constituţii.

Etnia este o noţiune cu un conţinut exact, precis. Ea defineşte comunitatea persoanelor care vorbesc aceiaşi limbă maternă. Am şi introdus această definiţie, la alineatul (4) al articolului 6. Juriştii Consiliului Legislativ nu au nimic împotriva acestei definiţii şi nici împotriva includerii ei ca normă în Constituţie. Ei ne precizează, însă, că, referitor la norma propusă la alineatele (4) şi (5), recensământul reprezintă o operaţiune statistică, astfel încât nu poate avea efect constitutiv de drepturi pentru anumite categorii de persoane, aşa cum se prevede în proiect.

Fără îndoială că recensământul este o operaţiune statistică, nu una comercială, de exemplu. Asta ştie toată lumea. Nu înregistrarea statistică are efect constitutiv de drepturi. Dreptul este creat de Constituţie. Norma propusă de noi dispune numai ca persoanele în cauză să-şi AFIRME etnia, sau religia, pentru a se putea bucura, deplin, de măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, religioase, culturale şi lingvistice.

Tratatele internaţionale privind drepturile omului

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 20

Am arătat, când am comentat articolul 11, că am comasat prevederile articolelor 11 şi 20, având în vedere că cele două articole au acelaşi obiect de reglementare, adică raportul dintre dreptul intern şi dreptul internaţional. Această comasare face ca articolul 20 să nu mai aibă obiect, el urmând să fie abrogat.

În actuala Constituţie, articolul 20, la alineatul (1), prevede că „dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte”, iar alineatul (2) precizează că „dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.

Juriştii Consiliului Legislativ se fac a nu observa propunerea noastră de comasare a articolelor 11 şi 20 şi ne acuză, din nou, fără temei, că încălcăm limitele revizuirii Constituţiei.

Iată ce scriu ei în Avizul nr. 47/2014, în legătură cu acest subiect:

„6.5. Normele din cuprinsul art. 20, referitoare la efectele tratatelor internaţionale privind drepturile omului, propuse spre abrogare la art. I pct. 22, reprezintă garanţii ale tuturor drepturilor şi libertăţile cetăţenilor consfinţite prin Constituţie, astfel încât eliminarea lor reprezintă o încălcare evidentă a limitelor revizuirii Legii fundamentale prevăzute de art. 152 alin. (2)”.

Noi nu am ELIMINAT nimic. Nu am făcut decât să ducem normele din cuprinsul articolului 20 în cuprinsul articolului 11, deoarece acolo le este locul.

Economia

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 135

În actuala Constituţie a României, Titlul IV are denumirea „Economia şi finanţele publice” şi cuprinde 6 articole: 135 – Economia; 136 – Proprietatea; 137 – Sistemul financiar; 138 – Bugetul public naţional; 139 – Impozite, taxe şi alte contribuţii; 140 – Curtea de Conturi; 141 – Consiliul Economic şi Social.

Curtea de Conturi şi Consiliul Economic şi Social sunt instituţii publice, autorităţi ale statului şi locul lor ar trebuie să fie în Titlul III, dedicat autorităţilor statului.

Pentru normele privind „Proprietatea”, în actuala Constituţie, mai există articolul 44, cu denumirea „Dreptul de proprietate privată”. Normal ar fi ca cele două articole, 44 şi 136, să se combine în unul singur, lucru pe care noi l-am şi făcut, în Constituţia Cetăţenilor, articolul 44 căpătând denumirea de „Dreptul de proprietate” şi preluând toate normele referitoare la proprietate, publică şi privată, articolul 136 urmând să fie abrogat.

Am arătat, atunci când am comentat prevederile Constituţiei Cetăţenilor referitoare la Autoritatea Financiară, că articolul 137, intitulat, pompos, „Sistemul financiar”, nu cuprinde decât norme cu caracter general referitoare la formarea şi administrarea resurselor financiare ale statului şi ale autorităţilor locale şi nimic despre formarea şi apărarea resurselor financiare ale cetăţenilor, mult mai mari decât cele ale statului şi ale autorităţilor locale, cel puţin la fel de importante, nimic despre instituţiile statului implicate în formarea şi apărarea acestor resurse financiare ale cetăţenilor, nimic despre Banca Naţională a României, despre rolul ei în crearea banilor, în asigurarea stabilităţii preţurilor, sau, dimpotrivă, în generarea şi întreţinerea proceselor inflaţioniste, nimic despre bănci şi instituţii financiare, nimic despre piaţa de capital, nimic despre asigurări, despre fonduri de investiţii, despre fonduri de pensii, despre instituţiile de supraveghere ale sistemului financiar al ţării. „Părinţii” actualei Constituţii a României au lăsat Parlamentului, politicienilor, puterea nelimitată de a adopta şi aplica legile privitoare la organizarea şi funcţionarea sistemului financiar, fără nici un fel de restricţionări şi condiţionări constituţionale. Rezultatul este acela că, în România, a fost construit un sistem financiar aservit politicienilor şi străinilor, cu ajutorul căruia aceştia au deposedat cetăţenii României de resursele financiare, de capitalul acumulat de români până în anul 1989 şi de cea mai mare parte a resurselor financiare create de ei după 1989.

Pentru a pune capăt acestui uriaş jaf financiar, la care au fost şi sunt supuşi cetăţenii României, am propus crearea Autorităţii Financiare, componentă a statului român, separată şi independentă de celelalte componente ale statului, aflată sub controlul direct al poporului, care, prin Constituţie, primeşte puterea de a acţiona ca apărător al resurselor financiare ale cetăţenilor, ale statului şi ale autorităţilor locale.

Deoarece normele constituţionale referitoare la sistemul financiar al ţării au fost incluse în articolul 134.4, Autoritatea Financiară, precum şi la alte articole din Constituţia Cetăţenilor, articolul 137 nu mai are obiect şi a fost abrogat.

În actuala Constituţie a României, alineatul (1) al articolului 135, „Economia”, are următorul cuprins:

„(1) Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă şi concurență.”

Astăzi, în anul 2014, în România funcţionează o economie DE PIAŢĂ, adică o economie în care cea mai mare parte a capitalului se află în proprietate privată, în care oamenii produc bunuri şi servicii, care îmbracă forma marfă, adică sunt vândute la piaţă, fiecare producător urmărind ca, din vânzarea mărfii sale, să obţină o sumă de bani (preţ) care să fie cel puţin egală cu suma de bani (cost, capital) pe care a cheltuit-o el pentru a produce marfa în cauză. Dacă marfa lui nu se vinde sau se vinde cu un preţ mai mic decât costul ei, producătorul nu îşi poate recupera costul, capitalul, dă faliment şi iese de pe piaţă. Rămân cei competitivi, cei ale căror mărfuri se vând la un preţ mai mare decât costul, diferenţa constituind profitul.

Economia care funcţionează în România este DE PIAŢĂ, dar nu este bazată nici pe libera iniţiativă, nici pe concurenţă.

Economia DE PIAŢĂ din România NU este bazată pe LIBERA INIŢIATIVĂ pentru că 90% dintre români nu au capital. Ei au fost deposedaţi de capitalul pe care îl acumulaseră până în 1989, sunt deposedaţi de cea mai mare parte a avuţiei pe care o crează prin munca lor, rămân cu salarii şi pensii de mizerie, care nu le permit să facă economii, să acumuleze capital. Neavând capital, 90% dintre români nu pot avea nici iniţiativă economică. Nu au INIŢIATIVĂ economică decât străinii şi cei 4-5% dintre români care s-au îmbogăţit prin aşa-zisa privatizare, adică prin cumpărarea pe nimic a capitalului furat de stat de la cetăţeni, prin Legea 15/1990.

Economia DE PIAŢĂ din România NU este bazată pe CONCURENŢĂ. Este bazată pe concurenţă numai economia în care un număr mare de agenţi economici produc şi comercializează una şi aceiaşi marfă, în care aceşti mulţi agenţi economici concurează pentru câştigarea cumpărătorilor, prin calitatea şi preţurile mărfii lor. În felul acesta, cumpărătorul obţine marfa pe care şi-o doreşte la cel mai mic preţ posibil. În România una şi aceiaşi marfă este produsă şi comercializată fie de un agent economic, fie de câţiva, puţini, agenţi economici, aflaţi, însă, sub unul şi acelaşi control. Economia de piaţă din România este o economie neconcurenţială, în care preţurile nu sunt cele mai mici posibile, ele sunt stabilite nu de legea cererii şi ofertei, ci de marii proprietari de capitaluri, cei mai mulţi fiind străini, care îşi însuşesc, astfel, profituri uriaşe, necuvenite.

Economia DE PIAŢĂ din România este o economie OLIGARHICĂ (oligos=puţin; arche=putere, conducere), în care MAJORITATEA CAPITALULUI este concentrată în proprietatea PRIVATĂ a unei minorităţi, a unui număr MIC de cetăţeni români şi a unui număr MIC de corporaţii transnaţionale, în timp ce majoritatea cetăţenilor ţării este lipsită de proprietate asupra capitalului. Efectul este acela că majoritatea avuţiei create în economia naţională este însuşită, sub formă de profituri, de marii proprietari de capitaluri, de oligarhi, este transformată în bunuri de lux – vile, iahturi, jeepuri etc – sau transferată în afara ţării.

Oligarhizarea capitalului are ca efect şi distribuirea inechitabilă a avuţiei create în economie, prin creşterea exagerată a ponderii profiturilor, cu reducerea corespunzătoare a ponderii salariilor, îmbogăţirea nemăsurată a oligarhilor şi sărăcirea continuă a celor care produc avuţia. Înstrăinarea capitalului naţional, prin aşa-zisa privatizare, prin vânzarea lui, pe nimic, către corporaţiile transnaţionale, a avut şi are are ca efect scoaterea din ţară a unei părţi din ce în ce mai mare din avuţia creată de români, reducerea continuă a resurselor care rămân în ţară, care pot fi folosite pentru crearea de capacităţi de producţie, de locuri de muncă.

Înstrăinarea capitalului a avut şi are ca efect şi manipularea preţurilor la importuri şi exporturi astfel încât să se creeze uriaşe deficite comerciale externe, prin care s-a creat o imensă datorie externă, de peste 100 miliarde de euro, ceea ce face ca pentru serviciul acestei datorii, rate şi dobânzi, să se plătească echivalentul a aproape o treime din PIB-ul ţării, din avuţia creată în ţară, în fiecare an. Marile deficite comerciale au determinat şi determină şi devalorizarea continuă a monedei naţionale, altă cauză a scurgerii din ţară a miliarde de euro, în fiecare an.

Economia DE PIAŢĂ oligarhică din România este o economie bolnavă, care produce puţin şi consumă mult. Este o economie parazitară, în care cea mai mare parte a avuţiei create este însuşită de oligarhii străini şi de oligarhii autohtoni şi este transferată în afara ţării, sau consumată pentru bunuri de lux destinate huzurului oligarhilor, o economie care plăteşte salarii şi pensii de mizerie, o economie care generează sărăcie pentru cei mulţi, o economie în care nu se fac investiţii, nu se crează locuri de muncă, o economie care îi alungă pe români din ţară, în căutarea unui loc de muncă, o economie care destramă familiile, care lasă copii românilor pradă traficanţilor de droguri şi de carne vie, o economie care distruge familia, distruge comunităţile, distruge valorile şi tradiţiile civilizaţiei româneşti, distruge statul, distruge ţara, distruge poporul român.

Poporul român are dreptul şi puterea să opteze pentru o altfel de economie, o economie care să-l ajute să-şi apere dreptul la existenţă, să-şi apere ţara, statul, comunităţile, familiile, copiii, adulţii, vârstnicii, valorile şi tradiţiile, o economie care să creeze capacităţi de producţie şi locuri de muncă, suficient de multe şi de bine plătite pentru a-i ţine pe români acasă şi a-i aduce acasă pe cei care au plecat, o economie care să valorifice bogăţiile naturale ale ţării în beneficiul exclusiv al tuturor cetăţenilor săi, o economie care să împiedice însuşirea necuvenită de avuţie, care să încurajeze munca, iniţiativa şi economisirea, o economie cu preţuri stabile, cu comerţ exterior echilibrat, o economie în care capitalul să se afle în proprietatea românilor, astfel încât avuţia să nu se mai scurgă în afara ţării.

Poporul român are dreptul şi puterea să hotărască, prin Constituţie, înlocuirea economiei oligarhice, care îi aduce sărăcie şi umilinţă, cu economia DEMOCRATICĂ (demos=popor; kratos=putere), o economie în care majoritatea capitalului utilizat în economia naţională să se afle în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor ţării, o economie care îi va aduce bunăstare şi demnitate.

Acestea sunt motivele pentru care Constituţia Cetăţenilor propune ca alineatul (1) al articolului 135 să aibă următorul cuprins:

„(1) Economia României este economie democratică, bazată pe proprietatea privată asupra capitalului, larg distribuită în masa cetăţenilor ţării, pe libera iniţiativă şi pe concurenţă, pe încurajarea muncii productive şi pe distribuirea echitabilă a rezultatelor activităţii economice între participanţii la această activitate.”

Optăm, deci clar, pentru o economie DE PIAŢĂ, pentru o economie CAPITALISTĂ, dar nu una oligarhică, ci una DEMOCRATICĂ, o economie bazată pe libera iniţiativă, dar nu numai a oligarhilor, ci a tuturor cetăţenilor ţării, pe concurenţă reală, dată de existenţa pe piaţă a multor mici competitori. Optăm pentru o economie bazată nu pe speculă, ci pe încurajarea muncii productive, o economie bazată pe distribuirea echitabilă a avuţiei create între cei care participă la crearea acestei avuţii: proprietarii capitalului (cărora le revin profiturile) şi proprietarii forţei de muncă (cărora le revin salariile). O distribuire ECHITABILĂ în dublu sens. În primul rând, o distribuire care să asigure proprietarilor forţei de muncă cea mai mare parte a avuţiei create. În al doilea rând, proprietarii capitalurilor şi, deci şi ai profiturilor, să nu fie câţiva oligarhi, adică o minoritate, ci MAJORITATEA cetăţenilor ţării.

În actuala Constituţie a României, alineatul (2) al articolului 135, „Economia”, are următorul cuprins:

„(2) Statul trebuie să ASIGURE:

A) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;

B) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

C) stimularea cercetării științifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecția dreptului de autor;

D) exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul naţional;

E) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menținerea echilibrului ecologic;

F) crearea condiţiilor necesare pentru creșterea calității vieții;

G) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanță cu obiectivele Uniunii Europene.”

Din nefericire, statul român postdecembrist nu a ASIGURAT nici una din condiţiile înscrise în acest alineat constituţional. A făcut, exact, contrariul.

A) Statul român nu a asigurat nici libertatea comerţului, nici protejarea concurenţei loiale, nici crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.

Prin aşa-zisa privatizare, statul român a vândut pe nimic câtorva oligarhi autohtoni şi transnaţionali marile întreprinderi româneşti, multe dintre ele fiind singurele în ţară care fabrică anumite produse, inclusiv multe a căror activitate are caracter de monopol natural, cum sunt cele care exploatează resursele naturale, cele care transportă şi distribuie energia electrică, care exploatează căile ferate, care importă şi distribuie medicamente etc, lucru care a creat situaţii de monopol pentru aceşti operatori economici, ceea ce le permite să manipuleze preţurile, întrega piaţă. Nici vorbă de libertatea comerţului şi de concurenţă loială.

Statul român postdecembrist nu numai că nu a creat un cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, dar a creat cadrul legislativ prin care a distrus o bună parte a factorilor de producţie ai ţării. Au fost distruse mii de întreprinderi, demolate şi vândute ca fier vechi. Au fost distruse 4 milioane de locuri de muncă. Tot atâtea milioane de români, de înaltă calificare – muncitori, tehnicieni, ingineri, economişti, medici, profesori etc – au plecat din România şi produc avuţie pentru alte ţări. Aproape toate resursele naturale ale ţării au fost concesionate transnaţionalilor şi produc profituri uriaşe pentru aceştia.

B) Statul român a protejat atât de bine interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, încât cea mai mare parte a capitalului naţional a fost trecută în proprietatea străinilor, aproape tot capitalul bancar este în proprietatea străinilor, cursul de schimb al monedei naţionale s-a deteriorat de aproape 4 ori în ultimii 14 ani, în timp ce coroana cehă s-a apreciat cu 25%. În aceiaşi perioadă, datoria externă a României a depăşit 100 miliarde de euro.

C) Statul român a stimulat atât de bine şi eficient cercetarea ştiinţifică şi tehnologică NAŢIONALĂ încât au fost distruse peste 80% din institutele de cercetare şi proiectare ale ţării, echipamentele şi utilajele lor au fost vândute ca fier vechi, clădirile şi terenurile lor îmbogăţindu-i pe marii rechini imobiliari ai tranziţiei către… sfârşitul civilizaţiei româneşti. Arta românească a devenit obiect al amintirilor, iar protecţia drepturilor de autor, tichia de mărgăritar a unei societăţi condamnate la pieire.

D) Statul român postdecembrist a asigurat o astfel de exploatare a resurselor naturale în concordanţă cu interesul NAŢIONAL încât exploatarea resurselor de petrol ale ţării aduc profituri austriecilor de peste un miliard de euro pe an, aproape toate bogăţiile subsolului ţării sunt concesionate străinilor, Guvernul vrea să concesioneze exploatarea zăcămintelor auroargintifere de la Roşia Montană pentru o redevenţă de 6%, dar cu multe tone de cianură care vor otrăvi pământul ţării. La fel şi cu exploatarea gazelor de şist.

E) Printr-o politică iresponsabilă de retrocedări şi vânzări de terenuri agricole şi păduri către corporaţiile transnaţionale, statul român a ASIGURAT nu OCROTIREA mediului înconjurător, ci degradarea şi distrugerea acestuia. Au fost defrişate milioane de terenuri de pădure, au fost otrăvite alte milioane de terenuri agricole, supuse la tratamente cu îngrăşăminte şi alte substanţe toxice pentru natură. Totul, în goana după profituri cât mai mari şi mai rapide.

F) Singura condiţie pentru creşterea calităţii vieţii românilor, creată de statul român postdecembrist, pe care o cunosc, este aceea că a fost înfiinţat un Institut pentru Cercetarea Calităţii Vieţii, finanţat de la bugetul statului, care, în fiecare an, întocmeşte un raport în care se arată cum calitatea vieţii românilor scade de la un an la altul. În rest, statul român a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru REDUCEREA calităţii vieţii românilor. Salariul mediu REAL al românilor în anul 2013 a fost mai mic cu 25% decât cel din anul 1989. Între timp, patru milioane de români sunt sclavi în străinătate şi numai ei ştiu care este calitatea vieţii pe care o duc acolo. Şi cei patru milioane de salariaţi rămaşi acasă ştiu foarte bine care este calitatea vieţii lor. Ca şi cei 6,5 milioane de pensionari.

G) Nu ştim, exact, ce au avut în minte cei care au revizuit Constituţia României în anul 2003, atunci când au scris norma prin care au obligat statul român să ASIGURE “aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene”. Ceea ce ştim, sigur, este că politicile de dezvoltare regională aplicate în România în ultimul deceniu au avut ca efect înrăutăţirea situaţiei economice a populaţiei în toate judeţele ţării, fără excepţie. În tratatele constitutive ale Uniunii Europene nu sunt înscrise norme din care să rezulte că Uniunea Europeană ar avea obiective contrare intereselor de dezvoltare ale statelor membre. Nu obiectivele Uniunii Europene sunt de vină pentru calitatea slabă a politicilor de dezvoltare regională ale statului român şi nici pentru rezultatele dezastruoase ale acestor politici. De vină sunt cei care concep şi pun în practică politicile economice, care nu urmăresc dezvoltarea ţării, a tuturor judeţelor, ci jefuirea cetăţenilor, din TOATE judeţele ţării..

Pornind de la aceste rezultate ale modului în care statul român postdecembrist a ASIGURAT funcţionarea economiei româneşti, Constituţia Cetăţenilor propune modificarea radicală a alineatului (2) al articolului 135, care va avea următorul cuprins:

„(2) Statul este obligat să ia măsuri care să asigure:

A) libertatea comerţului cu protejarea concurenţei loiale;

B) împiedicarea speculei şi a însuşirii de venituri necuvenite;

C) remunerarea echitabilă a factorilor de producţie, prin creşterea continuă a ponderii remunerării muncii în valoarea totală a veniturilor create în economia naţională;

D) distribuţia echitabilă a veniturilor obţinute din muncă, prin reducerea continuă a raportului dintre salariul minim brut şi salariul mediu brut realizat în economia naţională;

E) constituirea şi administrarea Fondului Naţional de Capital Distributiv, care să colecteze cel puţin o cincime din Produsul Intern Brut al ţării şi să fie utilizat pentru împroprietărirea cetăţenilor ţării cu capital productiv: terenuri, construcţii, maşini, utilaje, echipamente, brevete, licenţe etc;

F) constituirea şi administrarea Fondului Naţional de Pensii Publice, astfel încât pensia publică să fie cât mai apropiată de valoarea salariului mediu realizat de fiecare participant în perioada minimă de contribuţie, stabilită prin lege;

G) protejarea capitalului național, astfel încât acesta să deţină o pondere crescândă în totalul capitalului utilizat în economia naţională;

H) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, astfel încât valoarea produselor şi serviciilor realizate cu tehnologii româneşti să deţină o pondere crescândă în Produsul Intern Brut al ţării;

I) exploatarea resurselor naturale ale ţării, aflate în proprietate publică, în concordanţă cu interesul naţional, prin regii autonome şi instituţii ale statului român, cu obligaţia statului de a se îngriji şi de zestrea de resurse naturale lăsată generaţiilor viitoare;

J) furnizarea de servicii publice gratuite, de bună calitate, pentru toţi cetăţenii ţării;

K) ocrotirea mediului înconjurător şi menţinerea echilibrului ecologic;

L) dezvoltarea economică echilibrată a tuturor localităţilor şi judeţelor ţării;

M) aplicarea politicilor de dezvoltate economică ale Uniunii Europene, în concordanţă cu interesul naţional.”

(3) Statul este obligat să ţină evidenţa indicatorilor economici prevăzuţi la alineatul (2), literele c)-h) şi să publice nivelul şi dinamica acestor indicatori în Anuarul Statistic al României.

(4) Candidaţii la funcţia de Preşedinte al României sunt obligaţi să includă indicatorii economici prevăzuţi la alineatul (2) în Programele Naţionale de Dezvoltare ale României supuse aprobării poporului în campaniile pentru alegerile prezidenţiale.

(5) Este interzisă încheierea de contracte de natură economică cu clauze secrete între statul român, regiile autonome, instituţiile publice şi autorităţile locale române, pe de o parte, şi terţi, pe de altă parte. “

A. În economia oligarhică, nu există nici comerţ liber, nici concurenţă loială. Economia oligarhică asigură dominaţia pieţii de către un număr redus de producători, mari proprietari de capital, oligarhi, care controlează statul, prin stat, impun legi care le permit să controleze cantităţile de bunuri şi servicii oferite pieţii, să manipuleze cererea şi oferta de mărfuri, să manipuleze preţurile, să-i jefuiască pe cei care produc şi în calitatea lor de salariaţi şi în calitatea lor de consumatori, de cumpărători ai mărfurilor produse şi comercializate de oligarhi.

Prin normele referitoare la crearea şi funcţionarea Fondului Naţional de Capital Distributiv, Constituţia Cetăţenilor asigură dezoligarhizarea, respectiv, democratizarea economiei naţionale, înfiinţarea unui număr mare de mici întreprinderi, într-unul şi acelaşi sector de activitate, care să se poată concura loial, să ofere cumpărătorilor produse de calitate, la preţuri competitive. În plus, Constituţia Cetăţenilor scoate statul de sub controlul oligarhilor şi îl pune sub controlul celor mulţi, care îl vor folosi în interesul lor, al celor mulţi, inclusiv pentru liberalizarea comerţului, pentru protejarea concurenţei loiale dintre producătorii de mărfuri.

B. Democratizarea proprietăţii asupra capitalului crează condiţii pentru exercitarea controlului poporului asupra sistemului financiar, astfel încât banul şi celelalte componente ale sistemului financiar să nu mai poată fi folosite pentru operaţiuni speculative, pentru manipularea preţurilor, în ultimă instanţă, pentru furt, pentru însuşirea de venituri necuvenite. Prin crearea Autorităţii Financiare, prin atribuţiile încredinţate acestei componente a statului român, prin normele referitoare la corelarea masei monetare cu producţia, la limitarea dobânzilor, la interzicerea instrumentelor financiare speculative, Constituţia Cetăţenilor asigură cadrul normativ care va împiedica folosirea sistemului financiar al ţării în scopuri speculative, de jefuire a micilor investitori de către manipulatorii pieţelor financiare.

C. Constituţia Cetăţenilor obligă statul român să ia măsuri care să asigure remunerarea echitabilă a factorilor de producţie, respectiv creşterea continuă a ponderii remunerării muncii în totalul valorii veniturilor create în economia naţională. În prezent, în România, salariile reprezintă mai puţin de o treime din valoarea totală a veniturilor create în economia naţională (PIB), în timp ce profiturilor le revin două treimi din această valoare. În Elveţia, de exemplu, acest raport între salarii şi profituri este exact invers. În România s-a ajuns la această proastă remunerare a muncii ca urmare a oligarhizării şi înstrăinării proprietăţii asupra capitalului. Democratizarea şi românizarea capitalului vor avea ca efect şi o mai echitabilă distribuţie a avuţiei create în economia naţională între factorii care contribuie la crearea acestei avuţii: capitalul şi forţa de muncă. Pe lângă faptul că, prin democratizarea capitalului, o parte tot mai mare a cetăţenilor va participa la însuşirea profiturilor.

D. Statul trebuie să ia măsuri care să asigure nu numai repartizarea echitabilă a avuţiei create între proprietarii capitalului şi proprietarii forţei de muncă, dar şi repartizarea echitabilă a părţii din avuţie care revine forţei de muncă, prin reducerea raportului dintre salariul minim şi cel mediu. Statul poate interveni în acest raport prin sporirea continuă a salariului minim, prin lege.

Referitor la această normă propusă de noi, n Avizul lor nr. 472014, juriştii Consiliului Legislativ scriu următoarele:

„44. În legătură cu textul art. 135 alin. (2) lit. d), propus la art. I pct. 160, precizăm că norma nu este corectă, întrucât veniturile obţinute din muncă aparţin prestatorilor muncii, prin urmare nu pot fi supuse unei “distribuţii echitabile” din partea statului.”

Evident, vorbim limbi diferite. Noi nu am negat faptul că veniturile din muncă aparţin prestatorilor muncii. Am afirmat numai că statul poate interveni în distribuţia veniturilor obţinute din muncă între prestatorii muncii, în reducerea ecartului dintre salariul minim şi salariul mediu, pe economia naţională, lucru care se întâmplă în toate statele lumii, prin pârghia numită legiferarea salariului minim. Nu am făcut decât să obligăm statul român să respecte această bună practică internaţională

E. Experienţa de aproape o jumătate de mileniu de economie capitalistă, adică o economie bazată pe proprietatea PRIVATĂ asupra capitalului, asupra bunurilor utilizate pentru producţia de mărfuri, de bunuri şi servicii destinate vânzării la piaţă, ne arată că o astfel de economie, lăsată liberă, fără intervenţia societăţii, a statului, duce, implacabil, la o economie OLIGARHICĂ, la concentrarea capitalului în proprietatea PRIVATĂ a unei MINORITĂŢI, la transformarea majorităţii cetăţenilor în sclavi, oameni lipsiţi de capital, obligaţi să-şi vândă forţa de muncă proprietarilor capitalului, pe salarii de mizerie, salarii care nu le permit să economisească, să investească, să devină proprietari de capital. Economia oligarhică este o economie bolnavă, parazitară, toxică, deoarece cea mai mare parte a avuţiei creată de munca salariaţilor este însuşită de proprietarii de capital şi utilizată pentru consum, pentru huzurul oligarhilor, pentru întreţinerea statului care să apere averile oligarhilor, pentru purtarea de războaie care să asigure oligarhilor noi surse de materii prime, de forţă de muncă ieftină, de pieţe de desfacere. Economia oligarhică investeşte puţin, sau de loc, ceea ce generează şomaj continuu pentru o bună parte a forţei de muncă, cu tot cortegiul de neajunsuri ce decurge din starea de şomer.

Experienţa de mai bine de un secol de economie comunistă, adică o economie bazată pe proprietatea COMUNĂ asupra capitalului, ne arată că o astfel de economie duce, implacabil, la economia TOTALITARĂ, în care un singur om, conducătorul partidului unic şi, totodată, al statului, exercită singur dreptul de proprietate asupra capitalului, restul cetăţenilor fiind transformaţi în sclavi, lipsiţi de capital şi obligaţi să-şi vândă forţa de muncă celui care exercită dreptul de proprietate asupra capitalului, pe salarii de mizerie. Economia comunistă economiseşte o mare parte din avuţia creată, investeşte mult, dar este ineficientă, deoarece proprietatea comună nu permite afirmarea iniţiativei şi responsabilităţii individului în activitatea economică. În plus, deposedarea tuturor cetăţenilor de capital şi exercitarea dreptului de proprietate asupra întregului capital naţional de către un singur om nu este posibilă decât prin restrângerea tuturor drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, adică prin instituirea dictaturii totalitare.

Constituţia Cetăţenilor propune românilor A TREIA CALE, care constă în construcţia unei economii DEMOCRATICE, o economie în care MAJORITATEA CAPITALULUI să intre şi să rămână în proprietatea PRIVATĂ a MAJORITĂŢII CETĂŢENILOR.

Economia democratică poate fi construită prin crearea unui Fond Naţional de Capital Distributiv, în care să se colecteze o parte substanţială din avuţia creată în economia naţională, acum, în România, cel puţin 20%, care să fie folosită pentru investiţii, dar nu în numele statului, nici în numele „tuturor”, cum s-a făcut de regimul comunist. Aceşti bani trebuie puşi la dispoziţia cetăţenilor, pentru ca aceştia să-i investească în numele lor, să devină proprietari PRIVAŢI asupra capitalului productiv creat prin aceste investiţii.

Din nou, noi spunem una, iar juriştii Consiliului Legislativ văd altceva. În avizul lor nr. 47/2014, ei scriu următoarele

“Referitor la Fondul Naţional de Capital Distributiv, care urmează <<să fie utilizat pentru împroprietărirea cetăţenilor ţării cu capital productiv>>, semnalăm că norma propusă la alin. (2) lit. e) TINDE să aducă atingere dreptului de proprietate privată al cetăţenilor, garantat de Constituţie, precum şi proprietăţii publice şi private a statului”.

Deci, noi propunem o normă constituţională care să permită CREAREA dreptului de proprietate PRIVATĂ asupra capitalului pentru milioane de cetăţeni, iar juriştii Consiliului Legislativ ne acuză că, prin această normă, ÎNCĂLCĂM dreptul de proprietate privată al cetăţenilor. Este adevărat că, în concepţia lor, nu încălcăm de tot, ci numai TINDEM să aducem atingere dreptului de proprietate. Mai departe, norma propusă de noi, spun ei, TINDE să aducă atingere, adică să încalce şi dreptul de proprietate publică şi privată a statului. Păi, cum vine asta, domnilor jurişti? Noi nu propunem să se ia nimic de la stat, din proprietatea lui, publică, sau privată. Noi propunem un impozit, cum sunt atâtea altele, plătit de cetăţeni, prin care să luăm o parte din avuţia creată în economie şi să o folosim petru crearea de capital, care să intre în proprietatea PRIVATĂ a cetăţenilor ţării. Toate statele lumii percep impozite prin care preiau o parte din avuţia creată în economiile lor, pe care o folosesc în diverse scopuri, stabilite prin lege. Toate aceste state TIND să aducă atingere dreptului de proprietate privată al cetăţenilor, precum şi proprietăţii publice şi private a statelor respective?

F. Datele statistice şi calculele făcute pe baza acestor date arată că actualul sistem de pensii publice din România este unul care jefuieşte contribuţiile salariaţilor la fondul public de pensii şi, din această cauză, plăteşte pensii mizerabile. În timpul regimului comunist, în România, contribuţiile la fondul de pensii publice a fost preluat de stat, investit şi transformat în capital productiv – uzine, fabrici, bănci etc – trecute în proprietatea socialistă de stat, a tuturor cetăţenilor ţării. Prin Legea 15/1990, acest capital productiv a fost trecut în proprietatea privată a statului, de unde a fost, apoi, vândut, prin aşa-zisa privatizare. Normal, acest capital ar fi trebuit trecut în proprietatea fondului de pensii publice şi ar fi produs profituri, din care să se plătească pensiile celor care au contribuit la acest fond. Capitalul acumulat din contribuţiile cetăţenilor fiind furat de stat şi vândut, după 1989, statul foloseşte contribuţiile actualilor salariaţi ca să plătească pensii celor cărora le-a furat capitalul, contribuţiile lor la fondul de pensii. Furtul continuă, neîntrerupt.

Constituţia Cetăţenilor propune să se oprească această hoţie. Propunem să se calculeze valoarea, la zi, a contribuţiilor la fondul de pensii a tuturor actualilor pensionari şi salariaţi, să se creeze Fondul Naţional de Pensii Publice, care să devină acţionar, cu această valoare, la societăţile comerciale, aflate, în prezent, în proprietatea statului român, urmând ca Fondul să plătească pensiile din profiturile realizate de aceste societăţi comerciale, aşa cum fac toate fondurile de pensii private din lume.

Numai aşa, pensiile românilor vor corespunde contribuţiilor lor la acest fond şi valoarea lor va fi cât mai apropiată de salariile avute în viaţa activă.

G. Prin norma înscrisă la litera b) a alineatului (2) al articolului 135, actuala Constituţie a României obligă statul român să asigure „protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară”. Statul român şi-a îndeplinit aşa de bine această obligaţie încât cea mai mare parte a capitalului naţional a fost trecută, pe nimic, în proprietatea străinilor, aproape tot sistemul financiar al ţării este controlat de străini, iar puterea de cumpărare a monedei naţionale s-a redus de aproape 4 ori în ultimii 15 ani. Aceasta şi datorită caracterului vag, imprecis, al modului în care este formulată această normă constituţională.

Constituţia Cetăţenilor propune obligarea statului român să asigure o astfel de protejare a capitalului naţional încât acesta, capitalul naţional, să deţină o pondere crescândă în totalul capitalului naţional utilizat în economia naţională. Concret, măsurabil. Cetăţenii îl vor putea întreba pe Preşedintele lor, în fiecare an, cu cât a crescut ponderea capitalului românesc în totalul capitalului utilizat în economia naţională. Iar dacă această pondere a scăzut, îl vom întreba şi care este cauza şi cine este vinovatul.

H. La fel stau lucrurile şi cu “stimularea” cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale. Constituţia Cetăţenilor propune o normă care ne va da posibilitatea să cunoaştem, concret, ponderea valorii produselor şi serviciilor realizate cu tehnologii româneşti în totalul valorii produselor şi serviciilor realizate în economia naţională, să ştim dacă această pondere creşte sau scade, dacă valorificăm capacitatea de creaţie a românilor sau devenim tot mai dependenţi de tehnologiile altora.

I. Nu este suficient să afirmăm, în Constituţie, că statul trebuie să asigure exploatarea resurselor naturale „în concordanţă cu interesul naţional”. Cu o astfel de normă, resursele naturale ale României au ajuns să fie exploatate de corporaţiile transnaţionale, cu tehnologii poluante, toxice, în concordanţă cu interesele lor de profit şi nu „cu interesul naţional”. Constituţia Cetăţenilor propune ca toate resursele naturale ale ţării să formeze obiectul proprietăţii publice, să fie exploatate numai de statul român, prin regii autonome şi instituţii publice, cu tehnologii nepoluante, în beneficiul tuturor cetăţenilor ţării.

J. Exercitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor nu se reduce la simpla lor afirmare prin norme constituţionale. Statul trebuie să dispună de instituţii apte să furnizeze cetăţenilor serviciile prin care se exercită aceste drepturi şi libertăţi. Statul trebuie obligat, prin Constituţie, să asigure serviciile publice, naţionale sau locale, de educaţie, asistenţă medicală, ordine publică, apărare naţională, apărarea naturii etc. Cetăţenii nu pot să-şi asigure singuri aceste servicii. Acesta este şi motivul pentru care îşi construiesc statul. Să dispună de un sistem naţional de învăţământ, de un sistem naţional de asistenţă medicală, de un sistem naţional de ordine publică, de o armată naţională, de un sistem naţional de apărare a naturii, a mediului înconjurător etc. Serviciile oferite de aceste componente ale statului naţional sunt aceleaşi pentru toţi cetăţenii, sunt gratuite, ele fiind finanţate din contribuţiile tuturor cetăţenilor, prin sistemul de taxe şi impozite. Scoaterea acestor servicii în afara statului naţional, furnizarea lor de către agenţi economici cu capital privat, autohton, sau transnaţional, contra cost, înseamnă distrugerea statului naţional şi, implicit, distrugerea naţiunii, a poporului.

K. Constituţia Cetăţenilor obligă statul să asigure ocrotirea mediului înconjurător şi menţinerea echilibrului ecologic, dar crează şi baza materială de care are nevoie pentru a-şi duce la îndeplinire această obligaţie. Prin articolul 135.6, Constituţia Cetăţenilor dispune crearea Fondului Naţional de Mediu, în care vor fi colectate amenzile plătite de cei care alterează mediul şi din care vor fi finanţate cheltuielile pentru refacerea mediului alterat şi pentru menţinerea echilibrului ecologic.

L. Poporul român este un tot unitar căruia nu îi este indiferent de ce se întâmplă cu cei care îl compun. Toţi românii, din toate localităţile ţării au dreptul la libertate, la bunăstare şi la fericire. Statul românilor trebuie obligat, prin Constituţie, să asigure dezvoltarea ECONOMICĂ ECHILIBRATĂ a tuturor localităţilor şi judeţelor ţării. Constituţia Cetăţenilor nu se mulţumeşte să înscrie această obligaţie printre normele sale, ci crează şi mecanismul financiar care să asigure ducerea la îndeplinire a obligaţiei. Toţi cetăţenii României, din TOATE localităţile ţării, vor primi cele 20.000 de euro de la Fondul Naţional de Capital Distributiv, pe care vor putea să-i investească în crearea de capacităţi de producţie şi locuri de muncă, chiar în comunele şi oraşele în care locuiesc. Banii colectaţi la Fondul Naţional de Capital Distributiv vor fi repartizaţi pe ramuri de activitate – industrie, agricultură, construcţii, transporturi, comerţ etc. – Dar vor fi repartizaţi şi pe judeţe, în funcţie de numărul de locuitori ai acestora. După intrarea în vigoare a Constituţiei Cetăţenilor, România nu va mai avea “zone” şi „regiuni” defavorizate, subdezvoltate. Vom avea o economie înfloritoare în toate localităţile care compun România, viitoarea Grădină a Maicii Domnului.

M. Ca stat membru al Uniunii Europene, România are obligaţia să pună în practică deciziile de politică economică ale Uniunii, decizii la luarea cărora participă, pe picior de egalitate, cu toate celelalte state membre. Punem în aplicare aceste politici economice dacă şi numai dacă ele sunt în concordanţă cu interesul nostru naţional. Iată de ce este foarte important cui îi dăm puterea de a ne reprezenta în instituţiile Uniunii Europene în care se iau deciziile de politică economică comunitară. Iată de ce este important pe cine alegem în funcţia de Preşedinte al României.

În Constituţia României, la articolul 135, Economia, am adăugat trei noi alineate.

Constituţia Cetăţenilor, prin alineatul (3) al articolului 135, obligă statul român să ţină evidenţa indicatorilor economici prevăzuţi la alineatul (2), deci indicatorii care măsoară modul în care statul asigură dezvoltarea economiei naţionale, să publice nivelul şi dinamica acestor indicatori în Anuarul Statistic al României, astfel încât poporul să cunoască în ce măsură statul şi-a îndeplinit aceste obligaţii constituţionale.

Prin alineatul (4) al aceluiaşi articol 135, Constituţia Cetăţenilor obligă pe cei care candidează la funcţia de Preşedinte al României să includă indicatorii economici menţionaţi la alineatul (2) în Programele Naţionale de Dezvoltare a României supuse de ei spre aprobarea poporului în campaniile pentru alegerile prezidenţiale. Candidaţii la funcţia de Preşedinte al României nu vor mai putea ameţi electoratul cu promisiuni de genul „Să trăiţi bine!”. Fiecare candidat va trebui să propună poporului, spre aprobare, Programul Naţional de Dezvoltare a României, pe perioada celor 4 ani în care vrea să fie Preşedintele României, program care va cuprinde cifre exacte privind nivelul PIB-ului, numărul locurilor de muncă, nivelul salariilor şi al pensiilor, numărul românilor care vor primi cei 20.000 de euro, raportul dintre salarii şi profituri, nivelul dobânzilor, nivelul datoriei externe, raportul dintre capitalul autohton şi cel străin, ponderea valorii produselor şi serviciilor realizate cu tehnologii româneşti etc. Candidatul se va obliga, în scris, în faţa poporului, să acţioneze pentru realizarea Programului de Dezvoltare a României pe care îl propune spre aprobarea poporului. Nerealizarea acestui Program va atrage demiterea din funcţia de Preşedinte al României.

Prin alineatul (5) al articolului 135, Constituţia Cetăţenilor interzice statului român, regiilor autonome, instituţiilor publice şi autorităţilor locale române să încheie contracte de natură economică cu clauze secrete. Bunurile şi valorile care fac obiectul acestor contracte aparţin poporului şi proprietarul lor are dreptul să cunoască clauzele contractelor în cauză.