REPLICA

La Manifestul „STĂPÂNI PE VIITORUL NOSTRU” al „Coaliţiei pentru o Românie integră, verde şi prosperă”, autori Dr. Ovidiu Hurduzeu, Prof.dr. Mihaela Fîrşirotu

Stimată doamnă Fîrşirotu şi stimate domnule Hurduzeu,

Am citit cu interes textul manifestului dumneavoastră, aşa cum fac cu toate iniţiativele care îşi propun coalizarea românilor de bună credinţă în organizaţii civice, sau politice, apte să contribuie la alungarea de la conducerea statutului român a autorilor loviturii de stat din decembrie 1989 şi ai fărădelegilor săvârşite impotriva poporului român de atunci încoace.

Din capul locului, vreau să vă spun că sunt de acord cu aproape toate ideile şi propunerile din Manifestul STĂPÂNI PE VIITORUL NOSTRU. Aceasta deoarece, aşa cum voi arăta, în cele ce urmează, MULTE din aceste idei şi propuneri sunt cuprinse, expres, sau implicit, în PROGRAMUL POLITIC al Partidului Poporului, program a cărui temelie este constituită de LEGEA COJOCARU privind construcţia economiei democratice.

Înainte de a purcede la această demonstraţie aş dori să vă pun următoarea  întrebare:

Cum explicaţi faptul că Manifestul STĂPÂNI PE VIITORUL NOSTRU a fost dat publicităţii nu înainte ci la câteva zile după ce fusese postat pe site-ul www.variantacojocaru.ro, ca şi pe multe alte site-uri, APELUL PENTRU CONSTITUIREA ALIANŢEI POPORULUI?  Scopul declarat al Apelului a fost şi este acela de a coaliza partidele  politice şi organizaţiile civice CARE NU AU PARTICIPAT la guvernarea României într-o FORŢĂ care să alunge, prin vot,  de la guvernarea ţării pe TOŢI cei care se fac vinovaţi de dezastrul economic, politic, social şi moral în care a fost adusă România.

Şi încă o întrebare. Ştiţi că acelaşi SCOP l-a avut şi îl are şi Manifestul GATA PENTRU ROMÂNIA NOASTRĂ, publicat pe site-ul www.variantacojocaru.ro încă din luna august 2008?

Rămânând la preambulul Manifestului dumeavostră, sunt absolut de acord că România a fost „devastată de experimentul socialism-comunismului”. Mai departe, însă, dumneavoastră spuneţi că „România s-a dedicat, în ultimii 20 de ani, experimentului neoliberal, un  experiment nu mai puţin distrugător, dar mai subtil decât cel anterior”. Chiar aşa? Chiar credeţi că poporul român s-a DEDICAT „experimentului” prin care a fost deposedat de capitalul pe care îl acumulase până în 1989, în valoare de peste 300 miliarde de euro, actuali, ca şi de profiturile realizate de acest capital în ultimii 23 de ani, în valoare de peste 1500 miliarde de euro? Chiar credeţi că poporul român s-a DEDICAT „experimentului” prin care i-au fost distruse 4 milioane de locuri de muncă, prin care 3 milioane de români au fost obligaţi să-şi părăsească ţara şi familiile, în căutarea unui loc de muncă, prin care 5 milioane de copii de români trăiesc fără mamă, sau fără tată, sau fără ambii părinţi, devenind pradă uşoară pentru traficanţii de droguri şi de carne vie? Chiar credeţi că poporul român s-a DEDICAT “experimentului” prin care s-a adus sistemul naţional de învăţământ în situaţia de a produce “tâmpiţi”, care i-a distrus sistemul naţional de sănătate, lăsând mii de români să moară cu zile, din lipsă de medicamente şi asistenţă medicală?

Eu vă invit să fiţi de accord cu mine şi să acceptaţi că nu România s-a DEDICAT “experimentelor” mai sus menţionate, ci numai STATUL român postdecembrist. Ţara numită România include şi STATUL român şi POPORUL român. Regula generală este ca STATUL să apere interesele, adică drepturile şi libertăţile POPORULUI, să slujească POPORUL. Există şi excepţii de la regulă. Au existat şi există ţări  în care statul nu apără interesele, drepturile şi libertăţile poporului, nu slujeşte poporul. Este şi cazul statului român postdecembrist. Acesta a fost şi este un stat care nu apără interesele, drepturile şi libertăţile poporului român. A fost şi este un stat DEDICAT intereselor celor deveniţi proprietari ai capitalului românesc, prin aşa-zisa privatizare, în cea mai mare parte străini. Acest stat este cel care a pus şi pune în aplicare toate „experimentele” mai sus menţionate, toate nenorocirile care s-au abătut asupra poporului român în ultimii 23 de ani. Acest stat a fost şi este un stat anticetăţenesc, antipopular, antinaţional, antiromânesc. Aceste precizări şi nuanţări au fost precizate, pe larg, în DOCTRINA POPULARĂ şi, ulterior, în PROGRAMUL POLITIC al Partidului Poporului, ambele publicate pe www.variantacojocaru.ro, în 2008, respectiv, 2010.

Sigur că aveţi dreptate atunci când precizaţi „consecinţele dezastruoase pentru România” ale experimentului postdecembrist. Este adevărat că „băncile ţării au ajuns în mâinile străinilor”. Este, deasemenea, adevărat că „bunurile ţării (resursele naturale şi energetice, capacităţile industriale, chiar şi apa) au fost vândute sau concesionate pe numic investitorilor şi speculanţilor străini”. La fel, când spuneţi că „ţara depinde fiscal, financiar şi politic de organizaţii internaţionale”. Sunt adevăruri dureroase, evidente, astăzi, pentru orice român de bună credinţă. Sunt adevăruri pe care eu le spun de peste 20 de ani. Mai mult, în 1990, când nimeni nu ştia cum va arăta „experimentul”, le-am spus românilor că dacă nu vor face privatizarea propusă de mine, cunoscută, la vremea aceea, sub numele de „Varianta Cojocaru”, şi vor face privatizarea concepută de guvernul de atunci, „Varianta Roman”, întreaga economie românească va fi aservită capitalului străin. Vedeţi, în acest sens, cărţile PRIVATIZAREA: DE CE? CUM? PENTRU CINE? – 1990, IEŞIREA DIN PRĂPASTIE  – 1998, CRIMA NUMITĂ PRIVATIZARE – 2008.

Sigur că aveţi dreptate când spuneţi că “Sectorul agricol este fragil şi neperformant; industria agro-alimentară este ineficientă, risipeşte resursele, ameninţă sănătatea populaţiei şi distruge mediul învonjurător”. Vă propun să adăugăm că “experimentul” a inclus şi distrugerea cooperativelor agricole, a intregului capital productiv al acestora (construcţii agro-zootehnice, tractoare şi maşini agricole etc ), a sistemelor de irigaţii de pe aproape întreaga suprafaţă de 3 milioane de hectare construite în timpul regimului communist. De ce autorii “experimentului” nu au fost de accord cu Legea Cojocaru, versiunea 1990, care prevedea, printre altele, păstrarea cooperativelor agricole, sub formă de societăţi comerciale, cu recunoaşterea drepturilor de proprietate privată a ţăranilor asupra terenurilor? Dumneavoastră, ce credeţi, din simplă incompetenţă?

Sper că nu aveţi nimic împotrivă să aceptăm că afirmaţia dumneavoastră privind fragilitatea, ineficienţa şi lipsa de performanţă  a sectorului agricol este valabilă pentru TOATE sectoarele economiei româneşti. Şi pentru industrie, şi pentru construcţii, şi pentru transporturi etc. La care să adăugăm precizarea făcută de mine privitoare la faptul că “experimentul” a însemnat şi DISTRUGEREA PREMEDITATĂ a mii de intreprinderi, din toate aceste sectoare şi ramuri ale economiei naţionale, demolate şi vândute ca fier vechi, transformate în vile, jeepuri, iahturi, uriaşe depozite bancare, în ţară şi străinătate.

Acum, vine o “consecinţă” a “experimentului”, ceva mai greu de înţeles,  pe care o redau în întregime, cu ghilimelele de rigoare: “Bogăţia este din ce în ce mai injust împărţită între români; proprietatea productivă, în loc să fie larg răspândită, este monopolizată în câteva mâini. (Prin „proprietate productivă“ înţelegem posesiunea fizică şi folosirea concretă a pământurilor, uneltelor şi cunoştinţelor precum şi a capitalului real, fizic, capabil să producă în mod responsabil şi sustenabil, nicidecum equity instruments şi alte scheme speculative)”. Încerc să traduc acest citat. Atât pentru mine, cât şi pentru cei care vor citi aceste rânduri.

Deci, BOGĂŢIA cuprinde BUNURI PRODUCTIVE – terenuri, construcţii, maşini, uzine, fabrici, hoteluri, bănci, stocuri de materii prime şi materiale, brevete, licenţe, etc şi BUNURI DE CONSUM – case, vile, jeep-uri, iahturi etc. Bunurile productive mai sunt definite şi prin conceptul de CAPITAL PRODUCTIV, sau CAPITAL REAL, sau CAPITAL FIZIC, care este ceva deosebit de CAPITALUL FINANCIAR (hârtii, titluri de valoare, care exprimă drepturi de proprietate asupra ANUMITOR componente ale capitalului real ), sau de CAPITALUL BĂNESC(tot hârtii, care îţi conferă dreptul de a-ţi însuşi, instantaneu, ORICE BUN oferit spre vânzare, în limita valorii înscrisă pe hârtia respectivă).

Cu aceste precizări, înţelegem, deci, că una din consecinţele dezastruoase, pentru România, ale “experimentului neoliberal” esta aceea că “Bogăţia (atât aceea de bunuri productive cât şi aceea  de bunuri de consum) este din ce în ce mai injust împărţită între români”. Absolut de accord, cu această parte a afirmaţiei.

Mai departe, însă, ni se face precizarea că “proprietatea productivă, în loc să fie larg răspândită, este monopolizată în câteva mâini”. Şi mai departe, ni se dă definiţia conceptului de proprietate productivă, care ar consta în „posesiunea fizică şi folosirea concretă a pământurilor, uneltelor şi cunoştinţelor precum şi a capitalului real, fizic”. Las de o parte, posesiunea fizică a…. capitalului fizic. Las de o parte şi capacitatea capitalului fizic de a PRODUCE…RESPONSABIL. Din acestă definiţie, înţeleg că pământurile, uneltele şi cunoştinţele nu fac parte din  capitalul real, fizic, care este ceva diferit de pământuri, unelte şi cunoştinţe, capitalul fizic fiind adăugat, prin conjuncţia “şi”, la pământuri, unelte şi cunoştinţe. Desigur, oricine are dreptul să creeze concepte şi să le definească cum vrea. Problema este că acestea trebuie să fie înţelese şi acceptate de cei cărora li se adresează autorii, creatorii lor. Ori, dumneavoastră ne spuneţi că “proprietatea productivă”, adică “posesiunea fizică” a pământurilor, uneltelor, cunoştinţelor precum şi capitalului real, în loc să fie larg răspândită, este monopolizată în câteva mâini. Cum adică, pământurile, uneltele şi cunoştinţele acestei ţări şi al acestei lumi se află în posesiunea FIZICĂ a câtorva mâini?. Terenul, furnalele şi celelalte utilaje şi echipamente ale Combinatului Siderurgic SIGEX Galaţi se află în proprietatea productivă, adică în “posesiunea fizică” a celor câteva mâini, care formează acţionariatul majoritar al combinatului?.

Vă invit să încercăm să ne înţelegem, evident, în limba română. Personal, înţeleg că nu sunteţi de acord cu proprietatea privată ASOCIATIVĂ asupra capitalului, realizată prin intermediul capitalului financiar, al acţiunilor şi părţilor sociale. Că sunteţi împotriva capitalului financiar. Împotriva părţilor sociale, a acţiunilor, a obligaţiunilor, etc. Probabil, şi împotriva banilor. Că acceptaţi numai proprietatea privată INDIVIDUALĂ asupra capitalului real. Că doriţi ca numai eu, de exemplu, în calitate de cap de familie să pot fi proprietarul fermei, al tuturor BUNURILOR PRODUCTIVE folosite în această fermă. Şi că toate terenurile, uneltele şi cunoştinţele să se afle numai în proprietatea PERSONALĂ a indivizilor. Nu numai că trebuie să le am în posesie fizică exclusivă, dar să le şi FOLOSESC CONCRET, numai eu şi probabil, eventual, membrii familiei mele, fără să “exploatez”, adică să angajez muncă salariată. Fără niciun asociat, fără nici un partener. Afirmaţie valabilă pentru orice entitate economică: atelier, chioşc, magazine, uzină, fabric, hotel, bancă etc Asta înseamnă şi negarea cooperaţiei, pe care o susţineţi, cel puţin la modul teoretic. Membrii cooperatori nu au “posesiunea fizică” a depozitelor  de aprivizionare şi desfacere, nici asupra calculatoarelor din biroul de marketing. Acestea se află în proprietatea persoanei juridice, care se numeşte cooperativă. Membrii cooperatori au “posesiunea fizică” nu a capitalului real, reprezentat de depozite şi calculatoare, ci a capitalului financiar, reprezentat de părţile sociale.

Vă propun să încercăm să ajungem la o înţelegere, la un compromis. Eu sunt de accord că trebuie să promovăm, să susţinem, dezvoltarea, în toate domeniile şi pe toate căile, a proprietăţii PRODUCTIVE, a proprietăţii INDIVIDUALE, PERSONALE asupra capitalului real, fizic. Trebuie să fiţi de accord, însă, că, cel puţin pentru mult timp, de acum spre viitor, economia nu poate funcţiona EFICIENT fără capital financiar, fără proprietatea PRIVATĂ ASOCIATIVĂ asupra capitalului real. Economia modernă are nevoie nu numai de întreprinderi mici, al căror capital real poate forma obiectul proprietăţii INDIVIDUALE. Economia modernă are nevoie şi de întreprinderi de dimensiuni medii, mari şi foarte mari, al căror capital real să poată face obiectul proprietăţii PRIVATE ASOCIATIVE. În industria constructoare de maşini (ca şi în multe alte industrii), de exemplu, putem avea sute, sau mii de întreprinderi mici, al căror capital se află în proprietate INDIVIDUALĂ, care produc diferite componente ale autoturismului, sau ale tractorului, dar avem nevoie şi de o mare uzină de asamblare a acestor componente, al cărui capital real – format din terenuri, clădiri, utilaje, echipamente etc – de valoare mare, se poate afla fie în proprietatea PRIVATĂ PERSONALĂ, a unui individ (OLIGARH), fie în proprietatea COMUNĂ, a statului, fie în proprietatea PRIVATĂ ASOCIATIVĂ, a câtorva, a zeci, mii, sau sute de mii de asociaţi, sau acţionari. Iată că am ajuns la cele trei OPŢIUNI, la cele trei CĂI, cele trei TIPURI de economie, care ne stau la dispoziţie. A patra nu există decât în mintea diletanţilor, a celor care au învăţat ştiinţa economic după ureche. Putem opta pentru COMUNISM, proprietate comună asupra capitalului, pentru CAPITALISMUL OLIGARHIC, proprietatea PRIVATĂ a unei minorităţi asupra capitalului, sau pentru CAPITALISMUL DEMOCRATIC, proprietatea PRIVATĂ a majorităţii asupra capitalului.

Cum bine ştiţi, de peste 20 de ani, eu susţin A TREIA CALE, CAPITALISMUL DEMOCRATIC, pentru a cărui CONSTRUCŢIE am propus şi mecanismul legislativ, administrativ şi financiar, cunoscut sub denumirea de LEGEA COJOCARU, în mai multe versiuni, fiecare adaptată realităţilor economiei românaşti, din ultimele două decenii.

Compromisul pe care îl propun este să susţinem, împreună, această A TREIA CALE, a CAPITALISMULUI DEMOCRATIC, urmând să promovăm şi să susţinem atât dezvoltarea proprietăţii PRODUCTIVE, cum o numiţi dumneavoastră, sau PERSONALE asupra capitalului real, cum o numesc eu, dar şi a proprietăţii PRIVATE ASOCIATIVE asupra capitalului real, prin intermediul capitalului financiar, al actiunilor şi părţilor sociale.

De accord cu celelalte consecinţe ale “experimentului”, respectiv, ruinarea instituţiilor sociale, a şcolilor, univesităţilor, spitalelor, demoralizarea populaţiei şi pierderea încrederii acesteia în instituţiile şi guvernele ţării, consumismul bazat pe împrumuturi, exodul dureros şi distructiv al românilor, în căutarea unui loc de muncă, reputaţia internaţională îndoielnică a României.

Permiteţi-mi să mă opresc puţin asupra concluziei dumneavoastră la acest prim capitol al Manifestului, referitor la consecinţele experimentului. Spuneţi că “Majoritatea românilor consideră că o guvernare incompetentă şi corupta, tradusă în politici greşite – indiferent de partid sau partidele care au fost la putere în ultimii 20 de ani – este cauza acestei situaţii catastrofale”. Sper că îmi recunoaşteţi dreptul de a pune sub semnul întrebări această afirmaţie. Analizele pe care le-am făcut în ultimii 23 de ani, pe care le-am adus la cunoştinţa românilor în lucrările publicate, îmi permit să spun că nu “incompetenţa şi corupţia” guvernanţilor reprezintă cauza situaţiei catastrofale în care a fost adusă România. Incompetenţa şi corupţia guvernanţilor, inclusiv “politicile” acestor guvernanţi, sunt ele însele efecte ale complotului pus la cale de autorii loviturii de stat din decembrie 1989, pentru uzurparea drepturilor şi libertăţilor, în primul rând a DREPTURILOR DE PROPRIETATE ale poporului român, pentru ÎMBOGĂŢIREA uzurpatorilor, a autorilor complotului, prin deposedarea poporului român de CAPITALUL PRODUCTIV, REAL, acumulat până în 1989, ca şi de profiturile create de acest capital, după 1989. Îmbogăţirea complotiştilor uzurpatori a implicat şi distrugerea unei importante părţi a acestui capital, prin transformarea lui în bunuri de consum, sau în depozite bancare, în ţară, sau în străinătate. Îmbogăţirea complotiştilor uzurpatori a implicat şi vânzarea, pe nimic, către străini, a celei mai mari părţi a capitalului productiv acumulat de români până în 1989, contra comisioane grase pentru vânzătorii de ţară. Îmbogăţirea complotiştilor a implicat şi transformarea statului în instrument de jefuire a cetăţenilor, inclusiv prin intermediul bugetului de stat. Transformarea statului în instrument de jaf, de furt, a generat, implacabil, guvernanţi corupţi şi incompetenţi. Acesta este lanţul cauzal, nu invers. Trebuie să recunoaştem ADEVĂRUL, să-l spunem răspicat, deoarece numai astfel vom putea să găsim SOLUŢIILE, prin care să facem DREPTATE românilor şi să scoatem ţara din situaţia catastrofală în care au adus-o complotiştii. Aceste soluţii trebuie să cuprindă, în primul rând, DESPĂGUBIREA românilor pentru capitalul de care au fost deposedaţi şi ÎMPROPRIETĂRIREA lor cu CAPITAL PRODUCTIV, crearea, astfel, a unei clase mijlocii, care să cuprindă MAJORITATEA cetăţenilor, în a căror proprietate PRIVATĂ, productivă, sau financiară, să se afle MAJORITATEA capitalului naţional. Numai această majoritate, format din PROPRIETARI de capital, va fi capabilă să-şi creeze un stat al ei, al majorităţii, un stat condus de reprezentanţii clasei mijlocii, oameni competenţi şi incoruptibili. Acesta este lanţul cauzal al construcţei economiei şi societăţii DEMOCRATICE, al celei de a TREIA CALE. Acesta este, de fapt, scopul şi conţinutul Legii Cojocaru.

Al doilea capitol al Manifestului ne pune în faţă întrebarea „Cum putem ieşi din criza politică, economică şi morală?” În preambulul capitolului aflăm şi răspunsul la întrebare. Pentru a ieşi din criză, spuneţi dumneavoastră, trebuie să adoptăm o „a treia cale”, una a bunului simţ, situată între dogmele comunismului şi iluziile capitalismului sălbatic, să creem o coagulare a forţelor civice şi politice de centru, să restaurăm rânduiala unei societăţi cu Lege, Moralitate, Tradiţie şi Conştiinţă, bazată pe trei valori esenţiale Devotament, Dreptate, Disciplină, să aplicăm un „set de politici bine gândite şi clar focalizate, ca şi de oameni competenţi şi integri la guvernare pentru a implementa aceste politici”. Urmează setul celor 15 “politici”.

Înainte de a trece la analiza celor 15 politici ale “programului de transformare a României”, prin care ar urma să ieşim din criza politică, economică şi morală, îmi permit să citez, complet, cu ghilimele de rigoare, încheierea preambului, unde spuneţi că “Este urgent ca oamenii să recâştige sentimentul că sunt proprietari ai resurselor şi pământului ţării, că nu sunt doar chiriaşi sau pălmaşi în propria lor ţară. Prin restaurarea economiilor locale şi a capitalului local, prin stimularea prin cadrul fiscal şi subvenţii a iniţiativei antreprenoriale, prin promovarea unei largi răspândiri a proprietăţii productive, România poate şi trebuie să devină o ţară de PROPRIETARI.” Nu pot decât să vă mulţumesc. De o jumătate de secol, eu, cum spunea, undeva, domnul Hurduzeu, „o ţin langa” cu visul ăsta al meu, care este acela că ROMÂNIA POATE ŞI TREBUIE SĂ DEVINĂ O ŢARĂ DE PROPRIETARI. Da, domnule Hurduzeu. Asta-i pohta ce-am pohtit eu. Să trăiesc clipa în care ROMÂNIA VA FI O ŢARĂ DE PROPRIETARI.

Primele 4 din cele 15 politici ale Manifestului sunt dedicate agriculturii. Nici una din cele 15 politici nu este dedicată industriei.

Prima din cele 4 politici agrare priveşte “protejarea pământului agricol”, prin care guvernul român este chemat „să protejeze terenurile agricole”, „să controleze vânzarea şi proprietatea pământului agricol”, „să dea un decret conform căruia în zone bine definite ale României nu pot fi folosite pentru alte scopuri decât agricultura”, „să aprobe achiziţionarea de pământuri în aceste zone de către nonrezidenţi”, „să interzică concesionarea sau luarea în proprietate a mai mult de 500 de hectare”.

Las, din nou, de o parte, faptul că, în România, guvernul nu poate „să dea” decât ordonanţe, ordonanţe de urgenţă şi hotărâri. El nu poate „să dea” decrete. Numai Preşedintele României poate „să dea” decrete.

Revenind la fondul propunerilor, nu credeţi că intraţi în contradicţie cu visul meu, cu care tocmai stabilisem că sunteţi de acord? Nu vi se pare că, prin ceea ce propuneţi, încălcaţi drepturile de proprietate ale românilor?

În fond, aici avem două probleme distincte.

Prima este legată de dreptul străinilor de a cumpăra pământ românesc. Aici nu avem ce discuta. Chiar dacă statul român a încheiat, fără să consulte poporul român, vreun contract, prin care s-a angajat, iresponsabil, să permită străinilor să cumpere pământ românesc, viitorul stat românesc, cu adevărat al poporului român, trebuie să se angajeze să obţină rezilierea acelui contract. Pămâtul românesc a fost „cumpărat” cu sângele românilor şi, din acest motiv, pământul românilor se vinde decât românilor. Noi recunoaştem acest drept tuturor popoarelor lumii. Trebuie să luptăm ca şi ei să-l recunoască pe al nostru.

A doua problemă priveşte actele de vânzare-cumpărare a pământului între români şi, respectiv, dimensiunile proprietăţii funciare. Nici aici nu avem ce discuta. Dreptul de proprietate este sfânt. Fiecare român poate cumpăra cât pământ vrea, de la cine vrea. Dacă poate. Dacă are bani, pentru cumpărare, dar şi pentru plata impozitelor aferente pământului în cauză.

Dimensiunea proprietăţilor asupra pământului nu trebuie stabilită prin „decrete” ale statului, nici prin „aprobări” şi „avize” ale „agenţiilor” şi funcţionarilor publici, ci prin impozitul progresiv pe marile averi, propus prin Legea Cojocaru. Cu cât suprafeţele de teren deţinute în proprietate de una şi aceiaşi persoană fizică, sau juridică, vor fi mai mari, cu atât vor fi mai mari şi impozitele plătite la Fondul de Investiţii al Poporului, din acest fond, banii urmând să ajungă la cei fără pămât, sau cu pământ puţin, care vor putea, astfel, să cumpere pământul de care au nevoie, pe care să-l muncească, să-l facă roditor. Legea Cojocaru, împreună cu piaţa, va regla, astfel, dimensiunea proprietăţii asupra pământului, fără imixtiunile arbitrare ale guvernanţilor, generatoare de abuzuri şi corupţie.

Punctul 2 al “programului de transformare a României” este intitulat “Implementarea unei noi politici agro-ecologice”. Aici, ni se spune că “Este esenţial ca fermierilor mici şi mijlocii să li se ofere toate mijloacele pentru folosirea optimă a pământului lor, pentru propriul lor beneficiu şi al întregii ţări şi astfel să se restaureze demnitatea economică şi spirituală a satului românesc“. Foarte bine şi foarte frumos, spus. Cine să le ofere fermierilor mici şi mijlocii… “toate mijloacele”? Cu ce bani să fie cumpărate aceste „mijloace” pentru folosirea optimă a pămâmtului?

Mai departe  “Statul trebuie să sprijine financiar şi tehnic fermierii mici şi mijlocii pentru accesarea fondurilor alocate în cadrul Programului Common Agricultural Policy (CAP), Pilonul II. În plus, politicile agro-ecologice trebuie să includă accesul micilor fermieri la pieţele regionale şi locale, accesul la credite şi asigurări împotriva riscurilor climaterice, cercetare şi dezvoltare în agronomie, educaţie şi sprijin pentru formarea de asociaţii (cooperative) ale fermierilor şi pentru înfiinţarea unor bănci agricole proprii”. Aceiaşi întrebare. Cu ce bani? De unde să dea statul bani fermierilor? De unde să-i ia?. De la profesori? De la medici? De la poliţişti? De la soldaţi? Cum să aibă acces la credite fermierii mici şi mijlocii, dacă ei nu au garanţii, nu au capital cu care să garanteze,  pentru că au fost deposedaţi de capitalul acumulat până în 1989, iar după 1989 au fost jupuiţi de tot ce au produs? De unde bani pentru asigurări? De unde bani pentru bănci agricole proprii? De unde?

Trebuie să înţelem, o dată pentru totdeauna, că şi statul român şi marea majoritate a cetăţenilor României, inclusiv fermierii mici şi mijloci, au fost aduşi la sapă de lemn. Aceasta din cauza faptului că cea mai mare parte a capitalului românesc a fost trecută în proprietatea străinilor şi a păturii oligarhice a guvernanţilor, astfel că cea mai mare parte a BOGĂŢIEI create în România (PIB) intră în buzunarele şi conturile străinilor şi ale oligarhilor autohtoni, este consumată, sau pleacă în afara graniţelor ţării. Nici unii, nici alţii nu investesc nimic în România. Prin inflaţie, salariile şi pensile au fost aduse la un asemenea nivel încât deabea ajung pentru un trai mizerabil, de la o zi la alta. Salariaţii şi pensionarii nu pot economisi, nu pot investi. Nici micii întreprinzători. Tot din cauza înstrăinării şi oligarhizării capitalului, o treime din bogăţia produsă în România nu este nici declarată nici impozitată. Aceasta este cauza reală a evaziunii fiscal, a sărăciei bugetului statului român.

Singura soluţie prin care putem obţine banii necesari pentru dezvolatrea economiei naţionale, inclusiv a agriculturii, este oprirea hemoragiei banilor în afara ţării şi în buzunarele oligarhilor, prin impozitarea progresivă a marilor averi, constituirea Fondului de Investiţii al Poporului, punerea banilor colectaţi în acest fond la dispouiţia cetăţenilor, inclusiv a fermierilor, pentru INVESTIŢII, adică aplicarea, imediată, a Legii Cojocaru.

Punctul 3 al Programului priveşte “Promovarea şi sprijinirea cooperativelor agricole”, unde ni se spune că “Este imperativ să se demistifice concepţia actuală despre cooperative, ca o schema colectivistă de tip comunist şi să se încurajeze şi sprijine financiar, tehnic şi fiscal dezvoltarea de forme asociative (cooperative) de aprovizionare, marketing şi distribuţie în agricultură, şi nu numai”. Absolut de acord. Aceleaşi întrebări şi aceleaşi soluţi, precizate mai sus. De unde şi CUM putem face rost de bani, pentru dotarea cu capital productiv a cooperativelor, a tuturor entităţilor economice pe care ar vrea să le construiască românii.

Punctul 4 ne propune un parteneriat sat-oraş, în care satul să „importe”, de la oraş, aptitudini tehnice şi mici capacităţi industriale şi să „exporte” la oraş produse cu valoare adăugată. Nu ni se precizează dacă produsele „cu valoare adăugată” exportate de sat vor fi agro-alimentare, sau industriale, realizate de capacităţile industriale „importate” de la oraş. Probabil, industriale, realizate în sistem tip cluster, cum ar spune domnul Hurduzeu, sau chiorchine, cum aş spune eu. Am scris despre un astfel de parteneriat, respectiv despre „industrializarea” satului românesc, cu 15 ani în urmă, în lucrarea IEŞIREA DIN PRĂPASTIE, publicată în 1998. Am reluat subiectul în mai multe studii şi articole, publicate între timp.

La punctul 5, intitulat „Pentru o Românie verde”, autorii ne propun, direct, transformarea României întrun „tigru verde” al Europei, prin „promovarea unui model de economie civică şi dezvoltare durabilă, bazată pe noile industrii verzi”. Mă abţin de la orice comentariu, până voi căpăta mai multe informaţii despre “economia civică”, ca şi despre noile „industrii verzi”. Între timp, sper să apară şi noile „servicii verzi”, care să se alăture industriilor verzi şi agriculturii verzi. Altfel, România riscă să nu mai devină „tigrul verde”, să devină „tigrul bălţat” al Europei.

Punctul 6, intitulat „Investiţii în turismul ecologic”, adică turismul verde, ca să fim consecvenţi, ne spune că “Este necesar să se investească în infrastructura turistică şi în promovarea României, ca o oază de reîntoarcere la natură, de regenerare trupească şi sufletească. Frumuseţea deosebită a naturii, păstrarea unor tradiţii milenare, bogăţia şi diversitatea folclorică, patrimoniul cultural şi religios sunt daruri de care se mai bucură puţine ţări din lume. România trebuie să le păstreze, promoveze şi valorifice spre folosul generaţiilor de azi şi de mâine”. De accord, dar…De unde luăm bani pentru investiţii în “infrastructura turistică”? Ca să ajungem la un sistem de autostrăzi cu densitatea şi calitatea celor din ţările civilizate ale Europei, trebuie să investim circa 80 de miliarde de euro în acest domeniu. Este vorba numai de cei circa 8.000 kilometri de autostradă, nu şi de celelalte componente ale infrastructurii turistice. De unde luăm aceşti bani? Ştiu autorii Manifestului că, în ultimii 5 ani, serviciul datoriei externe (rate plus dobânzi) a României a fost, în medie, ANUAL, de peste 40 miliarde de euro? Dacă nu ştiu acest lucru, îi invit să citească rapoartele anuale ale BNR, publicate pe site-ul acestei instituţii a statului român. Dacă ştiu acest lucru, cunosc ei, autorii Manifestului, o altă modalitate, în afara Legii Cojocaru, prin care ar putea fi oprită acestă hemoragie de bani în afara ţării, bani pe care am putea să îi investim inclusiv în infrastructura turistică a României? Îi invit să o spună.

Punctul 7 este formulat ca un ordin, o comandă. Nu rezultă din text dacă ordinul este dat guvernanţilor, poporului român, sau celor care vor adera la „Coaliţia pentru o Românie integră, verde şi prosperă”. Probabil, celor din urmă. Titlul acestui punct este „Stopaţi privatizarea întreprinderilor de stat!”

Câteva precizări, fără de care este greu să ne înţelegem În România anului 2012, nu mai există nici o „întreprindere de stat”. Prin Legea 15/1990 (Legea Brucan), toate întreprinderile de stat, existente la data de 7.08.12.1990, au fost „reorganizate” ca societăţi comerciale, sau regii autonome. Bunurile aflate în patrimoniul regiilor asutonome se află în proprietate PUBLICĂ. Nu pot fi vândute. Ulterior, pe şest, prin hotărâri ale guvernului, apropape toate regiile autonome au fost „reorganizate” ca societăţi comerciale. Conform legii, bunurile aflate în patrimoniul  tuturor societăţilor comerciale, provenite din fostele întreprinderi de stat, altfel spus capitalul (productiv, real, fizic) al acestor societăţi comerciale, ca şi acţiunile care reprezintă capitalul financiar al acestor societăţi comerciale, se află în proprietatea PRIVATĂ a statului român. Pot fi vândute.

De două decenii, guvernanţii români uzurpatori, ajutaţi de massmedia aservite, spun poporului român că ei „privatizează” societăţile comerciale provenite din fostele întreprinderi de stat. Ei „privatizează” ceea ce este PRIVAT. Ei spun că udă apa. Ei mint, cu neruşinare, poporul român. Ei nu mai privatizează. Ei au privatizat totul în 1990. Ei, de fapt, VÂND capitalul pe care l-au furat de la cetăţenii României, prin Legea Brucan. Ei nu vând, pur şi simplu. Ei vând STRĂINILOR. Ei folosesc cuvântul „privatizare” pentru a ascunde faptul că vând străinilor capitalul naţional, pentru a ascunde faptul că VÂND ŢARA.

Deoarece nu cred că doriţi să susţineţi minciuna uzurpatorilor şi vânzătorilor de ţară, mă aştept, în urma precizărilor de mai sus, să schimbaţi titlul punctului 7 în „Stopaţi vânzarea către străini a capitalului naţional!” Sau, mai direct, „Stopaţi vânzarea ţării!”

În ceea ce priveşte referirile dumneavoastră la CEC, Exim Bank şi Poşta Română, fac următoarele precizări.

Legal, capitalul acestor societăţi comerciale, ca şi capitalul TUTUROR scietăţilor comerciale provenite din fostele întreprinderi de stat, în acest moment, se află în proprietatea PRIVATĂ a statului român. Acest capital a fost creat prin investiţii realizate de statul român comunist din banii cetăţenilor României. De la crearea lui, până la data de 7.08.1990, acest capital s-a aflat în proprietatea comună a tuturor cetăţenilor României. Acest capital a fost FURAT, de către statul român, de la cetăţenii români, la data de 07.08.1990, atunci când a fost adoptată Legea 15/1990 (Legea Brucan). Acest capital trebuia şi putea fi trecut în proprietatea PRIVATĂ a tuturor cetăţenilor României, în 1990, aşa cum am propus, prin Legea Cojocaru, versiunea 1990, publicată pe www.variantacojocaru.ro. Acest capital poate şi trebuie să ajungă în proprietatea PRIVATĂ a celor care l-au creat, cetăţenii României.

Nu există nici o justificare pentru care statul român să rămână proprietar al capitalului care nu îi aparţine, pe care l-a furat. Statul român trebuie şi poate fi autorizat de popor, prin lege, adopată de Parlament, sau direct, prin referendum, să deţină o acţiune de aur în toate societăţile comerciale provenite din fostele întreprinderi de stat, considerate de importanţă strategică, acţiune care să îi permită să respingă deciziile adunărilor generale ale acţionarilor contrare intereselor naţionale.

Există două căi prin care capitaul societăţilor comerciale provenite din fostele întreprinderi de stat poate ajunge în proprietatea PRIVATĂ a cetăţenilor României. Prima cale constă în distribuirea gratuită a tuturor acţiunilor societăţilor comerciale în cauză, mai puţin acţiunea de aur, prin mecanismul propus de mine, în 1990, aplicat de Cehia, în 1992. A doua cale constă în vânzarea acţiunilor în cauză beneficiarilor Legii Cojocaru. Personal, optez pentru a doua cale. Justific opţiunea mea şi prin aceea că vânzarea acţiunilor existente va putea fi însoţită de vânzarea de noi acţiuni, prin majorări de capital, în vederea obţinerii de fonduri pentru modernizarea şi dezvoltarea respectivelor societăţi comerciale.

Punctul 8, intitulat „Un plan strategic pentru exploatarea zăcămintelor de gaze, petrol şi minereuri”, ne spune că “Este esenţial ca România să lanseze o strategie naţională şi un plan de dezvoltare dinamic, dar care să respecte cu stricteţe mediul înconjurător, pentru exploatarea zăcămintelor de gaze, petrol şi minereuri cu scopul maximizării valorii lor pentru adevăraţii proprietari ai resurselor, cetăţenii României”.

Domnule Hurduzeu, sper că vă amintiţi de prima noastră întâlnire, care a avut loc, în prima parte a anului 2010, la Bucureşti, în biroul domnului Călin Georgescu, întâlnire la care, pe lângă noi doi şi gazda, a participat şi domnul Dan Puric. În cadrul acelei întâlniri, am discutat mai multe, printre care şi despre Legea Cojocaru şi despre “Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a României. Orizonturi 2013-2020-2030”. Am un exemplar al acestei lucrări. Cu siguranţă, aveţi şi dumneavoastră unul. Lucrarea este elaborată în anul 2008, sub egida Guvernului României şi a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Aşa cum rezultă din prezentarea făcută în primele pagini, la elaborarea acestei Strategii Naţionale, de peste 130 de pagini, au participat toate ministerele şi toate agenţiile subordonate guvernului României, coordonate de primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu. Grupul de redactare, format din 27 de specialişti, printre care şi Dan Puric, Moise Guran, Valentin Lazea, Gheorghe Zaman (fost consilier prezidenţial) a fost coordonat de Călin Georgescu. Lucrarea a fost supervizată de un Consiliu Ştiinţific, coordonat de Ionel Haiduc, Preşedintele Academiei României, din acest consiliu făcând parte şi Daniel Dăianu şi Mircea Maliţa. Această Strategie Naţională a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului României nr. 1460 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 824 din 8 decembrie 2008.

Am dat amănuntele de mai sus cu scopul de a vă invita să vă apropiaţi mai mult de realităţile rpmâneşti. Nu de “lansarea” oricărei noi Strategii Naţionale are nevoie România în acest moment. După cum vedeţi, România are o Strategie Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, elaborată de cele mai bune “creere” ale ţării. Aprobată printr-o hotărâre de Guvern. Nu este o carte scrisă pentru a sta în bibliotecă. Este un PROIECT, scris pentru a construi VIITORUL unei ŢĂRI, al unui POPOR. Asta ar fi trebuit să fie, dar nu este. V-am spus, în cadrul întâlnirii amintite, că Strategia Naţionlă pentru Dezvoltate Durabilă a României rămâne o înşiruire de cuvinte şi fraze frumoase, fără nici o utilitate, atâta timp cât nu RECUNOAŞTE drepturile de proprietate ale românilor, cât nu precizează sursele financiare prin care cetăţenii României îşi pot construi o economie democratică, productivă, competitivă, care să producă MULT, pentru cei MULŢI, care să producă pentru români, nu pentru străini, care să producă atât pentru consum, cât şi pentru INVESTIŢII, adică atâta timp cât o astfel de strategie nu are ca TEMELIE Legea Cojocaru.

Punctul 9 este intitulat “Crearea unui Fond Suveran Naţional”, iar textul acestui punct ne spune că “Trebuie evaluată posibilitatea creării unui Fond Suveran Naţional în care să se acumuleze o parte din redevenţele şi profiturile provenind din exploatarea resurselor naturale. Şi aceasta, pentru o împărţire echitabilă a veniturilor din aceste surse cu generaţiile viitoare”.

Foarte interesantă această propunere. După cum ştiţi, în ultimii ani, în textul Legii Cojocaru, eu am propus crearea unui astfel de fond naţional, cu diverse denumiri – Fond Naţional de Despăgubiri şi Investiţii, Fond de Solidaritate şi Dezvoltate –  în cele din urmă m-am oprit la denumirea de Fond de Investiţii al Poporului, deoarece mi se pare că această ultimă denumire reflectă cel mai corect SCOPUL, acela de a da posibilitate POPORULUI, adică TUTUROR cetăţenilor, să investească, să devină PROPRIETARI DE CAPITAL, acela de a transforma România într-o ţară de PROPRIETARI, cum spuneţi şi dumneavoastră, undeva, în acest Manifest.

Acesta este SCOPUL propus de mine, explicit, pentru crearea Fondului de Investiţii al Poporului. În formularea dumneavoastră, spuneţi că “Şi aceasta”, adică crearea Fondului Suveran Naţional, “pentru o împărţire echitabilă a veniturilor din aceste surse cu generaţiile viitoare”. Ajutaţi-ne să înţelegem şi noi ce înseamnă această împărţire…cu generaţiile viitoare. Adică o parte a veniturilor din aceste surse se consumă, acum, prin bugetul de stat, de actuala generaţie, iar cealaltă parte se acumulează în Fondul Naţional Suveran şi umează să fie consumată de generaţiile viitoare? Sau altfel?

Sigur, trebuie să observ că dumneavoastră nu propuneţi crearea fondului. Propuneţi numai “evaluarea” posibilităţii creării fondului. Nu ne spuneţi nici cine ar trebui, sau ar putea, să facă o astfel de “evaluare”. Va trebui, deci, să aşteptăm.

Ne spuneţi, însă, că, în acest Fond Suveran Naţional, urmează “să se acumuleze o parte din redevenţele şi profiturile provenind din exploatarea resurselor naturale”. Aici lucurile sunt clare. Vrem nu vrem, trebuie să recunoaştem că sunt mari diferenţe între noi. Eu, prin Legea Cojocaru, propun ca TOATE redevenţele şi profiturile provenind din exploatarea resurselor naturale să alimenteze Fondul de Investiţii al Poporului. Nu o parte a acestora. Adică nu sunt de accord ca o parte a acestor redevenţe şi profituri să se ducă la buget şi de acolo în buzunarele şi conturilor firmelor căpuşe ale guvernanţilor. Aceste redevenţe şi profituri sunt create de capitalul furat de stat de la poporul român. Ele trebuie să meargă la proprietarul real al capitalului, la popor. Sunteţi de accord cu această propunere?

De fapt, eu propun ca TOATE profiturile încasate de statul român din exploaterea capitalului aflat în proprietatea sa să alimenteze Fondul de Investiţii al Poporului. Nu numai cele care provin din exploatartea resurselor naturale. Sunteţi de acord?

Mai departe, eu propun ca şi TOATE încasările realizate de statul român din vânzarea capitalului aflat în proprietatea sa să alimenteze Fondul de Investiţii al Poporului. Nici aceste încasări să nu mai alimenteze conturile “regilor” bordurilor, asfalturilor şi telegondolelor. Sunteţi de accord?

Şi mai departe, eu propun ca şi TOATE sumele încaste de statul român prin aplicarea prevederilor legii controlului averilor să se acumuleze tot în Fondul de Investiţii al Poporului. Evident, din momentul în care această lege va reintra în vigoare, într-o formă nouă, compatibilă cu cea existentă în ţările civilizate ale lumii. Sunteţi de acord?

Acum, conform calculelor şi estimărilor mele, cele trei surse propuse mai sus – profituri, încasări din vânzări de capital, încasări din aplicarea legii controlului averilor – în următorii 10 ani, ar putea să aducă la Fondul de Investiţii al Poporului nu mai mult de 40 miliarde de euro, o medie de 4 miliarde de euro pe an. Investirea acestor 40 miliarde de euro, în următorii 10 ani, ar asigura o creştere a PIB-ului României de 1% pe an.

Tot conform calculelor şi estimărilor mele, publicate pe www.variantacojocaru.ro, România POATE ŞI TREBUIE să obţină o creştere medie anuală a PIBului de 8-10% pe an, în următorii 10 ani. Numai aşa putem reduce uriaşele decalaje care ne despart de ţările dezvoltate şi civilizate. Pentru a obţine acest ritm mediu anual de creştere, România trebuie să investească cel puţin 30% din PIB. Ţinând seama de nivelul actual al salariilor şi pensiilor, de faptul că 90 % din cetăţenii ţării nu au capital în proprietate, deci nu au venituri din capital, adică profituri, de faptul că 2/3 din PIB sunt profituri, din care cea mai mare parte pleacă în afara ţării, singura şansă a României de a realiza un volum de investiţii de 30% din PIB este impozitarea progresivă a marilor averi. În următorii 10 ani, prin impozitarea progresivă a marilor averi, se poate acumula, la Fondul de Investiţii al Poporului, suma de 400 de miliarde de euro, în care se includ şi cele 40 miliarde de euro, din sursele mai sus menţionate. Din economiile populaţiei, în condiţiile creşterii substanţiale a salariilor şi pensiilor, dar şi a profiturilor realizate de cei care vor investi, pe numele lor, cele 400 de miliarde de euro, vor mai putea fi realizate investiţii de încă 200 miliarde de euro, astfel încât totalul investiţiilor ce urmează a fi realizate, în România, în următorii 10 ani, se ridică la 600 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 30 % din PIB-ul perioadei de 10 ani.

Sunteţi de acord cu un astfel de FOND SUVERAN NAŢIONAL, deci cu sursele de alimentare şi cu SCOPUL propus de mine?

Punctul 10 este intitulatReclădiţi sistemele de învăţământ, cercetare şi de sănătate”, iar textul lui ne spune că “Este imperativ să se investească în educaţie, cercetare şi sănătate şi să se sprijine fiscal şi tehnic crearea de forme asociative (cooperative) în educaţie (vezi universitatea Cooperativei Mondragón din Spania, una din cele mai mari cooperative din lume), sau în sănătate (Cooperative Mutual of Omaha, Health Partners HMO, ambele din SUA)”.

Nu vreu să fiu răutăcios. Totuşi. În ce sens să “reclădim” sistemele de învăţământ, cercetare şi de sănătate? Să reclădim „sistemele” existente înainte de 1989, sau pe cele existente înainte de 1938?

Dacă prin a investi înţelegem a cheltui, sigur că „este imperativ să se investească în educaţie, cercetare şi sănătate”. Repet întrebarea: De unde bani pentru astfel de „investiţii”?

În ceea ce priveşte „cooperativizarea” sistemelor de educaţie, de sănătate, poate şi de cercetare, de cultură, de ordine publică, de poliţie, de jandarmerie, de gospodărie comunală etc, vă propun să facem o discuţie separată.

La punctul 11 ni se indică să implementăm “un sistem de remunerare care să încurajeze rămânerea în ţară a medicilor şi a altor profesionşti”, iar, în text, aflăm cum arată sistemul de remunerare. Iată textul “Este esenţial să se calibreze sistemul de remunerare şi să se ofere şanse de dezvoltare profesională tinerilor absolvenţi de medicină, politehnică, management şi administraţie publică şi a altor categorii, cu scopul păstrării lor în ţară. Românii din străinătate vor fi atraşi înapoi în ţară prin programe preferenţiale (de exemplu, bazate pe punctaj, ca în Canada, sau pe cunoştrinţe şi educaţie, ca în SUA)”.

Deci, românii din străinătate vor fi atraşi înapoi în ţară prin “programe preferenţiale bazate pe punctaj”, ca în Canada, precum şi prin “programe preferenţiale bazate pe cunoştinşe şi educaţie”, ca cele din SUA. Din câte ştiu eu, nici Canada nici SUA nu sunt preocupate de atragerea înapoi, în ţările lor, a canadienilor şi americanilor care au părăsit Canada şi SUA din cauză că nu au găsit loc de muncă în ţara lor, sau din cauză că salariile lor sunt mai mici de 3-4 ori decât cele din alte ţări, sau din cauză că la locurile lor de muncă, în ţara lor, au fost trataţi ca sclavi de stăpânii capitalului, în cea mai mare parte străini, sau din cauză că, în ţara lor, este un regim politic care îşi bate joc de proprii săi cetăţeni. Din câte ştiu eu, Canada şi SUA au programe preferenţiale de “selectare” a celor care vor să imigreze în acele ţări. Scopul şi rezultatul programelor preferenţiale este RESPINGEREA unora din cei care vor să INTRE în Canada şi SUA, nu de ATRAGERE a celor care au PLECAT din acele ţări.

Nu vreau să vă descurajez, însă nu cred că “programele preferenţiale” bazate pe orice vreţi, inclusiv pe punctaj, sau pe cunoştinţe şi educaţie, îi vor aduce pe români acasă, sau îi vor determina pe tinerii absolvenţi români să nu părăsească ţara, în căutarea unor locuri de muncă conforme cu pregătirea şi aspiraţiile lor profesionale. Soluţia este alta. Soluţia este una singură: crearea de locuri de muncă în România, care să ofere românilor salarii şi condiţii de muncă şi de viaţă conforme cu pregătirea şi aspiraţiile lor profesionale. Restul sunt vorbe, fie ele şi frumoase, cum ar fi “programe preferenţiale”.

Punctul 12 ne îndeamnă, din nou, să “implementăm”, de data asta, “un sistem de impozitare echitabil şi progresiv”. Iată textul “Este necesar să se modifice gradual sistemul de impozitare. Pentru impozitul pe venit, trebuie introdusă o scară de impozitare progresivă în funcţie de venitul personal, pentru o impozitare mai echitabilă a veniturilor şi pentru acoperirea cheltuielilor şi investiţiilor necesare relansării României pe calea prosperităţii. Taxa pe produse şi servicii (TVA), taxa care penalizează pe cei mai săraci trebuie diminuată, cu prioritate pentru produsele de strictă necesitate. În acelaşi timp, este imperativ să se mărească eficienţa colectării taxelor şi să se prevadă penalităţi importante împotriva evaziunii fiscale; trebuie mărite taxele pe profit, atunci când profitul depăşeşte profitul tipic al unei întreprinderi mici şi mijlocii”.

Pe scurt, propuneţi impozitarea progresivă a veniturilor, adică a salariilor şi profiturilor, pe de o parte, şi reducerea TVA, cu prioritate pentru produsele de strictă necessitate, pe de altă parte.

Motivele pentru introducerea impozitului progresiv pe venituri ar fi două: primul, că este mai echitabil, al doilea că s-ar mări veniturile la buget, “pentru acoperirea cheltuielilor şi investiţiilor necesare relansării României pe calea prosperităţii”.

Motivul reducerii TVA este acela că această taxă “penalizează pe cei mai săraci”.

Este important de reţinut că, aici, vorbim de impozitul progresiv PE VENIT, nu de impozitul progresiv PE AVERE, deci pe ce se câştigă, din muncă (salariu), sau din capital (profit), nu pe ce s-a ACUMULAT, pe căi mai mult sau mai puţin cinstite. Îmi pare rău, dar nu pot fi de accord cu dumneavoastră.

Impozitul progresiv pe venituri nu este MAI echitabil decât cota unică, adică impozitul linear, dacă-l putem numi astfel. Dimpotrivă. Este MULT MAI inechitabil.

Să explic. Domnul Popescu a făcut studii înalte, este un bun inginer, care, prin munca sa, crează o anumită valoare adăugată, să zicem, de 4.000 de euro pe lună. Pentru asta, este plătit cu un salariu de 3.000 de euro pe lună. Domnul Petrescu a făcut studii medii, este un bun electrician, care, prin munca sa, crează o valoare adăugată de 2.000 de euro pe lună, pentru care este plătit, echitabil, cu un salariu de 1.500  de euro pe lună. Aplicând cota unică de impozit pe venit, de 16%, să zicem, domnul Popescu plăteşte un impozit pe venit (salariu) de 480 euro pe lună, în timp ce domnul Petrescu plăteşte un impozit (salariu) pe venit de 240 euro pe lună. Deci, domnul Popescu plăteşte de două ori mai mult decât domnul Petrescu. Pentru motivul că venitul (salariul) lui este de două ori mai mare. Pentru ce plătesc domnii Popescu şi Petrescu acest impozit către stat? Pentru ca să primească, de la stat, nişte servicii publice, gratuite. Din aceşti bani se plăteşte armata, care îi apără pe cei doi. Se plătesc poliţiştii care asigură ordinea publică pentru cei doi. Se plătesc dascălii, care educă odraslele celor doi. Se plătesc medicii, care au grijă de sănătatea  celor doi. Este domnul Popescu apărat de doi soldaţi , în timp ce domnul Petrescu este apărat de numai un soldat? Evident, nu. Este domnul Popescu apărat de doi poliţişti, în timp ce domnul Petrescu este apărat numai de unul? Evident, nu. Este copilul domnului Popescu educat de doi dascăli, în timp ce copilul domnului Petrescu de numai unul? Evident, nu. Este domnul Popescu asistat de doi medici, în timp ce domnul Petrescu de numai unul? Evident, nu. Este ECHITABIL ca domnul Popescu să plătescă, pentru ACELAŞI serviciu, de două ori mai mult decât domnul Petrescu? Evident, nu. ECHITABIL ar fi ca cei doi, primind ACELEAŞI SERVICII PUBLICE, să plătească ACELAŞI IMPOZIT, ACEIAŞI SUMĂ DE BANI, să zicem 240 euro pe lună.

Dumneavoastră propuneţi impozitarea PROGRESIVĂ a veniturilor, a salariilor şi profiturilor, adică domnul Popescu să nu mai plătească 16% din venitul (salariul) pe care îl câştigă, 480 de euro pe lună, ci să plătească 32%, să zicem, adică 1280 de euro pe lună, de 5,3 ori mai mult decât domnul Petrescu. Propuneţi o impozitare MULT MAI INECHITABILĂ decât cea existentă.

Al doilea argument adus de dumneavoastră în susţinerea impozitării progresive a veniturilor ar fi acela că o astfel de impozitare a veniturilor ar aduce mai mulţi bani la bugetul statului. Vreţi să creştem impozitele astfel încât statul român să preia la bugetul său TOATE veniturile create de cetăţenii săi, ca să cheltuie şi să investească el tot, pentru „relansarea României pe calea prosperităţii”. Dacă tot vreţi ca statul să preia toate veniturile, normal ar fi să preia şi TOT capitalul în proprietate, publică, sau privată, şi să ne dea şi nouă nişte salarii nete, fără nici un fel de impozite. N-ar fi mai simplu aşa, adică să o luăm, din nou pe PRIMA CALE, aceea a comunismului sadea?

În susţinerea propunerii dumneavoastră, aduceţi în discutie cifrele unui studiu care arată că veniturile COLECTATE la bugetul statului român sunt mai mici decât cele colectate la bugetele altor state. Este adevărat, ponderea veniturilor bugetare în totalul veniturilor create în economie, în România, este una dintre cele mai mici, dar nu pentru că gradul de impozitare este mic, ci, dimpotrivă, pentru că este mare. Gradul de impozitare al românilor este unul printre cele mai mari din Europa. Acesta este unul din motivele principale ale marii evaziuni fiscale din această ţară, care, la rândul ei determină reducerea dramatică a veniturilor COLECTATE la bugetul statului. La cifrele prezentate de dumneavoastră, vă prezint încă două serii de cifre, la care puteţi ajunge şi dumneavoastră pe baza datelor privind execuţia bugetară pe ultimii ani, publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor. În ultimii 3 ani, 2009, 2010, 2011, din totalul veniturilor realizate în România, de 335 miliarde de euro, au fost impozitate 221 miliarde de euro, adică 66%, rămânând nedeclarate şi NEIMPOZITATE, 115 miliarde de euro, adică 34%, din totalul veniturilor. Din totalul de 72,2 miliarde de euro TVA de încasat, cuvenită bugetului de stat, a fost încasată suma de 28.7 miliarde de euro, adică 4o% din ceea ce trebuia încasat. Aceasta datorită faptului că, în România TVA-ul este unul din cele mai mari din Europa, 25%.

Susţin propunerea dumneavoastră ca TVA să fie redusă, dar nu pentru motivul că această taxă “penalizează pe cei mai săraci”, ci pentrucă este prea mare, ceea ce face ca evaziunea, la plata acestei taxe să fie, aşa cum am arătat, de 60%. În ceea ce priveşte “penalizarea”, apelez la aceiaşi demonstraţie folosită la impozitarea progresivă. Dumneavoastră, de exemplu, cumpăraţi, lunar, pentru gospodărie, bunuri şi servicii în valoare de 4.000 de euro, pentru care plătiţi TVA în valoare de 1.000 de euro. Eu cumpăr, lunar, bunuri şi servicii în valoare de 400 de euro, pentru care plătesc TVA în valoare de 100 de euro. Care din noi este penalizat?

La punctual 13, spuneţi aşa “13. Adoptaţi o poziţie fermă în relaţia cu FMI şi UE în privinţa reducerilor bugetare şi privatizarilor; amânaţi intrarea în zona euro!” Fără altă adăugire.

Vă rog să-mi permiteţi să nuanţez un pic. “Poziţia” mea a fost cât se poate de “fermă” în această problemă. România trebuie să aibă o economie naţională sănătoasă, puternică, astfel încât statul român să funcţioneze cu bugete echilibrate, să nu aibă niciodată nevoie să se împrumute, la FMI, la UE, sau la oricare altă instituţie financiară.

Am avut o poziţie „fermă” şi în problema „reducerilor bugetare”, respectiv, a bugetelor statului român. Iată conţinutul articolului 38 din Legea Cojocaru, versiunea 1997, versiune publicată pe www.variantacojocaru.ro:

Articolul 38.

Guvernul României răspunde pentru echilibrul bugetului de stat. El are obligaţia de a prezenta Parlamentului, spre aprobare, numai bugete de stat echilibrate şi conturi de execuţie bugetară cu excedente.

În cazul în care bugetul de stat anual se realizează cu deficit, Primul Ministru şi Ministrul Finanţelor îşi vor prezenta demisia şi vor fi înlocuiţi, cu respectarea prevederilor Constituţiei”

Puteţi vedea că, “regula de aur”, a bugetelor echilibrate, pe care şefii de stat şi de guverne ai Uniunii Europene au descoperit-o în decembrie 2011, fusese adusă la cunoştinţa poporului şi statului român cu 15 ani mai devreme. Nu era nevoie să vină FMI, nici UE, nici nimeni altcineva să ne spună că statul nostru trebuie să consume cât are, ca orice român cu scaun la cap.

În ce priveşte privatizările, am spus poziţia mea mai sus.

Îndemnul dumneavoastră privind amânarea intrării României în zona euro mă pune în mare încurcătură. Aceasta deoarece eu ştiu că România putea să îndeplinească toate condiţiile cerute pentru intrarea în zona euro încă din 2007 –  inflaţie, curs, datorie externă. Rpmânia era mult mai aprope de aceste cerinţe decât Slovacia, de exemplu. Nu s-a întâmplat acest lucru deoarece nu au vrut Guvernul României şi Banca Naţională a României. Intrarea în zona euro nu ar mai fi permis băncilor străine din România să practice dobânzi la creditele în euro de 3-4 ori mai mari decât în celelelte state ale Uniunii. Intrarea în zona euro nu ar mai fi permis BNR să manipuze cursul de echimb al leului, cu care, pe de o parte, i-a ajutat pe “băieţii deştepţi” de pe piaţa valutară să căştige mai multe miliarde de euro decât “colegii” lor de pe piaţă energetică, iar, pe de altă parte, în intervalul 1999-2012, a devalorizat de aproape 4 ori valoarea muncii românilor, comparativ cu aceea a statelor din zona euro. Sper că acest îndemn al dumneavoastră se datorează distanţei mari de la care priviţi realităţile ţării.

Referitor la puncul 14 al Manifestului, intitulat “Legea ne este dascăl”, sunt multe de spus.. Toată legislaţia românească trebuie reconstruită, începând cu Constituţia. Pe www.variantacojocaru.ro, este publicat proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei. Vă invit să-l citiţi şi să vă spuneţi părerea.

În sfârşit, punctual 15, intitulat “Întăriţi familia, opriţi declinul demographic!” Păi, cum să întărim, domnule Hurduzeu, cele 3 milioane de familii româneşti care sunt destrămate, sau în pericol de a fi destrămate, ca urmare a distrugerii celor 4 milioane de locuri de muncă? Cu ce bani refacem aceste milioane de locuri de muncă dacă nouă nu ne ajung banii de la un salariu la altul, de la o pernsie la alta? Imi pare rău, dar trebuie să vă spun că nu cu „politici de populaţie pe termen lung şi foarte lung” vom întări familia românească şi vom opri declinul demografic al românilor, catastrofal, cum bine ziceţi.

Dacă aţi citit rândurile de mai sus cu aceiaşi atenţie cu care am citit eu Manifestul STĂPÂNI PE VIITORUL NOSTRU atunci nu mai este nevoie să spun eu care este SINGURA SOLUŢIE prin care putem întări familia românească şi opri declinul demografic al poporului român.

Dr. Constantin Cojocaru

Preşedintele Partidului Poporului

2 august 2012

Stăpâni pe viitorul nostrum

Manifestul Coaliţiei pentru o Românie integră, verde şi prosperă

Autori: Dr. Ovidiu Hurduzeu, Prof.dr. Mihaela Fîrşirotu

Cei care sunt de acord cu ideile şi propunerile din Manifestul STĂPÂNI PE VIITORUL NOSTRU sunt chemaţi să se coalizeze într-o „a treia forţă“. Împreună, vom restaura o Românie Integră, Verde şi Prosperă. Dumnezeu să binecuvânteze România!

Devastată de experimentul socialism-comunismului, România s-a dedicat, în ultimii 20 de ani, experimentului neoliberal, un experiment nu mai puţin distrugător, dar mai subtil decât cel anterior. Seducţia pieţei libere, adică a unei pieţe neîngrădite şi nereglementate şi a incantaţiilor primejdioase ale „globalizării“ şi „eficienţei pieţelor financiare“ au găsit în România un teren extrem de fertil.

Consecinţele pentru România au fost dezastruoase:

• Băncile ţării au ajuns în mâinile străinilor;

• Bunurile ţării (resursele naturale şi energetice, capacităţile industriale, chiar şi apa) au fost vândute sau concesionate pe nimic investitorilor şi speculanţilor străini;

• Ţara depinde fiscal, financiar şi politic de organizaţii internaţionale (Comisia Economică Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială etc.);

• Sectorul agricol este fragil şi neperformant; industria agro-alimentară este ineficientă, risipeşte resursele, ameninţă sănătatea populaţiei şi distruge mediul învonjurător;

• Bogăţia este din ce în ce mai injust împărţită între români; proprietatea productivă, în loc să fie larg răspândită, este monopolizată în câteva mâini. (Prin „proprietate productivă“ înţelegem posesiunea fizică şi folosirea concretă a pământurilor, uneltelor şi cunoştinţelor precum şi a capitalului real, fizic, capabil să producă în mod responsabil şi sustenabil, nicidecum equity instruments şi alte scheme speculative);

• Instituţiile sociale, şcolile, universităţile, spitalele sunt în ruină;

• Populaţia demoralizată şi-a pierdut încrederea în sine, în instituţiile şi guvernele ţării, iar capitalul social este în mare parte delapidat; lăcomia şi egoismul au infectat toate relaţiile umane; maximizarea profitului pe termen scurt este un obiectiv generalizat al sistemului economic prezent;

• Un consumism agresiv, bazat pe împrumut caracterizează societatea de azi, năruind economia, dar mai mult decât atât, valorile morale: cumpătarea, munca cinstită, solidaritatea cu cei nevoiaşi şi lupta pentru binele comun;

• Exodul dureros şi distructiv al tinerilor continuă. Între 2002 şi 2012 aproape 3 milioane de români au emigrat spre alte ţări, în căutarea unei vieţi mai bune;

• Reputaţia internaţională îndoielnică a României şi incompetenţa clasei politice au dus şi duc în continuare la o slabă capacitate de negociere şi de apărare a intereselor ţării în relaţiile cu interlocutorii străini;

• Majoritatea românilor consideră că o guvernare incompetentă şi corupta, tradusă în politici greşite – indiferent de partid sau partidele care au fost la putere în ultimii 20 de ani – este cauza acestei situaţii catastrofale.

Cum putem ieşi din criza politică, economică şi morală?

Credem cu tărie că România, dacă vrea să devină „stăpână pe viitorul ei“ trebuie să adopte o „a treia cale“, una a bunului simţ, situată între dogmele discreditate ale socialism-comunismului şi iluziile seducătoare, dar discreditate de criza financiară din ultimii ani, ale capitalismului sălbatic şi corupt promovat de ideologiile neoliberale.

„Ceea ce ar fi trebuit să moară împreună cu comunismul este credinţa că societăţile moderne pot fi conduse după un principiu simplu, fie cel al planificării impuse de o voinţă autoritară, fie cel al reglării dictate de piaţă.“ (Charles Taylor, filozof canadian, în Etica autenticităţii, 1991).

Este nevoie de un set de politici bine gândite şi clar focalizate, ca şi de oameni competenţi şi integri la guvernare pentru a implementa aceste politici.

Este imperativ să se creeze o coagulare a forţelor civice şi politice de centru, care sprijină şi încurajează relaţii de asociere şi democraţia economică, în cadrul unui stat cu adevărat reprezentativ şi participativ.

Este imperativ să se restaureze rânduiala unei societăţi cu Lege, Moralitate, Tradiţie şi Conştiinţă, bazată pe trei valori esenţiale (cei trei D):

Devotament faţă de neam şi glie, dăruire pentru aproapele nostru;

Dreptate socială şi legalitate;

Disciplină şi responsabilitate.

Propuneri de politici pentru un program de transformare a României

Este imperativ să se creeze sau să se întărească un cadru instituţional în care oamenii să aibă încredere, larg recunoscut ca reprezentând interesele întregii societăţi.

Este urgent ca oamenii să recâştige sentimentul că sunt proprietari ai resurselor şi pământului ţării, că nu sunt doar chiriaşi sau pălmaşi în propria lor ţară. Prin restaurarea economiilor locale şi a capitalului local, prin stimularea prin cadrul fiscal şi subvenţii a iniţiativei antreprenoriale, prin promovarea unei largi răspândiri a proprietăţii productive, România poate şi trebuie să devină o ţară de PROPRIETARI.

1. Protejarea pământului agricol

Este esenţial ca guvernul român să protejeze terenurile agricole şi să stimuleze o agricultură autohtonă sustenabilă. Guvernul trebuie să controleze vânzarea şi proprietatea pământului agricol. Indiferent de angajamentele luate în faţa Comisiei Europene, protecţia pământurilor agricole devine esenţială pentru o strategie naţională în sectorul agriculturii. Uniunea Europeană afirmă că susţine din ce în ce mai mult o agricultură biologică în scopuri ecologice şi alocarea de fonduri CAP (Common Agricultural Policy, Pilar II) pentru dezvoltarea mediului rural. România ar trebui să sprijine aceste politici pentru Programul 2013-2020 şi să scoată în evidenţă că protecţia pământului agricol este o condiţie necesară implementării strategiei naţionale, ea însăşi în conformitate cu obiectivele UE.

Guvernul ar trebui să dea un decret conform căruia pământurile în zone bine definite ale României nu pot fi folosite pentru alte scopuri decât agricultura. Achiziţionarea de pământuri în aceste zone de către un non-rezident (definit ca o persoană care nu a locuit cel puţin 360 de zile în România în ultimii doi ani) nu este permisă, fără aprobarea unei agenţii guvernamentale, special create în acest scop. Cererile de achiziţionare şi deciziile promulgate trebuie aduse la cunoştinţa publicului. O totală transparenţă este absolut necesară.

Politici de acest gen există în Quebec şi în alte părţi din Canada, de mai bine de 30 de ani şi rămân în continuare în vigoare.

Pentru a evita concentrarea terenurilor în mâna câtorva latifundiari şi pauperizarea populaţiei locale (pe sistem latino-american) se va interzice concesionarea sau luarea în proprietate a mai mult de 500 de hectare.

2. Implementarea unei noi politici agro-ecologice

Este esenţial ca fermierilor mici şi mijlocii să li se ofere toate mijloacele pentru folosirea optimă a pământului lor, pentru propriul lor beneficiu şi al întregii ţări şi astfel să se restaureze demnitatea economică şi spirituală a satului românesc.

Agricultura României este compusă dintr-un număr foarte mare de mici ferme de subzistenţă (gospodăria ţărănească, ferma de familie), deşi 40% din pământul agricol este concentrat în 9600 de ferme mari şi foarte mari (Eurostat). Ferma de subzistenţă este de obicei văzută ca o slăbiciune. Numeroase studii au demonstrat însă că dimensiunile reduse ale fermei de familie sunt un avantaj, într-o agricultură sustenabilă de tip biologic.

Trebuie, deci, adoptate politici economice care să facă din România un Centru de Excelenţă în Europa în agricultura biologică şi sustenabilă. Statul trebuie să sprijine financiar şi tehnic fermierii mici şi mijlocii pentru accesarea fondurilor alocate în cadrul Programului Common Agricultural Policy (CAP), Pilonul II. În plus, politicile agro-ecologice trebuie să includă accesul micilor fermieri la pieţele regionale şi locale, accesul la credite şi asigurări împotriva riscurilor climaterice, cercetare şi dezvoltare în agronomie, educaţie şi sprijin pentru formarea de asociaţii (cooperative) ale fermierilor şi pentru înfiinţarea unor bănci agricole proprii.

3.   Promovarea şi sprijinirea cooperativelor agricole

Este imperativ să se demistifice concepţia actuală despre cooperative, ca o schema colectivistă de tip comunist şi să se încurajeze şi sprijine financiar, tehnic şi fiscal dezvoltarea de forme asociative (cooperative) de aprovizionare, marketing şi distribuţie în agricultură, şi nu numai.

„Cooperativele sunt un fenomen prezent în întreaga lume, cu peste 800 milioane de membri, mai mult decât dublu faţă de totalul de acum trei decenii. Numărul americanilor care sunt membrii unei cooperative, este mai mare decât al celor care deţin acţiuni la bursă.“ (M. Kelly, 2009)

Cooperativele, prin volumul activităţilor lor, oferă fermierilor mici şi mijlocii, care rămân proprietarii pământului pe care-l lucrează, avantajele marilor fermieri în ceea ce priveşte cumpărarea de bunuri şi servicii necesare activităţilor agricole sau în ceea ce priveşte vânzarea produselor lor supermarketurilor şi altor mari reţele de distribuţie. Cooperativa le asigură fermierilor mici şi mijlocii o poziţie de „egal la egal“ în negocierile lor cu marile corporaţii din sectorul agro-alimentar!

4. Parteneriatul sat-oraş, una dintre cheile dezvoltării României

Creaţi parteneriatele sat-oraş care vor conduce la:

a) „reprofesionalizarea satului românesc“ prin importul în zonele rurale de aptitudini tehnice şi mici capacităţi industriale şi „exportul“ înapoi către zonele urbane de produse cu valoare adăugată;

b) crearea la sate a unui sistem de subcontractare cu un număr mare de ateliere mici;

c) bănci populare cooperatiste;

d) încurajarea agriculturii susţinute de comunitate (Community Supported Agiculture).

5.   Pentru o Românie verde

Este necesară transformarea României într-un „tigru verde“ al Europei prin promovarea unui model de economie civică şi dezvoltare durabilă, bazată pe noile industrii verzi; vor fi promovate, întărite şi strict aplicate legile şi cadrul fiscal care asigură echilibrul dintre dezvoltarea economică şi calitatea mediului înconjurător. „Imperativul ecologic“ trebuie să primeze în faţa „modernizarii“, „dreptului la proprietate“ şi a „maximizării profiturilor“ când acestea sunt invocate pentru a rade de pe suprafaţa pământului munţi întregi (Roşia Montană), pentru a defrişa pădurile şi distruge biodiversitatea sau echilibrul natural (de exemplu, construcţii de şosele în zonele naturale protejate, distrugerea râurilor de munte prin microhidrocentrale).

6.   Investiţi în turismul ecologic

Este necesar să se investească în infrastructura turistică şi în promovarea României, ca o oază de reîntoarcere la natură, de regenerare trupească şi sufletească. Frumuseţea deosebită a naturii, păstrarea unor tradiţii milenare, bogăţia şi diversitatea folclorică, patrimoniul cultural şi religios sunt daruri de care se mai bucură puţine ţări din lume. România trebuie să le păstreze, promoveze şi valorifice spre folosul generaţiilor de azi şi de mâine.

7.   Stopaţi privatizarea întreprinderilor de stat!

Este imperativ să se oprească toate privatizările întreprinderilor de stat şi să se îmbunatăţească şi modernizeze managementul şi guvernanţa lor. Guvernul trebuie să facă o evaluare continuă a acestor întreprinderi şi să acţioneze prompt atunci când se cuvine. CEC-ul (recapitalizat) şi Exim-Bank trebuie folosite ca instrumente ale dezvoltării economice. Ele vor fi modernizate şi eficientizate prin mutualizare, cu stipularea clară că nu vor putea fi trecute în mâini private. Poşta şi CEC-ul vor fi transformate într-o reţea de cooperative operând în franciză sub o organizaţie umbrelă; fiecare „nod“ al reţelei având o deplină autonomie bugetară şi răspunzând cerinţelor locale.

8.   Un plan strategic pentru exploatarea zăcămintelor de gaze, petrol şi minereuri

Este esenţial ca România să lanseze o strategie naţională şi un plan de dezvoltare dinamic, dar care să respecte cu stricteţe mediul înconjurător, pentru exploatarea zăcămintelor de gaze, petrol şi minereuri cu scopul maximizării valorii lor pentru adevăraţii proprietari ai resurselor, cetăţenii României.

9.   Crearea unui Fond Suveran Naţional

Trebuie evaluată posibilitatea creării unui Fond Suveran Naţional în care să se acumuleze o parte din redevenţele şi profiturile provenind din exploatarea resurselor naturale. Şi aceasta, pentru o împărţire echitabilă a veniturilor din aceste surse cu generaţiile viitoare.

10. Reclădiţi sistemele de învăţământ, cercetare şi de sănătate

Este imperativ să se investească în educaţie, cercetare şi sănătate şi să se sprijine fiscal şi tehnic crearea de forme asociative (cooperative) în educaţie (vezi universitatea Cooperativei Mondragón din Spania, una din cele mai mari cooperative din lume), sau în sănătate (Cooperative Mutual of Omaha, Health Partners HMO, ambele din SUA).

11. Implementati un sistem de remunerare care să încurajeze rămânerea în ţară a medicilor şi a altor profesionişti

Este esenţial să se calibreze sistemul de remunerare şi să se ofere şanse de dezvoltare profesională tinerilor absolvenţi de medicină, politehnică, management şi administraţie publică şi a altor categorii, cu scopul păstrării lor în ţară. Românii din străinătate vor fi atraşi înapoi în ţară prin programe preferenţiale (de exemplu, bazate pe punctaj, ca în Canada, sau pe cunoştrinţe şi educaţie, ca în SUA).

12. Creaţi şi implementaţi un sistem de impozitare echitabil şi progresiv

Este necesar să se modifice gradual sistemul de impozitare. Pentru impozitul pe venit, trebuie introdusă o scară de impozitare progresivă în funcţie de venitul personal, pentru o impozitare mai echitabilă a veniturilor şi pentru acoperirea cheltuielilor şi investiţiilor necesare relansării României pe calea prosperităţii. Taxa pe produse şi servicii (TVA), taxa care penalizează pe cei mai săraci trebuie diminuată, cu prioritate pentru produsele de strictă necesitate. În acelaşi timp, este imperativ să se mărească eficienţa colectării taxelor şi să se prevadă penalităţi importante împotriva evaziunii fiscale; trebuie mărite taxele pe profit, atunci când profitul depăşeşte profitul tipic al unei întreprinderi mici şi mijlocii.

Un studiu recent realizat de trei economişti români (Dăianu, Kallai, Lungu), arată că, în 2009, veniturile şi impozitele la bugetul statului reprezentau doar 27,9% din PIB, procent inferior celui obţinut de Serbia (35,5%), Muntenegru (35,5%), Croaţia (34,1%), Bulgaria (30,6%). În privinţa economiei subterane, studiul arăta că în anul 2010, la o economie gri de 27% din PIB, adică 139 miliarde de lei, evaziunea fiscală ar fi fost de 12,3% din PIB, din care doar taxa pe valoarea adaugată reprezintă 6,5% puncte procentuale (sursa: curs de guvernare.ro).

13. Adoptaţi o poziţie fermă în relaţia cu FMI şi UE în privinţa reducerilor bugetare şi privatizarilor; amânaţi intrarea în zona euro!

14. „Legea ne este dascăl“ (Aristotel)

În plan legislativ vor trebui luate urgent măsuri pentru:

1) schimbarea sistemului actual de impozitare, care favorizează firmele mari şi descurajează firmele mici;

2) reducerea birocraţiei în relaţia firmelor mici cu statul (raportări, aprobări, controale);

3) sincronizarea legislaţiei din domeniul firmelor asociative (cooperaţie) cu cea europeană;

4) stimularea prin lege a legării calităţii de proprietar de aceea de producător;

5) dezvoltarea unui cadru legislativ pentru intărirea IMM-urilor pe modelul Small Business Act (SBA) din SUA sau pe formulele propuse de UE.

În ceea ce priveşte companiile mari care activează în România, o economie a proprietarilor impune participarea nemijlocită a lucrătorilor la beneficiile create de produsul muncii lor. Se impune, prin urmare, în perspectiva imediată, dezvoltarea unor soluţii legislative pentru programe de participare la beneficii şi acordarea de acţiuni la aceste companii după modelul ESOP (Employee Stock Owership Plan) dezvoltat în SUA.

15. Întăriţi familia, opriţi declinul demografic!

Economia civică pe care o propunem nu mai tratează familia drept un element neesenţial, de multe ori chiar stânjenitor, ceva ce ţine de „orele de după muncă“, nu îi mai relativizează importanţa şi nu o mai batjocoreşte prin inacceptabile lărgiri de sens, ci o repune în drepturi şi în stima care i se cuvine.

În ultimii douăzeci de ani, atât statul cât şi sectorul marilor companii au încovoiat spatele familiei, unul cu impozite, tăieri de salarii şi hărţuieli birocratice, celălalt cu ritmuri epuizante de muncă şi tratarea de multe ori a salariatului român ca pe un „sclav pe plantaţie“. Nu-i de mirare că asistăm în prezent la un declin demografic catastrofal. Acest declin va putea fi stopat, măcar parţial, prin „adoptarea şi aplicarea unei politici de populaţie pe termen lung şi foarte lung“ (Vasile Gheţău) şi restaurarea unei societăţi cu Lege, Moralitate, Tradiţie şi Conştiinţă.

Dr. Ovidiu Hurduzeu

Dr. Mihaela Fîrşirotu

  • Distribuie pe retele de socializare