Articolele etichetate cu «autoritati locale»

2. Privire de ansamblu asupra noii Constituţii.

luni, 14 iulie, 2014

Actuala Constituţie a României cuprinde un număr de 156 articole, grupate în opt titluri, astfel:

TITLUL I – Principii generale.

TITLUL II – Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale.

Capitolul I – Dispoziţii comune.

Capitolul II – Drepturile şi libertăţile fundamentale.

Capitolul II – Îndatoririle fundamentale.

Capitolul IV – Avocatul Poporului.

TITLUL III – Autorităţile publice.

Capitolul I – Parlamentul.

Secţiunea 1 – Organizare şi funcţionare.

Secţiunea a 2-a – Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Secţiunea a 3-a – Legiferarea.

Capitolul II – Preşedintele României.

Capitolul III – Guvernul.

Capitolul IV – Raporturile Parlamentului cu Guvernul.

Capitolul V – Administraţia publică.

Secţiunea 1 – Administraţia publică centrală de specialitate.

Secţiunea a 2-a – Administraţia publică locală.

Capitolul VI – Autoritatea judecătorească.

Secţiunea 1 – Instanţele judecătoreşti.

Secţiunea a 2-a – Ministerul Public.

Secţiunea a 3-a – Consiliul Superior al Magistraturii.

TITLUL IV – Economia şi finanţele publice.

TITLUL V Curtea Constituţională.

TITLUL VI – Integrarea euroatlantică.

TITLUL VII – Revizuirea Constituţiei.

TITLUL VIII – Dispoziţii finale şi tranzitorii.

Noua Constituţie a României, propusă de MCC, cuprinde un PREAMBUL şi un număr de 247 articole, grupate în 10 titluri, astfel:

PREAMBUL

TITLUL I – Principii generale.

TITLUL II – Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale.

Capitolul I – Dispoziţii comune.

Capitolul II – Drepturile şi libertăţile fundamentale.

Capitolul III – Îndatoririle fundamentale.

Capitolul IV – Avocatul Poporului

TITLUL III – Autorităţile statului.

Capitolul I – Autoritatea Legislativă.

Secţiunea 1 – Organizare şi funcţionare.

Secţiunea a 2-a – Statutul parlamentarilor.

Secţiunea a 3-a – Legiferarea.

Capitolul II – Autoritatea Executivă.

Secţiunea 1 – Preşedintele României.

Secţiunea a 2- a – Guvernul.

Secţiunea a 3- a – Raporturile dintre Autoritatea Legislativă şi Autoritatea Executivă..

Secţiunea a 4- a – Administraţia publică centrală.

Capitolul III – Autoritatea judecătorească.

Secţiunea 1 – Înfăptuirea justiţiei.

Secţiunea a 2-a – Procuratura.

Secţiunea a 3-a – Avocatura.

Secţiunea a 4-a – Notariatul de stat.

Secţiunea a 5-a – Consiliul Autorităţii Judecătoreşti..

Capitolul IVAutoritatea Mediatică.

Capitolul VAutoritatea Financiară.

Capitolul VIAutoritatea Electorală.

Capitolul VIIAutoritatea Statistică.

Capitolul VIIIAutoritatea Morală.

Capitolul IXAutoritatea Ştiinţifică.

TITLUL III. 1Autorităţile locale.

Capitolul IPrincipii de bază.

Capitolul II Autorităţile comunale şi orăşeneşti.

Secţiunea 1 – Consiliul local.

Secţiunea a 2-a – Primarul

Capitolul III Autorităţile judeţene.

Secţiunea 1 – Consiliul judeţean.

Secţiunea a 2-a – Voievodul

TITLUL III. 2 – Asociaţiile comunitare.

TITLUL IV – Economia şi finanţele publice.

TITLUL V Curtea Constituţională.

TITLUL VI – Abrogat.

TITLUL VII – Revizuirea Constituţiei.

TITLUL VIII – Dispoziţii finale şi tranzitorii.

În această primă privire asupra conţinutului celor două Constituţii, observăm următoarele:

1. Au fost introduse două noi titluri: TITLUL III.1 – Autorităţile locale şi TITLUL III.2 – Asociaţiile comunitare;

2. La TITLUL III, s-a modificat denumirea titlului, în Autorităţile statului, s-au modificat şi denumirile capitolelor I şi II, în Autoritatea Legislativă şi, respectiv, în  Autoritatea Executivă,  au fost adăugate şase capitole noi, corespunzătoare celor şase noi autorităţi statale propuse de noi: mediatică, financiară, electorală, statistică, morală şi ştiinţifică.

3. A fost abrogat TITLUL VI – Integrarea euroatlantică, ca urmare a faptului că acest titlu nu mai are obiect. Pe de o parte, România este stat membru al Uniunii Europene şi nu se mai pune problema integrării sale în Uniunea Europeană, această calitate, de stat membru, fiind recunoscută printr-un nou articol introdus în TITLUL I al Constituţiei. Pe de altă parte, România este stat suveran şi, în această calitate, poate adera la orice tratat internaţional, militar, sau de altă natură, pentru promovarea şi apărarea intereselor sale. Această capacitate este recunoscută prin prevederile articolului 11 al Constituţiei, ceea ce face inutilă menţinerea articolului 149 din TITLUL VI al actualei Constituţii, referitor la aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord.

4. În proiectul de revizuire propus de MCC, au rămas nemodificate 15 din cele 156 articole ale actualei Constituţii, au fost abrogate 23 de articole, au fost adăugate 114 articole noi şi au fost modificate şi completate 141 de articole.

Vom comenta şi explica toate aceste modificări, pe parcursul următoarelor capitole ale acestei prezentări.

Limba oficială

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 13.

Am păstrat textul din actuala Constituţie, care prevede că, „în România, limba oficială este limba română”, însă am adăugat patru noi alineate, cu următorul cuprins:

„(2) Dezbaterile publice în cadrul organismelor deliberative ale statului şi ale autorităţilor locale se fac în limba română.

(3) Învăţarea, cunoaşterea şi folosirea limbii române în raporturile de serviciu cu ceilalţi cetăţeni români este obligatorie pentru toţi cetăţenii României.

(4) Limba maternă poate fi folosită în raporturile dintre cetăţenii care aparțin aceleiaşi etnii.

(5) Orice cetăţean român are dreptul de a pretinde ca, în raporturile cu el, ceilalţi cetăţeni români să folosească limba română.”

Din nou, juriştii Consiliului Legislativ citesc una şi văd alta. Iată ce scriu ei, în Avizul lor nr. 47/2014:

„6.3. La art. I pct. 16, completarea art. 13 cu norme prin care se instituie obligaţia utilizării exclusiv a limbii române în raporturile cu autorităţile publice, coroborată cu abrogarea art. 120, potrivit art. I pct. 133, precum şi cu lipsa unei norme de excepţie în cuprinsul titlului referitor la autorităţile locale (art. I pct. 158), elimină posibilitatea cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi limba maternă în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale în unităţile administrativ-teritoriale în care aceştia au o pondere semnificativă, prevăzută în prezent de art. 120 alin. (2). Întrucât această posibilitate reprezintă o garanţie a dreptului la identitate consacrat de art. 6 din Constituţie, suprimarea acesteia încalcă limitele revizuirii, potrivit dispoziţiilor art. 152 alin. (2).

În plus, dispoziţia propusă pentru art. 13 alin. (2), referitoare la dezbaterile publice în limba română la toate nivelurile administraţiei publice, nu poate fi acceptată şi pentru că este în contradicţie cu obligaţiile asumate de România prin ratificarea, prin Legea nr. 33/1995, a Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, precum şi prin ratificarea, prin Legea nr. 282/2007, a Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992.”

Deci, noi scriem, negru pe alb, că „dezbaterile publice în cadrul organismelor deliberative ale statului şi ale autorităţilor locale se fac în limba română”, iar juriştii Consiliului Legislativ ne acuză, tot negru pe alb, că instituim „obligaţia utilizării exclusiv a limbii române în raporturile cu autorităţile publice”. Norma propusă de noi instituie obligaţia ca dezbaterile publice în cadrul organismelor deliberative ale statului şi ale autorităţilor locale, adică dezbaterile din Parlamentul României, din consiliile locale şi consiliile judeţene, deci care privesc pe toţi cetăţenii ţării, ai localităţilor, ori judeţelor, în cauză, să se facă în limba română, limba oficială a statului român. Noi nu propunem utilizarea exclusivă a limbii române în raporturile cu autorităţile publice.

Noi nu propunem încălcarea prevederilor Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare. Dimpotrivă, noi spunem, la alineatul (1) al articolului 11 că „statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă normele generale acceptate ale dreptului internaţional, precum şi obligaţiile care îi revin din tratatele la care este parte”, deci inclusiv obligaţiile care îi revin din Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare, în speţă, obligaţia de a asigura posibilitatea folosirii limbilor minorităţilor naţionale în învăţământ, în justiţie, în relaţiile cu autorităţile publice locale..

Noi am eliminat norma prevăzută la art.120 alin. (2) din actuala Constituţie deoarece această normă devine inutilă ca urmare a existenţei, în Constituţia Cetăţenilor, a alineatului (1) din articolul 11, mai sus menţionat.