Articolele etichetate cu «democratie constitutionala»

Suveranitatea

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 2.

Articolul 2 al actualei Constituţii a României are următorul cuprins:

„(1) Suveranitatea naţională aparține poporului român, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

(2) Nici un grup şi nici o persoana nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”

Noţiunea de suveranitate naţională defineşte calitatea de a fi suveran, de a avea puterea supremă, de a avea ultimul cuvânt în ce priveşte stabilirea normelor de convieţuire dintre membrii unei naţiuni, ai unui popor, sau altul. Actuala Constituţie a României afirmă, aici, în alineatul (1) al articolului 2, dreptul poporului român de a fi propriul său stăpân, de a fi suveran la el acasă, de a avea ultimul cuvânt în aprobarea şi aplicarea legilor ţării.

Vom vedea, însă, imediat, că, prin alte articole ale sale, actuala Constituţie a României deposedează complet poporul român de suveranitatea sa naţională, transformă această prevedere constituţională într-o vorbă goală, într-o formă lipsită de conţinut. Suveranitatea naţională este acaparată de stat, de autorităţile şi instituţiile statului, la rândul lor acaparate de mafia politică şi este folosită pentru satisfacerea intereselor acestei mafii.

Observăm, pentru început, că, potrivit actualei Constituţii, suveranitatea naţională este exercitată, mai întâi, de către organele „reprezentative” ale poporului şi numai apoi direct, de popor, prin referendum. Deja, prin această ordonare a exercitării suveranităţii, „reprezentanţii” au fost plasaţi deasupra poporului, în faţa acestuia.

Iată şi textul alineatului (1) al articolului 61 din actuala Constituţie a României:

„(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman şi unica autoritate legiuitoare a ţării.”

Reţinem, deci, că Parlamentul este UNICA autoritate legiuitoare a ŢĂRII. Parlamentul nu este unica autoritate legiuitoare a STATULUI, aşa cum este normal şi firesc să fie, ci a ŢĂRII. Nimeni nu mai poate legifera, nu mai poate adopta legi în România în afara Parlamentului. Nici chiar poporul român. Poporul român este, astfel, deposedat de dreptul său suveran de a legifera, de a adopta legi care să reglementeze relaţiile dintre români, sau dintre români şi statul lor. Poporul român este deposedat de dreptul său suveran de a modifica, a completa sau de a anula legile strâmbe adoptate de Parlament.

Aşa a fost posibil ca, în România, să fie adoptate legile prin care poporul român a fost deposedat de capitalul acumulat de el de-a-lungul istoriei, ca şi legile prin care acest capital a fost trecut în proprietatea mafiei politice autohtone şi a celei transnaţionale, prin aşa-numita „privatizare”, ca şi toate legile care au adus societatea românească în actualul marasm economic, politic, social şi moral.

Lucrurile nu se opresc aici.

Demagogic, prin articolul 74, cetăţenilor, adică poporului, li se recunoaşte dreptul de iniţiativă legislativă, adică dreptul de a propune legi. Acestea trebuie, însă, aprobate de Parlament. Propunerea legislativă făcută de 100.000 de cetăţeni nu poate fi supusă aprobării poporului. Dacă Parlamentul o respinge, rămâne respinsă.

Tot demagogic, la alineatul (1) al articolului 2, actuala Constituţie a României stabileşte că poporul român îşi exercită suveranitatea naţională şi „prin referendum”. Numai că aceiaşi Constituţie, la articolul 90, îl investeşte numai pe Preşedintele României cu dreptul de a iniţia referendumul prin care poporul poate să-şi exprime voinţa cu privire la probleme de interes naţional. Conform actualei Constituţii, poporul român nu poate iniţia un astfel de referendum.

Deşi la alineatul (4) al articolului 1 actuala Constituţie stabileşte că „statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”, iată că la alineatul (1) al articolului 61, aceeaşi Constituţie uită şi de separaţie şi de echilibru şi stabileşte că Parlamentul este ORGANUL REPREZENTATIV SUPREM. În baza acestei prevederi, Parlamentul României nu mai este nici putere SEPARATĂ, de celelalte PUTERI ale statului şi nu mai este nici NUMAI putere LEGISLATIVĂ. Parlamentul devie, astfel putere SUPREMĂ, nu numai în STATUL ROMÂN, ci în întreaga societate românească. Parlamentul este cel care numeşte Guvernul adică puterea executivă, Preşedintele, ales de popor, având numai rolul de întreţinere a circului politic. Parlamentul este cel care validează membrii Consiliului Superior al Magistraturii, puterea judecătorească. Tot Parlamentul numeşte membrii Curţii Constituţionale, ai Curţii de Conturi, ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, ai Consiliului de Integritate, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară, ai Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale. Lista poate fi continuată. Parlamentul controlează, practic, toate autorităţile şi instituţiile statului român. Nici vorbă de separaţie şi echilibru al puterilor în stat, nici vorbă de democraţie constituţională.

În România, prin aceste prevederi constituţionale, a fost creat un stat totalitar, în care poporul a fost deposedat de suveranitatea naţională, această suveranitate fiind exercitată de o minoritate organizată în aşa-numite partide politice, care a acaparat Parlamentul României prin lovitura de stat din decembrie 1989 şi îl menţine sub control prin fraudarea alegerilor, prin manipularea, şantajarea şi mituirea electoratului.

Noua Constituţie a României, propusă de Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor, redă poporului român suveranitatea naţională, scoate statul român de sub controlul mafiei politice şi-l pune sub controlul direct al poporului.

În noua Constituţie a României, articolul 2, referitor la suveranitate, va fi modificat şi completat astfel:

Alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului, care o exercită prin referendum, ca instrument al democraţiei directe, şi prin autorităţile statului şi autorităţile locale, constituite potrivit Constituţiei, prin alegeri libere, periodice şi corecte.”

După alineatul (1), se introduc două noi alineate, cu următorul cuprins:

„(1.1) Poporul încredinţează o parte din atributele suveranităţii sale autorităţilor statului şi autorităţilor locale, care le exercită în numele şi în interesul poporului, potrivit Constituţiei.

(1.2) Orice încălcare a mandatului încredinţat autorităţilor statului şi autorităţilor locale va fi sancționat de popor, prin referendum, potrivit Constituţiei”

Iată şi noul text al articolului 61, referitor la atribuţiile Parlamentului:

“(1) Parlamentul exercită puterea legislativă în statul român, în limitele stabilite prin Constituţie.

(2) Parlamentul nu poate adopta legi, hotărâri sau moţiuni care sunt contrare rezultatului unui referendum naţional valabil.

(3) Poporul poate aproba legi, prin referendum naţional, în orice domeniu, inclusiv legi prin care să modifice, să completeze, sau să anuleze legi adoptate de Parlament.

(4) Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Cameră denumită Camera Reprezentanţilor.”

Suveranitatea naţională va fi exercitată, în primul rând, de popor, prin referendum, ca instrument al democraţiei directe. Numai apoi prin autorităţile statului, dar şi prin cele locale. Nu orice autorităţi, ci numai cele constituite potrivit Constituţiei, prin alegeri libere, periodice şi corecte.

Autorităţile statului şi autorităţile locale primesc, de la popor, prin Constituţie, numai o parte din atributele suveranităţii naţionale, pe care le exercită nu de capul lor, ci în numele şi în interesul poporului, potrivit Constituţiei. Restul atributelor suveranităţii naţionale sunt reţinute şi exercitate, direct, de popor, prin referendum.

Mai mult, poporul îşi rezervă dreptul de a sancţiona, prin referendum, orice încălcare a mandatului încredinţat autorităţilor statului sau autorităţilor locale.

Parlamentul nu va mai fi nici ORGAN SUPREM, nici UNICA autoritate legiuitoare a ŢĂRII. Va fi una din autorităţile statului român. Va fi acea componentă a statului investită cu puterea de a adopta legi. Nu orice legi, ci numai cele conforme cu prevederile Constituţiei. Parlamentul nu poate adopta legi care sunt contrare rezultatului unui referendum naţional. Poporul poate, însă, să adopte legi, prin referendum, în orice domeniu, inclusiv legi prin care să modifice, să completeze, sau să anuleze legi strâmbe adoptate de Parlament. Parlamentul va avea numai dreptul de a adopta legi. Nici un alt drept. Parlamentul nu va mai numi pe nimeni, în nici o altă componentă a statului român. Poporul este cel care va alege pe toţi cei care vor conduce diferitele componente ale statului român. Poporul este cel care îi va demite pe toţi cei aleşi în funcţii publice, inclusiv pe membrii Parlamentului.

Poporul este autoritatea SUPREMĂ a societăţii româneşti, nu Parlamentul şi nici o altă componentă a statului.

Partidele politice

luni, 14 iulie, 2014

Articolul 8.

Am propus modificarea denumirii articolului din „Pluralismul şi partidele politice” în „Partidele politice”, deoarece articolul se referă, concret, la partidele politice, nu la pluralismul în societate, în general. Cu atât mai mult cu cât următorul articol, 9, se referă la sindicate, patronate şi asociaţii profesionale, alte componente ale pluralismului în societate.

În consecinţă, am propus şi modificarea alineatului (1), care precizează că pluralismul politic, nu pluralismul în general, este condiţie şi garanţie a democraţiei constituţionale.

Am propus introducerea a 10 noi alineate, la acest articol, toate menite să asigure democratizarea statului român, apariţia şi funcţionarea unor noi partide politice, formate din oameni cinstişi, competenţi, responsabili şi devotaţi intereselor naţionale, partide care să înlăture de la conducerea statului român mafia politică creată prin lovitura de stat din decembrie 1989 şi prin normele constituţionale şi legale impuse românilor de această mafie.

Constituţia Cetăţenilor obligă partidele politice să respecte ordinea de drept existentă, stabilită prin Constituţie şi prin legi, dar stabileşte că partidele politice au dreptul să urmărească schimbarea ordinii de drept, pe căi democratice. Lucru, care, din nou, nu convine juriştilor Consiliului Legislativ, care, în Avizul lor nr.47/2014, ne spun următoarele:

„6.2. Norma propusă la art. I pct. 12 pentru art. 8 alin. (3), prin instituirea dreptului constituţional al partidelor politice de a urmări schimbarea ordinii de drept existente, fie chiar şi “pe căi democratice”, constituie o încălcare a limitelor revizuirii Constituţiei, întrucât conferă partidelor politice îndreptăţirea de a iniţia sau de a susţine inclusiv modificări ale Legii fundamentale. Prin aceste dispoziţii se aduc atingere valorilor fundamentale protejate de art. 152, valori care se înscriu, toate, în cuprinsul noţiunii de “ordine de drept existentă”.

Iată ce spune, negru pe alb, articolul 152, cu privire la limitele revizuirii Constituţiei:

„ARTICOLUL 152

Limitele revizuirii

(1) Dispoziţiile prezentei Constituții privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului roman, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută daca are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanțiilor acestora.

(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgență şi nici în timp de război.

Oricine poate vedea, cu ochiul liber, că textul articolului 152, invocat de juriştii Consiliului Legislativ, nu face nici o referire la „ordinea de drept existentă”. Este şi normal să nu facă, deoarece asta şi înseamnă REVIZUIREA Constituţiei, adică schimbarea, modificarea ORDINII (de drept, legale) instituită prin Legea Fundamentală şi prin legile subsecvente. Această schimbare a ORDINII DE DREPT este însăşi raţiunea de a fi a partidelor politice. Raţiune înscrisă şi în Constituţia actuală şi în Constituţia Cetăţenilor, la alineatul (2) al acestui articol 8, care dispune că partidele politice contribuie la DEFINIREA ŞI EXPRIMAREA VOINŢEI POLITICE A CETĂŢENILOR. Este vorba, domnilor jurişti, de VOINŢA POLITICĂ a cetăţenilor, adică de SUVERANITATEA cetăţenilor, de PUTEREA lor de a decide ORDINEA DE DREPT în care vor să trăiască.

Iată cu ce fel de ARGUMENTE îşi susţin juriştii Consiliului Legislativ avizul negativ dat proiectului nostru de revizuire a Constituţiei României. Halal!

Constituţia Cetăţenilor interzice:

-         folosirea partidelor politice ca instrumente de promovare a intereselor unor grupuri minoritare care încearcă să acapareze instituţiile statului, folosindu-le împotriva intereselor societăţii;

-         constituirea de partide politice pe criterii etnice sau religioase;

-         funcţionarea partidelor politice care acţionează împotriva intereselor naţionale;

-         finanţarea de la bugetul public naţional a partidelor politice, urmând ca toate partidele politice să-şi finanţeze activitatea exclusiv din cotizaţiile membrilor lor, cotizaţia fiind egală pentru toţi membrii partidului;

-         condiţionarea constituirii şi funcţionării partidelor politice de numărul de membri al acestora;

-         condiţionarea funcţionării partidelor politice de obţinerea unui anumit număr de voturi în alegeri.

Domnii jurişti ai Consiliului Legislativ nu au nimic împotriva acestor prevederi ale Constituţiei Cetăţenilor.

La alineatul 5 al acestui articol, am introdus o normă care stabileşte că „partidele politice sunt persoane juridice de drept privat”. Juriştii Consiliului Legislativ resping această normă, de data asta nu pe motiv că ar depăşi limitele revizuirii, stabilite la articolul 152 din actuala Constituţie, ci pe motiv că nu este corectă şi nu este corectă pentru că nu concordă cu „doctrina”, aceasta, doctrina, nefiind altceva decât un citat dintr-o carte scrisă de doi specialişti în drept constituţional. În Avizul lor nr. 47/2014, ei scriu următoarele:

12. La art. 8 alin. (5), astfel cum este propus la art. I pct. 12, calificarea partidelor drept “persoane juridice de drept privat” nu este corectă, în raport cu statutul constituţional al acestor entităţi. Aşa cum s-a precizat în doctrină*15), “scopul asocierii în partide politice se delimitează de scopurile celorlalte asociaţii: scopurile partidelor politice sunt, pe de-o parte, formarea şi exprimarea opiniilor politice ale cetăţenilor, manifestarea libertăţii politice a acestora, conturarea şi consolidarea societăţii politice şi, pe de altă parte, obţinerea majorităţii sufragiilor cetăţenilor pentru cucerirea şi exercitarea puterii prin realizarea propriului program politic”.

———-

*15) Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, coordonatori, Constituţia României. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 84.

Apelând tot la „doctrină”, membrii colectivului catedrei de drept constituţional al Universităţii din Craiova, condus de prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, în intervenţia lor făcută în cadrul Forumului Constituţional, aduc argumente consistente care susţin încadrarea partidelor politice ca persoane juridice de drept privat.

Tradiţia noastră legislativă, spun juriştii craioveni, este în acelaşi sens. Legea privind persoanele juridice (Asociaţiuni şi Fundaţiuni) din 6 februarie 1924 dispunea, în art.1, că persoanele juridice de drept public se crează numai prin lege. A contrario, toate persoanele juridice înfiinţate prin voinţa particularilor sunt de drept privat. Or, partidele politice sunt, în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei din 1991, create în baza dreptului la liberă asociere, la fel ca sindicatele, patronatele şi alte forme de asociere.

Un alt criteriu de departajare a peroanelor juridice de drept public de cele de drept privat este că primele sunt înfiinţate pentru a gira un serviciu public. Or partidele politice, chiar dacă exercită o misiune de interes general, nu exercită o misiune de serviciu public. Persoanele juridice de drept public exercită suveranitatea. Sunt astfel de persoane statul şi unităţile administrativ teritoriale, de exemplu. Partidelor politice le este interzis, ca de altfel oricărui grup, să exercite suveranitatea, în baza art. 2 din Constituţie”.

De fapt, nu trebuie să scăpăm din vedere că încadrarea partidelor ca persoane juridice de drept public stă la baza finanţării de la buget a partidelor parlamentare.

Iată de ce trebuie schimbat acest statut al partidelor politice.