Calomniile diavolului

TRANSCRIPT

Emisiunea OTV din data de 1.04.2011, ora 23:10

Dan Diaconescu:

“Un proiect, care, vă reamintesc, acuma, v-am promis că vă povestesc ceva lucruri în premieră, un proiect, care, vă reamintesc, aparţine domnului profesor doctor docent Constantin Cojocaru, un proiect care datează din 1990, n-a fost pus în practică nici atunci.

Domnul Cojocaru, din păcate, între 1990 şi 2010, n-a putut să facă nimic cu acest proiect, deşi s-a perindat prin mai multe partide politice, a şi candidat din partea unor partide politice în alegeri, dar n-a putut să adune, cum spune Tudor Barbu, mai mult de 20 de semnături pe proiectul său, 20 de semnături de susţinere, fiindcă aşa au fost vremurile şi, în fine, aşa a fost destinul domniei sale.

Acuma, Tudor Barbu, colegul nostru, l-a redescoperit pe Constantin Cojocaru, după 20 de ani, uitându-se prin arhive, citind internetul, l-a găsit, cu chiu cu vai, se retrăsese, undeva, departe, domnul Cojocaru, l-a invitat la televiziunea poporului, sigur, au promovat acel proiect, care este extraordinar de important pentru ţară, dar, nu mică mi-a fost mirarea, când, la un moment dat, am auzit de un incident petrecut între domnul Cojocaru şi colegul nostru, Tudor Barbu, care, nici mai mult, nici mai puţin, îl poftise afară din clădirile OTV-ului, pe Constantin Cojocaru. Nu are rost să vă povestesc în ce termeni şi cum se despărţiseră cei doi colaboratori.

Ca de obicei, cum a spus şi Simona Man, mai devreme, eu nîncerc să împac pe toată lumea, încerc să ţin cu cel, să zicem aşa, năpăstuit, şi l-am certat pe Tudor Barbu, de ce l-a exclus din clădire, de ce a spus celor de la intrare să nu-l mai primească niciodată pe domnul Cojocaru şi de ce, mă rog, i-a adus aşa un afront domnului Cojocaru, ca să fiu mai precis, i-a dat un şut în fund, da, mai direct, în sensul propriu al sintagmei.

Şi domnul Barbu mi-a explicat că tot proiectul, la care şi domnul Barbu muncise, nu ?, la fel ca şi domnul Cojocaru, se dusese pe apa sâmbetei, fiindcă, contrar tuturor principiilor noastre, în care, ştiţi că nu avem voie să ne aliem cu nimeni, din motivele pe care le cunoaşteţi, nici cu PDL-ul, nici cu Traian Băsescu, nici cu Emil Boc, dar nici cu ceilalţi, deci nici cu cei din PSD, sau PNL, domnul Cojocaru fusese, fără ştirea lui Tudor Barbu, la Parlament, cu proiectul OTV…şi, sigur, Constantin Cojocaru, fusese şi se înscrisese cu el, ca membru şi cu toate hârtiile de vigoare, în Partidul Naţional Liberal. Până aici, sigur că era dreptul domnului Cojocaru să facă acest gest. Tudor Barbu mi-a explicat lucrurile astea spunând, mai direct, sau mai pe ocolite, că este un trădător, că s-a dus exact la duşmanii noştri, cu un proiect pe care noi l-am ajutat să-l revitalizeze, un proiect pentru care noi strânseserăm, adică, dumneavoastră, telespectatorii, un milion de semnături, în fine, lucruri de principiu, la care Tudor Barbu ţine foarte mult.

Acuma, din nou, destinul, să spun aşa, m-a contrazis. Eu l-am rugat pe Tudor Barbu, hai, să-l reprimim în clădire, pe Constantin Cojocaru, haideţi să lăsăm de la noi, hai să continuăm acest proiect, chiar dacă el este membru al PNL-ului, chiar dacă el s-a dus şi spre PNL, cum ne-a confirmat, ulterior.  Tudor Barbu mi-a spus că sunt..,că n-am toată mintea la mine, că fac o mare prostie. Nu l-am ascultat. Constantin Cojocaru a revenit în emisiunea mea. Tudor Barbu n-a mai vrut să-l primească în emisiunea lui. Şi, în acest studiou, în acest platou, vi l-am prezentat şi eu pe Constantin Cojocaru, pe care îl cunoşteam chiar atunci, în acele împrejurări.

Ei, bine, nu mică mi-a fost mirarea ca, după o săptămână, după ce colegii mei, domnul Fenechiu şi ceilalţi prezenţi aici, au depus toate acele hârtii pentru înfinţarea partidului poporului, strânsesem acel număr de semnături necesare în instanţă, şi nimic nu ne mai putea opri, era, undeva, luna august, a anului trecut, domnul Cojocaru s-a înscris în audienţă la mine, la birou, şi am avut următorul dialog, cu domnia sa, vi-l spun, aşa, pe scurt. Încerc să reproduc din memorie.

Domnul Cojocaru mi-a spus aşa.

Este adevărat, m-a întrebat domnia sa, că aţi făcut acestă înregistrare pe numele Simona Man. Da, zic, este adevărat. Pai, de ce aţi făcut aceste lucruri, a început să mă certte domnul Cojocaru. Şi eu am spus domnului Cojocaru. Păi e simplu. Simona Man are legături cu Mareşalul Antonescu, noi vorbim de acel partid, Mareşalul Averescu a vorbit despre el în 1920, chiar a şi condus ţara cu acest partid, a câştigat alegerile, în fine, am încercat să-i spun câteva lucruri care ţineau de istorie şi ce m-a făcut pe mine să dau acestă marcă unei femei, pe numele unei femei.

Domnul Cojocaru a spus. Dar este adevărat că partidul poporului are un sediu, aici, la OTV, şi un alt sediu, undeva, în centrul oraşului. Da este adevărat, sunt clădirile mele şi le+am dat partidului poporului. Dar este adevărat că dumneavoastră finanţaţi cu bani acest partid. Da, zic, este adevărat. Cu o parte din mica, sau marea mea avere, finanţez acest partid. Şi, atunci, domnul Cojocaru şi+a potrivit ochelarii, aşa, şi-a pus picior peste picior, şi azis. Domnule Diaconescu, eu doar repet, domnul Cojocaru era într-o situaţie de persona non grata, prin faţa biroului meu, în care avea loc discuţia cu domnul Cojocaru, se învârtea, ca un leu în cuşcă, Tudor Barbu, care vroia să intre şi să aplice, din nou, corecţia, să treacă, din nou, la argumente fizice, împotriva domnului Cojocaru.

Ei, bine, domnul Cojocaru a spus următoarele. Domnule Diaconescu, eu vreau să vă rog câteva lucuri şi aşa să rămână de acum încolo. Şi eu am început să le notez. Da, domnule profesor doctor docent, eu l-am respectat, îl respect, în continuare, chiar dacă el a fost, astăzi, printre cei 46 de contestatari.

Şi, domnul Cojocaru a zis. Vă rog ca, în 24 de ore, să luaţi marca de la OSIM, de pe numele Simona Man, şi s+o treceţi pe numele Constantin Cojocaru. Zic, bine, domnule profesor. Am notat. O să mă gândesc. Vreau, de asemenea, sediul din centrul oraşului, pe care l-aţi dat partidului poporului, să mi-l daţi mie. Zic, domnule profesor, cum să vi-l dau dumneavoastră. Da, pe numele meu, personal. Bine, domnule profesor. Dar, cum să facem asta. Clădirea este a partidului. Mă rog, a fost pe o firmă. Cum să v-o dau dumneavoastră. Păi, mi-o daţi mie. Îmi daţi mie clădirea. Bine, domnule profesor. Am notat.

Acuma, clădirea unde este sediul central al partidului poporului, clădirea OTV, o parte din ea, o aripă, o hală, cum să zic. Domnul Cojocaru a spus. Şi sediul central, de asemenea, aş să-l daţi pe numele meu. Bine, domnule profesor, dăm şi acest sediu dumneavostră. Sediu de câteva mii de metri patraţi. Ce aţi mai dori, domnule profesor.

Păi, ce aş mai dori. Să dislocaţi actuala conducere, care este în acte, în fine, de la Simona Man până la toţi cei prezenţi aicea, în studiou, până la frati-meu, eu neavând voie să fac parte din conducerea partidului, o altă prevederte a legii aodiovizualului, care mi-ar fi interzis să mai moderez această emisiune, dacă eram preşedinte de partid.

Zice, domnul Cojocaru. Să eliminaţi această conducere de 20 de persoane şi să mă numiţi pe mine în conducere, pe mine şi pe familia mea. Bine, domn profesor. Cum se numeşte familia? Ca să avem aici toţi membri, să nu greşim ceva la amănunte. Domnul profesor zice. Să-mi numiţi conducerea, să-mi daţi mie marca de la OSIM, pe numele meu, să-mi daţi mie cele două clădiri, din centru şi din bulevardul preciziei, număru 3. Zic, bine domn profesor. Eu, acum, mă gândeam la Tudor Barbu, la ce mă atenţionase cu câteva zile înainte, auzeam, mereu, pantofii lui pe holul din faţa biroului. Numai asta aveam în minte. Începusem să fiu destul de neatent, când, la un moment dat, ceva mi-a atras atenţia. Domnul Cojocaru zice: Domnule Diaconescu, ar mai fi ceva, foarte important, mai important decât celelalte. Da, ziceţi, domnule professor, că pe toate le rezolvăm, nu?, într-un timp util. Domnule Diaconescu, am înţeles că dumneavoastră finanţaţi acest partid. Da, domnule profesor. Până una alta, finanţez eu. Până se alătură şi alţi sponsori şi alţi oameni de bine. Păi, domnule Diaconescu, să ştiţi că după ce îmi daţi toate lucrurile astea, eu aş vrea să mă ocup de partid, să organizez partidul, să mă duc să strâng adeziuni, dar aş vrea să-mi daţi şi nişte bani. Păi, zic, domnule profesor, ce aţi dori, adică cam câţi bani să fie, aşa. Şi el a zis: Măcar 2-3 milioane. Eu, imediat, m-am gândit la nişte bani de benzină. Zic, domnule profesor, pentru ce vă trebuie, pentru benzină, că vă dăm noi nişte maşini de la OTV şi mergeţi cu ele. Nu, domnule Diaconescu, să-mi daţi măcar 2-3 milioane de euro, să am pentru început şi pe urmă, sigur, că ne mai întâlnim, din când în când. Păi, cum să vă dau, domn profesor? Păi, simplu, în contul meu personal. Şi a scos şi contul. Viraţi banii în contul ăsta, al meu, personal, 2-3 milioane de euro şi eu vă mai caut, o dată la şase luni, să-mi mai daţi alţi bani. Păi, zic eu, şi cum se va desfăşura activitatea?  Păi ce, eu termin toată construcţia partidului, fac partidul, eu o să candidez, din partea partidului, o să câştig, evident, alegerile şi, apoi, dumneavoastră, ca să nu vă întrerupeţi activitatea de la OTV, o să vă numesc prim-ministru. Bine, domn profesor, şi de ce ar mai fi nevoie? Păi, ar mai nevoie să+mi garantaţi, totuşi, printr+o scrisoare de credit măcar încă 50 milioane de euro, fiindcă am înţeles că atât va costa toată activitatea, toată Campania, pe următorii 2 ani. Să+mi daţi, acum 2-3 milioane de euro şi pe urmă 50 de milioane. Bine, domn professor, e în regulă. Mulţumesc. O să mai vorbim. Şi l-am scos pe o altă ieşire, ca să nu se întâlnească cu Tudor Barbu şi acum regret acestă decizie. Şi asta a fost tot.”

  • Distribuie pe retele de socializare