Tigrul economic românesc are cancer

Am mai scris pe această temă. A se vedea articolul „Creştere economică generatoare de sărăcie”, în volumul „CRIMA NUMITĂ PRIVATIZARE”, postat pe acest site. Revin asupra subiectului, după ce am citit Comunicatul de presă nr. 172/01.09.2008 al Institutului Naţional de Statistică (INS) din care aflăm că „Produsul Intern Brut (PIB) al României estimat pentru semestrul I 2008 a fost de 195764,1 milioane lei, în creştere cu 8,8% faţă de semestrul I 2007”. Din comunicatul de presă nr. 173/04.09.2007, am aflat, la timpul respectiv, că „în semestrul I 2007, Produsul Intern Brut a fost de 155.244,9 milioane lei”.

Aproape toate massmedia româneşti au preluat cifra de 8,8%, care, vezi Doamne, ar face din economia românească „noul tigru al Europei”, „liderul UE la creşterea economiei”, „economia care a bătut toate recordurile de creştere după 1990”, etc., etc.

Pe marginea subiectului îşi dau cu părerea tot felul de analişti, economişti – şefi de bănci, ziarişti care stăpânesc fenomenele economice cam tot atât cât stăpânesc văcarii fenomenele electromagnetice. Este o „performanţă irepetabilă care se bazează pe sectoare volatile precum construcţiile şi agricultura” , o economie care îşi demonstrează „imunitatea faţă de criza creditelor”, etc.

Se bate câmpii despre „supraîncălzirea” economiei, despre „volatililatea” sectoarelor economiei naţionale, despre „vulnerabilitatea” creşterii. Nimeni, absolut nimeni nu vrea să spună cetăţenilor ţării adevărul, simplul adevăr, care este acela că avem de-a face cu o tumoare, care creşte de la o zi la alta, punând în pericol viitorul statului şi poporului român.

În ultimii 9 ani, PIB-ul României raportat de INS creşte continuu, în procente de 6-7-8-9% pe an, în timp ce venitul naţional care rămâne la dispoziţia românilor pentru consum şi investiţii scade, tot continuu, astfel încât, în anul 2008, marea majoritate a românilor este mai săracă, trăieşte mult mai prost decât înainte de decembrie 1989.

În Graficul anexat este prezentată tumoarea numită „creşterea economiei româneşti” în perioada 2003-2007.

Creşterea economică a tigrului Europei” nu este una sănătoasă. Ea nu se realizează prin economisirea de venituri realizate de români şi transformate în capitaluri prin investiţii. Este o creştere economică bolnavă. Ea se realizează prin îndatorare externă, prin contractarea de credite în valută, pentru consum şi pentru investiţii, nu în industrie şi agricultură, ci în vile de lux, în spaţii de birouri şi de hipermarketuri, în care se vând, în cea mai mare parte, bunuri importate.

Datoria externă a ajuns la 70 miliarde euro. În anul 2007, aşa cum se vede din grafic, plăţile făcute de români pentru rate de rambursare la creditele externe, dobânzi şi dividende, au reprezentat 33,4 miliarde euro, adică 27,5% din PIB-ul raportat de INS. În acest ritm, în câţiva ani, românilor nu le va mai rămâne nimic din ceea ce produc.

Iată care este adevărata stare a „tigrului” Europei!

Aşa cum face deseori, INS se joacă, din nou, cu cifrele. Dacă la suma de 155244,9 milioane lei, cât reprezintă PIB-ul României în semestrul I 2007, aplicăm procentul de creştere de 8,8%, obţinem 168.906,5 milioane lei. Dacă raportăm această cifră la aceea de 195764,1 milioane lei, cât reprezintă PIB-ul în semestrul I 2008, în preţuri curente, aflăm că preţurile din semestrul I 2008 ar fi fost mai mari faţă de cele din semestrul I 2007 cu 16%. BNR zice că rata inflaţiei ar fi fost de 8-9%. Pe cine să credem?

Dr. Constantin COJOCARU

3 septembrie 2008

Comentarii
  • …..şi dacă soluţia la toată această nebunie ar fi aici: http://fymaaa.blogspot.com/2009/04/proiectul-venus-1042009.html

    Credeţi că este o utopie ? Dar asta: http://fymaaa.blogspot.com/search/label/DECONSPIRA%C5%A2II Şi asta să fie oare,…utopie ? Până când mai acceptăm să fim minţiţi de cei care “ne conduc” ? Până când vom mai accepta să fim sclavii lor ? Până când vrem să trăim în ignoranţă,…ca nişte roboţi fără viaţă ?

    Informaţi-vă zi de zi nu cu informaţii mincinoase din media noastră cea de toate zilele ci cu informaţii adevărate (chiar dacă pentru cei neavizaţi par nişte prostii):
    http://fymaaa.blogspot.com/search/label/ANTIVACCIN
    http://fymaaa.blogspot.com/search/label/CRIZA%20FINANCIAR%C4%82
    http://www.energobiologie.ro/index.php/Energii/Nikola-Tesla-Automobiul-alimentat-cu-energie-libera.html
    http://www.scribd.com/doc/24591609/Laszlo-Grof-Russell-Revolutia-Constiintei
    http://www.scribd.com/doc/13498593/Eckhart-Tolle-Un-Nou-Pamant
    http://www.pravaliata.ro/apa-vie.htm

    ……şi multe,multe altele. Caută şi vei găsi. Informează-te !!!…..azi,INFORMAŢIA este cea mai mare PUTERE de pe Pamant.

  • Teodor Ghitescu

    Asa cum constatati si dv. dobanzile pe care trebuie sa le platim oligarhiei financiare externe face imposibila aplicarea Legii Cojocaru!
    Tot acest jaf a fost posibil tocmai pe baza aplicarii “metodei absurdului plauzibil”, prin care populatiei i s-au inoculat, prin media privata si publica, pe cale subliminala dar si constienta, prin invatamant, “binefacerile” economiei bazate pe principiile “pietei libere” si pe principiile teoriilor economice marginaliste (absurduri plauzibile, dar si sadisme intelectuale, neevidentiate de specialistii nostrii din invatamantul superior).
    Ar trebui sa va reconsiderati pozitia fata de conceptul proprietate si capital.
    Sa nu uitam ca statul are dreptul sa treaca in proprietate publica, proprietatea privata, daca interesele publice o cer. Asa a procedat Alexandru Ioan Cuza cu averile manastiresti, in reforma agrara, etc.
    In momentul in care un grup infim de persoane ajung sa detina pe cai de regula ilegale (Alvin Toffler , Al Treilea Val, cap. Banii albi ca neaua), averi fabuloase, e clar ca ele nu vin de la dumnezeu ci din munca cetateanului majoritar si este drept ca un stat democratic sa restituie majoritatea acestor averi colosale catre sursa lor, adica populatiei.
    Prin urmare, dupa 1989 trebuia respectata prevederea din Codul civil privind dobandirea proprietatii ” prin posesie de 30 de ani”, prevedere care nu a fost introdusa de comunisti (era prezenta in Codul civil modificat in 1925) iar comunistii nu au anulat-o asa cum au facut “liberalii” si “taranistii” de dupa 1989, pentru a putea pune mana pe proprietatile reale mult mai mari decat cele nationalizate. Aceasta prevedere dadea dreptul statului si cooperativelor, SMT, Fermelor agricole, etc., sa devina proprietari de drept al proprietatilor posedate si dezvoltate timp de peste 40 de ani si nu ar fi permis bulversarea economiei in mai putin de 5 ani. Privatizarea trebuia facuta exclusiv sub controlul si raspunderea fiecarui minister ( nu prin structuri extrastatale de tip FPS, AVAS, etc.) si numai intr-o proportie in care economia sa nu devina speculativa, ca acum.
    O alta grava eroare economica a fost scoaterea de sub controlul guvernului a fluxului monetar. Explicatiile depasesc nivelul comentariului.
    Guvernul Tariceanu, guvern politic de extrema dreapta, a fost evident profund antidemocratic sprijinind tocmai interesele unor grupuri interne si externe de interese, impotriva celor ale propriului popor.